Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot - Doina Ruşti Mămica la două albăstrele - Doina Ruşti Patru bărbaţi plus Aurelius - Doina Ruşti Cămaşa în carouri - Doina Ruşti Lizoanca - Doina Ruşti Fantoma din moară - Doina Ruşti Zogru - Doina Ruşti Omuleţul roşu - Doina Ruşti
Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot Mămica la două albăstrele Patru bărbaţi plus Aurelius Cămaşa în carouri Lizoanca Fantoma din moară Zogru Omuleţul roşu

engenglish                       fran français          it italiana


Lizoanca
la 11 ani
primul tiraj - epuizat înainte de lansare

Editura Trei
Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române




„Cu multă bucurie recomand romanul Lizoanca la 11 ani, autoare: Doina Ruşti, pentru a i se decerna Premiul Academiei Române pentru literatură.

 Istoria unei pubere dintr-un sat românesc de câmpie, în anii noştri, schiţarea clară, memorabilă, vie, a trăsăturilor caracteristice vârstei, dar şi ale personajului care balansează continuu între caracteristic şi patologic – o patologie ce e mai degrabă a vremii şi a mediului! - , vigoarea şi bogăţia evenimentelor „mici” care o înconjoară pe această fiinţă, agresivă din pricini ale neînţelegerii şi durităţii umane, o jertfă de fapt a timpului şi a istoriei, fac meritul acestei cărţi.

Siguranţa, măiestria portretizării, descrierea exactă şi originală a mediului, urmărirea unui crescendo subtil al epicului, cu aerul fals al stării pe loc, fac din Doina Ruşti, după părerea mea, un prozator de primă mărime al literaturii actuale.”

Nicolae Breban



english
french

lizoanca

Berlin, 2013
lizoanca

Bucureşti, 2009
lizoanca

Milano, 2013
Lizoanca

Budapesta, 2015
Lizoanca

Grandada, 2014
Lizoanca
Skopje, 2016

Horlemann Verlag

Lansarea romanului


Interviu cu Afrodita Cionchin

Interviu cu Ovidiu Şimonca, in Observator Cultural






lizoanca de doina rusti

Îi spuseseră Lizoanca, de-a dracu’ ce era. I-ar fi putut zice Eliza, Eli ori Lizica. Dar nu i s-ar fi potrivit. Pe când Lizoanca era ca o mănuşă: o arăta ursuză şi greu de clintit.

Subiectul
 Lizoanca (11 ani,) devine personajul principal al unui sat, după ce se află că are o boală molipsitoare. Deși tratabilă, maladia capătă proporții hrănite de mentalități străvechi dar și de adevăratul rol pe care îl are Lizoanca în comunitate. Treptat aflăm că mulţi dintre locuitorii Satului Nou au trecut cel puţin printr-o întâmplare legată de acest copil, ceea ce dezvăluie puțin câte puțin istoria secretă a unei mici așezări. Traume, iubiri vechi, invidii şi chiar crime ies pe rând din subteranele unui sat, pe cât de neobișnuit pe atât de românesc.
Ursuză şi independentă, cu o voce de brotac bătrân, poreclită Lizoanca, fetița învață de timpuriu legile supraviețuirii. Părinții nu sunt pe măsura inteligenței sale, sătenii o tratează ca pe un adult, iar autoritățile sunt blocate într-o rutină insurmontabilă. Derulată de-a lungul unei veri toride, povestea ei rezumă nu doar intrarea într-o adolescență  dură, ci și într-o societate defectă.
Romanul a primit Premiul “Ion Creangă” al Academiei Române (2009). Versiunea germană a intrat în bibliotecile publice, fiind considerată o "cutremuratoare carte despre violenta împotriva copiilor", scrisă "într-un stil rafinat si nuanțat" (Martina Freier). De asemenea, în Italia,  cotidianul  Libero compară romanul Doinei Ruști cu Ciuma lui Camus.

Romanul “Lizoanca la 11 ani”, în care și cel mai mărunt detaliu  se dovedeşte veridic, este o prezentarea autentică a sărăciei rurale extreme şi lipsite de perspective, desenând  totodată portretul unui copil foarte de vulnerabil.
(Magyar Nemzet, 31 decembrie 2015)
http://mno.hu/konyvesirodalom/ezek-voltak-2015-legjobb-konyvei-1321445

Cronici despre toate romanele

Ce s-a zis despre Lizoanca

Vintilă Mihăilescu -  Dilema Veche
Dan C Mihăilescu - Omul care aduce cartea, Pro TV

La Parte de carte (Cristian Tabara), Pro Tv
Lizoanca pe site-ul Andreei Marin

Cu Nicoleta Dandu la Weekend cu prietenii
(Radio International)

"Am citit Lizoanca si mi-a placut tare. Ma cucerise dinante sa o citesc pentru ca mi s-a parut minunata ideea cartii."
 (Cristina Bazavan, 18 01 2009, 17.45, e-mail)



Subiectul

Lizoanca (în vârstă de 11 ani) trăiește într-un mic sat românesc (Satu Nou) și în mod neașteptat ajunge în centrul atenției publice. Oamenii o consideră vinovată de răspândirea unei epidemii, iar de-a lungul unei veri fierbinți, se transformă în inamicul public nr 1. Mai întâi acaparează atenția sătenilor,  apoi, prin intermediul mass-media, se transformă într-un personaj național.
Pe măsură ce se construiește acest caracter, vânat, blamat și adorat totodată, ies la iveală numeroase alte secrete, mai mari sau mai mici, încât, treptat, povestea se transformă într-o cronică a unei mici comunități rurale. Ipocrizii, umilințe, cruzimi și crime. Fiecare personaj a contribuit într-un fel sau altul la schimbarea de mentalitate a societății. Toate aceste întâmplări vechi se află de fapt în subteranele lumii actuale, iar odată cu dezvăluirea lor, se recompune în detalii însăși istoria ultimilor 60 de ani, în care satul est-european s-a aflat într-o continuă decădere.
Cele 13 povestiri (care compun povestea Lizoancei) duc spre un singur personaj, un  anume Moș Petrache Notaru (80 ani). El este cel care a comis acele fapte de cotitură în viața satului, iar în jurul lui se dezvoltă toate celelalte personaje, care, într-un fel sau altul, compun biografia Lizoancei. Notaru a distrus viața lui Tori (bunica Lizoancei). Tot el se află la baza complexelor lui Greblă, un pedofil. Notaru a alimentat fricile Sanitarei, înrăind-o. Și tot el rescrie istoria unui inel antic, descoperit în copilărie. Notaru este arhitectul neștiut al unei lumi, care sintetic se numește Lizoanca.


cuprinsul romanului


fragment din roman


10. Cristel se gândea i el tot la datorie. Privea blajin în ochii vecinului su de mas, dar plasa grea a celor doumii de gânduri plutitoare îl acoperise cu totul. Nu era beat, ci doar ameit de bere, ca i cum l-ar fi umflat cineva c-o pompă şi apoi i-ar fi dat drumul prin lume, ca sse goleascpuin câte puin. Se simea bine în scaunul de plastic de pe veranda lui Grebl. Era sear, dar prin aerul strbtut de-o netiutlumin, se zrea bine oseaua, pânla podul de piatr, pe care fuma Goarna. În stânga strluceau acoperiurile uguiate de la palatele igneti.

Cristel, îns, privea dincolo de peisaj, în bezna minii lui. Vedea faa îndârjita fiic- sii. Îi vedea ura fulgertoare, ieind din ochii negri i botul umflat ca o gogoaşă. O motenise pe mama lui, care tot aa, când era tânravea nite buze groase i bosumflate pe care el le ura. Era o insolenţă în botul sta, ca un mnunchi de ciree, o viaţă de neinut în frâu, dornicsse risipească şi sintre buluc peste vieile altora, care n-au nicio nevoie de ea. Iar aceastenergie nvalnicîl irita i la Lizoanca. O privea i tia imediat cea îl urăşte. Se uita în ochii ei i-o vedea dispreuitoare. Nu avea dragoste, nu avea respect i nu voia spriceapcare-i era datoria. Cum sînvei pe cineva s-i tie locul i saibrespect faţă de printele lui care i-a dat viaţă şi nu l-a lsat smoarîntr-un an, mozolit de-o mânde pmânt? E smâna lui pe care a lsat-o screasc, i ea se uitla el ca la un duman. Acum doar se uit. Dar când va mai crete, o s-i dea în cap. Nici acum nu e mic, e cârlancmare. 14 ani? Nu, chiar. Avea 5 ani când a plecat la... Vaszic, apte din opt fac unu. Are 11 ani!

Cristel la 11 ani

Btea uliele i maidanele, sigur pe el i puternic. N-atepta mila nimnui i nu-i avea nimeni grija. Maic-sa era mai mult plecat, iar el inea casa. i-o aduce aminte cum pleca dimineaa, cu bicicleta, îmbujorată şi îmbrcatîn rochii deschise la culoare. El închidea poarta în urma ei, priponind-o cu o legturde sârm, i pe urmo tia pe Ulia Croitorului, care ddrept în spatele colii.

În clasa a IV-a... Era prieten cu Rducu, sracul Rducu! Mort în Neajlov, într-o varfierbinte, când treceau pe-a aptea. sta a fost norocul lui, striascrepede i scurt. i se mai inea dupei Ionel Grebl, cu un an mai mic, parc-l vede, îmbrcat în bluzon albastru, var-iarn, o foaie de ceap, impermeabil, un fel de bluz, pe care i-o adusese taic-su de

la Arad, ori pe unde umbla dupciordeal, cta-su e cam igan de neamul lui. Chiar i- acum btrânul Grebl, când mai intrîn magazinul, care oriicât e magazinul lu’ fiu-su, pune imediat laba pe ceva, o igar, un ban uitat pe tejghea, oriice îi cade sub ochi, i- aduniute cu degetele lui negre, ca o haitde câini.

Vaszicla 11 ani. Chiar când a împlinit 11 ani, pe 6 octombrie. Începuse coala i-i aduce aminte cscpa pe la prânz. Era încsoare i cald, dar o cldurde octombrie, deprtată şi grijulie. În general toate zilele de octombrie i le-aduce aminte la fel, dei tie precis cau fost ani în care luna octombrie a înotat în ap, ori când a btut vântul de i se- ncreeau chiloii pe tine. Dar în amintirile lui, octombrie este de cele mai multe ori luminos i curat ca un balon de spum. Îi amintete pmântul arat, lunca râului ruginită şi pantofii ca nite petiori desenai. E o amintire veche i penibil, lipitpe peretele cel mai dosnic al cpăţânii lui. Poate nu era chiar ziua de 6, dar precis era octombrie.

tia cmaic-sa e încurcatcu tot felul de brbai, o vedea uneori fcând glume fizice cu diveri indivizi, care strigau din remorca unui camion - brbai dui la munci undeva ori venind de la vreun meci -, Tooori! Ia-o, Tori! iar ea uguia botul umflat i rou. Îi închipuia cse întâlnete cu astfel de brbai, în zilele lungi în care era plecat. Chiar îi spunea uneori sstai cuminte, snu faci prostii c-am s-i aduc ceva bun, iar el înelegea cse întâlnete cu un tip, cruia o s-i cearceva bun, pentru el.

De multe ori pierdea vremea pe la Rducu, sperând sse uite la televizor. Erau înnebunii duplupul care striga domol Nu zaiet, nu pagadi! Ateptau cu sufletul la gurs-i vadtrupul cenuiu, legnându-se printre irurile de blocuri, cutându-l din ochi pe nefericitul de iepura. Ori stteau de vorbă şi msurau faptele mamei sale. E cam fuf, maic-ta, zicea Rducu, am vzut-o prin cutare loc, îi ridica unul fusta, are bulane, oriicât, nu se compar... iar el râdea, râdeau amândoi, pentru cli se prea ceva haios, ca ea sfie doritde toi brbaii. Chiar i-acum, când e trecutde cinzeci de ani, se mai duce prin luncori prin pdure i se tvlete cu câte unul - cui îi mai pasce face ea?! Singurul episod care l-a plesnit peste ochi a fost în ziua luminoasde octombrie, când a vzut-o de duptufiurile ghimpoase i înnegrite încde aria verii.

Coborâse pe malul râului. Mergea încet, adâncit în gânduri. Mai întâi i-a vzut pantofii. Avea nite pantofi roii, cu toc bej, care imita lemnul, i care preau desenai pe tlpile ei albe i mici. I-ar fi cunoscut i dintr-o grmadde pantofi, mai ales cerau pe picioarele ei, de asemenea inconfundabile. S-a lsat jos, la rdcina tufei de mur. Printre crengile epoase

i rsucite se vedeau pantofii roii, ieind de sub picioarele unui brbat. Acesta avea pantalonii de salopetlsai pân-n glezne, strâni în inele ondulate, încât i se vedeau oldurile fcute coard, ridicându-se i coborând într-un efort alert, ca i cum s-ar fi aflat într-o competiie pe viaţă şi pe moarte. Cristel s-a lsat i el pe burt, curios i totodatlovit în creier. Brbatul era uu camionagiul. Iar dedesubt era mama lui, cu fusta ridicatpân-n brâu. Era prima datcând vedea doi oameni înclecai i pânsmediteze asupra descoperirii a vzut cde fapt erau trei. Când camionagiul a ridicat o datcapul, a vzut-o i pe ea. Tori inea ochii închii, iar lângfruntea ei sttea în genunchi Grebl, tatl lui Ionel Grebl, i el cu pantalonii în vine, frecându-i-o atent, cu o faţă plinde suferinţă. Mai vzuse pânatunci câteva puli mature, mai ales luate-n mân, niciodatînsuna atât de roie, ca i când ar fi stat trei zile într-un hârdu de struguri strivii. Faa mamei lui, acoperitparial de braul de fier al camionagiului, mâinile negre care strângeau o bucatde carne vie i ramurile rsucite ale murului, toate înfipte în pieptul armiu al lunii octombrie, i-au intrat cu violenţă în mduv. Ca o ilustratpusîn rama oglinzii.

Dar asta n-a fost tot. Sttea acolo tolnit pe burt, mestecând încet un miez de nuc, pe care-l gsise prin buzunar, i se holba, temându-se snu se termine, când uu s-a rsucit pe-o parte. S-a rostogolit ca un lemn, a privit cerul i apoi, alene, s-a ridicat în capul oaselor. Nu mai tie ce fceau ceilali, Tori i Grebl, înscamionagiul sttea în fund i privea direct în ochii lui. O secund, Cristel a crezut cnu-l vede. Apoi uu a rânjit lung i i-a fcut cu ochiul. A fost un gest fcut la repezeal, poate că şi el fusese luat prin surprindere, dar chiar aa, nepremeditat, era un gest de complicitate, dar i unul autoritar, care l-a fcut sse ridice imediat în picioare i s-o ia la fug. Îi prea bine cvzuse o scenatât de tare. Se bucura cfusese singur. Dar în acelai timp era trist i umilit ca un gunoi. Nu-i ddea seama ce-l amrâse mai tare, care parte a întâmplrii, dar cu siguranţă rânjetul camionagiului îl rnise de moarte. Ochiul strâns, colul gurii alunecând pânîn mijlocul obrazului i sprânceana neagr, sltând de douori. Probabil cîl recunoscuse. tia ce biatul lui Tori, imposibil snu fi tiut. i tocmai de aceea se simea atât de umilit, ca i cum ar fi trecut peste el toate camioanele colectivului. i-n plus mai era i Grebl, care era un brbat atât de urât, încât nu puteai smnânci cu el la aceeai mas. Ori aa i se prea atunci. Abia întors de la pârnaie, cu easta albitdin loc în loc de pete i botul tbcit, ca i cum splase cineva cu el pe jos, Greblera un tip infect, pe care n-ar fi dat nici cinci bani.

A alergat cât a putut de departe, pe malul Neajlovului, pân-ntr-un mic golf, cu nisip fin pe care nu-l ineau în loc decât, dracilele uscate. Era pustiu, iar pe cellalt mal al râului tremurau tufele de ghimpe i mrcini. Le vedea i-i ddea seama cn-o suite niciodatprivelitea asta, suptde viaţă. Chiar i apa curgea noroioas, printre cele doumaluri frâmicioase. Cristel s-a aezat pe nisip, i-a strâns genunchii cu amândoubraele i-a- nceput splâng. Îi curgeau lacrimile i se simea extrem de vinovat c-i dduse drumul, mai vinovat decât dacar fi comis o crim. Dar avea noroc cnu era nimeni s-l vad.

i dorea ca brbaii ăştia doi sdisparde pe faa pmântului. Snu se mai întâlneascniciodatcu ei. Mai ales cu uu.

Dar n-a fost aa. Triau într-un sat mic i mcar o datla câteva zile vedea camionul trecând pe osea, încrcat cu porumb, cu floarea soarelui ori cu sfecl, iar din cabinieea prompt capul oferului, cu sprânceana neagrridicatla comand, fluierând ori uitându-se intspre el, cu aceeai privire zeflemisitoare. Încât sptmânde sptmânera tot mai greu siaspe linia satului i sdea ochii cu uu ori cu Grebl. Chiar dacnu era sigur că şi acesta îl vzuse, bnuia că şoferul îi povestise. Probabil se distraserpe seama lui. Greblera un brbat tuciuriu i cu nasul mare, care îl privea întotdeauna dintr-o parte, ca pe-un colet. Încă şi acum, când se întâlnesc prin magazinul lui Ionel, se uitspre el cu aceeai superioritate şăgalnic, vzându-se de la distanţă c-l desconsiderîn mod global.

Câiva ani buni a stat asfixiat în apele acestei întâmplri, ca într-o clisurât mirositoare. Maic-sa nu prea afectat, se purta ca i când n-ar fi tiut, dar la un moment dat, când el n-a mai putut să ţinîn el toatsuferina, s-a dovedit cde fapt lui Tori nu-i psa, nu i se prea important dacel tie sau nu despre aventurile ei zilnice i atât de diverse. i-am dat viaţă, ce mai vrei? Puteam smcac lâng-un gard i szic cn-ai fost!

Cu ea nu era prea mult de vorbit, o lsa în apele ei. Dar cu cei doi brbai lucrurile au evoluat din ru în mai ru. Ajunsese slase capul în jos când vedea un camion alunecând pe osea, încde departe, din capul satului, când se vedea cât o cutie de chibrituri. Uneori camionagiul scotea capul pe fereastra mainii i striga tare Ce face, m, m-ta, e acas? Bineîneles, nu-i rspundea, doar bombnea câte un mânca-mi-ai curu, dar aa mai încet, snu se-neleagprea bine.

Era greu. Mai ales când era i Rducu de faţă. Atunci i se ridicau toate mizeriile din el pân-n cuul gurii. Îl privea în ochi i-i ddeau lacrimile. Se vedea cbgase de seama rutatea oferului, dar cum Cristel era mut pe tema asta, nici el nu mai insistase. Pânînainte cu o zi de moartea lui

- Ce ccatu’ meu de nu-mi zici? Spune-mi odatce are nasolul sta cu tine? Te-a prins la furat? I-o dlu’m-ta? Ori vrea s-i spargem geamurile de la camion?

Trecuserdeja aproape trei ani de la întâmplare, dar nu fusese în stare s-i povesteascnici mcar prietenului su, care era de fapt un martor neputincios al zvârcolirilor lui secrete.

Cu o zi înainte sse înece, se întâlniserdin nou cu uu, iar Cristel era posomorât. Stteau amândoi pe podul din faa porii i Rducu se rugase de el: spune-mi mce are sta cu tine? Ai zis c-mi spui!

Dar nu-i spuse, fugise acas, se ascunsese sub corcoduul din grdină şi se tot gândise pânseara. Trebuia s-i povesteasc. Mai mult: trebuia sse rzbune pe camionagiu i pe belitul de Grebl. Era hotrât, întrit i convins svorbească şi probabil cs-ar fi inut de cuvânt, daca Rducu n-ar fi murit a doua zi.

Abia de-atunci s-a revrsat ura lui Cristel.

Se uita la prietenul su, cum sttea în sicriu, înnegrit i frviaţă, doar o cutie în care fusese ambalat sufletul su, i avea presimirea sumbrcmurise ca s-i arate cât de greu fusese insultat de tcerea lui frrost.

Apoi urmase visul teribil. Într-o noapte l-a visat pe Rducu. Sttea în mijlocul strzii i privea cumva de jos în sus spre odaia lui. Avea un cap enorm i spunea cu glas îngroat Nu zaiet, nu pagadi! Cristel s-a tras înapoi, cuprins de fric. ÎnsRducu a zâmbit ca i cum i- ar fi zis ce faci? Nu mai ai încredere în mine? Abia am plecat i gata, m-ai aruncat la groapa cu gunoi?!

Aa c, ruinat, a deschis ua, ateptând svadce are de spus. Iar Rducu îl întrebase calm:

- Ce dorinţă vrei s-i îndeplinesc?

Nu-i venea scread. Era exact ce-ar fi vrut s-l întrebe, dar totodatfrsspere cfantoma prietenului su îi poate împlini dorinele.

- Haide, spune, îl îndemnase Rducu. Iar el a rspuns, în sfârit:
- A
vrea smscapi de camionagiu!
-
tiam eu! fcuse fantoma, legnând capul anormal de mare. Vaszicvrei s-l lichidez?

Da, exact asta voia. Snu mai rmânnici urmdin el.

- S-a fcut! i-a zis prietenul din vis, i, pentru cvoia splece ca i cum se grbea sducla îndeplinire dorina, aproape cstrigase:

- i pe Grebl!
- Pe Grebl
? Vrei s-l omor i pe el?
- Nu pe el... pe ta-s
u lui Grebl, tii, avrea snu-l mai vd un timp.
- Cât?
- Doi ani.
La câteva zile dup
teribilul vis, uu camionagiul a murit într-un accident de main, iar pe Grebll-au prins la furat i-a luat doi ani de pucrie. Întâmplrile astea i-au dat mare încredere în el. Iar când a dat cu ochii de Florena i s-a prut c-l vede pe uu. Dar un uu inofensiv, blând i umil, exact cum i-l dorise.

LIZOANCA2014

(Doina Ruşti - Lizoanca la 11 ani, Ed Trei, 2009)


Despre

L i z o a n c a
la 11 ani

"În ceea ce priveşte valoarea literară a romanului [Lizoanca la 11 ani ], cred că este unul dintre cele mai remarcabile din literatura actuală. Inteligenţa narativă, fluiditatea acţiunii, expresivitatea mereu surprinzătoare a textului, concizia, pregnanţa personajelor, precizia gesturilor caracterizante în interiorul unui episod (scurt şi direct atacat, fără introduceri, uneori cu abia schiţate reflecţii auctoriale) şi felul cum fiecare scurt capitol se înscrie în întreg sunt mărci ale romancierului care are o disponibilitate de mijloace ce ar putea face ca şi viitoarele sale romane, după Fantoma din moară şi Lizoanca să devină evenimente literare importante." (Gelu Ionescu, Apostrof, nr 10/2009)


Doina Ruşti a abandonat tipul de scriitură personaj pozitiv/personaj negativ, n-are puseuri moralizatoare, nu îngroaşă situaţiile, n-are nici măcar o vehemenţă pe invers care să condamne otova presa şi ziariştii. Lizoanca e un personaj credibil. Ovidiu Şimonca - Fără patetisme, o poveste cu o fată căreia îi plac croasantele, Observator culturalnr, 465, 2009



    Există încă un plan al scriiturii, care face rezistentă construcţia ficţională: Doina Ruşti nu spune doar o poveste la timpul prezent. Pentru fiecare personaj există o anamnesis, o plasare a personajelor mature în contextul vîrstei lor de 11 ani. Fiecare personaj reface acea vîrstă a contrariilor, cînd nu mai eşti nici copil, dar n-ai ajuns nici la maturitate. Ovidiu Şimonca - Fără patetisme, o poveste cu o fată căreia îi plac croasantele, Observator culturalnr, 465, 2009

 

    Lizoanca  se constituie din trei mari secvenţe narative, cărora li se alătură un epilog; discutarea lor în detaliu ar merita un studiu aparte care să releve forţa prozatoarei Doina Ruşti, soluţiile adoptate, mereu altele, capacitatea de a trece de la un procedeu la altul, modalităţile de configura cadre ale verosimilităţii excesive, ale unei credibilităţi care să situeze discursul romanesc înaintea celui tendenţios şi, mai cu seamă, priceperea cu care se montează şi se demontează mereu, cîte ceva, într-un joc sui-generis care este arta romanului, singurul constructor de lumi viabile, lumi posibile. Constantin Dram - Realitatea în luptă cu ficţiunea, Convorbiri literare, aprilie, 2008

 

  

    De la debutul în proză în 2004 cu Omuleţul roşu, cuvântul cel mai des întrebuinţat în legătură cu romanele ei este vigoare. Cu fiecare nouă carte (au mai fost Zogru, în 2007, Fantoma din moară, în 2008, iar acum Lizoanca la 11 ani), s-a putut vedea şi o combinaţie specială de laitmotive şi versatilitate ficţională, lăsând invariabil rest sub forma unui personaj (feminin) caracteristic, mereu în poziţie de apărare, cu toţi ţepii scoşi, adaptat să reziste uzurii unei lupte de gherilă cu viaţa, nu neapărat de pe poziţii de învingător. Tania Radu - Revista 22, 7 aprilie, 2009

  

    Unul dintre criticii Doinei Ruşti a observat că toate personajele ei se decupează la fel de bine, cu o pregnanţă ieşită din comun. Nici galeria din Lizoanca la 11 ani nu face excepţie. Trăsătura comună e răutatea, în forme foarte variate, de la invidia periculoasă (Sanitara) până la reflexul agresiv de apărare (Lizoanca, Goarna), de la lichelism (poliţaiul Vică) la laşitate (viceprimarul, Greblă), de la viclenie (Titoaşcă) la duplicitate (învăţătorul Preduică) şi de la insensibilitate (Florenţa, mama Lizoancăi) la cruzime fizică (tatăl). Tania Radu - Revista 22, 7 aprilie, 2009

 

Cu Petrache Notaru ne aflăm în prim mit de întemeiere, ba chiar într-un soi de cosmogonie a păcatului: dacă la baza oricărei societăţi umane stă tabuul incestului, această lume în care s-a născut şi Lizoanca s-a întemeiat tocmai pe răsturnarea acestui tabu, sub protecţia confuză a unor divinităţi difuze. Romanul Doinei Ruşti este deci mai „romanesc“ decît o afirmă însăşi autoarea. ( Vintilă Mihăilescu - Dilema Veche, 16 aprilie, 2009)

lizoanca
                    la pro tv

 Dan C Mihăilescu - Omul care aduce cartea, Pro TV

 

    Mi se pare admirabil felul în care autoarea construieşte acest roman în jurul vârstei de 11 ani, ca laitmotiv. Fiecare personaj, care intră într-un fel sau altul în contact cu Lizoanca, de la locuitorii din Satu Nou la jurnalista căreia i se pune pe tavă acest subiect, suferă o întoarcere în timp, la vârsta de 11 ani,, ca atinşi de o baghetă magică - de aceea majoritatea episoadelor se numesc Ixulescu la 11 ani. [...] În acest fel Doina Ruşti reuşeşte să-şi ţeasă urzeala complicată de legături, motivaţii, istorii, care alcătuiesc în final un complex tablou de ansamblu, format din mai multe poveşti particulare. Bineînţeles că până la urmă o recunoşti şi pe Doina Ruşti din celelalte cărţi ale sale, în uşurinţa povestirii şi în obsesia pentru rădăcini şi strămoşi, chiar dacă de data asta rădăcinile nu merg mai jos de această vârstă obsedantă şi chiar dacă elementul fantastic lipseşte din această poveste. Dar cum ar fi putut să-şi facă loc Zogru aici? (Mihaela Spineanu - Dilemateca, iunie, 2009)


"Doina Ruşti scrie un roman cu bătaie mai lungă decât s-ar crede la o lectură pripită: un roman despre Rău. Banalitatea întâmplărilor şi a personajelor din Lizoanca la 11 ani are legătură cu o aşa-numită „banalitate a Răului“.

Cartea e de un realism puternic, solid, construită cu acel condei sigur de sine al „prozatorului obiectiv“ în legătură cu care s-au rostit destule cuvinte zeflemitoare în a doua jumătate a secolului XX. Formula obiectivă e însă la fel de viabilă astăzi ca aceea „subiectivă“; în plus, am avea motive să considerăm că impune mai multe dificultăţi scripturale. [...] Neutră, rece, în permanenţă supravegheată, vocea naratorială nu face decât să descrie „obiectiv“ diferitele situaţii  dar le descrie cu acurateţe, cu o foarte vie atenţie la detaliul semnificativ, la nuanţele unui gest sau ale unei replici." (Bianca Burţa Cernat - Revista 22, Bucureştiul cultural, nr. 87, 6 oct. 2009)


Doina Ruşti nu e o favorită a comentatorilor cu gust prioritar pentru experimentalişti rafinaţi. Predilecţia ei pentru investigarea unei ruralităţi crude, francheţea şi duritatea unui discurs nu lipsit de empatie, grefat pe o imaginaţie compoziţională bogată, sunt elemente care îi fac mefienţi pe amatorii de artifexuri postmoderne. Autoarea are toate datele romancierului de vocaţie, cu rădăcini adânc înfipte în humusul lumii de jos, căreia comunismul i-a smuls reperele tradiţionale.

Personajele Doinei Ruşti sunt puternice şi credibile uman, iar mediul rural, cu notabilităţile şi declasaţii lui, e la fel de acut surprins, ca şi oamenii dintr-o media avidă de rating.[...]
[Lizoanca la 11 ani ] o experienţă narativă intensă, şocantă şi insolită, pe care doar o prozatoare înzestrată cu vână epică şi forţă interioară o putea oferi. (Paul Cernat - "Revista 22", Bucureştiul cultural, nr. 3 nov., 2009)

http://www.youtube.com/user/d0f971b7?feature=em-share_video_user



Copyright © Doina Ruşti