Care e povestea Asociației Creatorilor de Ficțiune? Care este contextul in care a aparut, de ce?
Trăim într-o istorie în care speciile clasice sunt negate, iar ficțiunea a suportat recent metamorfoze. Gândește-te numai la tutorialele adhoc, despre cum se face o plăcintă sau un suport de hârtie! Odată am stat să mă uit pe net la un film în care cineva muncea îngrozitor de mult, alegând o cale foarte complicată de a face o lampă! Totuși m-am uitat până la capăt cu toate că era evident din primele cadre că e vorba despre un Sisif al kitsch-urilor. Exista însă acolo ceva electrizant, un fir labil, care îmi amintea de încăpățânarea curentă a oricărui creator. Ea se află în fiecare om, e impulsul călduț care ne motivează supraviețuirea. Trăim în plină epocă a creației generalizate, iar ficțiunea exprimă cel mai bine această tendință. Confesiunile de pe rețele, fotografiile cu potențial simbolic sau narativ, filmele făcute cu telefonul, dialogurile - totul face parte din noua ficțiune. În aceeași mișcare se înscrie și migrația artiștilor de la o arta la alta, lărgirea teritoriilor de graniță, manifestările hibride. acesta este contextul grupului nostru.
Cine sunt membrii ei? Cum v-ati intalnit? Ce va uneste?
Asociația noastră (ACF) reunește artiști din mai multe zone, e o încercare de a puncta direcția în care a luat-o istoria. Totul a început într-o zi, la o cafea, cum se întâmplă. Adriana Titieni Irimescu avea un spectacol și discutam despre rolul ei, dar cumva ne-am dat seama că dincolo de povestea din piesă, exista un potențial cu ramificații în alte arte. Nu mult după aceea, a fost un eveniment la Facultatea de Litere, unde m-am văzut cu mai mulți scriitori, prieteni, iar discuția a mers în aceeași direcție. Și la Arhitectură există un astfel de grup, preocupat de zonele artistice intermediare. Apoi am stat de vorbă cu Bogdan Simion Cobzaru. Voiam să detaliem biografia lui Anton Pann, dar de-aici am ajuns la o discuție antropologică și-așa au intrat în scenă Cristina Bogdan și Cătălin D. Constantin. A luat naștere revista „OPT motive”, ca prim și constant proiect al ACF.
Ni s-au alăturat treptat scriitori, actori, regizori, pictori, muzicieni. Suntem prieteni, am avut proiecte comune, am vrut să lucrăm împreună. Nucleul ACF este alcătuit din din Adriana Titieni, Cristina Bogdan (care coordonează revista OPTm), Cătălin Ghiță, Radu Aldulescu, Catrinel Popa, Cătălin D. Constantin, Mihai Ene, Enrique Nogueras, Sebastián Teillier și mulți alții.
Care este menirea acestei organizatii?
În principal vrem să experimentăm infinitele posibilități ale ficțiunii, iar o asociație îți conferă normalitatea pragmatică.
Povesteste-ne despre revista OPT motive: cum a apărut ea? De ce acest nume, ce semnifica el?
După faza lungă a discuțiilor despre cum ar fi dacă, am început să postăm, inițial într-un site care aduna Opinii, Povești, Texte varii - adică OPT, devenite treptat motive solide pentru a lua în serios toată treaba, devenind o revistă săptămânală. În fiecare luni, timp de 77 de săptămâni, această revistă a apărut, adunând lume, idei, ficțiuni. O parte dintre cei care au publicat sunt aici.
Ce trebuie sa stie oamenii despre aceasta revista, ce contine ea? Care este amprenta ei in peisajul literar?
Are, în primul rând un personaj insolit, un fel de patron: Zenob! Este o entitate, un spirit, cu trimitere la punctul cel mai fierbinte al ficțiunii românești, un fel de pereche a Zenobiei lui Naum. Prin el am vrut să rupem schema aridă a interviului și să creăm o cale de a-l integra în ficțiune:
Desigur avem rubrici de literatură, de cronică, de prezentări de carte, dar mai ales de confesiuni. Cine nu iubește… mărturisirile?! În momentul de față toată lumea vrea să povestească despre sine, dar există încă oameni, adepți ai stavroghinismului, dispuși să asculte.
Partea vizuală are mare însemnătate. De pildă, pe frontispiciul revistei apare în fiecare săptămână câte un clip/film, o recomandare de carte/eveniment. Mai avem și alte filme în revistă, dar și multă fotografie. Chiar și textele de literatură sunt ilustrate, nu didactic, ci cu imagini care arată câte ceva din viața particulară a scriitorului. Bineînțeles recomandăm cărți, evenimente culturale, facem topuri și anchete. Avem chiar și-o istorie vie a literaturii postdecembriste.
Ce fel de texte & autori publicati? Cum faceti selectia?
În primul rând invităm creatorii de ficțiune să participe la jocul nostru, dar selectăm și din textele primite la redacție. De fiecare număr se ocupă altcineva, încât fiecare suntem pe rând în postura de editor general.
Care sunt criteriile cele mai importante ale revistei?
Scopul revistei este să scriem și să publicăm ceea ce ne place cu adevărat. Dar, lărgind sfera, ne dorim să punem capăt textului mercantil. Dacă te uiți peste presa existentă, găsești cam aceleași informații, despre aceleași câteva cărți, despre aceiași câțiva autori, aceleași opinii etc. Citești cronici care nu au nicio legătură cu filmul/cartea și te întrebi care e cauza. S-a ajuns la o industrializare a ficțiunii, legată nu doar de vânzarea cărții, ci și de vânzarea unui construct, a unor creatori cosmetizați, a unor ierarhii contrafăcute. Producătorii platformelor, în general fără legătură cu ficțiunea, postează informația, cronica deja stabilită în edituri, de PR-ul emitenților. Or, la revista OPTm contribuie în principal universitari, artiști, cu precădere scriitori consacrați, cea mai importantă dorință a noastră fiind aceea de a apăra principiul estetic.
Cum e publicul literar din Romania in 2021 si cum a evoluat el? Care sunt cele mai mari schimbari pe care le-ai observat in dorintele si gusturile lui?
Așa blamat cum e, publicul, în special cel cititor, a parcurs niște pași importanți. Citim, privim, ne delectăm în spațiul virtual, ceea ce nu e deloc greșit ori decadent. În urmă cu ceva ani, când a căzut presa, revolta în masă a cititorilor s-a înregistrat ca act participativ: ziarele au creat spații de comentarii, unele reviste, disperate, au instituit rubrici pentru cititori ori un fel de foruri tematice, pentru a edulcora vanitățile, nu atât ale cititorului cât pe cele ale cumpărătorului. Cred că toate astea sunt istorie acum. Noi toți am evoluat de la exacerbata dorință de participare către investigația subiectivă și individuală, aflată la baza oricărei evoluții. Aș spune că foștii participanți sunt acum căutători de comori și, prin extensie, creatori de viziuni. Nimeni nu mai pierde timpul să comenteze în subsolul unei articol de ziar, ci emite opinii pe propria pagină, pe propriul wall. Iar acesta, zic eu, este un semn de normalizare a relației dintre receptor și mesaj. Ne-am gândit inițial la rubrici pentru cititori, gând respins imediat, pentru că ni se pare normal ca orice cititor să poată deveni creator, dac-o dorește, să facă parte dintre cei care scriu, fără a se practica o distincție… discriminatorie.
În plus, există un curent, poate nostalgic poate nu, de întoarcere la presa clasică, intuiție care ne-a impulsionat să pregătim o versiune print a revistei OPTm. Din septembrie vom fi la chioșcuri, ca ziarele de pe vremuri.
Cum ti se pare peisajul literar romanesc in acest moment? Care sunt lucrurile bune, ce te incanta? Ce te enerveaza?
Mă încântă deschiderea mondială pe care o trăim. Grație mijloacelor de comunicare (numeroase și facile), s-au înmulțit și legăturile între grupuri de creatori aflate la distanțe mari. Ca scriitoare, am acum posibilitatea de a participa aproape la toate evenimentele, pe oriunde mi-au fost traduse romanele. Nu mai trebuie să aleg. În curând „merg” virtual la festivalul de la Mantova, apoi voi avea un „turneu” prin Italia, mă pregătesc pentru evenimente similare în Anglia, în America Latină și, din nou, în China. Când te uiți pe net și vezi mici filme live-uri pe Zoom, te simți obosit, dar în adâncimea acestor filme se derulează în viteză idei, se diversifică opiniile, se produce rafinarea ideilor, altfel trecătoare, adică are loc progresul mult sperat.
Nu-mi plac grupurile de pseudo-creatori care căpușează instituțiile Statului. Televiziunea Națională, Radioul Național - au în interiorul lor grupuri de cultură industrială, respectiv emisiuni cu și despre un grup restrâns, poate cotizant, ori fapte canceroase, de exemplu de promovare a angajaților. Nu demult o realizatoare de emisiune a fost „invitată” să se laude o săptâmână întreagă la o altă emisiune, din același post Public, în care ea lucrează. Acest lucru este o aberație care anunță finalul, asistat de un administrator plătit din bani publici. Iar cazul nu este singular.
