Metaficțiune în ramă fanariotă
Prefață la ed. 2022 de Emanuela Ilie
Ajuns la a treia ediție, Manuscrisul fanariot beneficiază deja de o carte de vizită critică absolut impresionantă. Zecile de cronici entuziaste care i-au fost până acum dedicate au arătat, pe bună dreptate, că el poate fi citit în varii moduri: ca roman inițiatic, istoric, picaresc, de dragoste, de aventuri, de mistere, ezoteric, exotic, parabolic etc. Cheia po(i)etică nu este nici ea de neglijat, căci geneza acestei cărți cu destin atipic, ce dă senzația că își devoalează parte din strategiile de construcție numai pentru a-și contraria cititorii avizați în materie de ficțiune metaistoriografică, merită cu siguranță cunoscută: romanul are la bază un manuscris real de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, facsimilat în final. Acesta prinde, în plasa limbajului specializat, istoria schematizată, aproape neverosimilă, a vieții unui „strein” care acceptă, în schimbul căsătoriei cu femeia iubită, să îi împărtășească soarta. Transpusă în carte, întâmplarea devine însă indimenticabila aventură a lui Ioanis, necoptul vlaș din Săruna, care, sedus de Bucureștiul din Cântecul lui Selim, nu ezită să își prade familia, apoi să își părăsească țara, în căutarea unui alt destin. Destin ce se va împlini cu adevărat abia prin iubirea pătimașă pentru Maiorca, de la care învață „fericirea de-a fi doar o cârpă care putrezește în rana unui străin”. Desigur însă că, pe canavaua poveștii de dragoste, în aparență imposibilă, dintre „suditul” devenit Leun și roaba Maiorca, ni se împletește o țesătură ficțională complicată, dar seducătoare, în care sunt vizibile cele mai diverse noduri tematice, de la manipularea prin cuvânt, trup ori magie la fascinația poveștilor supraviețuitoare, de la construcția în trepte a identității de sine a individului mărunt la edificarea identității de grup sau chiar națiune.
Ce-i drept, înainte de orice altceva, odată cu Manuscrisul fanariot excelentă romancieră, Doina Ruști ține să re-construiască și să re-abiliteze cu mijloacele ficțiunii o întreagă lume, captivantă prin pitoresc, dinamism și diversitate. Privită chiar și așa, prin lornionul metaistoriografic, lumea de sfârșit de secol XVIII nu poate fi decât una dureros de contradictorie, pentru că în ea se consumă, cu egală râvnă – și uneori se amestecă până la indecizie –, și patimi înălțătoare, și instincte crude, și elanuri civilizatorii, și acte rebarbative. În roman, altfel spus, se practică sau se crede și în biserică, și în puterea întunecată a ritualurilor oculte (prin vrăji se leagă ori se dezleagă destine, se transformă oameni în animale sau păsări, se dă în bobi, mărgean, cafea...), se practică înălțarea prin orice mijloace (inclusiv tehnice/ ultramoderne – vezi balonul cu heliu al baronului brașovean), dar se și coboară în cea mai neagră mizerie fiziologică sau morală (să ne gândim doar la comerțul cu robi și tratamentele de o rară brutalitate pe care stăpânii le aplică acestora). Natural, aceste contraste de tot felul – sociale, psihologice, mentalitare, culturale – sunt distribuite abil pe toate palierele lumii pe care o configurează, în cele mai convingătoare tușe, condeiul romancierei dublate, și în acest roman, de o remarcabilă cunoscătoare a sociologiei identității.
În același timp, la o primă lectură, universul absolut eclatant din Manuscrisul fanariot alertează mai întâi și în consecință e perceput prioritar prin simțurile comune, căci foșnește de figuri, forme, culori și arome ispititoare. Aproape fiecare secvență descriptivă ori narativă a cărții re-învie un crâmpei de paradis senzorial trecut, baroc, divergent – prin urmare devoalat, adesea, drept un purgatoriu sau chiar un infern existențial. Totuși, ca orice prozator de vârf care se respectă, Doina Ruști ne invită încă de la început să privim dincolo de pojghița dinadins amăgitoare a apelor ficționale, oricât de înmiresmate ar fi ele. Acest univers uman spectacular și contrariant, de fibră indubitabil balcanică, poartă pecetea unei obsesii auctoriale majore – aceea a raporturilor dintre o identitate în fond fragilă și o alteritate care îi e funciarmente necesară. Scriitoarea înțelege la modul autentic și redă în cele mai atașante detalii mecanismele specifice ale identității individuale, având însă mereu grijă să le proiecteze pe ecranul unei istorii colective tulburate.
A nu se uita, din altă perspectivă, nici convulsiile transformării radicale a Bucureștiului, în oglinda căruia e reflectată, metonimic, o întreagă națiune. Revizitându-l cu sensibilitatea-i recunoscută, Doina Ruști îl re-construiește. Ori, dacă vreți, îi reproduce, în maniera specifică, perfect individualizată, strălucirile, valențele și dimensiunile, oferindu-ne astfel șansa de a descoperi, simultan, un București pitoresc și atavic, rafinat și sordid, venal, (auto)destructiv, cu energii clocotitoare și irizări întunecate, care se zbate între două lumi, cea orientală și cea occidentală, egal înșelătoare, egal multiplicate în oglinda ficțiunii. Descriind, în cele mai relevante detalii, frumusețile și atrocitățile orașului iubit, prozatoarea pune apoi lucid față în față și confruntă fertil două geografii: geografia reală, reconstituită cu minuție arhivistică, și geografia culturală, rostuită în timp și în urma unor sedimentări anevoioase de impresii, obținute sau măcar mediate livresc.
Nu în ultimul rând, aș vedea în Manuscrisul fanariot un fermecător poem despre cuvinte și fascinația irepresibilă față de lumile născute din ele. Pentru că în roman se amintesc în numeroase rânduri virtuțile cuvintelor adevărate (sau, dimpotrivă, capacitățile destructive ale celor înșelătoare), se stabilesc etimologii relevante și se comentează stereotipii nu numai romȃnești de limbaj, se reflectează la modalitatea prin care cuvintele contribuie la constituirea unor reprezentări (inclusiv culturale), într-un cuvânt, se glosează pe marginea puterii lor de a face și desface lumi.
Manuscrisul fanariot este o carte superbă, scrisă de o povestitoare inconfundabilă, care posedă știința extrem de rară de a-și preface atât epifaniile, cât și luciditățile dureroase în vrajă literară de lungă durată.
