În literatură, scenele de dragoste sunt printre cele mai dificile. În mod ipocrit, scriitorul tânăr le evită adesea, sub pretextul – foarte la modă – că iubirea fizică nu trebuie povestită. Este adevărat că poți deveni repede penibil atunci când descrii erotismul, dar asta nu înseamnă că scenele carnale ar trebui excluse din literatură.
În romanele mele, erotismul nu este un episod decorativ. El face parte din structura poveștii și din destinul personajelor. De aceea, astfel de scene nu pot fi citite ca texte independente, ci doar în legătură cu tema cărții.
Încerc să mă uit în urmă peste scenele amoroase din cărțile mele. Cred că cele mai multe sunt în romanul de debut, Omulețul roșu (2004). Pe un chat se discută despre prima dragoste, iar pentru a fixa dialogul, am introdus acolo 6 povești, foarte scurte, pe această temă.
În Zogru (2006), scena preferată apare chiar în deznodământ și are un caracter simbolic. În Fantoma din moară (2008), erotismul este legat de o dimensiune animistă, în care spiritul transformă comunitatea.
Plasată pe deznodământ, în Zogru (2006) scena este simbolică, derulată în mai multe etape, dublată de tema romanului. Premisa este aceasta:
Prizonieratul lui în Giulia îl schimbase fundamental. Știa că se putea elibera doar prin moartea ei, iar acest gând îl tulbura și-i aducea la suprafaţă toate fricile, toate gunoaiele, toate micile mizerii ascunse în suflet. Era vinovat și nu mai putea să facă nimic. 40 de zile cu ea, 40 de zile infernale, la care se gândește acum, când îl așteaptă pe Andrei Ionescu, fără să știe cum s-au dus și ce-a făcut în tot timpul acesta, agonizând în sângele iubit al Giuliei.
(Doina Ruști: Zogru)
La apariția romanului *Zogru. *În fiecare roman al meu Bexistă erotism, iar recitind, am simțit un impuls narcisist de a-mi aminti și cum arătam în momentul în care le-am scris, așa c-am postat și câte o poză.
sunt multe scene, toate legate de un Spirit, care readuce colectivitatea la stadiul ei animist, de la începuturile lumii.
Erotismul devine brutal și realist în Lizoanca la 11 ani (2009), pentru că tema romanului cerea o astfel de abordare. În Cămașa în carouri (2010) apare o întâlnire încărcată erotic, aflată la granița dintre viață și moarte, iar în Mămica la două albăstrele (2013) erotismul devine parte dintr-un univers psihologic complex.
Recitind aceste fragmente, îmi dau seama că erotismul din literatură nu este niciodată doar despre corp. El spune ceva despre frică, despre dorință, despre memorie și despre felul în care oamenii încearcă să se apropie unii de alții.
Mai întâi i-a văzut pantofii. Avea niște pantofi roșii, cu toc bej, care imita lemnul, și care păreau desenați pe tălpile ei albe și mici. I-ar fi cunoscut și dintr-o grămadă de pantofi, mai ales că erau pe picioarele ei, de asemenea inconfundabile. S-a lăsat jos, la rădăcina tufei de mur. Printre crengile țepoase și răsucite se vedeau pantofii roșii, ieșind de sub picioarele unui bărbat.
(Doina Ruști: Lizoanca)
după terminarea romanului Lizoanca
Întâlnire pe strada Batiște, vara, dincolo de viață. Mi-a plăcut s-o scriu. Încărcătura erotică a venit din pliurile mișcătoare ale morții. Mă refer la Cămașa în carouri .
Pe când scriam Cămașa în carouri
Scena aceasta este total legată de tema romanului. Aici încep să schițez universul complex al unui părinte-surogat, obsesia lui că există niște părinți adevărați, reconstituiți din detaliile fizice și din atitudinile Carinei, copilul adoptat.
Când Li Zeta îi desfăcu șlițul, ar fi mai avut încă timp să se răzgândească, dar o nesimțire confortabilă îl ținu răstignit pe canapea.
(Doina Ruști: Mămica la două albăstrele, 2013)
La câtva timp după publicarea romanului Mămica la două albăstrele
Romanul Manuscrisul fanariot (2015) rămâne în totalitate legat de mitologia senzuală a orașului și de energiile ascunse ale lumii.
Coșul cu pâine căzu lângă pat, iar Leun avu un impuls să-l ridice, însă ochii i se loviră de cămașa sub care se adunase atâta dor.
Iar din îmbrățișarea lor, ca un lup flămânzit, scăpărară minuscule guri.
Bozăria fierbea. Îmbrățișarea, amânată atâta timp, răscolise nămoalele, împrăștiind în jur scântei și ochișori de foc, ascunși sub plapuma spuzei. Printre frunzele obosite, mii de guri nevăzute își lăsară suspinele, acele guri mici, ascunse în cutele lumii. Guri care n-au mai mâncat, cotropite de o singură poftă. Guri care strigă, guri care șușotesc pentru o singură ființă. Gurile inflamate, din care au mușcat alte guri hăituite de moarte. Guri mici, ieșite de sub fustele încălzite, din pliurile șalvarilor, gurile care țin în viață orice suflețel prăpădit, de la păduchele uitat în mizeria de sub unghii, la prințul care lenevește acoperit de zarpale. Nicio fală a creierului nu e posibilă fără miile de guri ale visului omenesc.
Iar aceste guri tânjitoare, ieșite dintr-o îmbrățișare amânată prea mult, invadară orașul.
Doina Ruști: *Manuscrisul fanariot *
Manuscrisul fanariot abia ieșise de sub tipar
povestire pusă în scenă de Radu Afrim, în Teatro lucido la malul infinitului.
Publicată în volumul Povestiri erotice (2007), Țâțe este povestea din spatele unor preferințe erotice.
Mai multe, aici
În romanele mele, iubirea apare sub forme diferite – mistică, brutală, lirică sau psihologică –, dar aproape întotdeauna se află la granița dintre dorință și disperare.
