Doina
Ruști

Zinul lupilor

În acea noapte, toți reprezentanții de soi ai lupimii se adună în spatele Muzeului Antipa, la ceasul pustiu, al întâlnirii cu zinul. (2022-01-04)
Zinul lupilor - Doina Ruști

Cuvântul „zână”, via Pârvan, Eliade etc, ar veni de la zeița Diana, al cărei cult se întinsese prin pădurile fostei Dacii. Ritualuri, dezmățuri mistice, întâlniri nocturne și dansuri macabre. Cam asta făceau adepții Dianei, devenită Sancta Diana - Sânziana, iar cei care o creditau se numeau desigur „dianatici”, „zănatici”. Un cuvânt frumos, pe care Hasdeu l-a iubit, în marginea căruia au brodat intelectualii interbelici. De aici ar veni „zână” dar și „zin”/zîn - mai puțin folosit, nu doar perechea spirituală a zânei, ci și sinonim al lui Făt-Frumos.

Prin cărțile de folclor găsim mulți zini, iar acum mă interesează cei ai iernii, de la zinul Brumei, la vrăjitorii lunii noiembrie sau la Sf. Petru de Iarnă, patronul lupilor. Căci trebuie spus, peste zânele vechi a venit creștinismul cu zânele lui.

Ca să ținem minte că în numele Crăciunului sunt topite întâmplări & cuvine, vă voi spune că iarna este patronată de doi frați, unul vrăjitor (Sf. Andrei) și altul om de acțiune, patron al lupilor - Sf. Petru de Iarnă.

Între cele două zile, de la 30 noiembrie până la 16 ianuarie, se întinde un timp magic - izgonirea și ocrotirea sălbăticiunilor. Este și partea cea mai geroasă a iernii.

Pe vremuri, un bărbat foarte curios a tulburat noaptea sacră de 16 ianuarie. Voia să vadă, să știe ce se se întâmplă la adunarea lupilor. Ați văzut oameni de ăștia, băgăcioși ori „*zvârcolaci”? * Ei, ăsta era unul dintre ei.

Și, ca orice cercetător serios și insistent, a avut parte de marele adevăr. Numai că adevărul are colți și gheare în cele mai multe situații.

Curiosul s-a furișat cumva la întâlnirea ținută anual în noaptea de 15 spre 16 ianuarie. În acea noapte, toți reprezentanții de soi ai lupimii se adună în spatele Muzeului Antipa, la ceasul pustiu, când se spune că toată lumea doarme buștean, în afară de câte unul în care s-a strecurat o picătură de sânge de lup. Iar tipul ăsta, dominat de-o curiozitate absolut intelectuală, se pare că avea și el măcar un strop, pentru că s-a furișat cu discreție, la mare ceremonie misterică. 

La această întâlnire, marele patron al lupilor, Sf. Petru de Iarnă, face planuri de supraviețuire, împarte sectoarele și bunătățile. Fiecare lup prinde o slujbă, un rang, măcar o măslină.

Așa s-a întâmplat și de data această. Aproape toți lupii păreau mulțumiți, în afară de unul, șchiop, care n-avea nicio trecere la patron.

Prin urmare, ca să nu se spună că n-a fost drept, la plecare, Petru, marele zin al iernii, i l-a arătat pe Curios, care asista, crezându-se bine ascuns de o tufă, și i-a spus că putea să-l mănânce imediat.

Patronii sunt valoroși nu doar prin ceea ce dăruiesc, ci și prin ceea ce „permit” să se facă sub ochii lor. Așa că lupul șchiop a mulțumit de trei ori, cum se face, repezindu-se să-și ia partea.

Curiosul se sperie, își cheamă rudele, prietenii și scapă cumva, ajutat de norocul care plutește și astăzi peste Piața Victoriei.

Dar nu mult după aceea a întâlnit o femeie înghețată de frică, vai de capul ei, care își târa un picior, și-a vrut să-și arate mila față de ea. Bineînțeles, orice om din ziua de azi și-ar fi dat seama că femeia aia e lupul cel schiop, dar Curiosul face parte dintr-o poveste, în care cel care hotărăște regula jocului e zinul lupilor învingători.

În mod fatal, cum e destinul, Curiosul a sfârșit în măselele lupului.

Povestea interesează pentru a ține minte că iarna e crâncenă, mai ales de la Crăciun până pe 16 ianuarie, când trebuie să stai acasă la tine, lângă buturuga aprinsă în vatră, visând la zinul lunii februarie.

Adevărul

share on Twitter
share on Facebook