Am urcat o sută de trepte, având grijă să nu-mi agăț rochia în trandafirii care ieșeau ordonat din marginea scării. Când am ajuns sus, eram asudată. Rochia, care era rochia mea vărgată, mă ardea. Pe verandă, între două coloane, dormita un matuf, ca un câine care nu știe că există pericole. Mâța Vinerii