Cum peste tot se vorbește despre alegeri, aproape că mă simt vinovată să stau de vorbă cu Zavaidoc despre cântece vechi și despre iubiri de pe vremuri. Tocmai de-aia i-am zis hai să coborâm bulevardul, cândva plin de lumini și de lume veselă, să citim împreună afișele cam neglijente, din care ne zâmbesc domni cu mustăți desenate, costumați ca să ne inducă în eroare.
Zavaidoc are un anumit tip de umor, înfrânat de capacitatea rară de a observa faptele în detaliile lor penibile ori îngroșate de dorințe megalomane. Îl văd răsucindu-și bastonul printre plimbăreți, potrivindu-și eșarfa, suspect de serios și gata să-și ridice pălăria în fața afișelor - uimitoare prin mărime, deprimante prin colorit.
Normal, își dă seama că unul dintre candidați e marionetă, scoasă de jocheii ultimului deceniu, știți, băieții ăia cu mofturi și bani de-a moaca, de regulă consilieri fără idei, dar amestecați la greu în borcane de miere, băieți care au cotizat recent, rupând 1% din plăcerile personale. Au pus mână de la mână și-au cumpărat o păpușă, nici măcar una funcțională, ci ce s-a putut, la mâna a doua, convinși că nu merită să bagi banii în orice. Dar nici Zavaidoc nu e de azi de ieri, așa că se face că nu observă. Știe deja că nu merită să te pui la mintea consilierilor. Și iată cum cădem într-o paranteză, ca să vă povestesc puțin despre legăturile lui cu specia asta, destul de răspândită și cred eu că și iubită, de vreme ce milioane de oameni muncesc pentru bunăstarea consilierilor. Să nu spuneți acum că voi nu munciți pentru ei, că n-aveți treabă și celelalte, când se vede sigur pe fața voastră, ca și pe a mea, că jumătate din viață ni s-a dus muncind pentru consilierii spălăței, cu vorbe mieroase și gata să se amestece în orice discuție, să închidă orice gură care ar îndrăzni să emită opinii despre păpușa de cârpă.
Un consilier e un om care se trezește târziu și se îmbracă „decent”. Ah, ce pervers e cuvântul ăsta! N-aveți idee! Trai decent, țoale decente, om decent. Cum aud de decență, îmi defilează prin creier zeci de consilieri, zâmbind indulgent, bărbați în costume croite corect, dar din stofe care-au costat cât să mături Bucureștiul de la un capăt la altul, și femei tunse militărește, în saloane pe unde nu calcă talpă de muritor. Decența e o chestie care costă, iar Zavaidoc știe. Un om care-și ajustează imaginea cunoaște prea bine că asta contează și se străduiește la greu să distrugă imaginea celuilalt. Decentul știe să facă mustăți cu un pix de firmă, se pricepe să mozolească la greu haina unui rival. În lunga sa carieră de consilier, a învățat că un sacou te pune în evidență, numai dacă sacoul de lângă tine e mototolit rău. Consilierul e un om cu respect pentru contextul în care apare, cu grijă pentru detalii. Desigur, nu e un lucru blamabil, până și Zavaidoc, cu toate extravaganțele sale, știe valoarea pe care o are contextul, dar știe și efortul pe care îl presupune un context favorabil. Pentru unul ca lumea ai nevoie de timp, de bani și de o minte odihnită total. Ori cine are mintea eliberată de greutățile vieții cotidiene, dacă nu un consilier, a cărui unică treabă este să-și păstreze imaginea și viața decentă? Un consilier e un om care mișună prin saloane, o figură care zâmbește continuu, uneori un artist, fără operă, un om care și-a făcut nume, ca persoană decentă. Figurează pe statul de plată, dar nu-l vezi la serviciu, decât eventual în ziua în care are loc o festivitate. E discret, zâmbește sincer și dă telefoane. Știe să aștepte și, normal, a cotizat puțin pentru achiziționarea păpușii, iar experiența îi spune că poate sta liniștit: nimic nu se schimbă.
Zavaidoc a văzut mulți consilieri la viața lui, nu comentează. Exact ca și noi, se face că plouă. E de-ai noștri, cu ciocul mic, dar plin de speranțe. În timpul ăsta, așa cum îl vedeți, cu bastonul în mâna, cu pălăria pe ceafă, înconjurat de femei și fredonând cântece fără moarte, scoate o hârtie din buzunar, o listă, iar într-un loc mai ferit, unde crede că nimeni nu-l vede, taie cu o linie hotărâtă - păpușa de cârpă. Acțiunea asta îi dă o satisfacție importantă, îl face să se simtă puternic. Fără păpușă, lucrurile se văd mai clar. N-a rămas mare lucru, dar chiar și-așa, se gândește că e mai bun un om viu decât o păpușă. Deși știe că totul e aranjat, deși bănuiește, ca și noi, că zarurile au fost aruncate, iar cărțile bătute demult, face pași mici pe bulevard, încălzindânu-se cu ideea că măcar n-a lăsat o păpușă să se lăfăie în dichisitul său buzunar.
Și pe News.ro
