Doina
Ruști

Vizavi de Biserica Albă

București: locuri legendare (2024-07-16)
Vizavi de Biserica Albă - Doina Ruști

Zilele trecute a fost descoperită o scrisoare veche.

Într-un sertar al Poștei Române s-a găsit un plic datat 1923. Pe el era scris simplu: „domnișoarei Mili, Odeon, vizavi de Biserica Albă”.

Pe-atunci se pare că era foarte cunoscută biserica asta, acum, doar o clădire, înghesuită de alte clădiri, undeva pe Calea Victoriei, nu departe de Muzeul Literaturii. N-avea nevoie de vreo adresă. Asta și pentru că avea importanță istorică: printre altele, acolo a cântat Anton Pann, în vremuri îndepărtate, lăsând pe o rază de un kilometru un fel de parfum al amorurilor lui de spital.

La anul 1923, vizavi de biserică era un magazin de jucării, numit Odeon. În reclamele, publicate prin ziarele vremii, scria că se află pe Calea Victoriei, la nr. 79, vizavi de Biserica Albă. Și ca să nu credeți că inventez, pun aici un fragment din ziar.

Odeon! Frumos nume, încă fără teatralitate. Un loc cu mingi de toate mărimile, dar mai ales cu jocuri de cuburi, pe care, dacă reușeai să le așezi logic, îți apărea o poveste, un puzzle vrăjit, pe care nu-l mai uitai niciodată. Mai erau și jocurile de carton: moara cu zaruri, cărțile de joc, păcăliciul, într-o variantă azi dispărută, cu perechi pe epoci și cu o sperietoare de ciori foarte elaborată. În fine, urmau arșicele, cutia de ghicit, cu mici zaruri, ale căror fețe simbolice îți arătau ce-o să faci mâine. Apoi, cercul echipat cu spiță, praștiile colorate, soldățeii de plumb, carul alegoric, încărcat cu  figurine de lemn și de paie, și, mai ales, păpușile, de toate mărimile, îmbrăcate în rochii spumoase. Toate acestea ți le prezenta o  vânzătoare,  fără grabă, zâmbind continuu.

Iar una dintre ele era Mili, o fată cu breton castaniu.

Pentru ea a făcut o pasiune durabilă un anume Virgil, învățător din cartierul Obor. Nimic nu era mai plăcut pentru el, decât să bată drumul până pe Calea Victoriei, unde, duminică de duminică, avea un ritual demn de romane: intra la Biserica Albă și aprindea o lumânare pentru viitorul lui amoros, apoi trecea drumul la Odeon și purta o conversație cu domnișoara Mili, având întotdeauna grijă să cumpere ceva, măcar o ilustrată de pus la oglindă.

Dar într-o vară caniculară, s-a îmbolnăvit și n-a mai putut să-și urmeze plimbările. Căpătase „năduf”, boală grea pe atunci, și, speriat, a chemat doctorul mai multe zile la rând.

Cum nu voia să piardă legătura cu Mili, i-a scris o scrisoare, pe care a expediat-o la magazin, anunțând că va lipsi un timp lung, până se sting căldurile și se liniștește polenul de iulie.

Așa am aflat unde era fabulosul magazin Odeon. Dar scrisoarea asta a rămas neexpediată. Sunt multe întâmplări care rup legăturile. Oamenii ratează din motive neînsemnate, dar mai ales pentru că se încred în alți oameni, în sistem și în zei.

Scrisoarea pentru Mili s-a strecurat în sertar, a căzut poate printr-o fantă ori s-a lipit de alte hârtii. Nu mai contează. Legătura dintre învățător și Mili s-a rupt, magazinul s-a desființat. Întâlnirea lor a rămas doar o umbră a unui timp fericit.

În toamnă, Mili s-a mutat în sudul orașului iar din perioada Odeonului i-a rămas o păpușă cu rochie galbenă, pe care a ținut-o ani mulți așezată cu grijă pe măsuța din hol.

Cât despre Virgil, el și-a lăsat speranțele la Biserica Albă, păstrându-și obiceiul de-a trece pe-acolo, privind botos spre cofetăria care a luat locul faimosului Odeon.

Dar am rămas noi și zic eu că suntem datori să însemnăm locul, mai ales că Biserica Albă e și astăzi acolo, iar lumânările lui Virgil și-au făcut treaba, păstrând scrisoarea într-un sertar. 

Prin urmare, vizavi de Biserica Albă e un loc magic, al unor jucării dispărute și al unei iubiri de durată. Când ajungeți pe-acolo, aprindeți o lumânare pentru sufletul lui Virgil.

Adevărul

share on Twitter
share on Facebook