În mod sigur ne îndreptăm spre o limbă comună, care va fi și limba literaturii. Cititorii sunt din ce în ce mai puțini și, în mod evident, interesul față de poveste s-a diminuat. Lumea nu mai vrea un epos construit după canonul clasic, ci adoră lectura fragmentară, tematică, de regulă scrisă într-un limbaj care să permită o conectare rapidă.
Dar în afară de aceasta există și un context psihologic, deloc neglijabil. Trăim într-o eră megalomană. Publicitatea în exces, nevoia de autopromovare, devenită o boală, știrile false, precum și dorința unanimă de a interacționa cu “actorul” unui joc - toate acestea țin de zona creativă, a oricărui om care dorește să participe intens la viața cetății. Or, tocmai pentru că sunt generalizate, acestea conduc logic spre acel punct în care autorul va deveni anonim, iar opera sa doar parte a unei povești nesfârșite. Cărțile nu se vor mai vinde, ci vor fi puse la un loc, într-o bibliotecă virtuală, în care oamenii vor merge pe urmele unui cuvât, care îi va duce în miezul desfătător al marelui text. Fără nume, fără poveste, fără curent artistic… Chestiile astea sunt în mod evident perimate. Într-un viitor destul de apropiat, oamenii vor căuta cuvinte, teme, poate idei, care îi vor duce într-un hypertext, în miezul unei fraze sau pe o pagină, unde se vor bucura citind Tolstoi fără să aibă habar de numele lui ori de titlul romanului!
În fond, rețelele sociale (gen Facebook) prefigurează acest viitor, nu foarte îndepărtat. Când ai poftă să citești ceva despre vacanțe exotice, nu-ți rămâne decât să dai o căutare și, cu siguranță, printre însemnări anodine sau extravagante, vei descoperi și literatură, fără să ai vreo curiozitate legată de autor.
Cred sincer că nu va mai conta dacă printre cei care scriu se află sau nu și roboți. Mi se pare o etapă firească. În fond, scrisul se numără printre desfătările rafinate. Începe cu bucuria personală, ca, treptat, să se instaleze speranța de a atinge sufletele străine. Dacă se întâmplă invers, e doar o muncă de miner pedepsit.
Îi dau dreptate lui Nietzsche, când spune că la finalul civilizației actuale toți oamenii vor crea. Cred c-am ajuns la acel final, în care omenirea creează aproape în masă, literatura aflându-se pe primul loc între artele căutate. Nu mai contează povestea, nu mai contează caracterul uluitor al literaturii, ci actul în sine, de a povesti despre tine, pe rețele de socializare, în subsolul ziarelor, acolo unde poți să-ți cunoști cititorii. Am ajuns deja la acel timp nietzschean al sărbătorii, iar când autorul n-o să mai conteze, literatura va atinge stadiul desăvârșirii.
Cred în această evoluție firească a actului literar. În momentul de față există o foame de afirmare, o furie nu atât a scrisului cât a afirmării prin scris, care indică o criză. Nu mai vorbim despre retorica grupurilor sociale, despre epigonism sau despre alte forme ale aspirației exacerbate! Or, mimetismul de masă este indiciul cel mai clar al anomaliei de dinaintea unei explozii. Când apele se vor liniști, va veni acel moment al căutării cuvintelor-cheie.
