Acest Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii, dacă vreți îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți îl înrudim cu romanul fantastic, cu ce înseamnă demonul în romanul rus, dacă vreți îl legăm de romanul picaresc.
Dan C. Mihăilescu
…de Romeo y Julieta al mundo rumano. Hilariante por momentos, en otros tragica una pintura de Chagall, lo que prevalece en este maravilloso relato es la figura de la terribile soledad en que yace el spiritu humano carente de amor.
Pedro Gandolfo, El Mercurio, 19 august, 2018
Festival du Livre, Paris, 2023
2006, pe când scriam Zogru
Zogru în fr: lectură și cronică; audio
Zogru este, in aparență, o ființă fantastică, venită din miezul pământului în anul 1460 și care traversează istoria până în zilele noastre. În realitate, însă, el este pulsul neștiut al istoriei, o stare de spirit, specifică tuturor oamenilor atinși de aripa morții ori a melancoliei.
La Leipzig, cu Zogru, alături de Richard Swartz.
La „Generația 2000", Radio Cultural, în 2006
"După ce-a murit mama, câțiva ani buni am fost obsedată de starea ei din ultimele săptămâni de viață, încercând să reconstitui fapte, emotii, transformări. Era îndrăgostită de un necunoscut, ceea ce o făcea să arate transfigurată și lunatică. Despre mulți oameni se spune că înainte de a muri își schimbă dispozițiile, comportamentul și chiar caracterul. Am auzit de multe ori spunându-se despre cineva că se poartă ca și cum ar fi intrat în anul morții. De asemenea, cunosc multe povești despre oameni metamorfozați inexplicabil cu puțin timp înainte să moară. Pe aceste experiențe și observații mi-am clădit viziunea despre Zogru, personajul romanului omonim. Sunt încredințată că există un astfel de flux emoțional, un Zogru, care măsoară tensiunea vieții și apropierea morții. Eroul meu este o ființă care trăiește în sângele oamenilor, contaminându-i cu sentimente lui, împingându-i într-o stare de melancolie și de dragoste, care, în unele cazuri, precede moartea. Dar există și multe alte situații, în care întâlnirea cu el nu este decât un prilej de meditație și de a detecta o miraculoasă legătură între idealurile cele mai timpurii și suflul parfumat al lumii subtile. Prin această poveste am încercat să-mi spun concepția despre fragilitatea vieții și despre Dumnezeu. Însă șirul lung de aventuri prin care trece Zogru dovedește că până și zeii au îndoieli și surprize majore." (Doina Ruști - Cele 4 dimensiuni ale feminității românești, vol II, 2011)
Autografe, la apariția romanului
Roman fantastic, Zogru aduce o poveste haluciantă și tonică.
Ca personaj, Zogru se înrudește cu alți eroi din romanele mele fantastice: cu un spirit iesit din laptop (Omulețul roșu), ori cu ființa eterică din Fantoma din moară. Are ceva în comun și cu stafiile din Cămașa în carouri, dar și cu vrăjitorul Zăval, din Mâța Vinerii.
În general, personajele mele fantastice sunt binevoitoare, generoase și uneori naive.
Zogru în franceză: recenzie și lectură
Adevăratul dușman al scriitorului este frica de clișee. Or, în zona fantasticului, e destul de ușor să cazi în formule: din cauza retoricii să devii Saramago, să te ia valul și să scrii ca Marquez, să fii atât de țepos încât să te întorci la Bulgakov, împachetat în gumă de mestecat. În ceea ce mă privește, m-am format la proza sud-americană, care e ca un fel de drog. Te face dependent. Tocmai de aceea prima grijă în Zogru a fost personajul, iar nu atmosfera.
Proza fantastică: Omulețul roșu, Zogru, Cămașa în carouri, Fantoma din moară, Mâța Vinerii, Homeric.)
Era l’inizio di gennaio del 1477. Zogru, risucchiato nel portone di platano, guardava il lago ghiacciato, rassegnato alla propria triste sorte di icona miracolosa. La sua unica gioia era lo spettacolo colorato e vivace della gente che si recava in pellegrinaggio al monastero. Ma c’erano anche lunghi giorni, soprattutto in inverno, in cui non veniva nessuno, neppure un monaco. Il momento peggiore era la notte, quando vegliava sul mondo immobile, come quella notte bianca e impietrita dal gelo. Intorno alla mezzanotte era apparsa una slitta trainata da due uomini: Iscru, appesantito e provato dalla vita, e Petru, uno dei figli di Ioniță. Erano stanchi, infreddoliti e affamati. Erano partiti al calar della sera con il corpo di Vlad il Giovane, senza testa e con il braccio destro tenuto a stento insieme al corpo da un frammento d’osso. Avevano ricevuto ordine dal nuovo principe, Basarab, di affidare il corpo a un monastero. Gia due luoghi sacri si erano rifiutati di accogliere le spoglie di colui che un tempo era stato il loro principe, e ora tentavano la fortuna a Snagov. (Bonanno Editore, 2010, Roma, Catania, trans Roberto Merlo)
(trad: Sebastian Teiller)
Fragment audio, Zogru, Doina Ruști
