Doina Ruști

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București - Doina Ruști
Editura Polirom, 2010

Acesta este stil! Este stil care nu are pereche la noi decât la doua persoane: Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu! cronica video

Se poate vorbi și despre un stil Doina Ruști, fluid, intens senzorial, simplu la nivel lexical, dar cu o stilistică ornamentală, supraetajată, flexibil și adaptabil deopotrivă episoadelor epice alerte și radiografierilor psihologice de mare precizie.

Doina Ruști compune o carte cu texte frumoase și subtile, solfegiind cu dexteritate pe clapele fantasticului. Stilul ei e proaspăt și îndrăzneț, aiuritor câteodată prin șocul metaforelor suprarealiste.

„Cămașa în carouri” este o carte pe cît de serioasă și profesionist scrisă, pe atît de plăcută lecturii, de fascinantă pentru cititor. Volumul este simfonic, temele se reiau în formule narative și unghiuri de reflectare diferite, pe întinderi mai mari sau numai prin flashuri care le proiectează o clipă pe fundalul altei povești. Foarte abil meșteșugit, cartea e un corp unitar de ficțiuni care potențează locuri banalizate din Capitala noastră - în care numai la asta nu te-ai gîndi - și le mitizează amintind oarecum de poezia și proza filo-bucureștene ale lui Mircea Cărtărescu. Parfumul care adie și însuflețește toate aceste locuri și personaje, în principiu anodine, este „spiritul” nemuritor, indestructibil. Doina Ruști posedă toate cheile prozei realiste plus spirit ludic și o imaginație puternică. Scrisul ei este seducător și de un desăvîrșit profesionalism în conducerea scenariului și înodarea finală a tuturor firelor epice. De aceea, acum mai mult chiar decît la volumele precedente, cititorii și superlativele criticii nu pot și nu trebuie să o ocolească.

Dar ceea ce unifică în special ansamblul Cămășii în carouri este atmosfera halucinantă în care alunecă, insesizabil, protagonistii frumoaselor povesti de dragoste si moarte: o atmosferă de mister tentacular.

Cămasa în carouri si alte 10 întîmplări din Bucuresti este, pur si simplu, o nouă dovadă că, în proza fantastică de azi, Doina Rusti nu are egal.

Realismul bine structurat și încarnat de proza Doinei Ruști își dă întâlnire la fiecare colț cu ieșirea în largul lumii ficționale, într-o manieră care aclimatizează teme și motive universale la contemporaneitatea rurală sau citadină românească, permițându-i autoarei să pună bazele unui registru de creație în care teritoriile proprii devin recognoscibile atât prin tipologia subiectelor, cât și prin tratarea lor stilistică.

Doina Rusti ne rasfata cu o proza dezbarata de orice inginerii metatextuale, cu multiple schimbari de perspectiva, fosnitoare de taine si de energii fantomatice, intr-o scriitura fluida ca matasea, deopotriva plutitoare, feerica, dar si senzuala, carnoasa, colorata de comparatii plastice. Autoarea schiteaza si o mitologie sui-generis a orasului (zona Universitatii si imprejurimile), inscriindu-se astfel in seria fascinatilor si a fascinatorilor de Bucuresti, de la Mircea Eliade la Mircea Cartarescu.

Recuperând o întreagă tradiție livrescă (de la Caragiale la Mircea Eliade), toposul acestor inexplicabile transgresiuni este Bucureștiul surprins în arșița verii, într-o caniculă fabulatorie ce derulează filmul unor iubiri juvenile amplificănd senzații și trăiri. Barometrul ce înregistrează oscilațiile acestui teritoriu emotiv alege sunetul ca instrument de măsură, de captare a celor mai sensibile reverberații ce influențează starea de spirit, mutațiile pe care le traversează personajele."
Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București are o culoare locală, balcanic-fanariotă ce se mulează perfect caracterului magic, ezoteric și halucinant al povestirilor Doinei Ruști

Doina Rusti are imaginatie, placere de a povesti si o putere de munca iesita din comun. Daca in cele patru romane publicate pana acum talentul ei de a impleti destine variate se desfasura pe planuri vaste, intre real si supranatural, in prozele scurte scriitoarea decupeaza «intimplari» carora cititorul e chemat sa le imagineze un inainte si dupa.

Însă glisările spațio-temporale, așa cum se arată ele în fiecare prim-plan al corpurilor (și când spunem corpuri ne referim exclusiv la o sferă obiectuală, atât de bine accentuată în coloratura volumului), apoi căderile subite și nu întru totul lipsite de o anumită doză de brutalitate, suferite de personaje, vor fi departe de a se opri aici. Pentru că dacă ecoul ciobit al numelui ciripitor și banal[3], sau întrezărirea fantomatică a unei la fel de călătoare cămăși în carouri puteau trece ca simple artefacte infiltrate, nu se știe cum, în povești paralele, transferul survenit în cazul personajelor, se va arăta cu totul destabilizator. Vor fi suflete blocate în trupuri străine, ținute la distanță prin sute de ani, obligate să trăiască (și să încurce, și să desfacă) poveștile de dragoste ale altora, să se caute prin locuri și amintiri vag-familiare, să schimbe tiparul și, mai mult decât atât, să facă aceste incursiuni la nesfârșit, într-un soi de prezent extins, unde contactul cu lumea de origine va juca numai rolul pasului de avânt, necesar pentru a reformula, nedeterminat, aruncarea.

Polirom