Ne-am luat adio, iar acum îmi trimite cărți poștale. Așa aflu c-a ajuns pe la Sibiu, prin Oradea ori pe la Suceava. Nu e singur, ci în alai de zânițe și de zâniți.
Unii îl citesc în tăcere, alții vor să știe cam despre ce e vorba. Editura Polirom i-a făcut o pagină frumoasă, uite asta: aici. Alții și-au făcut selfie cu el ori așezându-l domnește pe canapele, lângă pisică, pe rafturile bibliotecii personale.
S-a scris despre el și în Evenimentul Zilei. Eu cred că toată lumea știe de el. Nu?
În fine, are viața lui, drumul lui.
Joi, 26 septembrie, puteți să-l și auziți căci cântă în duet cu Alexandru Papadopol. La Carusel, în Lipscani.