Zilele trecute am recitit articolul din Libris.ro – Scriitorii la infinit, dedicat scriitorilor născuți în februarie. Mi-a plăcut tonul liber și ludic al textului, dar și felul în care caută fire de înrudire între autori foarte diferiți, uniți doar de luna nașterii, în jurul căreia s-a construit o întreagă mitologie. De aici și ideea că favorizează fantezia și neliniștea.
Poate că Vărsătorii chiar au o chemare a apelor. În cazul meu, am simțit-o mereu: de la fluviul care taie lumea din Ferenike, până la Dâmbovița din trilogia fanariotă.
Apa este pentru mine un personaj viu, un spirit care separă și unește, care aduce revelații și iluzii. Este locul în care dorm zânele. Februarie îmi aduce în minte un vechi basm despre zâna Sticlișoară, adormită în camera secretă unde se află fântâna tinereții. Patronează apa, dar este și un dublu al fântânii, un fel de daena, perechea ei astrală. Somnul zânei este magnetic — mesajul secret al eternității, o chemare de dincolo de moarte, care se strecoară și în visele mele de februarie.
Citind articolul din Libris, am regăsit în scriitorii pomeniți acolo o întreagă familie de afinități și mi-am amintit momente ale întâlnirii mele cu ei.
Mă simt înrudită cu James Joyce, modelul meu din studenție, prin imaginarul lingvistic și galeria epică a fiecărui cuvânt. De Chuck Palahniuk mă leagă fascinația pentru imaginarul bizar, iar de Michel Houellebecq mă apropie poetica teritoriului, a spațiilor mentale în care personajele se pierd și se redefinesc. Alături de el m-am aflat într-un top literar: Magyar Nemzet a realizat un clasament al celor mai importante cărți publicate în Ungaria în 2015, unde apare Lizoanca la 11 ani, alături de scriitori binecunoscuți precum Michel Houellebecq, Bartis Attila, Dragomán György și Kiss Noémi.
Dar de scriitorii născuți în februarie mă leagă, într-adevăr, un anumit tip de observație, precum cea a lui Toni Morrison, o visătorie tipică ființelor născute sub zăpezi. Mă simt aproape și de dramatismul sintetic al lui Ryū Murakami. Dintre scriitorii români, pe Caragiale îl regăsesc cel mai des în ținutul catastrofelor nevăzute, unde zâna mea nu doarme niciodată, ci îmi toarnă în creier tot ce vede, așteptându-se să-i laud luciditatea.
Există, cred, o filozofie acvatică, o curiozitate perpetuă. Și o mică zână adormită lângă ape.
Mai ales mijlocul lui februarie mi se pare un timp al scotocirilor. Vărsătorii trăiesc între două țărmuri — și poate tocmai de aceea literatura lor caută mereu punți între vis și luciditate, între memorie și halucinație, între realitatea viscerală și fantezia fără limite.
Am scris despre această „fraternitate a celor născuți sub zăpezi” pornind de la un articol mai amplu publicat pe Libris.ro, dedicat scriitorilor născuți în februarie.
📖 Articolul complet poate fi citit aici:
Libris.ro – Scriitorii la infinit, februarie 2022
Actualizat în februarie 2026.
