Doina Ruști

Manuscrisul fanariot

Manuscrisul fanariot - Doina Ruști
Editura Polirom, Top 10+, 2016
Manuscrisul fanariot - Doina Ruști
Editura Polirom, Fiction Ltd., 2015

Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot, o urbe, sau mai bine-zis o încropeală urbană, care se leagănă zi și noapte în ritmul moleșitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiții, zvonuri și magice arome orientale, și care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice și fără obiect, de tristeți grele și melancolii fără nume.
Dacă ar fi atât și tot ar fi de-ajuns.
Dar povestea despre o iubire imposibilă și care sfarâmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente și cu talentu-i binecunoscut, Doina Ruști, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relații private nemiloase, comportamente surprinzătoare și habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar și pe criticul cu bune cunoștințe istorice.

…atmosfera unui oraș clocotitor, plin de viață, cutremurat de sentimente puternice, de dorințe, dar și de ambiții.

Manuscrisul fanariot e un roman luxuriant, cu numeroase personaje, cu o acțiune extrem de densă, în planuri întrepătrunse. Frescă socială și de epocă, poveste de dragoste recreată pe urmele, se pare, ale unui manuscris real, acesta este unul dintre cele mai bune romane ale Doinei Ruști, dacă nu chiar cel mai bun.

Tăvălită prin mierea cuvintelor arhaice, îmblânzită de mângâierea de mătase a poeziei, lumea Bucureștiului fanariot reînvie în mărgeanul vrăjit al Doinei Ruști. Roman istoric de atmosferă, realist-magic, Manuscrisul fanariot este o carte seducătoare, care te atrage în mrejele ei ca o dâră de parfum înnebunitor, ca o privire hipnotică.

În Manuscrisul fanariot, acest excelent roman de moravuri, regăsești datele de supraviețuire și de succes în Bucureștiul contemporan, cu scandalurile, relațiile necurate și curvăsăreala politico-economică grație căreia poți ajunge din ceea ce nu erai ditamai sfetnicul domnitorului. Sau complicele lui. Cum merge însă viața de toate zilele în acest oraș al tuturor posibilităților? Acesta e marele răspuns al Manuscrisului fanariot.

Manuscrisul Doinei Ruști își merită un loc foarte sus, între ficțiunile care scutură lumi și tulbură inerții literare.

Manuscrisul fanariot este un festin al prozei istorice. Clădit din detalii rare de epocă și din impulsul de a salva, cu mijloacele ficțiunii, un crâmpei de poveste reală, dezgropat de Doina Ruști din arhive, romanul aduce la suprafață o lume veche, cu moravuri specifice și cu o senzualitate care invadează fiecare scenă.

Ca și în "Zogru", minune de carte, semnată Doina Rusti, sunt pasaje în Manuscrisul fanariot care-mi rămân înfipte în creier, de unde mă bântuie:
" În tăcerea care plutea, Leun se apropie de ea tremurând. Din mâlul gros al sângelui lor răbufneau suspine, ca dintr-o mlaștină. Niciunul dintre ei nu se mai sărutase. Niciunul nu atinsese o carne răvășită de așteptări. Nici măcar nu bănuiau că există acea râvnă care arde orice urmă de gând. Dar, apropiindu- se unul de altul, pe măsură ce gurile lor își căutau mulțumirea, îi fulgeră și acel singur impuls, adevărat și profund, la care ajunge până la urmă orice suflet de om: fericirea de a fi doar o cârpă care putrezește în rana unui străin."
Ce imagine...și ce adâncire în straturile ultime ale ființei, acolo unde e sediul adevăratelor trăiri..
Vă invit să descoperiți o lume care, desfăcându-se încetul cu încetul în fața lectorului, în imagini de o savoare picantă, nemaintâlnită în literatura noastră recentă, îl face prizonierul unei lumi din care cu greu mai poate evada și la care se va reîntoarce, ca la "apa cea bună", în tainice momente..

"Manuscrisul fanariot" de Doina Rusti - o carte fermecătoare despre Bucureștiul nostru cel de toate zilele ca Babilon al limbilor, mirosurilor, culorilor, dar mai ales al dragostelor. O carte bogată cât o bibliotecă de istorie, pe care le-o recomand tuturor prietenilor istorici și arhivisti

Mânuind cuvintele precum un bijutier prețioasele geme, aranjându-le cu migală în brocarturile balcanismului literar, Doina Ruști construiește un roman cu o arhitectură fascinantă, care visează, suspină, cântă și râde, aidoma clapelor unui pian în singurătăți de smarald.

Romanul este o Cântare a Cântărilor înălțată Cuvântului sub toate înfățișările sale: Logos, cuvânt profan, sunet, cântec, rugăciune, incantație, blestem și descântec.

Un oraș euforic, care trăiește senzorial, epidermic, un spațiu populat de calești luxoase și trăsurici vieneze, prin care șoaptele curg domol, vitriolant, ignorând puterea adevăraților stăpâni, Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru, primul – omorâtor de bestii, al doilea – ocrotitorul orașului. Miroase a must și-a grătare, femeile-și ridică poalele lângă poduri și e o atmosferă lascivă, în care ai impresia că nimic rău nu se poate întâmpla. Însă e doar o impresie, pentru că, în spatele fumului, sunt jocuri, cântece, influențe care zboară și schimbă raporturi de forțe, de azi pe mâine, atât în istoria mare, cât și în cea mică.

Manuscrisul fanariot este ca un parfum scump.

Un admirabil roman care reînvie o epocă apusă și despre care cu greu ne imaginăm câte ceva – Bucureștii sfârșitului de secol XVIII. Totul e surprinzător: atmosfera, încropeala urbană, nesiguranța stăpânirilor, schimbarea intempestivă de domni, ciuma în vremea căreia timp de un an mor zilnic trei, patru persoane, magicul în care puterile vrăjitoarei omoară omul de la distanță doar stropindu-l cu apă de greier, personajele lovite de patimi și îmbrăcate în haine ce ne par fistichii, limbajul fastuos, mustos, plin de imagini memorabile și creații ce sapă în memorie, năvala de cuvinte vechi, rare și aromate, destinele uluitoare și mai ales o iubire imposibilă.

Citind romanul, ți-l poti imagina sub forma unui tablou de Bruegel ajuns pe malul Dâmboviței, în care fiecare chip spune o poveste, într-un arabesc uman abundent și zgomotos. Bucureștiul trăia frenetic până la delir, într-o senzualitate gălăgioasă, în slovele franțuzite, din enciclopedii, amestecate în sudălmi turcești și cântece de lăutari chemați să povestească prin versuri slobode pățaniile boierașilor sau ale vreunui amărât păgubit. Aici, printre straie otomane și giuvaieruri grele își făceau loc boieroaice dornice să își expună perucile vieneze, așa cum au văzut la femeile pictate pe clavire.
Bucureștiul Maiorcăi și al lui Leun este un miraj colcăitor.

Romanul Doinei Ruști seduce de la primul la ultimul cuvânt, nimic nu este de prisos, ambalajul stilistic are patina acelor vremuri, firul narativ este din material solid și destul de delicat, elastic, fin, transparent. „Manuscrisul fanariot“ are toate calitățile pentru a fi considerat romanul ultimului deceniu.”

Respirând, prin balcanismul suculent, același aer de familie ca prozele unui Ștefan Agopian ori Silviu Angelescu — sau, de ce nu?, ale mai vechilor Nicolae Filimon, Mateiu Caragiale sau Eugen Barbu (cel din Principele și Săptămâna nebunilor), romanul Doinei Ruști a deschis excelent noul an al prozei românești. Cu o carte excepțională, mai precis.

Rareori un romancier de pe aceste meleaguri a reușit să încarce atâta sens într-o operă care nu are niciodată rest. Leun, Maiorca, Cucumeaua depășesc cutuma limitei, dând conotații izbăvitoare.

Dacă iubiți romanele istorice, nu neapărat de reconstituire cât de atmosferă, o să fiți la fel de vrăjiți ca mine de această carte. Bazată pe o documentare ce a ajutat mai ales la crearea detaliilor și zorzoanelor, cartea are încă de la început un aer mistic pentru că este construită plecând de la un manuscris real, reprodus și în volum.

Nu poți să nu remarci pasiunea Doinei Ruști pentru limba în care scrie și dexteritatea cu care te învăluie în faldurile unei limbi de miere, care ascunde de la expresii de un lirism rafinat la analize complexe ale sonorității cuvintelor. Autoarea reușește să creeze imagini de o dinamică impresionantă, însoțindu-ne într-o călătorie inițiatică, străfulgerată de miresme orientale și de realități autohtone.

Manuscrisul fanariot este o carte densă, plină de poezie și senzualitate. Este mărturia unor vremuri când Bucureștiul era cufundat în fumul ciubucelor, când șalvarii multicolori colindau piețele și podurile peste Dâmbovița, când veștile erau purtate din gură în gură, devenind pe nesimțite legende. Este un roman al comunicării, al limbajului colorat și plin de cuvinte a căror vechime răzbate prin aburii istoriei, al cutumelor care explică în multe sensuri comportamentul bucureșteanului de rând. Este un roman fascinant, de o mare literaritate, care te fascinează și pe care nu-l poți uita curând.

Doina Ruști împinge Capitala printr-un vortex, până în Bucureștiul fanariot, cu ultimul său de-a dreptul hipnotizant “Manuscrisul fanariot”.

Oferind un descriptiv de excepție, romanul Doinei Ruști este mai degrabă un poem. Un poem, aș adăuga, al Bucureștiului dintotdeauna și totodată al urbei născute din cuvinte, din povești, din legende și mitologii. Aceasta metamorfoză scriptică, petrecându-se câteodată chiar sub ochii noștri, de cititori, reprezintă și partea cea mai originală a romanului, exprimând frecvent predilecția prozatoarei pentru un fantastic al sonorităților și al rezonanțelor, al sunetelor care prind viață și care își impun propria lor magie.

Doina Ruști îmbrățișează captivant trecutul și se ocupă de pitorescul ori de zgura istoriei în bună cunoștință de cauză, erudit, dar și cu zâmbetul pe buze.

Totul este vizual și numai Doina Ruști știe cum reușește, totul este tactil în cartea sa.

Culoarea sunetelor și fojgăiala cuvintelor par să fie două dintre specialitățile Doinei Ruști, al cărei Manuscris fanarioteste răspunsul dens, plin de vervă și de inteligență, la mîlul greoi, opulent și pretențios pînă la urmă, din care se construiește, moale, proza balcaniștilor noștri, de la al doilea Caragiale la antemenționatul Barbu (Eugen), la Agopian etc. Romanul se desfășoară, polifonic, într-un București fanariot (cum altfel?), schițat cu precizie topografică și etnografică, în amănuntele vieții sale cotidiene. Nicăieri nu am întîlnit pînă acum o asemenea atenție pentru detaliul existenței zilnice, percepută nu în mod pitoresc, ci într-o ecuație de empatie socială. Manuscrisul fanariot e, printre altele, și o analiză a mecanismelor complicate după care funcționează această așezare aberantă care e Bucureștiul, aglomerare urbană cu retardări rurale, cusătură eclectică de rafinamente riguros protocolare și de izbucniri haotice ale unui material geologic, biologic și uman care nu poate fi supus urbanizării.

Doina Ruști e un artist conceptual, care ascunde abstrac­țiuni grele și speculații aride în carnea tare a unei povești de dragoste. Totul pornind de la cîteva vorbe vechi.

Cronica integral in Observator Cultural

Și pentru mersul capricios al istoriei literaturii, ținând cont de anii aproximativi ai scrierii cărților, „Solenoid” și „Manuscrisul fanariot” se adaugă magistral altor cărți care nemuresc artistic Bucureștiul, această viitoare Troie a românilor…

Din acest punct de vedere, probabil „Manuscrisul fanariot” este mai mult sau altceva decât „Principele”, deoarece cineva spunea că după acel roman, nu te mai poți raporta la acele vremuri… dar ce prilej să ne aducem aminte și de Nicole Filimon și de ce nu și de „Levantul”!

Polirom