Ce e in capul tau?
O viteza nebuna. Cand miscarea din capul meu da semne de relaxare intru in
panica.
De ce esti asa cum esti?
Asta a fost samânța, crede-ma, eu m-am straduit! Dar nici nu pot sa zic ca nu-
mi place.
Cum ai vrea sa fii?
Exact cum sunt.
Ti-ai conturat o identitate ca om? Iti foloseste la ceva in lumea asta?
Una dintre primele mele experiențe de viată se leagă de o pisică, de-a cărei
coadă am atârnat un cârlig de rufe. Jur ca nu mi-am imaginat c-o s-o doara, ba
chiar eram convinsa ca o s-aprecieze gluma. Era seară, cu familia adunata in
sufragerie. Iar într-o secundă viața noastră tihnită s-a spart ca un pahar. Cu
eforturi, după ce pisica trecuse printre vaze și se cătzărase pe perdele,
cineva a eliberat, in fine, coada înfiorată. Însă după aceea, în liniștea
restabilită, am avut o întâlnire lungă, atât de lungă încât mai durează și
astăzi. Bunicul m-a-ntrebat ce-avusesem cu pisica. N-a insistat, nu era o
întrebare care să aștepte răspuns. Însă în ochii lui albastri se vedeau două
realități de neșters: era uluit, nici nu bănuisem pân-atunci că nelămurirea
unui om poate să doară, și, mai mult chiar, era mâhnit într-un mod profund și
ireversibil, încât m-am speriat de moarte. Nu mi-a zis nimic, nu m-a pedepsit
pentru coada pisicii, dar privirea lui m-a pus în contact cu dezamăgirea
omenească. Iar în jurul acestei descoperiri s-au așezat notele viitoarei mele
personalități. Și azi, după ce sensibilitatea mi s-a tocit, intru în suferință
dacă aflu că am dezamăgit pe cineva. Când aud că un om mi-a citit cărtzile și
nu i-au plăcut, primul meu impuls este să-i trimit o bere. Nu pentru că asta
ar mai repara ceva, ci pentru că este consolarea cea mai ieftină. Mă
îngrozește nu gândul unui disconfort de lectură cât acela că poveștile mele îi
rămân înfipte în creier până la sfârșitul vieții. Crede-ma, pentru mine e o
povară grea si penibila, ca o sacosa de pe vremea lu-Mpuscatu'.
Povesteste-ti, in 3 rinduri, viata.
27 de iubiri, trei căsătorii, profesor, vânzător de ziare, corector,
scenarist, de la un punct fără părinti, fără urmași, fără rude. Patru case
abandonate. 150 de ani traiti, cu cei din carti, cu tot. E cam mult trei
randuri pentru o viata asa de scurta!
Povesteste-ti, in 5 rinduri, cartea.
"Cămasa in carouri și alte 10 intamplari din Bucuresti" este compusă din 11
povestiri legate între ele. Un papagal ucigaș din Cartierul Andronache, o
elevă care chiulește de la Lazar, un farmacist din secolul al 18-lea, câinele
unui actor, un vanzator de margele si multi altii trec prin intamplari
neobisnuite, impulsionați de muzica unui sambuc nevazut
Cum e lumea din jur? Cum e Romania? Ce-ti da siguranta?
Lumea din jurul meu colcăie de bunătăți. Evident, ca să ajung la ele, trebuie
sa ascult discursul lui Basescu.
România este o țară misto, făcută din calupuri de margarina cancerigena, în
carnea căreia se-nvarte o lume predominant avidă, grăbită, impostoare, cinică,
in stare sa vanda si pe ma-sa si pe ta-sau. Iar eu sunt parte din aceasta
lume. Nu sunt obligata sa intru in vreo competiție. Iar pentru spectatorii
care se lamenteaza nu am niciun strop de respect. Din locul în care stau eu se
vede cum înflorește mereu câte ceva. Recunosc ca ma bucur de fosgaiala asta.
Imi place sa ma frec de lume in tramvai, prin Obor, sa ma holbez prin mall-
uri, sa ascult uneori revolta imbecililor si smiorcaiala ratatzilor. Îmi place
să stau pe terasă și sa trag cu urechea, exact cum, în urmă cu o gramada de
ani, asculta un barbat tanar, cu ochi de cristal, într-o vară, la Sinaia,
răsunând valea de glasurile fraților basarabeni: "Jino, fii om cu bănuții!" Sa
nu-mi spui ca nu-ti aduci aminte!
De la aceasta fereastra voltairiana, un singur lucru ar fi nasol cu adevărat:
sa ajung în locul lui Basescu. Dacă vii mâine, mă găsești la altă fereastră.
Cum ți-o fi norocul.
De ce traiesti?
Din curiozitate, in primul rand. Iubesc la nebunie deznodamantul. Apoi, pentru
mii de lucruri, între care o sa enumăr doar câteva: un bratz de bărbat ieșit
de sub maneca scurta a unei camasi, intr-o zi de vara bucuresteana; canapeaua
cotidiană, în care îmi ascund prizonierii; inelul cu opt topaze apoase,
trecute prin chestii atât de revoltătoare si indecente, încât mi-e fircă să
nu-ti stric blogul.
De ce nu te sinucizi?
Glumești! Pai ce asta e intrebare la care sa raspund pe gratis?!
Ce carti, dintre cartile mari vorbesc, nu vei citi vreodata?
Nu sunt chiar asa de fixista!
