Ioana Zenaida Rotariu: Apropo de celelalte cărți, Ferenike le cuprinde și pe restul într-un fel de joc intertextual în care faceți trimitere când la Fantoma din moară, când la Homeric, Paturi oculte sau Zogru. Devine astfel Ferenike un fel de purtătoare a tuturor celorlalte victorii ale dumneavoastră, dacă, bineînțeles, alegem să privim fiecare carte publicată ca o victorie?
Doina Ruști: În spatele celorlate romane ale mele se află o ființă epică, altă parte a mea decât cea socială, iar ea trăiește în ținutul lui Ferenike. Este adevărat că prin titlu, romanul trimite la victorie. Dar nu cărțile mele sunt victorioase, ci Ferenike, efigie a lumii întunecate, mai exact un alt fel de Zogru, fața nevăzută a lumii și singura victorie fără dubii, singura întrupare a desăvârșirii. Pentru că în lumea noastră trecătoare, s-a mai spus, doar moartea este eternă și victorioasă. Literatura speră în triumfuri, își trimite mesajele în timp, cât mai departe, dar singură Ferenike este purtătoarea victoriei. Ea este o entitate, într-un fel, zeul lumii mele, parte din mine, sinteză a timpului și a ostilităților lui. În fiecare roman i-am dat un nume, iar toate aceste personaje sunt înrudite cu ea. Poate că cel mai evident exemplu este Zogru, fluxul vieții și fiorul ineluctabil al morții. Dar și celelalte o evocă, o dublează: fantoma care pândește din moară, Năltărogul ascuns în pădure, entitatea maternă, ca stăpână a instinctelor noastre primare, manuscrisul – recipient al faptelor repetabile -, ori Sator, stăpânul lumii, inconștient și manipulabil. Toate personajele invocate mai sus o prefigurează pe Ferenike. Sunt însă și parte din mine, iar aceasta este singura victorie permisă unui om, destinat să trăiască în vitezele transformării: cu intuiția neantului, într-un mod participativ, anticipând momentul de trecere, privindu-l ca pe o alianță care îți dă dreptul la desăvârșire.
A avea acces la transformare, fără putința întoarcerii, e cea mai de sus treaptă și deci victoria la care poate spera un muritor. Iar eu nu fac excepție: îmi trăiesc prin Ferenike acest drept. Și aici e momentul să spun de ce am ales numele acesta. Este adevărat că am pornit de la povestea prințesei Ferenike (purtătoarea victoriei), deghizată în haine bărbătești, ca să poată participa la întrecerile sportive, ceea ce poate fi înțeles și ca manifest feminin. Însă mai presus, se află destinul general: nu ne deghizăm noi toți, trăind cu înfumurare momentul infim al trecerii prin scenă?
Integral, pe
