Prejudecățile mele față de mâncarea chinezească erau labirintice. Porneau de la fast food-ul din vremurile comuniste, cu pachețele de primăvară și orez cu gălbenuș, și se terminau la restaurantul Templul Soarelui, de pe Toamnei. DE ACELASI AUTOR Miturile Chinei (II) Miturile Chinei (I) Dar într-o lună de zile toate gândurile vechi s-au spulberat, de unde se vede că nimic pe lumea asta nu e bătut în cuie. La ea acasă, mâncarea chinezească e foarte diferită, creativă, diversă și - voi recunoaște: nu îngrașă. Aș pune pe primul loc mugurii de fasole, preparați în varii feluri, cu gust acrișor, diminuat de amestecul ingenios, care aduce alături firișoare de carne (porc sau pasăre) și bobițe de fava, ardei iute, tăiat atât de subțire, încât nu știi ce este, dacă nu e cineva cu tine, care să-ți povestească drumul lung de la iuțeala din grădină spre deliciile de pe masă. În primul rând că pachețelele de primăvară sunt cu totul altfel decât le știam.
Pe larg, în Adevărul
