Ioana a venit la mitropolit ca să‐și reclame bărbatul. Viața alături de el s‐a făcut un calvar. Nu s‐ar pune chiar problema divorțului, însă lucrurile care se întâmplă în casa ei sunt... netrebnice.
Mitropolitul rămâne cu gura căscată, cancelarul lui ciulește urechile, iar un călugăr care freca pervazul ferestrei se oprește din lucru.
Cel dintâi își revine egumenul, care încearcă, prin cuvinte alese cu grijă, s‐o facă pe Ioana să povestească pe larg. Dar femeia strânge gura cu importanță, ridică sprânceana și clatină ușurel din cap, dând de înțeles că nu sunt lucruri de spus. Mitropolitul îi face semn să se apropie, insistând ‐ dacă nu știm ce fel de fapte face Manole, nu putem judeca! Îți pricinuiește durere?
Ioana începe să plângă.
Prelatul continuă să răsucească încet cuțitul, trecând în revistă alte fapte pe care el le consideră de‐a dreptul netrebnice: te bate? îți spune cuvinte urâte? bea prea mult? sau poate că îți aduce în casă alte femei...?
Ioana neagă toate aceste posibile întâmplări. Nimic din toate astea nu se compară cu ceea ce se petrece sub acoperișul lor. Astea toate, înșirate de preasfințit, nu intră în categoria adevăratelor fapte netrebnice.
Un moment mitropolitul meditează, apoi îi face din nou semn să se apropie, rugând‐o să‐i șoptească doar lui, la ureche. Atât cancelarul, cât și călugărul de la geam se simt ofensați. Ioana se apropie cu sfială, în care timp pantofiorii ei lipăie pe dușumeaua de fag, fustele ei foșnesc ca frunzele toamnei.
În cancelarie e liniște, soarele lovește plăpând în fereastră.
Femeia se apropie tremurând, iar de pe buzele ei curg încet câteva cuvinte pe care urechea mitropolitului le soarbe imediat. Liniștea se face de fier, iar mitropolitului îi tremură bărbia necontrolat.
Ciudățenii amoroase - la lansare, MNLR, cu Anca Șurian Capros
