Doina
Ruști

Plin de umor în unele secvențe, în altele tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictura de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată [Zogru] este figura teribilei singurătății în care se află spiritul uman lipsit de iubire.

Zogru este o carte de aventuri, singulară, fiind în același timp și o revizuire a istoriei românești, printr-un imaginar legat de legendele populare, dar și o parabolă despre dragoste, moarte și putere - confruntări de-a lungul cărora simțul apartenenței la un teritoriu are o valoare majoră.

Odată cu Zogru, după cum s-a spus, Doina Ruști a creat nu doar un personaj, ci și un întreg univers epic complex, zugrăvit în culori schimbătoare, ludic sau tragic în funcție de epocă, și, mai cu seamă, de protagoniști. Această lume exprimă bucuria auctorială – dar și "lectorială" – a invenției pure și un gust al aventurii care antrenează cititorul, invitându-l să abordeze, prin ochii, uneori nevinovați, uneori malițioși ai lui Zogru, sub îndrumarea unui povestitor discret, scenarii și psihologii care se derulează ca ferestrele unei hipertext. Trecutul este asimilat fără să refuze prezentul, intuiția fantasticului/sacrului nu alungă realul/profanul, iar fantezia debordantă iese din matca prea strâmtă a verosimilului.

Zogru este un nemuritor, un “om care nu știe să moară”, o ființă desprinsă din pântecul cald al pământului, într-o zi de primăvară, în Săptămâna Patimilor din 1460. De atunci, Zogru parcurge fluxul istoriei, intră în trupul oamenilor, conferă pasiuni transmise prin intermediul unui fir comun între individualitățile în care stă. În acest mit se deschide spațiul îngust al istoriei. Accede la acea temporalitate a fantasticului care, în fond, nu este altceva decât o revenire la uman a unui demon, a unei legături nefericite cu pământul

Tema vampirului și reabilitarea lui atrage scriitorii din zilele noastre mai ales în linie erudită și cu intenția de a oferi o nouă teorie privind cazul istoric (în spiritul de romanele lui Umberto Eco). Iar Doina Ruști are exact profilul acestui scriitor erudit.

Zogru este o imagine antropomorfă a clasicului Dracula.

La Zogru mi-a placut deîndata fiinta din centrul povestirii (care în alte timpuri ar fi putut fi definita drept „corala“), fantastica, dar, în acelasi timp, umana, prea umana chiar. M-a atras ideea unei constiinte independente care patrunde în sângele oamenilor, ale caror sentimente, pasiuni si gânduri le traieste si pe care le domina, miscându-se într un timp si spatiu sud-est danubian populat cu creaturi magice si misterioase, cu fantasme, dar în care cei mai rai monstri sunt unele fiinte omenesti. Am apreciat naturaletea cu care autoarea desface, fara s-o striveasca, „corola de minuni a lumii“, usurinta cu care ridica valul care desparte mitul de istorie, adaugând elementelor reale (Evul Mediu românesc, Dracula si Ienache Vacarescu, prefacerile comunismului, calitatea de no man's land cultural si moral a prezentului) pe cele fantastice (Zogru însusi, glolele si morgonii, fantasmele si diformul Achile Vintilescu), în maniera deloc didascalica, tesând o povestire intriganta, cu tonuri când picaresti, când onirice.

Zogru este oglinda purtată cu abilitate de Doina Ruști de-a lungul drumului istoriei mari și mici, liantul unor povestiri piIduitoare și palpitante, scrise cu nerv și măiestrie. Zogru e un spirit aproape uman, iar cei din jurul său sunt personaje puternice, interesante și vii. Ele de fapt, mai puțin protagonistul, fac din "Zogru" unul dintre cele mai delectabile romane apărute la noi în ultimul timp, un timp care nu duce lipsă de romane interesante.

Zogru rămâne unul dintre cele mai valoroase și mai insolite romane din câte s-au publicat în ultimul deceniu.

Simpaticul Zogru, o data intrat in acțiune, focalizează tot interesul lecturii. Un personaj bine construit, capabil sa-i devina familiar cititorului, plus plăcerea de a povesti a scriitoarei ii sunt suficiente.

Considerăm acest nou roman [Zogru] semnat de Doina Ruști, dincolo de reușitele certe de ordin stilistic, ca pe o provocare interesantă, de ordin formal și tematic. Zogru se impune și prin ritmul alert al lecturii, care nu poate restrînge însă frumusețea imaginilor, ca și prin acea plăcere ce numai povestirea "din umbră" o poate conferi.

Zogru este, așadar, și duh, și diavol, și vampir, și vârcolac, câte ceva din toate.

Puțini prozatori de azi ar putea relata cu atâta siguranță o întâmplare imaginară, cu totul năstrușnică, lipsită de orice corespondență în realitate. Romanul are, în mari părți ale lui, o strălucire stilistică prin care eclipsează cărțile de proză din noul val

Acest Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii , dacă vreți îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți îl înrudim cu romanul fantastic, cu ce înseamnă demonul în romanul rus, dacă vreți îl legăm de romanul picaresc

Zogru este un roman scris de un om îndrăgostit de lume, care știe să-i etaleze acesteia frumusețile. Una dintre cele mai persistente impresii după lectura cărții este ceva din vitalismul și prospețimea Visului unei nopți de vară.

Finalul romanului Zogru îi iese foarte bine Doinei Ruști: fără emfază, cu accente strunite atent; ideea dramatică a descoperirii unui mister primordial impresionează și indică faptul că, deși cartea părea întemeiată pe ludic, ea este de esență grav-metafizică.

Ambele procedee sînt reușite, așa cum reușită e povestea în întregime, care prinde cititorul în chingile ei narative și-l ține acolo pînă la sfîrșit.

Calitățile scriiturii Doinei Ruști - sunt naturalețea și credibilitatea, dincolo de care se simte amuzamentul, daimonul parodic și satiric-caricatural, umorul grav sau negru, dar și tentația fantasticului și fabulosului.

Zogru, în fond, este un picaro autohton și anxios, o cuantă de timp ce se desprinde din bezna teratologică într-un irepresibil elan ascensional al căutării frumuseții și nemuririi.

Procedeul coborarii miraculosului in cotidian aminteste, prin efectele sale umoristice, in primul rand de Bulgakov.

Zogru: poveste faina, scriitura alerta, imaginatie bogata. Unul dintre romanele adevarate, cu poveste, din literatura romana contemporana.

Zogru, romanul Doinei Ruști (Polirom. 2006) este una dintre cărțile despre care îți vine să te pronunți "neștiințific'', precipitat, în sensul că aparține acelei categorii epice care te ține cu sufletul la gură, fără să fie policier, nici horror, nici thriller, deși câte ceva din toate acestea se detectează în textura imbricată.

Este o scriitură voluptoasă, plină de farmec, construită cu multă acuratete.

Zogru este un gen de Goa'uld symbio , spiritul indiferent la trecere.

"Doina Ruști spune povești consistente, viabile, palpabile, creează atmosferă, construiește personaje, dă culoare locală…"

Romanul Zogru poate satisface toate gusturile.

Scriitoare nu doar talentata, dar si erudita, Doina Rusti folosește o mare diversitate de tehnici narative, dar o face .discret, firesc, deloc ostentativ.

Zogru e de citit pe nerăsuflate.

Doina Ruști a creat un personaj delectabil.

Un roman consistent și palpitant, o apariție cu totul insolită în peisajul literar actual.

Doina Ruști povestește despre soarta unui popor care a suferit, la fel ca și al nostru, la fel ca multe alte popoare în lume. De asemenea, ea povestește despre dragostea oamenilor și iluziile lor, despre josnicia și speranțele lor, despre credințele lor, despre ceea ce este statornic în inima omului și despre metamorfozele eticii omenești.

Povestea lui Zogru este despre variatele tentative de a fi oameni, de a ajuta și de a manipula, de a iubi și de a ne răzbuna. Zogru este o carte despre latura iluzorie a puterii și despre formele înșelătoare ale libertății. Plăcerea metamorfozei nu îl prinde în mreje doar pe duh, ci și cititorul trăiește voluptatea de a fi transportat prin epoci și minți diferite.

Romanul lui Zogru este un soi de road movie, numai ca nu mergem cu masina din loc in loc, ci mergem cu Zogru, din om in om.

Zogru este un roman care se citește repede, cu plăcere și lasă în urmă gustul complicat al meditației. Este o carte frumoasă, bine scrisă, care aduce în actualitate lectura voluptoasă, grija față de poveste și o memorabilă invenție stilistică.

Doina Rusti a scris un roman interesant, cu o compozitie solida, de finete artistica. Intr-un mod original, ea evoca momente din istoria poporului român, insa romanul dobândeste dimensiuni metafizice, problematizeaza, provocând o meditatie continua asupra destinului omenesc, atât de fragil si de schimbator.

Fantasticul in roman, sustinut mai ales prin constructia personajului titular, se impleteste cu evenimentul istoric si cu o observatie exacta asupra firii omenesti, ceea ce creeaza impresia ca opera surprinde acel miracol al vietii, acel ceva care face ca esenta lumii sa dispara instantaneu in fiecare clipa care trece. Se poate vorbi in sensul acesta despre Zogru ca despre o imagine a iluziei si a mecanismelor fine care il fac pe om sa spere, cu acea fidelitate (care-l consterna pe Cioran) fata de plasmuiri si iluzii, in ciuda tuturor evidentelor. Romanul Zogru este o pledoarie in favoarea ideii ca istoria si existenta omului au rost si scop, insa Doina Rusti sugereaza in acelasi timp ca totul, tot ceea ce a gândit si ne-a povestit, ar putea fi doar rodul iluziei, al acelei iluzii care salveaza si sudeaza legaturile: iluzia artei adevarate si inspiratoare.

Literaturni Balkani, Sofia, 1/2009

citește

Zogru, romanul scris de Doina Ruști, apărut în anul 2006, la Editura Polirom, reprezintă o creație cu tente picarești, o operă care, însă, depășește schema narativă a unei astfel de scriituri, oferindu-ne o țesătură epică exemplară care dezvăluie aventură, fantezie, mânie și erudiție. Romanul este un text tulburător, cu valoare ontologică și contopește într-o manieră coerentă, impresionantă, faptele istorice și legendele.

Un roman bine scris, cu un personaj neobișnuit, Zogru rămâne una dintre cărțile mele preferate.

Un vampir cu o existență veridică.

Doina Ruști prelucrează în manieră parodică și ironică vechiul mit al vampirului, construindu- i acestuia un portret postmodern, ludic care îmbină atât atribute străvechi ale acestei făpturi arhaice, cât și trăsături noi, izvorâte din imaginația debordantă a autoarei.

Toate aceste întâlniri non-aleatorii din decursul călătoriei sale îi prilejuiesc lui Zogru cunoașterea naturii umane. Indiferent de secol și an, oamenii sunt ghidaţi de aceleași instincte, Erosul și Thanatosul fiind cele care leagă secolele între ele.

Călătoria în timp este și un pretext pentru a aborda unele feţe ale istoriei. Numeroși exegeţi au subliniat aplecarea Doinei Ruști spre creionarea istoriei în prozele sale, fie și în cele cu notă fantastică, sau mai ales în acelea, imprimând scriiturii sale o notă aparte prin melanjul de realitate istorică și plonjare în fantastic.

Acest fir al istoriei „mari” este însă dublat de cel al istoriei „mici”, căci Zogru este martorul evenimentelor mărunte din cursul istoriei.Doar menţionând, ca reper istoric pentru încadrarea evenimentelor în timp numele lui Vlad Dracul, autoarea își concentrează atenţia pe un personaj secundar din acea perioadă, Mihnea, fratele vitreg al voievodului, cu care Zogru-Pampu intră în conflict pentru a salva onoarea Ghinghinei, care căzuse pradă poftelor erotice ale celui care dorea să i se spună „prinţ”, deși era un fiu nelegitim al lui Vlad Dracul cel Bătrân. Aruncat de Zogru într-un stejar, este atacat de hoţi și îngropat de viu, dezbrăcat, dar având pe deget un inel cu blazonul Drăculeștilor. Paradoxul face ca tocmai Andrei Ionescu să cerceteze peste secole, ignorând adevărul istoric, mormântul acestuia.

ZOGRU. VAMPIRIC HYPOSTASES AND IDENTITARY DECONSTRUCTION

Un text de atmosferă este Zogru, asemenea Paturilor oculte, capodopere romanești contemporane, în care glisarea dintre acum și atunci, aici și acolo, identitate, alteritate, profan și supranatural – reprezintă straturile/ jupele unei poetici a rochiei de moar6, metaforă prin care denumesc calitatea străvezie a contactului dintre lumi, a căror coliziune degajă o substanță verde, vâscoasă, cu un trup moale și subțirel ca o coadă de cireașă care călătorește, alături de glole, pitici, fantome, morgoni din secolul al XV-lea din vremea Drăculeștilor, până în 2005, anul împlinirii sale prin iubire.

Coagulat sub estetica realismului magic, rafinat tematic prin conversiunea imagologică a vampirului occidental, romanul Zogru scris de Doina Ruști desface în spirit ludic, ironic pe alocuri, locurile comune țesute în jurul mitologiei alterității vampirice. Ipostazele în care se întrupează protagonistul ranforsează dimensiunea proteică și postura simili-umană a acestuia. Dincolo de rezervele apotropaice din arsenalul tradițional, la care, oricum, Zogru este imun, singura dimensiune care îi provoacă inhibarea totală este dezumanizarea.