Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot - Doina Ruşti Mămica la două albăstrele - Doina Ruşti Patru bărbaţi plus Aurelius - Doina Ruşti Cămaşa în carouri - Doina Ruşti Lizoanca - Doina Ruşti Fantoma din moară - Doina Ruşti Zogru - Doina Ruşti Omuleţul roşu - Doina Ruşti
Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot Mămica la două albăstrele Patru bărbaţi plus Aurelius Cămaşa în carouri Lizoanca Fantoma din moară Zogru Omuleţul roşu
mamica la doua albastrele

<iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/-uH25fzx7WI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>


Cronici


 
2012. Vară-toamnă. Bucureşti. Bărbat însurat, femeie îndrăgostită, copil adoptat, showbiz şi un prim-ministru pasionat de Facebook – totul  într-un roman cu final neaşteptat, care se citeşte pe nerăsuflate.
 
„Doina Ruşti este o excelentă prozatoare, de mare talent şi intuiţie.” (Norman Manea)
 
„Doina Ruşti, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale.” (Nicolae Breban)

"Se citeşte cu mare bucurie: cu mintea răvăşită de exclamaţii şi cu un abia reţinut râs. Cu totul copleşitoare este explozia de expresii originale şi percutante". (La Stampa)


 Mămica la două albăstrele se găseşte atît în librării, cît şi pe www.polirom.ro, inclusiv în ediţie electronică.
Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Tradusă în mai multe limbi, invitată la numeroase tîrguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom.
Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Acesta din urmă se află în curs de ecranizare şi a fost editat recent la Berlin, de Horlemann Verlag.
A mai scris Omuleţul roşu (2004), un roman primit călduros de publicul italian, Zogru (2006), recompensat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Patru bărbaţi plus Aurelius (2011), precum şi un puzzle narativ – Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010).
Doina Ruşti trăieşte la Bucureşti şi este profesor universitar (istoria culturii şi civilizaţiei universale).



C R O N I C I

Mămica la două albăstrele

Din perspectiva tehnicii narative, romanul este o bijuterie în care autoarea se strecoară fără ostentaţie în pielea fiecărui personaj, rezultatul fiind o rafinată analiză psihologică şi contextuală.

De la Zogru, la Mămica la două albăstrele, Doina Ruşti demonstrează abilităţile unui scriitor complex, necesar şi memorabil. Vorbim de lipsa de excese literare, de texte construite cu meticulozitate şi de un dozaj impecabil al detaliilor, al frivolului util şi al întrebărilor esenţiale.

(Andreea Banciu, rev Semne bune)


Monica GROSU, noiembrie-decembrie , in Luceafarul nr. 11-12
Doina Rusti aplica naratiunii un filtru optic pe cit de proaspat, pe atit de apropiat realitatii social-politice, un filtru al observatiei de dincolo de evenimente. Mamica la doua albastrele este eufemismul sub care se ascunde identitatea Getei, corespondenta enigmatica a chiar primului-ministru. „Albastrelele” ei intruchipeaza un mod de a se raporta la cei din jur, o forma perversa de manipulare, ascunzind un psihism diabolic, egocentric. Dintr-odata banalul personaj nu mai este chiar asa de banal! (...) 
Mamica la doua albastrele ramine un roman al prezentului, cu o rezolvare epica neasteptata si o foarte buna amplasare social-politica.

Micea PRICAJAN, iunie 2013, in Familia
Doina Rusti este genul de prozator care nu are cum sa nu-ti placa. Proza ei vorbeste pe limba cititorului de acum, din Romania anului de gratie 2013. Iar subiectele pe care si le alege nu-l pot lasa indiferent nici pe cel mai dezinteresat om. Daca pina la acest roman, cele de mai sus se puteau doar intui, odata cu Mamica la doua albastrele va fi clar, cred, pentru oricine de ce cartile Doinei Rusti au avut parte pina acum de asa mare succes. Gasim aici, intr-o forma aproape declarativa, intentia autoarei dintotdeauna: de-a folosi actualitatea imediata ca sursa de inspiratie – si de a construi pe bazele ei, subtil, firesc, asa cum au facut toti marii prozatori la vremea lor, subiecte cu semnificatii universale/universalizante. Nu e deloc usor acest lucru, spectrul impresiei de fals, de sfortare pindeste la tot pasul. Doinei Rusti ii reuseste, insa, cu brio.

Doina RUSTI in interviu cu Stelian TURLEA, 31 mai 2013, in Ziarul de duminica, nr. 21
Mamica la doua albastrele aduce o poveste despre o familie artificiala, creata in virtutea unor vechi consuetudini care apartin unei lumi moarte. [...] E o carte de consolidare a credintelor estetice: e singura mea carte cu retorica auctoriala (un anumit tip de). A fost un experiment foarte important pentru mine. Iar in alta ordine, a fost si modul meu de a trece prin multele evenimente ale verii trecute, cind nu puteam sa mai scot capul in lume fara sa aflu cite o chestie rascolitoare: TVR Cultural desfiintat, ICR-ul trecut la Senat, referendum, marinari, legi schimbate, plagiat, privatizarea Oltchimului etc. Uneori trebuie sa faci mai mult decit sa comentezi in site-ul ziarelor. De exemplu, sa scrii o carte.

Dan ROMASCANU, 28 mai 2013, pe filme-carti.ro
Dezvoltarea actiunii si a personajelor rezerva destul de multe surprize cititorilor. Niciunul dintre eroi nu este exact ceea ce pare la inceputul cartii si nici trecutul care se dezvaluie treptat nu numai cititorilor, ci si personajului principal, nu este cel care parea sa fie la prima relatare. Daca ar fi sa generalizam putin, Mamica la doua albastrele poate fi citita si ca povestea imploziei unei celule familiale care era construita pe aparente si lipsita de liantul emotional care sa o poata sa faca fata presiunilor unei lumi, care din multe puncte de vedere a luat-o razna.

Doina RUSTI in interviu cu Andreea BANCIU, 28 ianuarie 2014, pe semnebune.ro
Romanul este o cronica a acelei veri de criza. Desigur, nu despre personajul politic real este vorba acolo. Romanul trateaza tema autoritatii, ilustrata prin parintii adevarati sau inchipuiti, dar si printr-un prim-ministru, la fel de derutat ca oricare alta autoritate in vremuri de criza. Am citit comentarii despre relatia personaj-prototip, cu argumentul ca romanele care fictionalizeaza prezentul nu rezista in timp. Eu am convingerea ca un scriitor trebuie sa scrie despre timpul sau. Cu trecerea anilor, nimeni nu va mai face vreo legatura intre personajul meu si Victor Ponta.

Andreea BANCIU, 25 decembrie 2013, pe semnebune.ro
Din perspectiva tehnicii narative, romanul este o bijuterie in care autoarea se strecoara fara ostentatie in pielea fiecarui personaj, rezultatul fiind o rafinata analiza psihologica si contextuala. (...) De la Zogru, la Mamica la doua albastrele, Doina Rusti demonstreaza abilitatile unui scriitor complex, necesar si memorabil. Vorbim de lipsa de excese literare, de texte construite cu meticulozitate si de un dozaj impecabil al detaliilor, al frivolului util si al intrebarilor esentiale.

Lorena LUPU, 24 mai 2013, in Tabu
In aceasta carte, inovatoare este si structura. Modul in care mai multe povesti aparent fara legatura una cu alta se dezvolta in paralel, in capitole succesive.

Florin IRIMIA, 23 martie 2013, in Suplimentul de cultura, nr. 392
Cu o mina sigura, Doina Rusti ne plimba pe strazile unui Bucuresti care la prima vedere pare normal. Ne plimba insa si pe stradutele complicate ale sufletului, unde e mai usor sa te ratacesti decit ti-ai inchipui. Impartiala atit in fata politicii dimbovitene, cit si a politicilor inimii, vocea naratoarei ne descrie lumea in care traim si in care, cumva, mai reusim sa iubim. Si stiind cum este ea, lumea aceasta, finalul ar trebui sa nu ne ia prin surprindere. Dar totusi o face. Si inca cum.

Wilkins MICAWBER, 23 aprilie 2013, pe ce-am-mai-citit.blogspot.ro
Mamica... e o carte scrisa cu nerv [... ] cu destula maduva epica surprinzatoare, datatoare de satisfactii la lectura.

Felix NICOLAU, 21 iunie 2013, in Ziarul de duminica
Este un mare cistig cind un scriitor deja canonic intelege sa accentueze simplitatea si claritatea, in dauna tiradelor filosoficoase, a intimplarilor plicticoase si a frazeologiei incilcite.

Marius GHILEZAN, 17 aprilie 2013, pe bookiseala.ro
Ce fac baietii lui Cristi Mungiu in cinematografia romaneasca, executa ea singura in literatura. Subiectele ard, personaje se inspira din decreptitudinea vremurilor, banalul face casting dantesc.

Tudorel URIAN, 16 octombrie 2013, in Viata Romaneasca nr. 7-8
Mamica la doua albastrele de Doina Rusti este un excelent roman al vremii noastre. O carte a spectacolului cotidian, pe care il inghitim cu sau fara voia noastra, in spatele caruia se intinde insa un mare gol existential. O carte trista a unei lumi pervertite, din care a disparut bucuria vietii si in care omul paseste cu capul plecat, strivit de lipsa de persepectiva pe care o resimte in timpurile dramatice pe care le traieste. O carte a vague l’ame-ului, in care fiecare cititor isi va recunoaste, cu siguranta, parti mai mici sau mai mari ale propriei sale existente.

Tania RADU, 13 martie 2013, Revista 22
In Mamica la doua albastrele, Doina Rusti compune dintr-o rasuflare o carte buna, pe o tema mai veche a prozei ei, copilul demonic si razbunator. Atenta la aerul timpului, lucreaza mai ales cu „material reciclat”, respectiv cu modelele curente de surogate de viata: stirea tabloid, zumzaiala asedianta a SMS-urilor, Facebook-ul ca joc si ca joc pervers, lumea de mall etc., toate consumate bulimic si aruncate mecanic la gunoi. Atmosfera ii vine manusa autoarei, care gaseste rapid trei personaje tari, unul slab, plus unul ratat (dar marginal) ca sa intoarca pe dos citeva luni din viata lor si sa vedem dedesubt mizeria, egoismul, ambitia rece, esecul.

Cristina ISAL, 1 martie 2013, pravaliaculturala.ro
De citiva ani incoace urmaresc patimas tot ce apare sub numele Doina Rusti. Tocmai am inchis ultimul roman, proaspat, proaspat, Mamica la doua albastrele. Bach si flamenco fac coloana sonora a cartii.

Andra TISCHER PODIA, , pe Facebook
Mamica la doua albastrele e un roman care se citeste cu sufletul la gura, un roman-surpriza care te lasa la final cu gustul usor amar ca s-a terminat prea repede... E o carte despre zilele noastre, dar si despre istoria omului aflat intr-o permanenta cautare a acelui „altceva”. Sfirsitul e atit de bine orchestrat narativ, incit ai senzatia ca iti scapa printre degete.




Copyright © Doina Ruşti