Trebuie să recunoașteți că sună bine pentru un titlu de poem. E chiar un vers: Degremele de sarâk cu flori albe. Citești și nu îndrăznești să te întrebi ce vrea să spună. De unde încep întrebările se stinge poezia - bulgăre de calcar peste care s-a turnat apă.
Era pe la anul 1785, când Elenca, din București, s-a măritat cu un arnăut, pe nume Dincu, fiul lui Dima Delibașa. Nuntă mare, zestre pe măsură. Iar printre multele lucruri, notate minuțios în foaia de zestre, se află și cinci* degremele de sarâk cu flori albe,* în valoare de 25 de taleri.
Ca să ne facem o idee, cu un taler puteai să cumperi multe, chiar și un rob, deși aici exagerez mult, căci doar Curtea Domnească avea privilegiul de-a da doar un taler per sclav. Restul lumii, în cel mai bun caz, plătea 3 taleri. Un bou costa 4, iar cea mai ieftină căruță ajungea la 5 taleri. Un curcan făcea jumătate de taler. Toate acestea le-am aflat din diversele liste, publicate de V. A. Urechia, unele foi de zestre, altele liste cu obiecte cumpărate, moștenite sau furate. În listele astea e mai multă viață decât în romanele smiorcăite sau în istoriile alcătuite cu trudă academică.
Ei bine, dintre aceste inventare ale secolului al XVIII-lea, foaia de zestre mai sus menționată mi-a adus pe tavă o întreagă poveste. Elenca, avea gusturi fine și costisitoare. Printre multele lucruri primite de la părinți, se afla și-un rând de haine care costase 320 de taleri. Acum, că v-ați făcut o idee, vă dați seama cât bănet intrase în acele hăineturi! Iar acesta era doar un rând, adică o toaletă completă, de îmbrăcat o dată, la o ocazie: niște șalvari albi, de mătase, iar peste ei - o rochie de atlaz, cusută cu fir de aur, un șal cu paftale, peste care venea un raglan lejer de stofă, culoarea untului, căptușit cu blăniță de hermină albă. Iar peste ea - un pieptar, desigur alb, tot din hermină. Amândouă aceste ultime piese se încheiau cu “șireturi” din piele.
Iar la acest rând se mai adăugau accesoriile. Elenca avea pantofi (cu fețe de atlaz, cusute cu fir de aur, în valoare de doar 5 taleri) dar și ghete. Dintre bijuteriile multe, menționate în foaia de zestre, la ținuta asta purta cu siguranță colanul cu diamante, care costase 600 de taleri, măcar două inele, unul cu diamant, de 150 de taleri, și altul cu safir (50 de taleri). Nu prea avea cercei. Mai precis, foaia de zestre menționează doar două perechi: unii de 100 taleri, și alții cu perle (20 taleri). Cam puțin, în comparație cu restul.
Dar ce purta pe cap? Aici ne întoarcem, în fine, la *degremelele de sarâk cu flori albe. *
Cuvântul degremea-degremele, e un derivat vremelnic și oral, venit din dermeá/dirmeá, grimeá sau digrimeá - toate forme batjocorite bine ale turcescului dürmé, care desemna o basma triunghiulară sau pătrată, îndoită pe diagonală. Dar aici nu e vorba despre baticul banal, ci despre unul extrem de fin, ca o spumă, un fel de eșarfă de muselină sau de borangic, făcută special pentru a fi înfășurată în jurul unui fes mic. Se numea saric/sarâk și era o podoabă care arăta rangul social înalt. Așa cum am povestit în Manuscrisul fanariot, în Istanbul creștinii nu aveau voie să poarte saric. Dar la București, ca și azi, regulile, mai ales cele vestimentare, erau încălcate cu pasiune.
Așadar, această pânzică fină, nimită sarâk, se înfășura cu artă în jurul unui fes, rotunjit sau tubular, uneori împodobit cu un ciucure lung sau acoperit cu mărgele, de regulă cu perle de toate mărimile. În cazul de față, era probabil un fes alburiu, cu mărgăritare, ca să se asorteze cu florile albe ale saricul, puse în evidență de un fundal mai închis. Dar să nu credeți că aici se oprea totul! Pânzica aceasta diafană nu se răsucea ca o cârpă, ci era prinsă artistic. Tocmai de aceea în foaia de zestre sunt menționate patru fonte de sarice, care costau 8 taleri, mici agrafe cu ornament în formă de fundă, care prindeau saricul. De regulă una singură era suficientă, plasată la ceafă sau deasupra urechii.
Această Elenca nu era fiică de boier, ci doar fata unei negustorese, pe nume Zoița, o văduvă bogată. Nici ginerele nu era cine știe ce, ci am zice azi, un SPP-ist, poate de la palat, poate de la agie. Era o familie din clasa de mijloc.
Foaia de zestre conține multe alte lucruri, printre care alte două rânduri de haine, fiecare de peste 300 de taleri, alte piese de vestimentație, lenjerii, vase de alamă și de argint - totul în valoare de 3850 de taleri, plus bani peșin: 120 de galbeni.
De asemenea, ginerele, arnăutul Dincu, avea o listă a lui, cu haine (multe cusute cu fir de aur), dar și perdele, pleduri și tingiri. Bineînțeles, și el avea cinci degremele de sarâk, dar albe, fără flori.
Bătrânul Dima Delibașa, tatăl lui Dincu, le-a cumpărat o pereche de case lângă Mânăstirea Mihai Vodă (nu departe de Gorgan).
Toate acestea au fost reevaluate în anul 1794, într-un februarie friguros. Somptuosul rând de haine, cu blană de hermină, mai făcea acum doar 99, 60 taleri, iar în cutia familiei mai rămăseseră 70 de galbeni. În schimb, de bijuterii nu se atinsese nimeni: erau toate și aveau aceași valoare.
Între timp, peste București căzuse ciuma, iar Elenca și Dincu muriseră secerați, împreună cu progeniturile lor.
După ce trece boleșnița și se mai stinge durerea, Zoița cere zestrea pe care o dăduse fiicei sale cu mulți ani în urmă. Casa cu toate acareturile era acum pe mâinile lui Filip, fratele lui Dincu. Acesta face o listă cu cele rămase, din care aflăm că multe obiecte erau uzate, iar bijuteriile și obiectele mai valoroase fuseseră vândute contra sumei de 1300 de taleri, pentru plătirea datoriilor, care se ridicau la 1900 de taleri.
În urma acestei familii a rămas doar fâlfâirea unui saric de muselină, cu flori albe. Dar atașamentul femeilor față de o eșarfă spumoasă a fost durabil, după cum și fonta de saric s-a purtat mult și bine, așa cum putem vedea 60 de ani mai târziu, într-un tablou al lui Amedeo Preziosi, postat mai sus.
În Adevărul
" I‐am simțit puterea în acea dimineață când a ieșit de la farmacist, îmbrăcată cu o rochie pe care o auzeam șoptind la fiecare mișcare, dantelă legănată pe valuri moi, de sandal. Și, privindu‐i ochii, căutându‐le drumul, am dat de cupeul albastru, în care suspina un bărbat."
(Homeric)
