Într-un interviu acordat emisiunii Cooltura (TVR), Doina Ruști vorbește despre romanul Mâța Vinerii, aflat în topul vânzărilor la Bookfest, despre sensul pseudonimului „Ruști” și despre filonul balcanic care îi traversează literatura.
Discuția pornește de la povestea romanului, plasată în Bucureștiul fanariot din 1798, un oraș al contrastelor, în care bucătăria, magia și puterea se amestecă într-o lume instabilă și seducătoare. Personajul central, Pâtca, aparține unei familii de vrăjitori și urmărește recuperarea unei cărți misterioase — un rețetar cu efecte imprevizibile, capabil să provoace râsul necontrolat, să șteargă memoria sau să deschidă porți spre viitor. În jurul acestei cărți se construiește o lume în care cotidianul și fantasticul devin inseparabile.
Autoarea insistă asupra dimensiunii balcanice a acestui univers. Bucureștiul fanariot nu este doar un decor istoric, ci un spațiu de interferențe culturale, unde identitatea se negociază continuu, iar realitatea capătă nuanțe instabile. „Balcanismul” nu apare ca o etichetă exotică, ci ca o formă de existență: amestec de seducție, improvizație, supraviețuire și imaginație.
În același context, Doina Ruști explică și alegerea pseudonimului. „Ruști” trimite la o identitate asumată, dar și construită, la o poziționare între real și ficțiune, între biografie și invenție — exact spațiul în care se mișcă și personajele sale. Numele devine astfel o extensie a imaginarului literar.
Interviul surprinde și felul în care magia funcționează în roman: nu ca element spectaculos, exterior, ci ca mecanism profund, legat de memorie, dorință și identitate. Rețetele din Mâța Vinerii nu sunt simple artificii fantastice, ci forme de cunoaștere și de transformare, uneori periculoase, alteori salvatoare.
Mâța Vinerii apare aici ca o sinteză a temelor care definesc proza Doinei Ruști — istorie, magie, identitate și un imaginar balcanic viu, instabil și profund personal. Alături de Manuscrisul fanariot, romanul Mâța Vinerii dă dimensiunea lumii românești din veacul al 18-lea.
Când cineva e cheț sau urât fără motiv, spuse el, fixându-mă cu privirea, n-ar trebui să ajungă la mâna lumii, ci el însuși ar trebui să aibă grijă de sine!
— Cum?
— Să mestece rădăcină de hrean!
( Mâța Vinerii)
