Cum vremurile actuale sunt cețoase, mă întorc în urmă cu o sută de ani, răsfoind ziarele vremii. Primul eveniment care-mi atrage atenția e consemnat în Universul, din 8 decembrie – anume un voiaj însemnat. Din prima frază aflu că la acea dată a avut loc marele turneu al scriitorilor în „ținuturile unite” și deja mă simt ca într-un roman. Până când aflu că ținuturile astea nu sunt în insule ori cine știe pe unde, ci la Timișoara de azi.
Anul 1924, decembrie, 8. Scriitorii, ca tot românul, își cumpăraseră deja galoși sau șoșoni, aveau cam toți mantouri sau paltoane trei sferturi. Cei fără bani le cumpărau de la magazinul american, din Calea Victoriei, iar cei cu dare de mână își făceau pe comandă, de exemplu, la croitoria Maxim. Toată lumea purta pălării, alese cu grijă, unele comandate direct la Paris.
Scriitorii au ajuns în gară, la Timișoara obosiți bine, poate că ceva mai mototoliți decât scriitorii de astăzi, dar zâmbitori și pătrunși de tăria momentului, potrivindu-și pe frunți pălăriile, făcând ochii mari.
În gară îi așteaptă fanfara, iar în fața mulțimii se află oficialitățile orașului: prefectul, primarul, mitropolitul, o garnizoană militară cu comandantul ei. Pe străzi, până departe se întinde mulțimea înfiorată de întâlnirea cu musafirii. Și cine erau scriitorii primiți cu asemenea pompă? În ordinea din ziar, din tren coborâseră: Octavian Goga, Cincinat Pavelescu, Liviu Rebreanu, Mircea Rădulescu, Ghe. Brăescu, Alfred Moșoiu și Camil Petrescu. Observați că nu era turneu de femei.
Toată ziua aia scriitorii au citit, au declamat, au ținut discursuri, în aplauze, cu pahare în mână, privind spre ochii înlăcrimați. Iar seara primăria orașului Timișoara a organizat un banchet nemuritor.
Cam așa a început decembrie acum o sută de ani. Bineînțeles, la București continua viața și fără scriitorii plecați în voiaj. Magazinele erau pline, lumea își lua în continuare galoși și impermeabile, în așteptata ninsorii. Iar printre siluete grăbite, printre bucureșteni preocupați de Crăciun și de alte plăceri, pe când magazinele de jucării se goleau, un tânăr elegant, pe numele lui din acte, Romeo, trece cu prudență pe bulevard.
Îi plac cafenelele, iubește lichiorul și adoră tutunul de la Ada Kaleh, în special Pașa, în cutii colorate, de tablă subțire, făcute fix pe buzunarul paltonului său.
Romeo se trezește târziu, după ce se golește imobilul, și până se pune pe picioare, până se îmbracă, se face 11, adică prânzișorul, pe limba de-atunci. Intră într-o cafenea, de pe bulevardul Elisabeta, și-și bea în tihnă cafeaua, își molfăia prăjitura cu nucă, în același timp citind în fugă despre scriitorii plecați în turneu.
Ziua de 8 decembrie nu e cine știe ce, mohorâtă exact ca acum, așa că mai comandă și-un pandișpan, din cele mici, pentru ca după o oră să-și înceapă în fine treaba, cu gândul la scriitorii, care deja citeau pe străzile Timișoarei, cu voci înalte, cu ochi luminoși.
Dar Romeo e în București, unde viața e lină, iar pentru el începe cu un chioșc, aflat pe colț, unde strada o ia pe Schitu, mai mult o magherniță cu câteva rafturi. Cere timbre fiscale – cam de 2000 de lei, spune el – și ca să se scuze, adaugă: sunt pentru banca la care lucrez. Vânzătorul se lămurește, numără timbrele și le pune cu grijă într-un plic mare, de un galben intens. Dar Romeo vrea și niște Ada Kalek, Pașa, dacă aveți. Vânzătorul se întoarce căutând din ochi cutia de tablă, iar Romeo scoate un teanc de timbre din plic și le dă drumul cu eleganță în buzunar. Plătește cutia, apoi îl roagă pe vânzător să păstreze timbrele o oră, până se întoarce cu actele, necesare pentru decont. Vânzătorul zâmbește, Romeo dispare și mai târziu vinde timbrele subtilizate unui toptangiu oarecare.
Urmează o altă magherniță, un alt vânzător fraierit.
După-amiaza, târziu, își ia prânzul la restaurantul Carpați, mulțumit de ziua de lucru. Comandă un cotlet prăjit bine, un piure de castane. Își face siesta, cere cafeaua și, în așteptarea ei, citește iarăși despre scriitorii plecați în turneu. Nu e rău, ar fi putut să se strecoare în delegație. Cu un vârf de creion notează pașii pentru o metamorfoză complexă, fără să observe că fereastra se încețoșează, că aripile unor mici ființe aduc în ziua lui minunată fulgi lungi de cenușă. E un decembrie cu surprize, așa cum este luna asta de obicei.
Ușa restaurantului se deschide, iar reveriile lui Romeo se încheie în mod nedrept.
Citind în ziar despre arestarea acestui om, numit escroc și hoț subtil, îl văd visând mai departe la viitoarea lui lovitură, la trenul lung, în care scriitorii călătoresc spre „ținuturile unite”. Și mă hotărăsc să caut alt ziar, să cercetez, să aflu mai departe despre Romeo, deși știu prea bine, că orice vis se încheie cu un turneu.
