Săptămâna trecută am pomenit despre liliac, a cărui aripă era folosită pe vremuri într-o sumă de farmece și vrăjitorii, iar câțiva dintre prietenii virtuali l-au blamat, aș zice eu, pe nedrept, ceea ce mă îndeamnă să scriu azi despre acest animal straniu, mamifer zburător, cu aripi neobișnuite, pe care unii le consideră înrudite cu ale demonilor.
Este adevărat, există o literatură “neagră” care îl pune într-o lumină cam proastă. Dintre zoologiile medievale, doar a lui Gesner ni-l arată mai realist, așa cum îl vedeți mai sus.
Dar nu toată lumea este de părerea asta. În Istoria ieroglifică a lui Cantemir apar 12 povestioare, care exprimă foarte bine spiritul epocii, iar cea mai convingătoare dintre acestea este spusă de Liliac.
Este vorba despre un dialog dintre un corăbier și un delfin. Acesta din urmă, ca rege al apelor, suflă spre o corabie, împrăștiind aburii subțiri ai unei furtuni viitoare. Cum delfinul este un aristocrat, îl avertizează totuși pe corăbier, pentru a se salva. Însă marinarul - ca orice marinar - nu crede până nu vede: își bate joc de delfin, într-un mod grosolan. Evident, furtuna se dezlănțuie, iar corabia piere în valuri.
Liliacul a fost martorul acestei întâmplări, pe care o povestește într-o adunare importantă, cum ar fi în Parlament sau pe Facebook. Este un moment grav, în care lumea nu mai poate discerne între adevăr și fals. E criză. Oamenii au nevoie de un conducător. Totuși, din perspectiva Liliacului lucrurile sunt clare, la fel de clare ca pentru delfinul care îl avertizase pe corăbier. De aceea se simte dator să-și împărtășească opiniile, dar, din păcate, este un clarvăzător, fără fani.
El vede prea bine că lumea condusă de-o struțocămilă se va face praf și pulbere, dar, în ciuda evidenței, nimeni nu-l ia în serios. Struțocămila, care este un cămiloi cu pene și fără creier, e respectată, pe câtă vreme Liliacul e un insurgent și atât. Și asta pentru că e cam din topor. Nu știe să mintă, nu știe să înșele. Nu are prieteni. (Nu are pe nimeni care să-i dea, acolo, un like). În singurătatea lui absolută, adevărul e apă de ploaie, exact ca și în cazul lui Laocoon. Deși cele două situații sunt complet diferite: pe troian l-au obstrucționat zeii, în timp ce Liliacul devine paria pentru că nu este simpatic.
În imaginarul folcloric e considerat un monstru caraghios, crezându-se despre el că și-a ales refugiul în întuneric, pentru că-i era jenă de înfățișarea hidoasă. Deși nu i se contestă calitățile oraculare, nu ține nimeni cont de previziunile lui. În plus, fiind claustrofil și nocturn, este considerat cam ciudat.
Doar în romanul lui Cantemir i s-a făcut puțintică dreptate. El apare aici ca protestatar, curajos, apărător al dreptății. Dar chiar și-așa va fi ignorat din cauză că nu stăpânește retorica. Iar de aici i se trag și celelalte. Adevărul gol-goluț, fără paiete retorice, îi face pe ascultători să strâmbe din nas, iar obstinația de a suține un punct de vedere îi atrage calificativul de scandalagiu.
El iese din tiparele obișnuite pentru că vorbește despre viitor și nu tocmai într-un limbaj acceptabil, ci mai scapă câteva indecențe la adresa clevetitorilor. Printre multele vorbe insuportabile, prevede apropiatul sfârșit al împăratului. Iar de aici până la izgonirea lui definitivă nu mai e mult.
În ciuda percepției generale, mie mi-a fost foarte simpatic acest personaj. De câte ori mă gândesc la el, mi-amintesc când l-a prins ziua, în largul mării. Are loc o eclipsă de soare, totul se întunecă, iar lumea stă pitită în case. Numai Liliacul zboară de-a lungul țărmului „cu luminoși ochi“, după cum singur spune, fălindu-se cu această capacitate de a stăpâni întunericul. Spirit aventuros, se îndepărtează de locurile știute și îl prinde lumina. Însă nu-și pierde curajul și nici luciditatea. Se salvează agățându-se de un catarg, atent la tot ceea ce aude în jur. E singur și orb, dar fericit pentru că lumea se află nu departe de el.
Izolat (ca să folosesc un cuvânt la modă) și unic între animale, stârnește invidii pasionale iar proorocirile sale provoacă iritare generală.
Straniu și ridicol. Să nu-mi spuneți că nu vă place de el!
În Adevărul
