Doina
Ruști

Cuvintele din vise

Despre visele mele și mecanismele lor, în Psychologies, noiembrie, 2021 (2021-11-13)
Cuvintele din vise - Doina Ruști

Cuvintele din vise sunt întotdeauna în relație subtilă cu obsesii și frici, cu zone radiate, cu întâmplări exilate sau aflate pe cale de-a fi scoase la marginea ființei noastre. Între visele lui Freud există unul despre o carte pe care scria Oratori celebri, semnată de un doctor, care nu avea legătură cu subiectul.

Analizând visul, Freud își dă seama că informația e metaforică: în perioada respectivă avusese mulți pacienți, fiind nevoit să vorbească toată ziua. Prin urmare, el era doctorul-orator, subconștientul îi trimitea o informație codificată.

Visele, se știe, funcționează metaforic, iar pe mine mă preocupă felul în care se produc substituțiile, nu la trezire, ci chiar în timp ce visez. Printre personale care îmi aduc mesaje în vis, cel mai des apare bunicul patern, care îmi spune lucruri de care țin întodeauna cont, pentru că ele fac parte din baza construcției onirice. Odată era foarte misterios, am venit, zicea el, să-ți spun...

în Psychologies

share on Twitter
share on Facebook