Ianuarie, 1794. Un bărbat zace în zăpadă, îmbrăcat doar în cămașă. Sunt alertate autoritățile, lumea se strânge ca la spectacol. Pe acest bărbat, foarte tânăr, îl chemă Radu, iar în urmă cu vreo trei săptămâni a plecat din Gheboaia (jud Dâmbovița) să facă sărbătorile la Câmpulung, cu sora lui.
Și, Doamne, - ce s-a mai pregătit! Încă din toamnă, de când au dat ploile și până a început burnița, el a bătut drumurile. Este un bărbat mărunțel, cocoșat de câte bagaje duce în spate, pe la târguri, prin bâlciuri, vânzând căni înflorate, urcioare și străchini - acestea din urmă fiind preferatele lui. Olărește și-i trage la pensulă cu talent. Are cuptor pentru oale, pe malul Ialomiței, iar în serile de vară vezi cum o dâră de fum o ia peste ape.
De ani buni, Radu cară văsăria în cârcă, iar pe banii strânși își cumpără haine, de fiecare dată lucruri nemaivăzute, fiind în special pasionat de gulere și de ciucuri. Presupun că arăta cam ca tipul pictat de Abbott (vz mai sus).
Din nu știu ce motiv, în Gheboaia, cât este ea de Gheboaia, nicio fată nu-l ia în seamă, pentru că Radu face parte dintre acei bărbați care se străduiesc mult. Și vreau să vă spun: nimic nu e mai dăunător pentru om ca strădania. Îți ia credibilitatea, cum se zice. Și bineînțeles și acum se străduise enorm, pentru că o fată din Câmpulung, cu ochi migdalați, îi căzuse cu tronc, iar de Crăciun era hotărât să-i atragă atenția.
Mai întâi a găsit o mătăsică verzuie, cam bățoasă, din care și-a făcut fermenea, o haină scurtă, căreia, ca s-o înnobileze, i-a adăugat un guler bogat, presându-l pe croitor să-i coase un șnur gros pe margini, ceea ce până la urmă s-a dovedi o idee cam proastă. Dar fără nicio zorzoană, gulerul n-arăta bine: era pleoștit, nu punea în valoare frumusețea materialului. Croitorul i-a propus un mic volan galben. Însă lui Radu i se părea că acum chiar seamănă cu un fazan. Până la urmă, și-a cusut singur un franj movuliu, dublat de dantelă care, credea el, îi adăuga o notă de eleganță. Cu această haină a pierdut aproape o lună. Dar nu mai avea nimeni așa ceva. Plus că o purta descheiată, să se vadă mărgelele, pe care dăduse prețul a două străchini. Anteriul l-a cumpărat de la niște precupeți - lung, vărgat, din in și mătase, ornamentat cu un brâu cam grosolan, la prima vedere, dar plin de buzunărele secrete. După încălțări a umblat niște săptămâni, dar a meritat, găsind unele cum nu se văzuse până atunci prin Gheboaia, niște botine cu cataramă nemțească. În fine, și căciula i-a dat bătăi de cap, pentru că la banii lui nu avea prea multe alegeri. Dar măcar era nouă, din postav roșu, cu ciucure de mătase. Și peste toate, purta un suman gros, echipat cu o glugă, pentru eventualitatea că ar fi venit viscolul, Doamne-ferește! Iar aici trebuie să vă spun că acest băiat din Gheboaia călătorea întotdeauna per pedes. Astăzi pe ruta asta o mașină face cam două ore (60 la oră): treci prin Târgoviște, și, via Voinești, ai și ajuns. Pe jos, mai ales iarna, ar fi putut să facă o zi jumătate, dar Radu era antrenat de la cât bătea târgurile cu străchini, așa că, dacă pleca de cu noapte, în noaptea următoare era ajuns!
Zilele Crăciunului la Câmpulung au trecut așa cum trec visele iernii. Soră-sa l-a umplut de cadouri și l-a prezentat prin vecini. Mai multe femei i-au lăudat gulerul cu dantelă, iar în noaptea de Anul Nou, Radu a dansat pentru prima oară, în ghetele lui noi. Și ca bucuria să fie deplină, fata cu ochi migdalați l-a făcut să-și prelungească șederea până la Sf. Ion. Deși n-au vorbit mult, ea a remarcat hainele, fiind cu deosebire interesată de brâul lui, de buzunărele ascunse în căptușeală și mai ales de ceea ce ținea pe-acolo, printre averi. Visul ei era să devină croitoreasă de lux, și, ascultând-o, lui Radu i-au crescut printre gene stropi fini de lichior.
În sfârșit, când a simțit că lumea se săturase de musafiri, a luat-o spre casă în ziua nefastă de 11 ianuarie, a anului pomenit. Acum era încărcat cu daruri, mâncare și luase cu el chiar și-un clondir de țuică bătrână. Se mișca greu, iar drumul era, ca și la venire, pustiu.
Când a trecut de Voinești, s-a întâlnit cu niște tipi, care nu de multă vreme își aleseseră cariera de hoți, anume frații Bratu, din Câmpulung. Mai întâi l-au dezbrăcat, apoi i-au săltat tot bagajul și pentru că s-apucase să povestească cât de greu își găsise ghetele și cât muncise să strângă banii, frații Bratu l-au luat la bătaie. L-au căznit rău, se scrie în document, și din acest motiv zăcea în zăpadă.
Așa l-au găsit niște slugi, iar marele Spătar, impresionat, i-a scris toată această poveste lui Vodă Moruzi, scrisoare care a ajuns până la noi, grație lui V.A. Urechia, ca de obicei. Domnitorul a dat ordin să fie găsiți vinovații și judecați cu asprime.
S-a făcut poteră, frații Bratu au fost căutați prin codru. Era iarnă, greu de străbătut prin zăpezi.
Abia de Sf. Mărie s-a mai încumetat Radu s-o viziteze pe soră-sa, dar fata cu ochi migdalați dispăruse de multă vreme din Câmpulung.
Frații Bratu n-au fost prinși niciodată, s-a auzit c-ar fi tăiat-o spre Viena, unde și-ar fi deschis o afacere cu hăineturi și alte dichisuri.
Dacă ajungeți pe la Gheboaia, să știți că pe-acolo lumea face și astăzi străchini pictate, iar printre petale și pene albastre, se zăresc și niște ochi migdalați.
