Doina
Ruști

Povestirea ȚÂȚE a apărut pentru prima oară în volumul Povestiri erotice, ed Trei, 2007.

În stilu-i specific, Radu Afrim a pus în scenă un spectacol intitulat

TEATRO LÚCIDO LA MALUL INFINITULUI, în care a încorporat și povestirea Tâțe, cu un imaginar care duce spre zonele misterioase ale subconștientului. Premiera a avut loc pe 4 aprilie, la Teatrul de Stat din Constanța.

Fragment din povestirea Țâțe

"Apoi se întâmplase atingerea. Bărbatul nu mai avusese răbdare ca ea să-i dea o nouă plantă, ci întinsese pe neașteptate brațul spre lădița de plastic, iar în drumul lui, își lovise dosul palmei de sânul ei. Fusese o atingere fulgerătoare, aproape de nesesizat, dar care îi electrocutase creierul și o făcuse să audă pentru prima oară glasul ascuns în măruntaiele muntelui. Știa că ar fi trebuit să-i fie jenă, dar nu îndrăznise să-l privească, simțind că e roșie ca un drapel muncitoresc. Apoi continuaseră să pună flori, în timp ce el îi povestea cu voce joasă, conștient că numai pentru ea vorbește.

—O așteptam seara lângă salcie și cum îi vedeam rochița albă, ieșeam din întuneric și-o luam în brațe și-o lipeam pe zidul blocului. Poate-o cunoști?

—Dacă-mi spui cum o chemă, încercase Sabina, cu voce la fel de stinsă, continuând să privească pământul tihnit.

—Cum o cheamă, cum o cheamă! Păi pe tine cum te cheamă?

—Pe mine? Era atât de surprinsă, ca și cum abia atunci s-ar fi simțit cu adevărat deranjată, încât, uitând de jena anterioară își ridicase privirea spre el. Atunci îi văzuse cu adevărat ochii aproape verzi, care se topeau pe măsură ce el îi vorbea, strecurându-se ca niște râuri de miere în sufletul ei topit și cleios.

Când i-a spus cum o cheamă, el i-a întins mâna ca unui camarad, rostindu-și la rândul lui numele, care se ridicase spre cer ca un parfum evaporat: Ginel.

Și atunci se întâmplase a doua oară. O apucase de umeri, ca să treacă ușor în cealaltă parte, iar din înălțimea umărului ei, lovise cu degetele sfârcul îngrozit și doritor al sânului ei. Din momentul acesta nu mai făcuse decât să aștepte următoarea atingere. Îi tremurau puțin genunchii și în locurile cele mai obscure ale corpului ei se anunțau inundații . Dar gândul înecului era mai presus decât toate celelalte dorințe. Întreaga viață se reducea brusc la nevoia disperată ca el să mai întindă măcar o dată mâna spre sânii ei, pe neașteptate balonați și aprinși."

Ileana Marin a scris o cronică pentru revista Ficțiunea.

Mai multe texte erotice semnate de Doina Ruști