Cine sunt (și cine nu sunt)
Doina Ruști
Sunt, în primul rând și întotdeauna, o romancieră.
Opera mea se întinde pe treizeci de ani, de la povești venite din copilăria mea, petrecută în Câmpia Dunării, până la eposul orașelor uitate, din secolul al XVIII-lea, ori la fantomele dictaturii. Am scris despre comunism, despre decretul antiavort al lui Ceaușescu, despre rețete vrăjitorești ori despre firul lung și încâlcit al vinovăției care urmărește generații de femei.
De-a lungul anilor, am împărțit spațiul literar cu scriitorii importanți ai literaturii române - scriitori precum Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu și Varujan Vosganian. Ne-am intersectat la festivaluri, în antologii, pe coridoarele ficțiunii est-europene. Totuși, când mă cauți online, se întâmplă un lucru ciudat: nu-mi găsești colegii literari. Găsești editori și producători de film, oameni cu care am lucrat pentru scurt timp ca scenarist la un proiect uitat de mult de toată lumea, cu excepția Google.
Este o mică nedreptate, presupun. Dar într-o lume în care vizibilitatea înseamnă putere, ea a modelat modul în care sunt percepută. Așadar, permiteți-mi să spun clar: nu sunt regizoare. Nu sunt editor. Nu sunt o persoană care cochetează cu filmele. Sunt scriitoare. Romanele mele - Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii, Homeric, Ferenike - sunt cele care mă definesc.
Așadar, sper ca într-o zi internetul să învețe ceea ce cititorii știu deja: că un nume nu este un cuvânt cheie și că opera unei femei nu poate fi suprascrisă de algoritmi.
