![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
| Doina Ruşti | Patru bărbaţi plus Aurelius | Cămaşa în carouri | Lizoanca | Fantoma din moară | Zogru | Omuleţul roşu |
Mesajul subliminal în comunicarea actuală"Fenomene precum percepţia subliminală, mesajul subliminal ori influenţa subliminală au rămas în afara preocupării cercetătorilor - cel puţin a celor din segmentele vizibile, pentru că nu ştim încă dacă temele nu erau explorate în laboratoarele secrete ale partidului şi securităţii - dinaintea momentului decembrie 1989. Nici acum, din păcate, nu pot remarca o explozie de cercetări în domeniu, dar măcar o parte din lucrările esenţiale pentru înţelegerea lucrurilor sînt acum la dispoziţia publicului, prin traduceri. Cu atît mai lăudabil mi se pare efortul Doinei Ruşti care, parcurgînd teoriile cele mai adecvate din psihologie, psihanaliză, filologie şi lingvistică, dar şi experimentele recente din domeniu, reuşeşte o sinteză de bună calitate, utilă celor iniţiaţi, dar şi celor neiniţiaţi. Să nu uit faptul că este vorba de o temă cu puternice dimensiuni etice. Artistul poate utiliza efectele subliminale fără reproş, pentru că ţine de specificul muncii sale, care mizează, uneori, pe obscuritate, ambiguitate, sugestie... Dar atunci cînd procedeele intră pe mîna jurnaliştilor, politicienilor, administratorilor, publcitarilor etc, lucrurile se schimbă dramatic! Sper că cititorii vor profita de lectura acestei cărţi nu pentru a deveni practicanţi frenetici ai procedeelor subliminale, ci pentru a le descoperi şi deconstrui! Pentru a se proteja."
(Liviu Antonesei)
"Autoatrea este lector universitar, doctor în ştiinţe filologice şi o reputată specialistă în ştiinţa simbologiei literare. Dar mai ales, este o scriitoare cu farmec deosebit, al cărei roman, Omuleţul roşu, apărut în 2004, a constituit o revelaţie pentru lumea literară.
Cartea ei despre manipularea prin mass-media, prin mesaj subliminal, poate fi citită deopotrivă de studentii şi specialiştii din media, ca şi de oamenii obişnuiţi, de cei care vor să se instruiască, precum şi de cei care doresc o informaţie pertinentă şi pe înţeles. xemplele abundente din presa şi televiziunea din România ultimilor ani, ascuţimea observaţiei şi cultura neostentativă a Doinei Ruşti fac lectura de-a dreptul palpitantă." (Lucia Verona şi Horia Gârbea, Săptămâna financiară, 7 martie, 2005) Aşa cum adăuga Liviu Antonesei pe coperta acestei cărţi, "... este vorba despre o temă cu puternice dimensiuni etice. Artistul poate utiliza efectele subliminale fără reproş pentru că ţine de specificul muncii sale are mizează, uneori, pe obscuritate, pe ambiguitate, pe sugestie... Dar atunci când procedeele intră pe mâna jurnaliştilor, politicienilor, administratorilor, lucrurile se schimbă dramatic."
Mesajul este greu de stăpânit" (Doina Ruşti)
Se întâmplă ca aflat în faţa unei creaţii artistice, omul să trăiască o emoţie declanşatoare, să absoarbă anumiţi stimuli sau să intre în contact cu simbolurile oferite de aceasta. Tablourile lui Dali, de pildă, intrigă, uluiesc, obligând la asociaţii simbolice subiective. Mecanismele după care operează acestea constituie subiectul cărţii Doinei Ruşti, MESAJUL SUBLIMINAL ÎN COMUNICAREA ACTUALĂ, apărută în luna mai la Editura Tritonic.
Analiza pe care o oferă această carte nu este sufocată de rigiditatea teoriei, deşi se bazează armonios pe ea; cu atât mai mult cu cât tema se află într-o zonă de mare interes pentru actualitatea sociologică şi jurnalistică. Doina Ruşti operează cu teorii din psihanaliză, sociologie, lingvistică, stilistică, semiotică, dar într-o manieră atât de deschisă, aproape didactică, încât mesajul cărţii ajunge şi la cititorul neavizat.
Problema mesajelor subliminale a inceput să fie discutată pe la jumătatea secolului al douăzecilea de către avocatul şi jurnalistul amercan, VANCE PACKARD. Lucrarea sa, PERSUASIUNEA CLANDESTINĂ, tratează pentru prima dată problema influenţării subliminale. Totul a pornit de la un experiment extrem de simplu: în timpul derulării unui film într-un cinematograf au fost intercalate fulgerătoar anunţurile "Beţi Coca Cola" şi "Mâncaţi Pop Corn". Viteza de derulare a acestor mesaje era mult prea mare pentru a lăsa spectatorilor timp să le înregistreze (conştient). Cu toate acestea, s-a anunţat o creştere a vânzărilor firmei Coca-Cola, iar pop-cornul s-a vândut cu 18% mai mult decât până atunci. Deşi irelevante, rezultatele au deschis discuţia despre influenţa subliminală şi au generat o serie de noi experimente.
Orice cuvant pătrunde aproape imperceptibil în conştiinţa celorlalţi şi aduce cu sine un mesaj. Lexicul personal devine o zestre individuală cu care ne prezentăm în societate, un capitol al istoriei personale. Pornind de la această premisă, Doina Ruşti analizează salutul, numele, cuvântul criptic, şablonul, imprecaţia, povestea, acordând, de asemenea, o atenţie deosebită şi receptării cuvântului, efectelor pe care acesta la produce:"...cel ce cheamă pe nume nu face doar o invitaţie nevinovată şi seducătoare, ci îşi exercită puterea de a-l înrobi pe cel chemat, pentru că a-i spune numele este ca şi cum l-ar lăsa fără apărare, descoperit şi neputincios. Atâta timp cât numele este necunoscut, sunt neştiute şi cooordonatele care îl poartă." Această afirmaţie este aplicată în contextul tradiţiilor româneşti unde există superstiţia că numele constituie o cheie care îi permite străinului (poftit sau nepoftit) să pătrundă în lumea intimă a individului. Exemplele sunt savuroase, cu apel la descântece, zeităţi sau... Freud ("Uitarea de nume şi de grupuri de cuvinte" din "Introducere în psihanaliză").
Doina Ruşti nu neglijează forţa imaginii, cu atât mai mult cu cât ea nu necesită decodificare promptă şi este asimilată fără probleme, intrând în contexte schematice care o readuc uneori în supraliminal cu o încărcătură de sens de nebănuit. Este, evident, cazul filmelor sau... al publicităţii. Sugestia acţionează de multe ori în mod direct, dar păstrează o zonă de rezervă în care se păstrează stimulii potriviţi cu dorinţele unanime. Exemplul Doinei Ruşti este elocvent: în timpul campaniei electorale pentru ocuparea posturilor de primari, imaginea lui Mircea Geoană (care era la momentul respectiv şi ministrul de externe al României) apare pe o clădire impozantă din capitală, pe aceeaşi clădire însă aflându-se şi o reclamă luminoasă la "Johnnie Walker". Evident că asocierea candidatului cu aceasta nu dădea bine, astfel încât soluţia de compromis a fost acoperirea reclamei la whisky cu o pânză albă. Efectul a fost dezastruos (şi, spune Ruşti, e posibil chiar să fi influenţat negativ alegătorii): Mircea Geoană zâmbea la umbra unei cruci albe. Această fotografie a circulat şi pe Internet în timpul campaniei şi, deşi este greu de dovedit că imaginea crucii a acţionat sau nu subliminal, este clar că "întâmplarea", asocierea nu au avut efectele scontate de către stuff-ul de campanie al lui Mircea Geoană. "A existat o sugestie a sfârşitului, înregistrată conştient sau nu, iar ea a acţionat impunând impresia negativă", mai spune Ruşti.
Experimentului comunist ii este dedicat un alt capitol, cartea făcând analiza atât asupra limbajului persuasiv al acestei epoci, dar şi asupra atitudinilor oamenilor aflaţi sub influenţa acesteia, în contextul social impus de sistem. Ruşti vorbeşte de "arhetipul vătafului": dincolo de atitudinea inflexibilă şi dominatoare cultivată în sistemul ceauşist există şi cealaltă faţetă: slugărnicia. Ecourile acestor atitudini "se aud" clar şi astăzi:
"Nu este vorba despre cei ce erau profesori şi înainte de 1989, ci de oamenii care s-au bucurat de revoluţie şi care şi-au făcut o carieră universitară după model occidental, au beneficiat de burse de studiu, au predat chiar o perioadă într-o ţară civilizată şi s-au specializat în studii doctorale, au scris cărţi şi sunt recunoscuţi în multe cercuri internaţionale. Nu se poate spune că veunul regretă epoca ceauşistă ori că a aprobat-o. Ei fac parte dintre acei oameni care au încercat să se protejeze. În ciuda idealurilor lor, puşi în situaţia de a fi profesori, se comportă conform modelului ceauşist. Nu este vorba despre o copiere grosolană a modelului, ci despre activarea arhetipului într-un context renovat. (...) Ceea ce frapează este comportamentul de vătaf: îţi tratează studenţii ca pe nişte servitori, ori chiar ca pe nişte duşmani de clasă. Îi stimulează pe cei cuminţi şi lipsiţi de strălucire intelectuală şi îi sancţionează pe cei inteligenţi. Îi întrerup şi îi intimidează în timpul examenelor, sunt inconsecvenţi în decizii, pun note mici de teama de a nu li se reproşa mediocritatea. Şi ceea ce este şi mai interesant, îşi satisfac instinctul autarhic prin discurs; meseria însăşi le-o permite: cursurile sunt lungi discursuri adormitoare, alcătuite din citate, după modelul ziarelor dictaturii. Nu permit niciodată să fie întrerupţi ori contrazişi. Studenţii nu au voie să aibă idei ori să pună întrebări.(...) genul acesta de profesor-vătaf nu are colegi. Toţi ceilalţi profesori se află sub nivelul lor. Nimeni nu are vreun merit, cu excepţia poate a unui alt mediocru, umil şi ştiut doar de vătaful care îl prezintă." Desigur, sistemul de învăţământ are deficienţe mari peste tot în lume. În acest caz nu este vorba despre acele lipsuri, ci despre reacţia unor oameni care au negat sistemul ceauşist.
Mesajul este greu de stăpânit - mai spune Doina Ruşti, insistând asupra dificultăţilor care apar în încercarea de a-l controla, atât de partea emiţătorului, cât şi de partea receptorului. MESAJUL SUBLIMINAL devine astfel o carte importantă pentru oricine are responsabilitatea asupra mesajului transmis. În această acţiune, certă este doar intenţia; de aici însă, mesajul parcurge mai multe trasee, transformându-se, ieşind de sub control, pătrunzând într-un mediu care îşi are proprietăţile sale. Astfel, devine dificil de spus cum şi cât poate să influenţeze un cuvânt strecurat "în cripta memoriei".
Astfel, cititorii sunt invitaţi să profite de lectura acestei cărţi nu pentru a deveni practicanţi frenetici ai procedeelor subliminale, ci pentru a le descoperi, pentru a le deconstrui şi, nu în ultimul rând, pentru a se proteja! (Alina Livia Lazăr - agonia.ro)Mesajul subliminal
Volumul Doinei Rusti, desi nu are rigiditatea stilistica a unui manual universitar, porneste de la teorii, fara sa ramana la nivelul restrictiv al demonstratiei. Cartea propune un punct de vedere pe marginea teoriilor deja existente, observatii legate de un experiment social complex, cum a fost viata cotidiana in perioada comunista, analize care pornesc din sfera semioticii spre obisnuintele lingvistice curente. In mare, volumul urmareste repetitia si sugestia ca mijloace de impunere a unor mesaje secrete. (Sebastian S. Eduard - Jurnalul naţional)
ENCICLOPEDII MODERNE
O hartă a culturii lumii în rama cronologiei se poate trasa, în proportia care scrutează - sugerîndu-l doar - întregul: "la scară", asemeni indicatiilor legendei unei viziuni topografice. Eruditia este raportul individual pe care învătatul îl are cu nesfîrsita mathesis, materie universală a cunoasterii. Fiind mereu o variabilă, ea este doar reflectarea sumară a impulsului colectiv, arhetipal, de memorie ancestrală, functionînd în două sensuri complementare, desi concurente: ca activitate conservatoare si totusi selectivă, în lumina care filtrează valorile durabile, le descoperă în componentele rezistente la eroziunea timpului, le clasicizează.
Imaginii alegorice a bibliotecarului lui Archimboldo, obsesiei bibliotecii fără sfîrsit din metafora borgesiană li se asociază, astăzi, cuceririle impetuoase ale retelelor virtuale, promitînd link-uri fără de număr si posibilităti fără sir în labirintica (desi accesibilă - pe trasee cu pasi nenumărati) lume a internetului. Ceea ce rămîne marea provocare a acestei "cărti" (ce departe, poetic, visul mallarméan al Cărtii..., intangibilă, atotcuprinzătoare, atoteternă!) este miscarea supusă hazardului, în materia aleatorie, disponibilă cunoasterii elementare. Nivelînd în absolută măsură, punînd pe acelasi plan, tratîndu-le indistinct, reducînd la definitie lucruri esentiale si trivial de neînsemnate, democratia informatiei participă cu sîrg la profilul epocii postmoderne a "accesării" cunostintelor.
Proiectul enciclopedic hrăneste visul umanitătii de a strînge - în limite asumabile - quintesenta lumii (ne)cunoscute / de cunoscut. Mai precis, aspiratia totalizantă se manifestă, începînd cu secolele Renasterii si Iluminismului, ca tentatie a spiritului de a cuprinde, prin functia recuperatorie si creatoare, lărgind mereu însusi universul cognitiv, ceea ce mintea omenească este capabilă de a sintetiza - în sens... chimic si filosofic.
Ca o anamnesis fată de uriasul corpus al literaturilor lumii, al "bibliotecilor" de gîndire - filosofie si istoriografie, filologie sau stiinte pozitive - enciclopedismul înregistrează simultan efortul sintetizator si evaluativ, operatie de selectie, judecată si situare. Desi covîrsitor poate părea aspectul cumulativ, acela de stocare, enciclopedia nu rămîne uriasa aglomerare de date si coordonate ideologice repertoriate, în intrări ca de dictionar. Un sens al evolutiei cunoasterii, o diagramă a expansiunii mathesice sînt mereu de asteptat, ca o realitate superpusă, deductibilă sau explicită, a expozitiunii domeniilor în enciclopedie, a istoriei concentrate a savoir-ului universal.
Perioada helenistică, reaminteste Umberto Eco, cea a "păgînismului în criză, a primelor încercări de organizare teologică a crestinismului", a dat primele regestes, "repertorii ale cunoasterii naturaliste traditionale", între care Historia naturalis a lui Pliniu cel Bătrîn este principalul exemplu. Se nasc, cu acestea, primele enciclopedii, a căror trăsătură dominantă este structura cumulativă, "une disposition par entassement", care amestecă informatii despre "animale, minerale, vegetatie, locuri exotice, fără cea mai mică discriminare între o informatie verificabilă si una legendară, nici minima încercare de a pune în ordine" toate acestea1. Physiologus, scris în greceste între secolele II-IV după Hristos, "tradus sau parafrazat în latină" este sursă tuturor bestiarelor medievale si tuturor enciclopediilor.
Pentru a păstra imaginea nucleară a primelor orientări umaniste, ne putem întoarce la sursele vointei de reasimilare a existentei culturale antice. În cuvintele lui Jean-Marie Goulemont, scienza nuova visată de Petrarca este "un efort de a îndepărta pulberea timpului, de a descoperi sub ridurile vîrstei prospetimea primelor zîmbete în fata lumii"2. Altfel spus, umanismul renascentist doreste recuperarea momentelor aurorale ale existentei gînditoare si creatoare, atît sub aspectul puritătii "limbii" culturii, limbile clasice ale Antichitătii, cît si sub acela al elevatiei unor modele eterne.
În reveria justificatoare, se desprinde figura-emblemă, acel uomo universale care a marcat specifica aspiratie spre cunoastere a Renasterii, din unghiul unei viziuni antropocentrice. Corespundea deopotrivă, acest profil al eruditului umanist, nevoii de a apropria si a domina prin stiintă marea enigmă "nesplicată", cum a spus poetul, diversitatea infinită sub care se înfătisează spiritului lumea fenomenală si modul în care o percepem.
Cum vorbeste, zilelor noastre, un proiect enciclopedic? Cum se poate el apăra de umbra strivitoare a marilor opere de gen, sub rafturile grele ale cărora se asază? Istoria gesturilor de restaurare si unificare a sensurilor culturii a fixat modele incontestabile si în spatiul românesc. Dimitrie Cantemir, principe luminat si personalitate avînd pereche în figurile europene de prim rang ale epocii, a fost primul care a înfăptuit în propria operă o sinteză a culturii române. I se alătură în timp, din această perspectivă, visul lui Heliade-Rădulescu de a alcătui, printr-o campanie de traduceri, o "bibliotecă universală". Semnul timpului devine lizibil în imaginarea tuturor acestor deschideri.
Azi, o Enciclopedie a culturii umaniste (religie, literatură, filozofie) are în vedere componenta receptării, orizontul de asteptare (si de... răgaz) al cititorului, si se adresează, pragmatic si nuantat ludic, unor "oameni grăbiti". Am citat (inclusiv prin prevenitoarea notită paratextuală care captează bunăvointa si promite o lectură concentrată... în timp) cartea excelentă semnată de Doina Rusti, publicată în 2004 la Editura Niculescu, Bucuresti3. Există un efect tonic în rezultatul selectiei pe care autoarea a operat-o, spre a o comunica, inteligibil si variat, cititorului. Nu fiindcă am invidia cultura transoceanică a digest-urilor, abrevierea culturală (re)inventată specific în epoca Lumii Noi, ci tocmai fiindcă, dimpotrivă, operatia de concentrare lasă să se exprime o coerentă a densitătii culturale, a istoriei ideilor, a literaturilor si momentelor de ruptură si instaurare a modurilor de gîndire universală. Din Antichitatea egipteană si pînă în pragul al treilea, socotit în milenii, iluzia cea mai pregnantă a coerentei este dată de formularea unor propozitii definitorii pentru epoca cercetată, precum: "Secolul al III-lea. Întoarcerea la Platon. Antichitatea păgînă se conservă în structurile intime ale crestinismului" (p. 60); "Secolul al XI-lea. Înapoi la Ghilgames. Cultura Europei începe cu epopeea crestină" (p. 81). Fiind cea mai frapantă inventie literară, recuperarea modelului antic în eroicele Chansons de geste marchează un secol de creatie literară. "Secolul al XII-lea. Orient si Occident. ŤSecolul al XII-lea este secolul exploziei lumii crestine latineť (Jacques Le Goff, Nasterea Purgatoriului)" (p. 84). Pentru un secol al "atitudinii", cum este "Secolul al XIX-lea. Genialitate si revoltă", autoarea găseste o cheie a substratului... pulsional al sutei a 19-a: "În acest veac se pare că s-au declansat toate dorintele secrete ale omenirii". Împovărător pentru statisticianul enciclopedist, cel din urmă secol îsi reclamă, exhibînd-o, nevoia de a cuprinde în forma inteligibilă dispersia nebună a creativitătii si cunoasterii: "Secolul al XX-lea. Setea de sistem. Marcat dramatic de două războaie, secolul... a căpătat, după primul dintre acestea, o exuberantă de nevisat, iar, după cel de-al doilea, o exacerbare tradusă printr-o apologie a solidaritătii. În primele decenii este regăsită valoarea individului. Lumea este preocupată de sinteza informatiei" (p. 171). Nu este greu să descifrăm aici justificarea "abisală", oglindită în efigia timpului, pentru însăsi cartea / enciclopedia care-l "citeste", încercînd să-i surprindă profilul. Autoarea procedează cu o remarcabilă măsură la distinctia între fundalul ideologic, factual, evenimential si strălucirea individuală a operei care si-a pus amprenta pe spiritul veacului, influentînd viitorul. În spiritul "docent", cu o admirabilă mobilitate intelectuală, reflectată în dinamica tematică si... vizuală a paginii, Doina Rusti creează un manual al secventelor cultural memorabile. Regăsim cu interes marile creatii ale literaturilor lumii, antologate prin scurte expuneri ale subiectului si semnificatiilor simbolice ale lumii de inventie. Consecvent, rezumatele participă la o imagine coerentă a creativitătii si epistemei temporale, pe care autoarea o îmbogăteste prin contributia metatextuală, indicînd surse fundamentale ale unor bibliografii (în selectia autorizată si sigură, nuantată si informată) propuse cititorilor (mai putin grăbiti!).
Alcătuită cu o facultate ce condensează, mica enciclopedie se desparte de categoria operelor de informatie care se structurează în "intrări" si articole (dictionarele), cele care opun haosului tematic o "ordine" a hazardului, alfabetică. Cel putin, "tirania cronologiei", una care verifică si constructul narativ, fictional sau nu, capătă un sens în demersul cu perspectivă istorică asupra creativitătii si cunoasterii lumii.
Avînd la îndemînă, spre comparatie, Dictionarul tematic al Evului Mediu occidental, coordonat de Jacques Le Goff si Jean-Claude Schmitt, ori o Encyclopédie d'aujourd'hui, una a Simbolurilor (editia franceză a lucrării lui Hans Biedermann, Knaurs Lexikon der Symbole, 1989, o "recenzie enciclopedică"), ambele redevabile modelului Encyclopedia Universalis, detasăm totusi pornirile elementare ale lucrărilor de gen. Una, analitică si discursivă, atomizează obiectul studiului (o epocă) în suma de perspective deschise de domeniile de interes, multiplicabile ad libitum: Adunările, Alimentatia, Amorul curtenesc, Animale, Artizanii, Biblia, Biserică si papalitate etc. Cealaltă sacrifică orice posibilitate a coordonării tematice si cronologice, într-o "acronie" a nediferentierii, altfel decît în interiorul articolelor, de fals dictionar (atîta timp cît el încalcă regula definirii nominal-notionale, a explicatiei curente si elementare, înscriindu-se în planul speculatiei alegorico-simbolice, fiindcă autorul gîndeste o sectiune în imaginarul tuturor timpurilor, care a inovat pe canavaua termenului-sensului propriu). Se conturează, astfel, ceva între Atlas, bestiar, fiziolog, tratat si lexicon - dezvoltînd sensurile superpuse ale cuvintelor, într-o implicită istorie a mentalitătilor si viziunilor simbolice. Exemplu: "Cavaler. (...) Acestei conceptii eroice a(supra) cavalerului, influentată în parte de religie, s-a suprapus ulterior, începînd cu secolul al XII-lea, o conceptie propriu-zis spirituală, care a dat nastere diverselor ordine ale cavalerilor, semi-religioase, semi-războinice, precum Ordinul ospitalier al Sfîntului Ioan din Ierusalim (...)"4. În plus, si spre deosebire de Dictionarul tematic ce-si obligă, îsi subordonează autorii-colaboratori, această sinteză este tributară dinainte dorintei de a nu stirbi, de a repertoria indirect viziunile diferite, deja opuse, ale creatorilor de scoală în teoria simbolurilor: Freud, Jung, Dumézil, Walter Otto, Jacques Lacan, Lévi-Strauss, Gilbert Durand, sau, dinspre doctrina crestină, Karl Barth ori Balthasar von Urs. Aceeasi dorintă de a stabili un cosmos ("adică o existentă reglată, ordonată, si cel putin partial inteligibilă, în locul unui simplu chaos"), urmărită în eforturile ultimelor trei sute de ani ale stiintei5, se sprijină pe contributia informală a unor discursuri autorizate.Note:
Umberto Eco, Art et Beauté dans l'esthétique médiévale, trad. din italiană de Maurice Javion, Bernard Grasset, Paris, 1997, p. 113.
Cf. Christian Amalvi, în Jacques Le Goff, Jean-Claude Schmitt, Dictionar tematic al Evului Mediu occidental, Editura Polirom, 2002, p. 260.
Doina Rusti, Enciclopedia culturii umaniste (religie, literatură, filozofie). Pentru oameni grăbiti, Editura Niculescu, Bucuresti, 2004.
Encyclopédie des Symboles, editie franceză coordonată de Michel Cazenave, Librairie Générale Française, 1996, pp. 131-132.
Ibidem, Introducere, de Michel Cazenave, p. XI.
(Lăcrămioara PETRESCU - Convorbiri literare, iulie, nr. 7, 2004)
Copyright © Doina Ruşti