Doina
Ruști

O poveste de scandal

Era fandosit și amator de călătorii, destinația lui favorită fiind Bucureștiul (2021-01-20)
O poveste de scandal - Doina Ruști

Pe la anul 1786 trăia la Hârlău un anume Nicola Gheorghiu. Tip bine situat, cu ceva acareturi, cu prăvălii și c-o patiserie de lux, acest Nicola era fandosit și amator de călătorii, destinația lui favorită fiind Bucureștiul. Punea caii la trăsură, plătea câțiva mercenari, căci prin Hârlău mereu găseai polaci fără treabă, și pornea la drum, de fiecare dată făcând un popas memorabil.

În călătoriile lui se întâmplau cam același lucruri: colinda prăvăliile, cumpăra mărfuri proaste de pe la niște turci care vindeau cu toptanul și îl vizita pe Christodor Tolea, pe care îl credea prieten, cu toate că între ei nu erau decât niște saci de făină, la preț mai mic și hurmuze aduse de la Stambul.

Cel mult 3 zile stătea prin București, dar când se întorcea la Hârlău, era altul. În ochi îi străluceau mătăsurile valahe, iar fața îi era luminată încă de felinarele de pe Mogoșoaia, de masalalele de la han, de soarele incomparabil al Bucureștiul, care aprinde focul în orice om, chiar și mort. Târgoveții ieșeau în poartă ca să vadă noua față a lui Nicola, femeile oftau cu tristețe, iar copiii jurau, ca de cum vor crește, să plece de-acasă.

Poate că și din cauza aurei lui de călător consecvent, Nicola s-a însurat cu o femeie frumoasă, care firește avea niște aspirații secrete. Femeia aceasta, care în documentele epocii este numită numai nevasta (vă amintiți că adeseori femeile nu merită să fie numite prin hârțogăria oficială), ei bine, visa la aventuri și la călătorii fabuloase, avea mintea plină de bărbați tolăniți pe barșoane, în calești păzite de arnăuți. Nicola era doar muza, îi aducea aminte de visul ei și atât. Totuși, din ce vedeai prin Hârlău, el era singurul pe potriva acestei Madame Bovary fără nume.

Pentru cine nu-și amintește, Hârlăul e pe undeva lângă Iași, iar la vremea aia era destul de prosper, în ciuda faptului că un boier din neamul Racoviță (adică al Struțocămilei) legase orașul de-o mânăstire, transformându-i pe bieții târgoveți în sclavi, care trăgeau toată ziua să plătească biruri mânăstirești și plocoane pe la călugări.

Totuși, Nevasta, așa o vom numi de aici înainte, n-o ducea prost. Avea slugărime, țoale aduse de prin Polonia, parfumuri primite cadou de la negustori, nu puțini, căci Nicola, cosmopolit rău, făcea multe afaceri cu tipi din Valahia, între care desigur se afla și Christodor Tolea. Și-a venit timpul să vă zic două-trei vorbe și despre el.

Deținea mori, de-a lungul Dâmboviței, avea câteva prăvălii și o casă prin mahalaua Caimata. Fiind bucureștean, normal, era avântat, plin de ofuri și înclinat spre plăceri. Ochi negri, țoale bune și o trăsură plină de arnăuți. Așa a descins pe ulițele Hârlăului lăsând mulți localnici cu gura căscată. Iar în ușa patiseriei a dat de Nevastă. Ea - cu privire apoasă; el - cu inima zvăpăiată.

O săptămână a întârziat la Hârlău, fiind plecat într-o călătorie de pură plăcere. Nicola era flatat de un musafir pe care-l considera întruparea distincției, iar Nevasta avea grijă să-i arate corsetul, ori de câte ori era necesar.

Se spune despre moldovence că așa și pe dincolo, știu ce vor de la viață, iar despre valahi că mai întâi fac și pe urmă gândesc. Pe scurt, în dimineața de vară, când Nicola a coborât în salon pentru micul dejun, a constatat că musafirul plecase fără să zică măcar un la revedere formal. Iar nu după mult și-a dat seama că lipsea și Nevasta, împreună cu bijuteriile pe care i le făcuse cadou.

Prin urmare a scris jalbă, direct la vodă -Mavrocordat în acel moment -, care, impresionat așa cum sunt toți bărbații care află că un alt bărbat a fost părăsit de nevastă, i-a dat câștig de cauză lui Nicola.

Nu vă mai spun că îl susținea tot orașul, iar unii puneau întâmplarea pe seama călătoriilor la București, în orașul deochiului și al halvițelor otrăvite, al parfumurilor și al damblalei și așa mai departe.

Sfătuit de susținători, Nicola a trimis jalbă și în Valahia. Putem spune că Nevasta a fost dată în urmărire de la Hârlău până la București.

Mavrogheni, aflat atunci pe scaunul din Valahia, a citit plângerea și ce credeți? I-a dat dreptate tot lui Nicola.

Prin urmare, așa cum aflăm din condica acelui proces, publicată de V A Urechia, nefericitul Christodor Tolea a fost aruncat în pușcărie pentru răpire și ofensă adusă ordinii sociale. Câteva dintre morile lui au fost vândute pentru a fi despăgubit părăsitul Nicola, dar și pentru a acoperi cheltuielile judecății și în general pentru a-i plăti pe cei implicați în poveste, de la ispravnic la mitropolit și la funcționarii din cancelarie.

Bineînțeles, Nevasta a fost obligată să se întoarcă acasă, iar restul vieții ei s-a scurs monoton, lângă o fereastră deschisă spre sud și spre visele ei spulberate. Ori așa ar fi trebuit, căci cine bea din Dâmbovița, știți cum se spune, capătă obiceiul să bea din nou.

În Adevărul

share on Twitter
share on Facebook