Ferenike este primul meu roman autobiografic. În viața mea există patru excperiențe descisive. Prima dintre ele poartă numele Ferenike.
Orice faptă neînsemnată are consecințe, iar ele alcătuiesc treptat viziunea unui om.
„ În literatură nu fabulația se află pe primul loc, ci puterea ei de a face ca ideea să triumfe: ferein nike. Ferenike.”
Doina Ruști
Despre toate astea și despre altele, un interviu la TVR, în Jurnalul Cultural, cu Nadine Vlădescu
„Doina Ruști face din ficțiunea autobiografică o Ferenike a istoriei, iar din scriitura – specifică – alertă, tensionată, rizomică, cu intrigi multiple, perfect calibrate, o Ferenike pentru ființa ei adevărată. ”
Ileana Marin
„Multe mi-au dispărut din memorie, dar țin și-acum minte dinții puștiului care povestea. De câte ori mă gândesc la Cornel, văd imediat gura, îmi amintesc maxilarul povestitorului din Filiași pentru că, oricât ai vrea, nu poți să faci abstracție de autor, nu rămâi doar cu fapta, ci, pe parcursul poveștii, crește inevitabil fața povestitorului, te gândești la el, îl ajuți să se afirme, îi atribui detalii, îi pui în gură vorbe pe care nu le-a rostit. Puștiul ăsta e viu și vorbește cu mine și-acum. Când scrii despre tine pui mâna pe inimă și te juri, dar dacă puștiul ăsta rânjit intră odată cu tine în lumea pe care o refaci pentru tine, devine literatură, de multe ori. Dinții lui nu mai sunt dinții lui, ci iau parte la suferința ta unică, plecată în căutarea altor suferințe la fel. Un roman autobiografic e literatură, cred eu, mai mult decât o confesiune asumată ori decât un construct la persoana I, de care autorul se dezice cu mofturi.”
(Doina Ruști – Ferenike)
