Cum vedeti realismul magic balcanic in raport cu cel hispanoamerican?
Literatura fantastica a spatiului balcanic, de la Bulatovic la Pavic sau la Danilo Kis, are un impuls subteran catre zona demonstratiei cersetoare. Criza de comunicare a balcanicilor apare ca un act de mare nedreptate, iar atitudinea scriitorului legat la gura este evidenta mai cu seama in fictiunea fabuloasa, in care imaginea urca mitologic, dar intr-un mod didactic sau macar pastrind infime indicatii spre relieful abrupt al unei realitati opresive. In plus, imaginarul balcanic este alcatuit chagallian, din frinturi pe cit de naive pe atit de sumbre, asamblate cu patetism slav, cu melancolie dunareana, uneori, cu bucuria trecatoare a unui infanterist.
Naratiunea sud-americana curge ca un riu navalnic de singe infierbintat. Istoria nedreapta a dictatorilor, a razboaielor civile ori a altor atrocitati se dilata sub impulsul fanteziei, fara ca autorul sa intinda mina. El traieste odata cu sirul interminabil de Jose Arcadio, cladind in inima oamenilor de porumb o lume incredibil de efervescenta, solara si tonica. Chiar si tristetea de sub fanionul national ori esopismul lui Borges prind forma unei ficturi uluitoare prin proportie si cu efecte sigure asupra sufletului bolnav.
Vorbiti-ne putin despre "moara parasita" si despre inceputurile "fantomei".
Fata rosie a adevaratei mori m-a obsedat multa vreme. Era o cladire trista si misterioasa, in care eu am intrat la un moment dat, pe cind aveam 15 ani. Era o zi de iunie, la-nceput de vacanta, iar prin crapaturile vechii cladiri intra soarele ca un praf de aur. Linga tufele de boz si lipan am intilnit un baiat ceva mai mare decit mine, imbracat cu uniforma de liceu. Intilnirea noastra a fost scurta si decisiva. Fiinta aceasta, aureolata de lumina morii, mi-a spus, in gluma, ca in curind aveam sa-mi visez viitorul. A fost o fraza dezumflata repede, la lumina zilei, caci de cum am iesit din moara, am aflat ca baiatul cu uniforma era un ins oarecare, venit in vacanta la bunici. Dar din frunzele de boz ale morii a crescut o umbra unduitoare si lipicioasa ca o banda de muscamor. In noaptea aceea mi-am visat toata viata viitoare. Multe dintre lucrurile plasmuite sub luna calda de iunie s-au implinit intocmai. Pina la un anumit timp, teribil si revelator, in care mi-am dat seama ca ma lasasem manipulata de forta magica a unei clipe varoase. Si ca acea emotie de la 15 ani era nucleul unei experiente complexe, la care au luat parte o suma de oameni, purtati ca si mine de curentii fantomatici ai unei Istorii plamadite intre peretii rosii ai unei mori parasite. Atunci am inceput sa scriu Fantoma din moara.
Fantomele bintuie prin literatura universala inca din antichitate, insa prima aparitie notabila a unei fantome este cea din Hamlet. Cum stam noi, romanii, cu fantomele?
Nu stam nici noi rau: folclorul si literatura romantica (Eminescu, Cezar Petrescu, Eliade) au creat citeva fantome de neuitat. Mie imi place o fantoma dintr-o poveste culeasa de Tudor Pamfile, un fel de spirit al comorilor, mai mult o umbra uriasa, care isi tine degetul atintit spre paginile unei carti. E o fantoma binevoitoare, luminata de doua sfetnice, si care priveste prietenoasa catre lumea adevarata, prin spartura unui zid. Si mai este o poveste, tot asa veche (Hasdeu), despre o fantoma din Calarasi, care urca pe case si zgiria ferestrele cu unghia ei de stafie. Aceasta e descrisa traditional, ca o femeie inalta si crunta, imbracata in rochie alba.
