|
|
|
|
|
|
|
| Doina Ruşti | Cămaşa în carouri | Lizoanca | Fantoma din moară | Zogru | Omuleţul roşu |
Doamna Doina Ruşti, al cărei debut în roman, Omuleţul roşu, vi-l prezentam în 2004 (o carte în care o tânără ajunge să se îndrăgostească pe computer, pe chat, pe Internet, un roman cu un omuleţ roşu care îi apare mereu pe ecran), doamna Ruşti este mai complicată decât pare, nu este numai prozator, este şi un om care se ocupă de comunicare, de psihanaliză, are un eseu despre modul în care publicitatea se inserează subliminal în făptura noastră, este preocupată de simbologie, are un dicţionar de simboluri în opera lui Mircea Eliade, dar văd că până la urmă fanteziile, proza picarescă, realismul fabulos îi dau târcoale tot mai abitir.
Recent a scos un roman, al doilea, care ne propune un personaj, Zogru. Romanul se numeşte chiar aşa, Zogru, şi a apărut la editura Polirom.
Subiectul decolează cam în vecinătatea acelei splendori care era Parfumul lui Patrick Süskind. Dar nu este un roman de aşa natură; câteva pagini mai încolo te îndeamnă către Michel Tournier. Părăseşte şi aceste piste pentru a se situa în vecinătatea lui Ştefan Agopian, din Manualul întâmplărilor. Dacă vrem să ne dăm erudiţi ne putem aduce aminte de pildă de Diavolul şchiop al lui Lesage sau de Veghile lui Bonaventura. În orice caz, despre ce e vorba în aceasta carte: Există un spirit, un duh, dacă vreţi diavolul, dacă vreţi o făptură îngerească fantomatică, la mijloc de înger şi diavol, acest Zogru, care este un vampiraş sau un vampiroi, care este un fel de Ahazverus, cartea fiind un fel de jurnal al unui suflet rătăcitor. Un ahazver, un diavol, un duh jucăuş care, practic, de pe la 1460 până în anul 2005, intră în diferite, sute, mii, milioane de fiinţe - bărbaţi, fecioare, oameni bogaţi sau săraci. Acest Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiriduşii, cu cobolzii, dacă vreţi îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreţi îl înrudim cu romanul fantastic, cu ce înseamnă demonul în romanul rus, dacă vreţi îl legăm de romanul picaresc la spanioli sau la Agopian, după cum vă spuneam.
Dar, personajul nostru care ar putea să fie jucat de Adrian Paul, este şi un nemuritor care face dreptate unei familii luate de prin epoca medievală românească, existând aici şi un joc între două familii rivale, Ioniţă-Iscru. Dar nu detaliile ne interesează, cât modul în care acest duh care se reverberează, care intră prin tot felul de carcase umane, ajunge să vadă lumea, omul.
Sunt tot felul de brasaje, de mixaje între epoca din secolul XV-XVI şi vremea noastră de astăzi. Se schimbă întru câtva natura umană de-a lungul veacurilor? Nu. Până la urmă toţi suntem, rămânem la fel. Interesante sunt toate aceste fiinţe, cum sunt morgonii, pe care autoarea ştie să îi nască din te miri ce. Morgonii, care arată ca nişte "hărtii mototolite, ca nişte feţe boţite şi posomorâte ce se rostogolesc peste tot. Ele sug melancolia din noi, picătură cu picătură."
Romanul, deci, este şi un studiu de psihologie, dar şi o fantezie în cea mai bună tradiţie a literaturii, cu duhuri şi priculici.
inapoi
Copyright © Doina Ruşti