Doina
Ruști

Fragmentele de mai jos provin din interviuri publicate în presa culturală și generalistă din România și din străinătate, în reviste literare, ziare, televiziuni și platforme culturale online

Despre confesiune și autobiografie

Nu cred în sinceritatea scrierii memorialistice, convinsă fiind că orice act de reconstituire este subiectiv. Tocmai de aceea mi s-a părut mai potrivit să-i spun roman autobiografic.

Și-atunci ce-am încercat să fac în Ferenike? Am păstrat structura romanescă, respectiv povestea (conflictul epic și deznodământul), încercând un act de dedublare narativă. Povestitorul sunt chiar eu – scriitoare, autoarea unor romane pe care le și pomenesc, cu biografie verificabilă, întocmai ca în memorii. Dar universul romanului suportă metamorfozele inerente ficțiunii. Există un narator și există un personaj urmărit în momentele sale de progres, o proiecție mai mult sau mai puțin subiectivă. Relația dintre povestitor și personaj, ca ipostaze ale mele, rămâne una romanescă.

Libris, interviu de Ioana Zenaida Rotariu

Prin Ferenike am experimentat sinceritatea, pe tonul meu interior, cel al discursului fără public, cel al viselor, iar aici trebuie să spun că în visele nopții există permanent confortul singurătății, în asemenea măsură încât, uneori, o simplă imagine sintetizează un lung și complex dialog între cele două părți ale ființei mele, cea clementă și cea nemiloasă. 

Tomis, interviu de Iulia Pană

Despre scris și literatură

• Evident, lectura te impulsionează spre dialog, iar în scris este mai ușor să iei parte la marea conversație a omenirii.

Tribuna învățământului

• Dragă Doru Iftime, văd lumea epic. Dacă mă întrebi ce mai fac, nu sunt în stare să răspund adverbial, pentru că am nevoie să detaliez contextul, să-ți povestesc despre persoanele implicate. Dacă aș fi trăit în epoca arhaică, aș fi stat cocoțată în punctul de observație, ca să povestesc ce se vede la orizont. Dar viața mea ar fi fost scurtă, pentru că nu m-aș fi putut abține să nu spun și finalul posibil al faptelor abia începute.

Forbes, Doru Iftime

• Desigur, există și scrieri în care mi-am spus intențiile estetice, una dintre ele este „SIGCHLD, fork() and sleep()“ – un fel de artă poetică pentru mine. Despre stil ar fi mult de povestit. Unii exegeți ai operei mele au vorbit despre neogotic – „Zogru“, „Fantoma din moară“ –, alții despre realism magic –„Fantoma din moară“ –, mulți despre neozolism „Lizoanca“.

Adevărul, Alexandra Mortu

• Despre nimic nu pot să vorbesc până când nu știu exact ce parfum are, și nu este vorba doar despre conjuncturi sau emanații de tip general, ci mirosurile au pentru mine caracter epic. Ca să nu mă lungesc, voi spune că secolul XVIII românesc miroase exact ca pentru Leun, când intră pentru prima oară în București: „În nări i se zvârcoleau suspinele zarzărilor și-ale frunzelor prăfuite. Apoi l-a izbit mirosul de pâine fierbinte, altul decât în Cățol, căci la București pâinea se frământă cu struguri, ceea ce-o face mai parfumată ca perele de Bergamo.” (Manuscrisul fanariot)

Libertatea, Vasile Ernu. Citește întreaga știre: INTERVIU. Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane: „În toate romanele vorbesc despre epuizarea familiei ca instituție tradițională”

• Mereu am ales calea sincerității, și în viață, și în literatură. Fabulația începe după faptul brut, în teritoriul lui cum vedem realitatea, de fapt.

Tomis

Despre memorie, istorie, identitate

• Ferenike este fundalul celorlalte cărți ale mele, linia, diegesisul pe care s-au ridicat arhitecturile din Manuscrisul fanariot, rătăcirile labirintice din Zogru. În Ferenike există ușile dosnice care duc spre Homeric ori grădinile lui Zavaidoc. În mijlocul acestei hărți se află moara – eternă –, o matrice, exact ca cea din Omulețul roșu, a discursului meu scriitoricesc.

Tomis

• Istoria nu e făcută doar din informații, o ficțiune poate să individualizeze părți intrate șablonard în conștiința generală, să nască întrebări, să ajute la demontarea unor mituri. Am trăit în comunism și am constatat că istoricii n-au consemnat adevărata substanță a acelui regim, anume rezistența pe care ne-am dezvoltat-o la informație. Îmi aduc aminte că în zilele exploziei de la Cernobâl, evenimentul s-a anunțat la radio și-am fost rugați să stăm în case. Bineînțeles nici eu, nici prietenii mei n-am crezut că e adevărat. Când ești obligat să iei parte la o minciună oficială și epidemic răspândită, încep să-ți apară funcții și însușiri specifice, te transformi în altă specie. Despre asta am scris în romanul meu principal, Fantoma din moară, și-mi place să cred că această carte de ficțiune a readus în discuție acest aspect: comunismul ne-a dat nu doar scepticismul, dar ne-a obligat să ne creăm o realitate alternativă, despre care astăzi nu aflăm decât din cărțile de ficțiune.

SHELF Media Group, Los Angeles, noiembrie 2021, Alyse Mgrdichian

• În Ferenike vorbesc despre fapte întâmplate cândva și urmărite după aceea, în varii momente ale vieții, în linia consecințelor și a perversității timpului.

Jurnal Cultural, TVR

• Eram legată într-un fel, prin familie, de ideea asta de reformă școlară, de Haret (chiar se invocau deseori scrisorile lui Haret în familie), a contat. Faptul că bunicul meu, de pildă, după ce a terminat școala, a fugit de acasă, nu voia să devină simplu învățător și s-a refugiat la una dintre moșiile lui Haret din Dobrogea. A stat o vară acolo pentru a-și băga mințile în cap, până a venit taică-său de acasă și l-a luat cu o trăsură de acolo. Am mai încercat lucrul ăsta încă o dată și încă o dată, până a venit războiul și a plecat pe front. Toată aventura lui a planat asupra mea și asupra casei, pentru că după război, după ce a stat șapte ani grei în lagăr, întorcându-se de acolo, era pur și simplu o epavă de om, și n-am reușit să scot de la el decât foarte puține lucruri, cu puțin înainte de a muri. Nici măcar să vorbească despre perioada aia, nu era în stare. Și pe acest fond de moștenire interbelică, de teroare stalinistă și, după aceea, de ușoară normalizare sub Ceaușescu, se dezvoltă copilăria mea și, într-un fel, așa am intrat în viață, așa am descoperit-o pe Ferenike.

Altceva, cu Adrian Artenie, 2025

• În Fantoma din moară este vorba despre o fantomă, despre o moară părăsită, dar dincolo de astea este povestea comunismului, care mie mi-a mâncat copilăria și tinerețea.

Viața ca o carte, Lavinia Șandru,

Balcanism

• M-am născut la Comoșteni, iar casa noastră era de un balcanism subliniat. Mulți dintre strămoșii mei au venit din Balcani, cu zestrea lor culturală… iar Manuscrisul fanariot este primul meu roman pe tema asta.

Europolis, TVR

• Uneori este suficient să descoperi o singură petală între filele unei cărți vechi pentru ca de acolo să se nască un roman. Se spune că, prin smârcurile bucureștene, în vremuri vechi, ar fi crescut o floare foarte căutată de alchimiști. Vracii locali erau convinși că din mustul ei se putea obține mult-căutata licoare a vieții — panaceul care a obsedat istoria. Buruiana pierdută de Ghilgameș. Iarba roșie din Codrii Vlăsiei. A purtat multe nume și a dat naștere la numeroase legende. Există și o mulțime de superstiții: să n-o miroși, că ești ca și mort; să n-o scoți din rădăcină, că te umpli de păduchi; cel mai bine e s-o culegi după ploaie. Unii spun că era o plantă banală, crescută prin șanțuri, atât de mică încât nici nu-ți dădeai seama când a înflorit — doar seara, când parfumul ei aducea în suflet o tristețe enormă. Această credință constantă în existența unei plante miraculoase a constituit unul dintre punctele de pornire ale romanului Homeric.

Jurnalul Național, Oana Portase

• De la vocabular la mentalități și la imaginar, grecii fanarioți au adus ceva din cultura vechii Europe și a acelei lumi balcanice, care mai păstra încă misterul Antichității. Or, eu m-am născut în Lunca Dunării, într-o zonă de confluență etnică; superstițiile, canoanele arhaice, ritualurile vieții de zi cu zi veneau dintr-un timp balcanic străvechi. Printre strămoșii mei se regăsesc turci, aromâni din Muntenegru, români dunăreni. În magazia casei părintești se mai păstrau încă fesuri roșii, clopoței pentru gulere, ca să sperie fantomele, ascunzători în podele și  în căldărușe argintate și magice, numite polovece. Am crescut într-o lume conservatoare, într-un mod decisiv legată de spiritul vechi, pe care Epoca Fanariotă l-a redeșteptat.  

Libertatea, Vasile Ernu

Spiritul oriental

• S-a spus de multe ori că România este cea mai orientală țară latină, situată la Porțile Orientului. De aici a descins o literatură a „isarlâcurilor”, cu un tip de imaginar bazat pe duhuri nevăzute, papuci zburători și balauri (dragoni) aducători de ploi și paznici ai pietrelor nestemate. Scriitori precum Ion Barbu, Urmuz, Mateiu Caragiale, Eugen Barbu și mulți alții au creat o literatură cu simbolism și atmosferă orientale, iar eu mă încadrez aici.

Revista Harf, nr. 100, 2025, Samah Mamdouh Hassan

Imaginarul

• Cultiv un tip de fantastic situat la granița dintre deconstrucția mitului și imaginarul fabulous, de multe ori cu substrat realist. Miturile românești și universale au ajuns la mine pe cale cultă, prin școală, sub influența literaturii sud-americane. Perioada mea de formare s-a produs în comunism, pe vremea tristă a dictatorii lui Ceaușescu. Pe atunci, religia era disprețuită, faptele mistice – considerate structuri obscurantiste. De aceea nu mă pot lăuda cu un folclor trăit pe viu. În copilărie, mi-erau mai familiare poveștile din O mie și una de nopți, decât miturile ori credințele românești. Cu greu am ajuns la cărțile de folcloristică românească, multe dintre ele aflate la „fondul secret” al Bibliotecii Naționale, unde obțineam permis de lectură foarte greu. Abia după căderea comunismului a avut loc o explozie de reevaluare mitică, la care am luat și eu parte. Dar în literatura personală sunt preocupată mai ales de faptul fabulous. În romanul The Book of Perilous Dishes (Mâța Vinerii, 2017) apare un rețetar magic și culinar. Multe rețete de acolo au rădăcini în manualele medievale europene, și e chiar o rețetă inspirată din Avicenna (Ibn Sina), dar sunt și rețete inspirate din bucătăria familiei mele. Dincolo de asta se află însă un imaginar propriu.

Revista Harf, nr. 100, 2025, Samah Mamdouh Hassan

• Se spune că numele adevărat al pisicii nu poate fi rostit. Despre interdicția de a rosti numele sacre există de asemenea multe superstiții și mituri. Și într-adevăr, e confortabil să-ți ascunzi adevăratul nume! În plus, între pisică și ziua de Vineri există legături simbolice, căci numele acestei zile, în română (ca în toate limbile neolatine) vine de la Venera-Venus, zeița iubirii și a seducției. Iar nu în ultimul rând, multe dintre vrăjile tenebroase cer o pisică neagră. Bineînțeles, Mâța Vinerii (Cat-o-Friday), așa cum este reprezentată pe casa ei părintească, este de culoare albă. E o vrăjitoare benefică.

SHELF Media Group, Los Angeles, noiembrie 2021, Alyse Mgrdichian

• Există o latură mediteraneană a folclorului românesc, venită din așezarea geographică și legăturile cu antichitatea greco-latină. De asemenea, există un folklor comun țărilor balcanice, dobândit prin multele legături ale românilor cu sudul Dunării. Dar există totodată un filon autohton, consolidat cultural prin puternica școală românească de folklore a veacului al 19-lea. Dintre miturile ilustrative pentru români, aș cita poveștile despre dracii înșelați, despre caii infernului sau despre Mărțișor, dar mai ales despre prinderea hoților. Ele au la bază următoarea credință: după ce ai fost jefuit, cerni niște cenușă în vatra casei, am zice azi - în bucătărie, și desenezi acolo harta orașului tău. Te pricepi sau nu, cu un bețigaș trasezi drumurile, casele, în primul rând locuința ta, cartierele, în mare. Apoi depui o rugăciune la împărăteasa muștelor. Iar a doua zi, găsești pe harta ta, exact drumul hoțului, trasat de o muscă, printr-o linie subțire, care duce de la casa ta la locul în care se află hoțul. Și gata! L-ai prins. Desigur, există mituri grave, cu adâncimi filozofice, ca la toate popoarele, așa cum e mitul morții (Miorița) sau al tinereții eterne. 

Al-Mahala, Cairo, Nesrein El-Bakhshawangy.

Despre dialogul cu cititorii

• Am făcut un exercițiu de comunicare cu cititorii mei cei mai pasionați, elevii care au studiat povestirea Platanos în clasa a 8-a și care acum sunt în liceu sau în facultate. Pentru mine acești elevi au contat enorm: în ultimii 7 ani am primit mii de scrisori de la ei, îi resimt ca pe generația Platanos. La cererea lor am scris un roman, despre ce se întâmplă mai departe de povestirea din manual. Am ținut cont de dorințele, de sugestiile lor. Iar pe măsură ce scriam Platanos (în curs de apariție, în momentul de față), mă reconectam la Ferenike, la lumea mea (cu toate fazele ei), prin ochii vegetalilor, din lumea lor halucinantă. Și nu în ultimul rând am mai făcut un excercițiu, despre care voi vorbi curând. Prin urmare, Ferenike nu este doar un roman la care am scris un an, ci cartea la care m-am gândit, scriind romanele ante și post-Ferenike.

Libris, Zenaida Rotariu

• Cititorii de azi, mai cu seamă cititorii mei, participă creativ la lectură.

Jurnal Cultural, TVR

Numele

D.R.: Numele acesta a venit peste mine într-o noapte. E un nume românesc, originar din Bucovina (Aruștei – a rusoaicei). Bucovinenii coborâți spre Năsăud, contaminați de lenea transilvăneană, au pierdut articolul genitival, instituind după aceea un tipar: Petri, adică al lui unei femei pe nume Petra; Sârghi – al sârboaicei; Petrini – al Petrinei; Titieni – al unei femei pe nume Titiana, Dobri – al unei anume Dobra. Și desigur Ruști, care apare și în Amintirile lui Creangă, exact așa, cu un singur i. Este un genitiv defect, popular, pronunțat ca și cum ar fi scris cu doi  „i”. L-am auzit pentru prima oară într-o noapte de vară, într-un sat năsăudean, unde toată lumea se numea Ruști. Sonoritatea cuvântului mi-a atras atenția, avea legătură cu înclinațiile mele spirituale, cu aspirațiile mele. Plus că nu mi s-a părut întâmplător faptul că toți locuitorii cu care am stat de vorbă se numeau Ruști. Era ireal, era epopeic. M-am străduit mult să iau acest nume, am făcut multe demersuri, iar până la urmă l-am luat, măritându-mă cu un bărbat excepțional, care mi-a lăsat numele lui, chiar și după ce iubirea noastră s-a stins. 

Tomis

Citite împreună, aceste interviuri alcătuiesc o hartă coerentă a obsesiilor și temelor care alimentează scrisul Doinei Ruști.

Selecție de fragmente, din interviuri (2019–2025). Mai multe interviuri, aici.