În decor de epocă, Adriana vorbește despre romanul „Paturi oculte".
Asculți primele pagini și crezi că te afli într-un thriller, dar treptat, povestea se transformă, începi să auzi foșnetul roșcovilor, universul devine straniu, iar lectura curge în ritmul întâmplărilor halucinante, făcându-te să te întrebi continuu ce este cu aceste paturi, de unde vin, care sunt virtuțile lor. Povestea se îmbogățește, cu fiecare episod pătrunzi în alt cerc de cunoaștere; crezi inițial că ai ajuns la originea faptelor mistice, în plină epocă fanariotă, dar treptat îți dai seama că mai există o zonă crepusculară, dincolo de viață și de moarte.
Cred că Paturi oculte se pretează foarte bine la lectură pubică, are o sonoritate specială. Chiar de când am deschis romanul, citind primele pagini aveam impresia că ascult o voce care povestește. Senzația asta n-am mai avut-o decât la Süskind și uitându-mă zilele astea la un video în care Dan C. Mihăilescu compară o carte a Doinei Ruști cu Parfumul lui Süskind, mi-am dat seama la ce se referă: este vorba despre un ritm care susține acțiunea, de fapt, conflictul. Există un pasaj în Paturi oculte în care dumbrava de roșcovi, care „vorbește” de regulă ca un cor, ca o orgă, își schimbă registrul, iar printre vocile multe își face loc un râs înfundat, o intervenție ironică.
Ei bine, toată cartea are în background o voce suplimentară, de completare a povestitorului, iar audiobookul o pune foarte bine în valoare.
Adriana Titieni Irimescu
