Marian Coman m-a provocat la o discuție despre Shining de Stephen King. Horror, deviații psihologice, teroare, fantastic. Iată câteva teme pe care literatura română nu prea le-a abordat. În general, la noi, există puține povești care să pună accentul pe zona sumbră. Chiar și atunci când linia narativă le conține, temele de genul ăsta sunt edulcorate, lăsate în umbră. Poate că n-au existat nici surse de inspirație! (Aici am făcut o glumă.) Dacă ne uităm prin istoriile mărunte ale secolului al 18-lea, ar fi una care mi se pare de top. Am folosit-o în Mâța Vinerii, dar recunosc, mai mult în latura ei comică, razant, împachetată în rețetele vrăjitorești.
Este vorba despre povestea unui călugăr, rămasă prin documentele din jurul lui 1790, dar pe care a povestit-o și Gane, fără să intre în zona ei horror, ci folosind-o ca ilustrație morală la viața familiei.
Mie însă, călugărul mi se pare un personaj fabulos, un intelectual din Valahia. Nu are nume dar are o istorie demnă de un roman horror.
Călugărul acesta este angajat de niște moldoveni, de la Roman, ca institutor pentru plozii lor. Pe vremea aia, dacă cineva avea nevoie de un dascăl pentru copii, angaja un călugăr, fiind convenabil pentru ambele părți: călugărul mai scăpa de la mănăstire, iar familia îi plătea de regulă doar cazarea și masa. Iar această familie era bine situată, fiind boiernași (cu rangul de sluger), cu moșii, trei cârciumi, moară, animale și sclavi. Prin urmare, la valoarea lor, nu s-au mulțumit cu un călugăr autohton, ci au preferat unul exotic, adus din Valahia.
Acest călugăr, învățat și înzestrat cu o imaginație prodigioasă, avea și o înfățișare remarcabilă. Așa că nu este de mirară c-a plăcut întregii familii, dar mai cu seamă mamei copiilor, Maria, care s-a îndrăgostit de călugăr. Exact ca-n Stendhal!
Familia și-a dat seama, iar călugărul și-a pierdut slujba.
Totuși, el nu s-a întors de unde venise, ci a cerut adăpost la Mânăstirea Tazlău, de unde a continuat să-i trimită Mariei scrisori. Să nu vă imaginați că le punea la poștă și gata! Existau prieteni, comisionari, alți călugări sau robi de pe moșiile mănăstirii, care abia așteptau să facă parte din vreo intrigă amoroasă. Iar călugărul nu scria prostii! El era un intelectual, v-am spus, preocupat de tratate de medicină, de Theodoret și de Avicenna, de rețetare și de plante, care puteau să schimbe viețile oamenilor.
În timpul acestei corespondențe secrete, Maria a învățat multe și, cum avea sânge Cantacuzin, a acționat prompt.
Slugerul a murit subit, iar la câteva zile de la înmormântare, călugărul s-a instalat la moșie.
A renunțat la rasă, la barbă, la plete și a preluat hainele și chiar atribuțiile răposatului. În scurt timp Maria s-a măritat cu el, iar viața călugărului s-a schimbat radical. Era acum stăpânul unei averi și tatăl a patru copii, căci Maria avea un băiat și trei fete. Să ne amintim că aceștia fuseseră elevii călugărului.
În noua lui postură, a putut în sfârșit să-și pună în aplicare toate ideile și imaginația creativă. Cum avea nostalgia vremurilor în care fusese dascăl, a început cu educația, îndeletnicire care și astăzi se află la temelia multor psihoze.
Copiii familiei am putea spune că au intrat în proiectul-pilot al călugărului. Fetele s-au comportat acceptabil, în schimb băiatul a murit repede, iar mama lui nu l-a plâns cine știe cât. Ea credea în idealurile educative ale călugărului, iar fiul ei fusese doar un ratat.
Apoi călugărul și-a extins experimentele pedagogice asupra sclavilor. Metodele lui erau de-o cruzime rară, ceea ce i-a adus repede faima. În mod unanim i se spunea Călugărul Valah, ca și cum faptul că nu era localnic făcea suportabile atrocitățile. Peste toată moșia (două sate) exercita o teroare, ajunsă prin intermediul scrisorilor până la Dolhasca și apoi până în Divanul Domnesc. Subiecții lui preferați erau băieții, sclavii tineri, mai ales adolescenții căsătoriți de curând. Zilnic le încerca rezistența schingiuindu-i, cu o fantezie care îi hrănea sufletul. Îi bătea, îi înjunghia, le scotea ochii. Unii mureau, iar din cauza torturii cadavrele erau de nerecunoscut.
La un moment dat, un mic rob, în vârstă de 10 ani, a reușit să fugă de pe moșia groazei.
După cum era și normal, Călugărul Valah a făcut poteră, plecând el însuși în căutarea lui, hotărât să-l recupereze cu orice preț. I se părea esențial să-l pedepsească în fața celorlalți sclavi, căci credea în puterea exemplului.
Fugarul era pe jos iar urmăritorii călare. De la Roman, sclavul a luat-o spre nord, nu se știe de ce, și-a ținut drumul drept. A alergat 200 de km până la Hotin - în momentul acela raia turcească -, iar aproape de zidurile cetății era cât pe-aci să fie prins. Am putea chiar să extrapolăm, spunând că urmăritorul a avut un moment de entuziasm.
Impresionați de efortul puștiului și de halul în care arăta, căci purta încă urmele chinurilor prin care trecuse, turcii din garnizoană l-au sfătuit să treacă imediat la Islam, ca să scape de urmărire. Ceea ce a și făcut.
Devenind cetățean al cetății, Călugărul Valah n-am mai avut niciun drept asupra lui.
Și ca să nu vă las așa, fără final, vă voi spune că în cele din urmă rudele slugerului mort au reușit să-i ia averea Mariei, iar călugărul, redevenit sărac, și-a luat lumea în cap împreună cu Maria și cu fetele ei (la a căror soartă e mai bine să nu ne gândim).
Imaginea pe care am ales-o (Luigi Mayer) înfățișează Mânăstirea Curtea de Argeș, iar aici putem vedea aproape toate categoriile sociale despre care am vorbit, inclusiv un călugăr care le dă lecții elevilor săi, într-un foișor, la vedere.
În Adevărul:
„Un călugăr care trăia în deplină singurătate, la Cozia, a dat de rețetă într-un pergament. Și, pentru că-i plăcea caviarul și mai ales combinația de dulce și acru, a mâncat ova mora pe săturate. Sunt unii care se satură cu doar două înghițituri, pe când mulți alții își văd sațul abia după ce înghit o găleată. Călugărul a mâncat până când și-a pierdut capul. Două zile mai târziu a lăsat mânăstirea, încurcându-se cu o văduvă care trăia pe picior mare la moșia ei muncită de peste 200 de brațe. Aici, călugărul mâncător de ova mora a cășunat pe niște copii născuți robi". (Mâța Vinerii)
