Între întâlnirile mele se numără una de suflet, cu scriitorul american Paul Mandelbaum. Mama sa avea rădăcini românești, iar el a venit la București pe urmele amintirilor ei. Așa am avut ocazia să descopăr un om sensibil și profund. Seara petrecută împreună mi-a rămas în suflet prin tensiunea confesiunii. Nimic nu mă mișcă în lume mai mult decât aventura identitară.
Și în sângele meu se amestecă multe nații, o lume balcanică pe care adesea o văd înaintând de-a lungul istoriei. Strămoșii mei vin de departe, din timpuri vechi. Unii sunt aromâni, veniți din Muntenegru. Ei și-au căutat salvarea făcând periodic drumul peste Dunăre, ascunzându-se la nord sau la sud, după cum bătea vântul istoriei. Alți strămoși provin din vasta lume bizantină, din labirintul otoman, după confruntări sau înfrățiri cu slavii. Multă lume s-a perindat prin zona balcanică, iar când privesc spre timpul trecut, un punct crucial îmi apare mereu în minte: Varna. Loc de trecere, loc de refugiu, unde numele nu contează. Poate că de aceea și numele este, uneori, un fel de acoperire.
Țin minte o lecție de istorie, când am învățat despre vitejiile unui trib de bulgari. Sacrificiul lor a impresionat multă lume și, cu toate că imperiul lor n-a rezistat decât foarte puțin, legenda s-a răspândit, iar odată cu ea și obiceiul de a te prezenta drept bulgar. Vlahii călători, cumanii risipiți, triburi germanice, populații post-romane și, mai ales, slavi, ori de câte ori voiau să se afirme sau să-și facă loc prin lume, se prezentau drept bulgari. Numele ajunsese un brand, astfel încât identitatea exactă nu mai conta. Totuși, în momentele cruciale, limba strămoșilor le amintea de unde vin și, odată cu ea, reapărea locul originii.
Cred că, periodic, omul este impulsionat să se gândească la identitate. Mai ales când se îndrăgostește, când își caută perechea.
Orice iubire are, în esență, o criză a identității.
Să iubești înseamnă să renunți la o parte din tine sau să o dăruiești, să accepți contaminarea.
Încheind astăzi romanul Nas de bulgar, continuarea romanului Ferenike, mi-a venit firesc în minte întâlnirea cu Paul și călătoria lui în România, despre care vă invit să citiți aici:
https://lareviewofbooks.org/article/haunted-in-bucharest-fathoming-my-mothers-homeland-by-talking-to-its-writers/
Romanul meu nu are legătură directă cu această poveste. Este o poveste de dragoste, dar în interiorul ei se află istoria lungă și complicată a legitimării mele istorice.
