Doina
Ruști

Am plecat la mare cu gândul de a schimba ceva în ideea de gală. Când se dau niște premii, urmează în mod sigur o festivitate cu scenă, cu viori, cu momente artistice. Aș fi vrut ca premiile FICȚIUNEA să se țină pe Plaja Neversea, seara, stând pe perne sau direct pe nisip, vorbind firesc între noi despre ideea de premii, despre nominalizați. Dar n-a fost să fie. Pe 8 iunie, când erau programate premiile, s-au rupt norii. Totuși am coborât pe plajă, m-am bucurat de nisipul ud și am încercat apa mării. E adevărat, nu se putea face mare lucru acolo. Probabil că premiile - orice premii - au în jurul lor un zeu care nu lasă pe nimeni să iasă din tiparul bine-știut. Așa că am ajuns tot la formula clasică, în sală, una foarte mare și modernă, un fost cinematograf, unde Aida Economu îmi spunea că a văzut primul film. Și, ca să rămânem în temă, sala poartă numele nemuritorului actor Jean Constantin.

Liviu G. Stan, la decernarea premiului

Ce sunt Premiile FICȚIUNEA? Un punct mic dintr-un proiect uriaș. Cu ceva timp în urmă a luat ființă Asociația Creatorilor de Ficțiune, reunind artiști din varii arte. Trăim un moment de melanj artistic, când muzica, filmul, literatura se amestecă sau măcar se intersectează. Ne aflăm într-un punct în care toată lumea vrea să creeze, în ciuda crizei generale a artei. A tuturor artelor. De ani de zile asistăm la un exhibiționism acut, în multe cazuri încărcat de emoție, de mesaj puternic. Oamenii se filmează cu telefonul, încercând să creeze o poveste, să arunce din preaplinul emoțiilor lor. Cu siguranță ați privit cum o adolescentă își taie o rochie pentru a face din ea o vestă ingenioasă. E un film cu detalii, cu vorbe, cu muzică. E o creație de multe ori.

Trăim o perioadă de explozie creativă, când nimeni nu mai are răbdare să citească povestea unui divorț, dimineața unui om plictisit ori aventurile cotidiene ale unei femei inculte și arogante. Sub această presiune, literatura se îndreaptă către subtilitățile faptului de a fi viu, spre culorile revoltei ori spre muzica pașilor unui călător dintr-un veac apus. Ne e dor de Hamlet? Bineînțeles. Dar vrem să citim mai degrabă despre micul șip ascuns în buzunarul lui, decât despre răs-spusa poveste a unui prinț care încearcă să-și răzbune tatăl.

Asociația Creatorilor de Ficțiune reunește artiști care cred în arta hibridă. Mai precis în poveste ca evaziune. Iar aici poate că e bine să reamintesc că ficțiune vine din fictura (lat) - minciună, plăsmuire, cu verbul conex fingo, al cărui participiu (fictum) l-au moștenit mai întâi limbile romanice apoi restul lumii. Ce este ficțiunea? O construcție prezumtivă dar veridică, o lume paralelă, se poate spune. Universul imaginar, adică sperat. Sunt oameni care creează scaune, idei, structuri guvernamentale ori conflicte. Și sunt oameni care creează o poveste în interiorul lumii cunoscute. *Fictura* nu este doar plăsmuire, ci și imaginea simbolică a unui ins, adevărata sa esență, invizibilă social.

În sensul acesta, de inventatori ai unui univers  subiectiv, ne-am autointitulat creatori de ficțiune. 

Clipurile în care prevalează esteticul, pictura-fotografie, muzica dublată de o temă literară, diversele tipuri de performing vizual, micro-ficțiunile, flash-ul literar, „instalațiile” simbolice, adeseori bazate pe literatură, reinterpretarea spațiului exterior prin varii modele, de la filmările cu dronă, mixate pe impresii tematice, la ingenioasele informații animate sau la imaginile parodice, care au umplut netul etc. - totul tinde spre o schimbare majoră a sensului creației. 

De aceea, Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) aduce alături scriitori, actori, artiști plastici, cineaști, regizori, critici și cronicari din domeniul ficțiunii, fotografi, creatori de concepte artistice, oameni capabili să inventeze sau să ia parte la o creație colectivă etc.

Deocamdată, două sunt categoriile mari de creatori ai grupului nostru:

1. Există creatori care pun accentul pe imagine, fără a se opri aici, combinând desenul, filmul, fotografia, mișcarea din scenă, pe scurt, dând sens unei povești prin reprezentarea aflată „la vedere”. Acesta este sectorul *vizual*. Un artist excepțional cum e, de pildă, Claudiu Bleonț, l-a eliberat pe Crăcănel de literatură (implicit de cuvânt) - mă refer la ultima montare TNB. Personajul nu se înfățișează ca tipologie teatrală, nu este un caracter creat doar prin joc, ci printr-o serie de gesturi vivante, care îi accentuează într-un mod inedit caricatura. Bleonț vizualizează un personaj arhicunoscut, ale cărui vorbe sunt unanim știute, al cărui joc scenic pare de ne-înnoit. Tot așa, Ileana Negrea, prin poemele  din volumul Jumătate din viața mea de acum, de evidentă vizualitate, aduce ca element distinctiv declamația sprijinită pe portret. Monologul ei te invită „să privești” secvență cu secvență o viață, înlocuind sintagma descriptivă cu un detaliu de tip iconic. Citești și îți rămân în minte bluza roz, mormântul acoperit de urzici, faloidul cu bici. După cum Ioana Juna Șerban face din Ana Pauker un construct în care își dau întâlnire efigiile unei istorii și emoția unei poete rătăcită printr-un edificiu care adăpostește artă recentă. În alte situații, a fost vorba despre un construct de imagine, ca în cazul lui Bogdan Simion (Cobzarul) sau al Suzanei Dan. După cum viziunea Alinei Grigore (prin debutul său Crai Nou- „Blue Moon”) sau avangardismul lui Andrei Huțuleac (din* #dogpoopgirl) indică în mod clar o schimbare de direcție artistică. Tot în categoria vizualului intră și ficțiunea creată de Iuliana Vîlsan, care face din fiecare scenă a spectacolului *Nepotul meu, Veniamin (r. Vlad Massaci) o reprezentare de un epic complex. Iuliana nu e doar o scenografă, ci o creatoare  a planului secund.

Pe scurt, am ales această noțiune generică, fără a face strict referire la artiștii care își exteriorizează emoțiile doar prin mijloacele tradiționale ale artelor vizuale. Creativitatea manifestată la nivel vizual e în momentul de față dominantă, iar povestea, prin orice mijloace ar fi creată, tinde spre vizualizare - chiar în exces. Tocmai de aceea consider că termenul trebuie extins de la artele numite în mod curent vizuale, de la desenul cu pensulă sau de la pelicula cinematografică - la reprezentările recente ale ficturii, uneori realizate printr-un melanj al artelor, în care reprezentarea  de tip cinematografic se află pe primul loc.

Prin urmare, un premiu a fost acordat celui mai creativ artist vizual, care, dintre toți cei nominalizați, toți excepționali, după părerea mea, Bogdan Farcaș a fost câștigătorul. Ne-a impresionant rolul din recentul film Neidentificat (r. Apetrei), modul în care evoluează prin imagine — dintr-un polițist inițial credibil,  treptat, se transformă; prin expresia puternic vizuală, prin atitudine, devine un psihopat. Farcaș nu joacă, ci trăiește povestea personajului, „desenând-o” cu fiecare secvență. 

1. Cea  de-a doua categorie este a scriitorilor. Dar și aici vorbim despre scriitorii care caută direcții, a căror scriere este contaminată de celelalte arte, în principal, tentați de exhibiție emoțională, de epataj tehnic uneori.  Muzicalitatea romanului Isus din întuneric de Radu Găvan, noutatea tematică din Translucid de Ligia Pârvulescu, eufonia solidă din Ioșca lui Cristian Fulaș sau caracterul vizual al poemelor semnate de Ileana Negrea, de Ioana Iuna Șerban, ca și combinația iconică de tip noir, din proza lui Flavius Ardelean - sunt doar câteva exemple ale metamorfozelor epice din ultima vreme, care denunță o artă sincretică și o subtilă întoarcere la manierism. Am numit tendința aceasta artă hibridă și de dragul etimologiei, a legăturilor secrete dintre hibrid, ca fictură cu morfologie eterogenă, și hybris, în sensul său originar de nonconformism mistic. Cred că Nietzsche face această apropiere, vorbind despre rădăcinile tragicului, și, extrapolând, putem spune că în situațiile de criză, când isteriile artiștilor demolează idolii consacrați, are loc întodeauna o perioadă de haos, când artele se amestecă, iar genuri și maniere dispar. 

Așadar, un al doilea premiu a fost destinat scriitorilor, acelora care au depășit faza unei povești lineare. Aici Liviu G. Stan a fost alegerea, și în paranteză voi spune că a avut și cel mai mare număr de nominalizări în cadrul asociației. Romanul său, Salamandre, e o scriere în care știrea jurnalistică se topește, „difuzată” într-un imens labirint, în căutarea monstrului, parcă fără a se ști că acesta e de multă vreme evadat. Patru personaje, care corespund fiecare câte unui anotimp, compun fragmentarist povestea exacerbării actuale.

Desigur, n-am uitat că există o categorie de creatori care s-au manifestat în mod plenar. Horațiu Mălăele mi se pare cel mai vizibil și implicat din anul care-a trecut. În afară de arta actoricească și de regia de teatru, a făcut un film neomanierist (Luca), a publicat două cărți, a avut o expoziție de grafică. Cum spunea la decernarea premiului - acesta e modul său de a da mâna cu oamenii, cu publicul său. 

Mai mulți artiști s-au calificat la această categorie, ca artiști ai anului, prin varii contribuții la diversificarea ficțiunii. Tudor Giurgiu – pentru crearea unui mediu de stimulare a creației și pentru viziunea sa particulară asupra ficțiunii. Horia Sârghi, cu cel mai creativ, cult și veridic podcast, a spus povestea zaiafetului. Razvan Mazilu, cu latura hibridă și originalitatea spectacolelor sale. Am inclus aici și creatori de de concept, de mediu, le-am putea spune, care au făcut să funcționeze optim viața creatorilor.  Mi se pare uimitoare în sensul acesta capacitatea lui Tudor Giurgiu de a menține  zona stimulativă a vieții creatoare, chiar ți în condițiile pandemiei - să ne amintim pe Premiile Gopo de anul trecut: ne-am testat ca să intrăm, dar n-am renunțat. Ioan Cristescu a creat condițiile unei activități intense în jurul Muzeului Literaturii, pentru care MNLR a și primit anul trecut DASA AWARD. Iar Lila Passima, una dintre cele mai originale personalități din domeniul antropologiei, ne-a uimit prin teme dar și prin modalitățile nonconvenționale de a recrea universului etnic. Ea a intrat pe lista inițială prin propunerea altui antropolog uimitor de creativ - Cătălin D Constantin. De asemenea, Bogdan Alexandru Stănescu a creat o colecție de ficțiune străină „Anansi. World fiction”, la Pandora M. - aceasta fiind chiar propunerea mea, deoarece știu cât de greu este să impui pe piață o colecție de literatură, parte a mecanismelor necesare creației.

În seara de 8 iunie, ora 19, a avut loc gala de decernare a Premiilor FICȚIUNEA, acordate de revista „OPT motive” și de Asociația Creatorilor de Ficțiune. Deși fusese programată să se desfășoare pe Plaja Neversea, din cauza condițiilor meteorologice, gala a avut loc în sala „Jean Constantin”, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret. Este un început și sperăm să mărim numărul de premii pentru anul viitor.

Premiul FICȚIUNEA este în valoare de 5000 lei pentru fiecare categorie, bani proveniți integral din donații.

Trebuie să spunem că organizarea premiilor a beneficiat de sprijinul Centrului Cultural „Teodor T. Burada” și al Consiliului Județean Constanța.

Desigur, meritul principal în organizarea galei de premiere îi revine Iuliei Pană și filialei Constanța a ACF. Mulțumiri speciale pentru fotografii, cineaștii și actorii constănțeni care au pus umărul la organizarea evenimentului. Și alte mulțumiri speciale Aidei Economu și lui Radu Aldulescu, sprijinitori discreți ai primelor noastre premii.

Adevărul