Doina Ruşti		Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

Zogru este, in aparenţă, o fiinţă venită din miezul pământului în anul 1460 şi care traversează istoria până în zilele noastre. În realitate, însă, el este pulsul neştiut al istoriei, o stare de spirit, specifică tuturor oamenilor atinşi de aripa morţii ori a melancoliei.
 Acţiunea prezintă povestea personajului de la naştere până în anul 2005, în formula unei biografii legendare. Zogru ţâşneşte din miezul pământului, într-o zi din Săptămâna Mare a anului 1460. Arată, iniţial, ca un fir subţire şi lung, ca un fuior verde, unduitor, şi în această formă pătrunde în sângele unui om (Pampu), lăsându-i pe gât două înţepături mici. Zogru învaţă să trăiască şi să-şi accepte noua realitate, iar omul vizitat capătă puteri neobişnuite: îşi schimbă atitudinea faţă de viaţă şi faţă de semeni. La rândul lui, Zogru este influenţat de gazda sa, este pătruns de emoţiile şi de dorinţele cele mai adânci ale acesteia. În realitatea medievală românească din timpul domniei lui Dracula, apariţia lui Zogru nu trece neobservată, iar omul locuit de el este suspectat că a intrat sub influenţa unui vampir. Dar suspiciunea nu ia proporţii, căci evenimentele se succed repede; Zogru află că oamenii în sângele cărora intră mor după 40 de zile. Ieşit din prima lui victimă, are cu totul altă înfăţişare, arată ca un văl plutitor, ca un fluture uriaş ori ca o pisică de mare pe suprafaţa căreia este întipărit chipul primei sale gazde. Impresionat de soarta oamenilor şi cuprins de vinovăţie, Zogru caută o cale de a-i proteja şi în scurtă vreme o descoperă.
De aici existenţa lui se transformă într-o goană nebunească. Viaţa îi este plină de primejdii, căci treptat află că există oameni care îl pot ţine captiv în sângele lor, că există oameni care nu-l primesc ori care îl pot sili să se poarte împotriva voinţei sale. Pe lângă aceste neajunsuri, mai există şi alte capcane. Într-o noapte este „supt” de poarta de platan a mânăstirii Snagov şi pe lemnul albicios apare chipul lui Pampu, care este acum amprenta secretă a lui Zogru. Lumea vine să se roage la poarta mânăstirii, în faţa icoanei făcătoare de minuni, iar captivitatea lui Zogru durează 50 de ani, timp în care asistă la schimbarea lumii, la moartea lui Vlad Ţepeş, la ipocrizia oamenilor. Până când are loc un incendiu care mistuie poarta mânăstirii, iar Zogru este eliberat.
Chinuit de gândul că nu are o identitate, el trece prin numeroase întâmplări, traversând epoca fanariotă, perioada interbelică şi cea comunistă, ajungând până în anul 2005, când de fapt se petrece acţiunea romanului. Acum îşi trăieşte povestea de iubire şi ajunge la maturitate. Îndrăgostit de Giulia, Zogru are un rival, pe Andrei Ionescu, prozator care are ca principală sursă de inspiraţie Ştirile de la ora 17. Urmaş al unui personaj pe care Zogru îl cunoscuse în epoca medievală, Andrei este şi un mesager care îi aduce cheia existenţei lui zbuciumate. Sângele acestui personaj a alunecat prin numeroşi descendenţi, pe care Zogru i-a întâlnit în diferite epoci istorice şi pe care i-a antipatizat ca şi pe Andrei Ionescu. Legătura cu acesta se complică nu doar din cauza Giuliei ci şi pentru că sângele lui Andrei Ionescu nu se lasă dominat, îl respinge şi îl azvârle în pulberea drumului.
Pe acest fond de gelozie şi suferinţă, Zogru trăieşte, în sfârşit, experienţa capitală, care îi revelează adevăratul lui rol în lume, de a fi pulsul vieţii şi impulsul morţii. Moartea însasi.
Epilog secund

Copyright © Doina Ruşti