Prima carte
“Mihail, caine de circ” a fost prima mea carte serioasa si contaminatoare. Ea este poarta. Am dat de ea intamplator si-am citit cam trei sferturi. Numai adevaratii cititori stiu ce insemna sa citesti trei sferturi de carte. Printr-un concurs de imprejurari, cartea a disparut, lasandu-ma cu ochii in soare. Toate incercarile mele de a o regasi au esuat. Nu pentru ca s-ar fi topit de pe suprafata pamantului, ci pentru ca ori de cate ori porneam in cautarea ei, gaseam alta carte. Asa am prins gustul tradarii, care este cu totul altul cand vine vorba despre tradarea cartilor. Este ca potentiatorii alimentari, ca bucatica de ciocolata daruita de altul. Dupa 20 de ani am citit finalul romanului Mihail caine de circ. Intr-o vara torida, stand in picioare intr-un anticariat.
