Homeric la prima discuție publică: opinii, muzică fanariotă și lecturi.
Si o relatare de la fața locului, pe O mie de semne
foto-reportaj de: Gelu Diaconu
"Dacă nu i s‐ar fi părut penibil, ar fi adăugat și un șirag de mărgele. Dar când schimbi hainele nu e ușor, ţi se pare că sari în ochi, că râde lumea de tine. Iar gândul c‐ai putea să semeni cu o curcă‐mpăiată te face să arăţi și mai prost, căci asta‐i cu hainele: nu doar calitatea contează, ci mai ales ce gândește stăpânul lor despre ele.
Iar în Gorgani erau câţiva oameni care știau să arate prin haine niște vise frumoase, care deveneau imediat și visele celorlalţi.
În primul rând, Macsim, ţuicarul, purta niște anterie care cădeau boierește, nu atât datorită calităţii, cât nuanţelor potrivite, niște ţesături aduse de la Brăila, în toate culorile toamnei. Și avea croitorul lui, care știa să i le taie exact deasupra gleznei, ceea ce‐l făcea să pară mai înalt și mai zvelt. Toate hainele îi veneau bine.
În schimb, Tudorici, cu pălăria lui mare, te făcea mai degrabă să râzi, pentru că la fiecare mișcare avea grijă să‐și atingă pleașca ori mai avea obiceiul să se uite pe sub boruri, ca și cum ar fi vrut să se asigure că‐l vezi bine. Pălăria era autorul adevărat al faptelor sale.”
(Doina Ruști - Homeric )
