Doina Ruști

Logodnica

Logodnica - Doina Ruști
Editura Polirom, 2017

N-avea rost să-i povestesc acestei mici găini ce făceam eu. Alisa o privea ca pe-un fel de geniu, iar la mine se uita ca la un gunoi. Vă jur! Asta a fost senzația mea în acea dimineață. Așteptasem cu atâta intensitate întâlnirea cu Alisa, încât nu mai eram în stare nici să mă adun în timpul filmărilor. Regizorul secund, care este și prietenul meu, m-a-ntrebat de câteva ori dacă sunt în regulă. Iar acum stăteam la taclale cu Julia, despre viitoarele ei posibile idei geniale. Pentru că între timp, încurajată de admirația fățișă a Alisei, se și apucase să povestească ce crede ea despre filmul contemporan. Evident filmele ei nefăcute erau cu mult deasupra a tot ceea ce produsese altcineva.

— Cei care fac în momentul ăsta film sunt doar tipi cu pile sau cu bani. Altfel nu se explică de ce sunt atât de idioate și făcute-n bătaie de joc! Nu înțelegi nimic! Ce să mai zic de Lars von Trier! Dogville mi s-a părut chiar o improvizație, iar la Melancolia… Frate! Mai aveam un pic și-adormeam!

— Greșești! Este un artist mare, un creator de școală!

— Păi tu ce să zici, că doar e compatriotul tău!

— E danez, am corectat-o eu.

— Și tu ce ești?!

— Norvegian. De fapt sunt irlandez, naturalizat în Norvegia!

Waw! Sunt pur si simplu îndrăgostită de folclorul irlandez și… de spiriduși! Ia zi ceva în irlandeză!

— Păi nu știu, am mărturisit eu, nu vorbesc irlandeza.

— Dar ce vorbești?

— Engleza, firește.

— Și-atunci cum ești irlandez dacă vorbești engleza?

Alisa a explicat doct, ca și cum eu n-aș fi fost de față:

— E din Irlanda de Nord, care face parte din Marea Britanie. Adică e irlandez doar cu numele.

Julia și-a mișcat nasul critic, iar Alisa a ridicat sprâncenele cu mare înțelegere față de situația mea etnică. Pentru că Julia mă enerva cel mai tare, am luat-o și eu la întrebări.

— Și tu ce ești?

— Moldoveancă. Ce să fiu?!

— Și-atunci de vorbești românește?

— Păi ce vrei să vorbesc? Limba rusă? Normal că vorbesc românește.

— Și-atunci de ce nu zici că ești româncă?

Alisa a râs în modul ei îngăduitor, punând de fapt capăt discuției:

— De ce să zică? Ce, eu dacă vorbesc românește crezi cumva că sunt mai puțin rusoaică?

Avea dreptate. Apoi, după ce și-au băut ultima gură de cafea, Alisa a spus ceva care mi-a rămas în minte, bătut în cuie:

— Într-un fel suntem înrudiți, David. Norvegienii – într-o extremă a Europei, c-o mână în șold, durându-i în cur de Uniunea Europeană, iar în cealaltă parte, noi, cu mâna întinsă, la nițică pomană!

Găina aia mică de Julia a mormăit ceva despre cerșit, dar Alisa, acum mi-am dat seama bine, a dus iarăși discuția unde voia ea, exact cum făcuse și până atunci.

Polirom

trailer