Doina
Ruști

Mi-a plăcut expresia ochilor...

Alina Gabriela Ariton: video

Misterul acestei ființe sălbatice ocupă o mare parte din romanul care se citește pe nerăsuflate. Fata se dovedește o făptură plină de contradicții. Nu are grai omenesc, dar rezolvă ecuații complicate la matematică. Este agilă. Se strecoară ca o sălbăticiune, dar stăpânește domenii omenești pentru care este nevoie de studiu îndelungat și de o educație superioară.

În a doua jumătate a romanului, Tavi îi găsește jurnalul, iar povestea fetei iese la iveală chiar prin cuvintele ei. Odată cu ea, detalii și informații din istoria națională din anii 50. Aspecte politice și economice oribile, pe care cititorul poate nici nu le-a bănuit vreodată zăcând în trecutul propriului popor. Aspecte care sperie, mai ales în contextul actual, în care istoria pare – așa cum face întotdeauna – să caute căi prin care să se repete. Și pare să lovească mai ales în gânditori, în intelectuali, fiindcă lasă impresia că preferă ca umanitatea să rămână brutală, barbară și de aceea o face să regreseze ori de câte ori începe să evolueze. Să o determine să rămână Sălbatică.

Finalul – o să vă dezălui – are în el lumină. Fiindcă, oricât de nedreaptă este istoria, se pleacă – într-un târziu – în fața dorinței și puterii individuale de a supraviețui și de a o învinge. more

Întâlnirea cu Sălbatica îl face pe Tavi să-și pună întrebări despre viața liniștită pe care a trăit-o până atunci, fără să cunoască persecuțiile și ororile care au loc atât de aproape de el și care l-au obligat pe tatăl lui să-și păteze mâinile de sângele unor oameni cinstiți. Ipocrizia specifică regimului comunist devine cauza unui zbucium interior, plin de gânduri care nu-i dau pace. De ce lumea care l-a plâns pe Stalin afirmă că lucrurile se vor îmbunătăți după moartea lui? De ce nedreptățile și erorile regimului nu sunt recunoscute și reparate? De ce familia lui Renți a fost deportată?

Cicatricile rămân, la fel ca povestea pe care Renți a scris-o. Ea este, într-adevăr, Edmond Dantès din „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas, care își face dreptate ei și familiei sale distruse de regim, la fel cum a admis într-una dintre discuțiile cu Tavi, pe care ea l-a numit Faria, după personajul care l-a ajutat pe Dantès în închisoare, așa cum el a ajutat-o să iasă din labirintul suferințelor provocate de istoria crudă și nedreaptă, arătând adevărul poveștii ei sfâșietoare.

           Astfel, jurnalul este o mărturie și o dureroasă mărturisire a suferinței și a curajului, care devine nemuritoare, odată ce este citită de băiat, iar fata calcă pe urmele părinților ei, care au creat frumusețe, în ciuda răului din lume. Arta a salvat o familie, iar adevărul a salvat oameni subjugați fricii și nedreptății. Această poveste ne arată că orice om poate deveni un erou, atunci când are bunătatea și răbdarea să asculte, înainte să condamne.