Într-un roman mai vechi, am ironizat timpul trecut, comparându-l cu un nene “mort dar cu pretenții”. Ca timp închis, nu am nicio admirație pentru el. Faptele petrecute, fără putința de-a mai fi reparate, nu-mi impun niciun dram de respect. Însă traducerea lor în codul cultural al prezentului poate oferi delicii. Nu faptul trecut mă interesează, ci cum a ajuns până la noi. Călătoria unei întâmplări oferă exact acele aventuri de care are nevoie un scriitor. Unul ca mine. Tocmai de aceea, în romanul Fantoma din moară am pledat în favoarea tezei că un om nu poate fi judecat decât în contextul timpului său istoric. Scos de-acolo devine doar o jucărie a prezentului.
Doina Ruști
