Doina
Ruști

Noua carte a Doinei Ruști are toate datele unei povești captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mâna sigură a unui povestitor care știe cum să te ademenească, o atmosferă atât de puternică, încât te urmărește multă vreme după ce ai închis cartea și, nu în cele din urmă, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii și ale Literaturii. Derulându-și întâmplările – la limita dintre magic și fantastic – în decorul unui București pitoresc din preajma anului 1800 (luat ca pretext, de fapt, pentru o narațiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), Mâța Vinerii trasează, ca prin vis, limitele unui univers ficțional în care se amestecă, în doze potrivite, ca în alambicul unui alchimist, substanțele înșelătoare ale realului și acelea, atât de pregnante, ale unei irealități (sau suprarealități) ce irump în plin cotidian. Negustori, vrăjitori, spiritiști, bucătari de la Curtea Domnească, îndrăgostiți, domnișoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnăuți, funcționari ai înaltei Porți, domni maziliți și domni proaspăt înscăunați, uneltitori de tot felul, revoluționari, bonapartiști, scamatori și trimiși ai lui Sator populează spațiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc până departe, spre lumi abia bănuite.

Mâța Vinerii - o jubilație stilistică, o literatură vitală, cum era Parfumul lui Suskind până la un punct și Laur al lui Evgheni Vodolazkin, de la alt punct, mai departe.

Mâța Vinerii e catchy. Debutează abrupt, iar tensiunea narativă nu slăbește până la final.

Mâța Vinerii e un soi de Misterele Bucureștilor în regim fanariot, câștigând prin ineditul perspectivei.

Ai impresia că au dat nas în nas, pe ulițele noastre, un povestitor hâtru și varianta fanariotă a lui Salman Rushdie.

Despre vremurile fanarioților și despre legendele ce mișunau în Bucureștiul lor s-a mai scris, dar parcă nimeni, în zilele noastre, nu s-a încumetat să reînvie apetitul pentru fabulos, născociri pitorești năstrușnice sau istoriile desprinse din faptul divers cu miez halucinant, așa cum o face Doina Ruști. Așadar, cititorii seduși de paginile din Manuscrisul fanariot pot sta liniștiți! Noul roman, Mâța Vinerii, păstrează aceeași rețetă care îmbină sursele istorice, detaliile excentrice și infamiile insolite cosemnate în documente. Acestea sunt amestecate și lăsate să stea la fezandat într-un vas cu fapte care îți amintesc de acea lectură densă, în care epicul abundent se dilată odată pătruns bine de realismul magic, provenit din lumea superstițiilor, duhurilor și a vrăjitoriilor ce pluteau peste malurile Dâmboviței.

Mâța Vinerii, narațiune cu vrăjitorie, gastronomie ocultă și mistere, se dovedește, în fond, un roman inițiatic, seducător. Povestirea captivantă a aventurilor, fezandată prin tehnica suspansului, se combină cu scriitura senzuală, condimentată cu mirodenii orientale, a unei vrăjitoare a cuvântului. Cartea Doinei Ruști este o delicatesă literară, concepută după o rețetă hibridă, ingenioasă, cu arome vechi și noi.

Romanul Doinei Ruști ne aduce aproape stafii ale trecutului, fascinante, iar poveștile lor captivante ne atrag într-un univers culinaro-magic nespus de ispititor. Păcat că unele ingrediente sunt trecute sub tăcere, acea tăcere care acoperă atât de sublim vremurile demult apuse și fără de care acestea n-ar mai fi atât de incitante pentru noi, cei de azi.

Mâța Vinerii e un roman de tip fantasy, după care s-ar putea face un film de mare succes, însă e totdată și o carte în care regăsești o lume cum nu e alta, despre care scriu cronicarii tîrzii și pamfletarii vremii.

Cațavencii, nr 19, 17-23 mai, 2017

Gurmand al tâlcurilor văzute și al celor numai bănuite, Doina Ruști scrie un roman senzațional, unul care ațâță văzul, auzul, mirosul, pipăitul și, cu predilecție și descântec, gustul. O carte delectabilă după care – și la propriu, și la figurat – îți lasă gura apă.

http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolNrIdent/Avanpremiera/12008

E o carte bună, un bildungsroman într-o Valahie imaginară, ancorată în iluzia de roman istoric prin mulțimea de referințe la personaje care au existat cu adevărat. Dar eu știu mai bine – Mâța Vinerii e o minciună frumoasă.

Autoarea reușește să transforme prin scriitura sa excepțională o legendă urbană într-o fascinantă poveste.

Mâța Vinerii este o carte în care informația verosimilă, cu tentă documentară, și fantezia, se amestecă organic, pe tot parcursul scenariului epic (transmis cu generozitate cititorului, indiferent care ar fi), alcătuind un întreg narativ savuros, situat la granița dintre realitate și vis ori dintre poveste și realitate.

Nu e vorba doar de bucătăria domnească unde tronează, ca un zeu pitic, bucătarul furat de la Greceanca; e vorba de o lume al cărui tragism se ascunde în spatele culorilor violente, purtate de haine și de spatele cuvintelor ce, de multe ori, transmit stări indicibile, pe care doar un mare prozator le mai poate scoate la iveală.
Tot ce scrie Doina Ruști e un act de credință insolit, asumat, ca un mare prozator.

"Mâța Vinerii" are un bucolic aparte, dezvoltând în sufletul cititorului o feerie în care istorismul și sentimentalismul se întrepătrund într-un tablou frumos pastelizat de către debordanta pricepere a scriitoarei Doina Ruști care pune într-o lumină angelică epoca fanariotă.

Descriptivismul interior și exterior al întâmplărilor desfășurate impulsiv între mit și realitate, se inoculează peste labirintul lăuntric al simțirii într-un colorit orbitor, cu împletituri de romantism furtunos și arhitecturi ale simțurilor alambicate, creionând o lume colțuroasă pe alocuri și totuși molipsitoare, insinuantă și încolăcitoare.

Recomand cartea asta celor care citesc cărți de ficțiune, celor care vor să vadă o combinație ciudată de povești, îmbinate frumos și pline de mister și celor cărora le place să citească cărți cu o intrigă captivantă, cărți care te prind din primul moment și nu te lasă până la sfârșit. Iar când am terminat de citit cartea asta, am rămas uimită de deznodământ, având un final la care nu m-am așteptat. citește

E genul de carte care-mi place foarte mult, mai ales datorită firului epic relativ static, al faptului că nu există personaje exclusiv rele și personaje exclusiv bune (până și personajul principal, aparent pozitiv, a încercat să otrăvească pe cineva) și, cel mai mult și mai mult, datorită descrierilor de bucate, majoritatea probabil imaginare și cu tot felul de ingrediente cu privire la care nu m-a lămurit Google, dar care sunau nemaipomenit de apetisante.

Un roman istoric, plin de atmosferă citește

The fictional-gastronomic code in the novel Mâța Vinerii perfectly coexists with the literary revival of Phanariot dynasties. Like a true and experienced archaeologist, Doina Ruști unveils and reconstructs the history of a magical recipe guide and that of the followers of some obscure divinity called Sator. In this historical fiction, the two overlapping codes generate the illusion of parallel worlds - or of alternative worlds - within which factual reality (the socio-political norms and the human typology of that time) is doubled by a magical-mystical dimension, super-human in nature, in which Sator and his followers often use gastronomic tools to coordinate the world.

Patima, taina, ceața unei nopți de toamnă, mahalaua frumos luminată, amintirea caselor din Lipsca (Leipzig), în care părinții eroinei fuseseră secerați de ciumă, apele amintirilor, satorinii, somnul amiezei “plin de vise și de plăceri”, și multe altele, compun povestea, într-un roman baroc… balzacian...postmodern.