China - jurnal de rezidență literară
Invitația la Academia de Literatură Lu Xun mi-a dat ocazia rară de-a vedea o lume exotică. Prin urmare, pe parcursul șederii mele am ținut un jurnal publicat în ziarul Libertatea, în 7 episoade.
Textele au avut inițial forma unor corespondențe din Beijing. Fragmentele de mai jos reconstituie traseul acestei experiențe: întâlnirea cu un oraș uriaș, cu instituțiile culturale chineze, cu scriitori, artiști și cu viața cotidiană din Beijing.
N-am vrut să fac doar o descrierea turistică, ci m-a interesat relația dintre scriitor și un spațiu cultural radical diferit, observat din interiorul unei rezidențe literare. Ele fac parte dintr-un proiect mai amplu de reflecție asupra Chinei contemporane și a dialogului cultural Est–Vest.
Primul drum a fost la poliție, pentru viza de ședere. 30 de zile, flotant în Beijing. Cinci ghișee cu geam, fiecare dotat cu un aparat foto. Zâmbesc larg, regretând feminin că nu voi vedea poza, asta după ce în aeroport mi-am lăsat amprentele de la trei dintre cele mai importante degete ale mele, la fel, fără să știu cât sunt de fotogenice. Primesc permisul, iar rezidența mea literară începe, într-o splendidă zi de martie.
Prima oprire este într-o prăvălie de fructe, genul autoservire, cu mormane de pometuri exotice, între care bubosul jackfruit, întreg sau tăiat, așezat în caserole. Scot banii proaspăt căpătați, a căror valoare n-o știu încă, iar vânzătorul mă privește suspicios, cercetând cu atenție hârtia. Îmi dau seama că sunt o piesă de colecție: doar eu plătesc cash.
În campusul academiei mă întâlnesc cu eruditul profesor Huang Shao Zheng, care zâmbește simbolic, ca în Dao De Jing. Grădina e plină de pomi înfloriți, iar pe deasupra lor zboară drepnelele, exact ca într-o reclamă. Sunt la Beijing, cu șase ore înainte de voi.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 \| Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate
Astăzi a fost deschiderea oficială a rezidențelor, așa că un autocar gris fer ne duce în cartierul Shaoyaoju, un fel de Băneasa. Atmosferă destinsă, clădire monumentală, în interiorul căreia trecem în grabă printr-un muzeu al literaturii. Îmi atrag atenția firidele cu personaje, niște figurine foarte dichisite, luminate de LED-uri. Uniunea lor e condusă de scriitori optzeciști, iar șeful suprem este o femeie, prozatoarea Tie Ning. Normal, nu? Pe la prânz totul se încheie glorios, inclusiv masa și partea distractivă. Mă jenez să pozez mâncarea, rezervându-mi această plăcere a colportării pentru mâine seară, când voi lua cina cu un prieten.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 2 \| Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: despre cazarea cu regim de internat și cum se îmbină marile mărci americane în tradiția chineză
Astă seară cinez cu Li Xinduo, profesor de caligrafie, la Academia de Arte din Beijing. În China, se știe, scrisul este, mai mult ca oriunde, o artă, iar Li transformă întâmplările vieții în pictograme sau în fantomele lor, învăluite în fumuri. L-am cunoscut la București, printr-o prietenă comună, iar acum l-am revăzut la el acasă. Mergem la Middle 8, un restaurant cu specific chinezesc, într-un mall elegant. Ambient, lume simpatică. Separeuri drăguțe și multă risipă de organza crem. Pe mese, în loc de liste și broșuri cu bucatele – tablete IT. Consultăm meniul, el citind cu atenție ingredientele, eu holbându-mă la poze, ca pe net. În fine aleg mo gu san bei ji, pentru că-mi place cum sună, adică ciuperci cu două sosuri picante, usturoi împănat și fâșioare de pui – foarte gustoasă, iar în opinia mea – super-suficientă pentru seară. Li Xinduo citește meniul de pe tabletă Dar urmează și altele: vinete-caramel, porc prăjit cu dulcețuri și, bineînțeles, orezul, pe care nu-l agreez, ba chiar refuz să-l gust într-o primă instanță. Totuși, cedând ipocrit, iau o înghițitură, rămânând atașată de el pentru tot restul vieții. E un orez puțin iute, cu ardei, carne și bucățele de castane coapte. Plus niște ingrediente parfumate, mirodenii criptice, care-mi scot la suprafață toate slăbiciunile.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 3 \| Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: O cină la Beijing, alături de un profesor de caligrafie chineză
Ies din academie cu gândul să ajung în Orașul Interzis. Urc în taxi și cobor mai întâi la Muzeul de Artă Contemporană. E un frig sinistru, iar un vânt rece îmi rupe gluga. Metaforic. Orașul e maiestos, se vede clar că am ajuns în centru: clădiri înalte, bulevarde largi, plus pâlcuri de oameni, fiecare grup marcat prin șepci și pălărioare de aceeași culoare. Ce fac și unde se duc – nu pot să aflu. Mulți poartă mască sanitară, unele împodobite cu desene. Intru la Muzeul de Artă Contemporană, unde e gratis. Primul muzeu din lume unde nu plătesc. În schimb controlul e la sânge, ca în aeroport. O incintă vastă, cu opere dedicate anului 1997, având ca temă recuperarea Sudului. Tablouri diverse despre bucuria chinezilor din nord și din sud. Cele mai multe sunt de un realism idilic, dar nu lipsesc nici cele abstracte. Mă atrage cu precădere o pânză cu un peisaj: copaci de un verde intens, pe malul mării, iar în frunzișul verde multe păsări albe.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 4 \| Scriitoarea Doina Ruști: „Este un oraș scump, ceea ce se reflectă în fețele triste ale locuitorilor săi”
Aud că în Beijing cel mai bun transport, pentru populația fără șofer, ar fi metroul. Foarte sigur și cu indicații clare. De la academie până la Piața Tiananmen fac aproape o oră și schimb de trei ori. Partea proastă este că în subterană nu e wifi, dar există metode alternative. O studentă din România îmi scrie pe telefon numărul ei și un text în chineză, asigurându-mă că dacă îl arăt unui chinez, precis îmi oferă telefonul său să sun. Merită încercat. Deși mai bine-mi activez roamingul. Astăzi doar tatonez terenul. Cobor și urc de câteva ori, treptele numeroase. Nu sunt hotărâtă pentru o călătorie lungă. Dar observ că lumea care așteaptă pe peroane butonează în demență telefonul. În cele din urmă mă întorc la academie pentru o întâlnire programată, cu Gao Xing.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 \| Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție
Sunt două locații simbolice, care-ți dau o idee despre istoria Chinei: o întindere fără sfârșit, cenușie, care este marea piață a revoluției, și vechiul oraș al împăraților, de fapt, poarta bineștiută din ilustrate, cu portretul lui Mao Zedong, ca o mare pecete peste dinastia răsturnată de el. Ca să ajung la poarta asta trebuie să străbat piața și să trec peste un bulevard larg cât Dunărea, evident printr-un pasaj subteran. La intrare și la ieșire, sunt pichetele poliției, cu filtru strict, și detectoarele de rele. Arăt pașaportul, arunc sacul pe banda de bagaje și mă las pipăită de o chinezoaică zâmbitoare. Ies din pasaj și intru în labirintul metalic, pentru a ajunge la un nou control. Drumul spre Orașul Interzis este lung și plin de probe. La intrare, lângă portretul lui Mao, un șir de gardieni vigilenți ne îndrumă spre poartă.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 6 \| Scriitoarea Doina Ruști, în Orașul Interzis
Beijingul mi se pare imens, dar într-un anumit sens destul de familiar, mai ales din cauza contrastelor. Trec pe lângă un mall, în fața căruia sunt parcate sute de biciclete, iar nu departe se înșiră umerașele cu haine, câteva rânduri bune de suporturi metalice, plantate pe trotuar. Bulevardul, unul central, este înțesat de mașini scumpe, cele mai multe Audi. Ca și la noi, printre blocurile socialiste, se înalță clădiri maiestuoase, din staniol și din țiplă, pe care citesc nume de multinaționale, de bănci europene. Într-o astfel de clădire se află și restaurantul Hai di Lao (oală fierbinte). Aici se servește mâncare chinezească, delicioasă, neapărat proaspăt gătită. Cum ajungem, primim prosoape calde și apă cu lămâie. Apoi ochelarii mei trec rapid într-o pungă autosigilantă, în timp ce niște huse acoperă hainele lăsate pe capul scaunului. O mână grijulie îmi oferă o legăturică pentru păr.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 7 / Scriitoarea Doina Ruști, despre adevărata mâncare chinezească
Marele zid
La Marele Zid e o mare de oameni, împrăștiată în zona comercială, cu restaurante, hoteluri și mai ales nelipsitele tarabe, ca în orice loc turistic. Aici se vând figurine de jad, statuete de bronz, podoabe, tricouri inscripționate, stegulețe, șepci cu steaua roșie și chiar tablouri, reproduse după fotografii, între care se află și cel al lui Xi Jinping, ca un motan care toarce. Pentru cine are chef de-o plimbare, există și câte o brișcă, roșie, pe care fâlfâie stegulețele republicii. Drumul până la Marele Zid e încă lung. Luăm un autobuz care ne duce la poalele muntelui, de unde am de ales între un funicular clasic și o mașinuță pe care s-o conduc eu însămi. Aleg comoditatea și urc în cabină, împreună cu Nori, scriitoare japoneză, iubitoare de confort ca și mine. Restul, curajoși, iau mașinuțele.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN SICHUAN și BEIJING, ULTIMUL CAPITOL \| Scriitoarea Doina Ruști, despre plimbarea pe strada unuia dintre cei mai importanți poeți chinezi și excursia la Marele Zid
Do Fu se aude pe străzi
Chengdu este capitala provinciei Sichuan și locul în care și-a petrecut ultimii ani de viață poetul Du Fu, despre care eu am învățat în școală, fără să-mi treacă prin minte că într-o zi mă voi plimba pe strada lui. Oraș mare, ca o capitală europeană, cu numeroase clădiri fistichii, lumini și viață de noapte. Pe străzi circulă cărucioare cu fructe, între care nelipsite sunt tamarillo, mangostanul și niște portocalele mari, foarte proaspete. Este multă verdeață, iar printre ficuși și frunzăraie exotică zăresc, nu fără emoție, cireșii pârguiți. În cartierul lui Du Fu este de fapt centrul vechi, compus din două străduțe principale, Kuan și Zhai, pline de magazine, restaurante și de actori stradali, îmbrăcați în haine spectaculoase. Plus lume care se vânzolește în aromele înnebunitoare, de fripturi și de scorțișoară. Sosuri, prăjeli, scorțișoară și inconfundabilul piper roșu de Sichuan, preparat într-un sos dulce-acrișor, nelipsit de pe orice farfurie.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN SICHUAN și BEIJING, ULTIMUL CAPITOL \| Scriitoarea Doina Ruști, despre plimbarea pe strada unuia dintre cei mai importanți poeți chinezi și excursia la Marele Zid
Seara, la Chengdu
Seara ies să mă plimb, împreună cu o romancieră din Bulgaria. Orașul pare sigur, iar oamenii sunt amabili. Din când în când ne întâlnim cu câte un tip în haine preoțești, buddiste, desigur. Pe unul îl văd urcând într-o mașină elegantă, ceea ce-mi aduce aminte de catedrale, neam și comerț bisericesc. Dar nu-mi stric zenul, ci o ascult pe Zdravka povestindu-mi despre romanul la care scrie.
Însă tema preoțimii de pretutindeni mă urmărește mistic: îmbrăcat în rasa lui Budda, un tânăr cuvios își face plimbarea de seară pe malul Jǐn Jiāng-ului, iar la câțiva pași în urma lui merge sluga, smerită, fără vârstă și aș îndrăzni să zic fără planuri, dar n-o spun, pentru că un spiriduș cehovian îmi aduce aminte de viața complexă a omului umil.
Citește întreaga știre: CORESPONDENȚĂ DIN SICHUAN și BEIJING, ULTIMUL CAPITOL \| Scriitoarea Doina Ruști, despre plimbarea pe strada unuia dintre cei mai importanți poeți chinezi și excursia la Marele Zid
