|
|
|
|
|
|
|
| Doina Ruşti | Cămaşa în carouri | Lizoanca | Fantoma din moară | Zogru | Omuleţul roşu |
Nr. 9 |
Moara lui Călifar
martie, 2007
Sumar
Andreea Baciu - Cultura indiană
Dana Nicolaescu - Probleme dogmatice şi morale în textele iudaice
Dan Truţia - Imhotep
Mirona Radu - Visul în câteva capodopere cinematografice
Petrică Baboia, Complexul oedipian
Cristina Drăgan - Arhetipuri si simboluri in mitul eroului
Florin Mihai - Civilizaţia chineză
Diana Arsith - Mentalităţi şi atitudini reliefate în ecranizări după romancieri romantici
Cultura indiană
Cosmogonia hindusa
Credintele si povestile cu privire la originea lumii sunt foarte vechi. Speculatiile filosofice referitoare la nasterea si la constitutia universului, asa cum se afla in sistemele cosmogonice si ontologice ale indienilor si ale grecilor reprezinta primele incercari de gandire la aceste popoare.
Literatura Indiana incepe cu Rig-Veda, o colectie de 1028 de imnuri in versuri ce contituie cel mai vechi document literar al popoarelor indoeuropene. Unele din acestea sunt de natura filosofica si se preocupa de originea lumii. Intre acestea este celebrul imn al "Creatiunii" care cuprinde intreaga conceptie cosmogonica de mai tarziu a indienilor.
Acest imn a fost trades in limbile europene, mai ales in germana , dar nu a fost redat exact datorita interpretarii gresite a unor pasaje sau a obscuritatii textului original.
Cuvantul "Veda" inseamna "a sti". O veda este literalmente, o carte a cunoasterii. Pluralul "Vede" este folosit de hindusi pentru a desemna intreg patrimonial sacru al ideilor traditionale despre originea lor;RIG-VEDA , X, 129
"Atunci nu era nici nefiinta, nici fiinta"
Atunci -inainte de creatiune, in starea primordiala
Lumea aceasta (idam) a fost la inceput si reala si nereala; ea a existat sin u a existat; ea a fost atunci numai gandire. De aceea inteleptii spun despre ea ca nu era nici nefiinta , nici fiinta; pentru ca era gandirea ; iar gandirea nu era nici ceva real, nici ceva nereal. Aceasta gandire a dorit sa se manifeste ca ceva creat, mai pronuntat si mai concret; ea isi dori o personalitate (atman) si astfel se infierbanta si se condensa. "Era oare un adanc fara fund?"
Intainte de nasterea acesteai lumi nu exista notiunea de "moarte" pentur ca nu era nici un muritor.
"Liber sufla fara suflare acest UNUL; mai presus de el nu mai era nimic altceva."
Unul este substanta primordiala BRAHMA.Fiinta primordiala rasufla fara a produce o suflare, deci ea nu traia in mod fizic, ci doar spiritual pentru ca era doar inteligenta.
Prin negarea lumii "nu mai era nimic altceva" se exclude existenta a ceva mai presus sau mai prejos ori diferit de Brahma.
"Acest UNUL a devenit TOTUL" (R.-V., 8, 58,2)
"Unul e stapan peste tot ce misca si tot ce sta; el a devenit tot ce merge si tot ce zboara" (R.-V., 3,54,8)
Aici se arata inca o data haosul si nasterea, adica transformarea in univers agermenului lumii cuprins in haos.
"La inceput s-a ivit deasupra acestuia dorinta, care a fost cea dintai emanatie a spiritului"
In cugetul Creatorului se ivi dorinta de a crea acea lume care era numai apa, numai valuri.
Conform acestei conceptii, nasterea lumii materiale s-ar produce din fiinta primitive spirituala. Prima emanatie a spiritului a fost dorinta, de asemenea, inca spirituala, vointa de a crea. Lumea reala este o emanatie a finite primordiale, care este spirituala si nemateriala. Ea s-a nascut printr-o separare.
"Legatura cu fiinta au gasit-o inteleptii in nefiinta cercetand cu intelepciune in inima lor"
Ochiul spiritual al celor ce vad (al inteleptilor) a patruns cu raza sa lumina prin mijlocul intunericului acelei epoci premergatoare si a raspandit, astfel, lumina asupra intregului act al creatiunii.
"Raza lor luminoasa era indreptata de-a curmezisul"
Expresia "de-a curmezisul" da nastere intrebarii daca ins tarea primordiala a lumii existau dimensiuni. De aici intrebarea: "A fost oare un dedesubt? A fost oare un deasupra?"
"Puterile creatoare erau; puterile primitoare erau; puterea pasiva era dedesubt; puterea activa deasupra"
Cele doua principii creatoare ale zeului suprem: principiul masculina si principiul feminina. -ideea unei uniri ale principiului feminine vazut ca energie sic el masculin e foarte veghe in sistemele cosmogonice indiene. In RigVeda si in Brahmane se afla adesea aluzii a impreunarea cerului cu pamantul, care, impreuna, dau nastere oamenilor, zeilor si tuturor creaturilor.
"Cine stie intr-adevar, cine ar putea spune aici de unde s-a nascut, de unde-I aceasta creatiune? / Zeii s-au ivit dupa crearea acestei lumi; atunci cine stie de unde s-a nascut?"
Daca zeii s-au nascut dupa crearea elementelor, cine ar putea cunoaste creatia care precede, in timp, nasterea lor?
UNUL si incertitudinea asupra CREATIUNII
In cele mai multe din imnurile filosofice ale Rig-Vedei se vorbeste de un creator al Universului.
In versul penultim al Imnului creatiunii poetul se indoieste daca lumea a fost facuta sau s-a nascut altfel; iar principiul creator nu poarta nici un nume , ci e nuemste UNUL. El sa nascut prin puterea caldurii. Acest UNUL era, deja, o fiinta intelectuala si primul produs al spiritului sau a fost "kama", adica dorinta, placerea senzuala. In acest Kama, inteleptii, cercetand in inima lor , au gasit prin meditatie, legatura dintre fiinta si nefiinta.. Astfel gasim marea idée despre UNITATE, ideea ca tot ceea ce vedem in natura si pe care credinta populara o numeste "zei", este , in realitate, numai o emanatie a celui UNIC , ca orice pluralitate este numai aparenta. Aceasta este si doctrina fundamentala a Upanisadelor.Brahmanele si legendele asupra creatiei
Sunt foarte numeroase legendele privitoare la creatiune in Brahmane. In cele mai multe legende Prajapati este unicul Creator , de la care isi trag originea lumea si fiintele. Exista, insa, Brahmane si pasaje unde insusi Prajapati e creat, iar creatiunea incepe cu apa sau cu nefiinta sau cu Brahma.
Cea mai importanta legenda privitoare la creatiune spune ca " La inceput nu era nimicdecat apa, o mare de apa. Apele acestea au dorit sa se propage. Ele se chinuira si practicara asceza. Atunci se nascu in ele un ou de aur. Acesta pluti pe ape un an. Dupa un an se nascu din el un om. Acesta era Prajapati. El sparse oul de aur. Pe atunci nu era inca un loc de stat. De aceea oul de aur pluti, purtandu-l un an. Dupa un an Prajapati cauta sa vorbeasca si rosti "bhuh" si acest cuvant deveni "pamantul" "bluvah" si acesta deveni "vazduhul" , "suvar" si acesta deveni "cerul"
In alte legende se vorbeste despre existenta lui Brahma care i-a creat pe zei si le-a dat cele trei lumi pentru a locui. Pamantul lui Agni, Vazduhul lui Vayu si cerul lui Surya. De aici ideea trinitatii. O alta legenda incepe intr-un mod si mai interesant; prin existenta nefiintei.Upanisadele
Cuvantul "upanisad" inseamna "invatatura secreta" Intreaga filosofie a upanisadelor consta in identitatea dintre sufletul universal (Brahma)si sufletul individual (Atman). Aceasta invatatura este rezumata in celebrele cuvinte: "tat tvam asi" "aceasta esti tu" adica: "Universul si Brahma, aceasta esti tu."
Upanisadele sunt o anexa la Brahmane si constituiesc a treia subimpartire a Vedelor. Cele mai vechi dateaza din jurul anului 800 i. si prin ele sunt reluateviziunile asupra originii universului, a naturii zeilor, a sufletului si legatura dintre spirit si materie.
Prima lectie pe care inteleptii din "Upanisade" o predau elevilor lor este insuficienta intelectului lor. Acesta este conceput ca pe ceva nesigur in fata intelegerii infinitului sau e elementelor fundamentale ale realitatii. Este necesara o cunoastere mai aprofundata decat prin simturi si ratiune. "Nu prin studio se ajunde la Atman (sufletul lumii) , nu prin genius au invatand din carti.... Un Brahman trebuie sa renunte sa invete sis a devina precum un copil mic... san u mai alerge dupa cuvinte, doar ca sa-si oboseasca limba".
"Brahman, care-si este sufficient lui insusi, si-a potrivit portile simturilor astfel incat ele sa priveasca spre exterior; prin urmare, omul priveste in afara lui; dar s-a intamplat ca un intelept, inchizand ochii si dorin nemurirea, sa vada sinele care zace ascuns in interior"
Daca, privind in ele insusi, un om nu gaseste nimic, aceasta este dovada exactitatii introspectiei sale, pentru ca nimeni nu poate astepta sa gaseasca eternal, atat timp cat ramane in lumea efemerului si a particularului.
Prima etapa pe care omul trebuie sa o urmeze pentru a simti realitatea interioara consta in faptul ca esenta propriului eu nu este corpul, ci spiritual; nici eul individual, ci aceasta profunzime tacuta din om, Atman. A doua etapa este Brahma, esenta lumii tangibile care patrunde totul, care este neutral, impersonala, cuprinde totul, este la baza a tot si a toate; "Realul Realului", "Sufletul nenascut, care nu se distruge, care nu moare", care este sufletul tuturor lucrurilor precum Atman este sufletul tuturor sufletelor; singura forta care exista dincolo, dedesubtul si deasupra tuturor fortelor si tuturor zeilor.
A treia etapa este cea mai importanta din toate: Atman si Brahman nu sunt decat UNUL. Sufletul(non-individual) sau forta care este in noi se confunda cu sufletul impersonal al lumii.
Upanisadele inradacineaza aceasta doctrina in spiritual discipolului. Dincolo de toate formele, in spatele tuturor valurilor, subiectivul si obiectivul nu sunt decat unul; noi insine , atunci cand realitatea noastra este dezindidualizata. Mai sunt intalnite credinta in transmigrare (metempsihoza) si aspiratia spre eliberarea (Moksha) de acest lant al reincarnarilor successive.Cugetari privitoare la creatiune
"Intreg Universul acesta este Brahma; de la el purcede,in el se reintoarce; in el respira"
Brahma este esenta imprastiata in intreg universal.El este baza intregii existente si in acelasi timp, principiul creator.
"La inceput era numai Fiinta, si anume ca Unul, fara al doilea."
"La inceput era numai Nefiinta si din acesta nefiinta s-a nascut Fiinta"
Cum ar putea sa se nasca fiinta din nefiinta?
"La inceput nu se putea deosebi nimic in universal acesta. El era infasurat in moarte"
"Dupa cum panza iese din paianjen, dupa cum micile scantei ies din foc, asa purcede din sufletul acesta tt ce respire, toate lumile, toti zeii si toate fiintele."Filosofia Indiana izvoraste direct din Upanisade si cuprinde sase sisteme. Scrierile lor constau din aforisme, numite Sutra, extreme de concise si de obscure. Deasupra tuturor acestor sisteme exista o conceptie filosofica comuna numita Brahmanism rationalist. Toti ganditorii, independent de sistemul filosofic caruia ii apartineau, aveau aceleasi apreri despre maretie si despre suflet. Credinta unui filosof Indian in vesnicia substantei lumii-fie ca aceasta substanta are o existenta reala si amteriala, fie ca e o simpla iluzie-provine din urmatoarea dogma: "Din nimic nu se naste nimic" "Cum se poate ca o entitate sa se nasca dintr-o non-entitate?"
Mahabharata
In Vede nu se gasesc precepte morale. Si in Brahmana nu se vorbeste aproape deloc despre morala. Cu toate ca sunt tratate teologice prin excelenta, ele se ocupa numai cu ritualul jertfei. Elementul moral apare in in Upanisade. El se gaseste in legtura cu invatatura despre karman. Ideea fundamentala a tuturor Upanisadelornu este atat virtutea cat mai ales, cunoasterea adevarului ascuns.
Morala ocupa un loc important in Mahabharata si in textele sfinte ale budistilor. Pentru Hindusi Mahabharate este o carte de filosofie afirmata inca din introducere: "Aceasta este o carte sfanta de morala. Aceasta este cea mai buna carte a vietii." In aceasta carte, morala universala se transmite prin dragostea fata de toate fiintele si renuntarea la bucuriile vietii pamantesti. "Doi oameni vor fi inaltati pe lumea cealalta mai presus de ceruri: cel cu putere fara margini, care totusi, se fereste de a o intrebuinta in chip nesocotit, sic el care nu e bogat si totusi poate da" (Mahabharta, V, 1028) "...ii asteapta pe cei rai un iad ingrozitor-o prapastie adanca de suprema nenorocire in ale carei adancuri cor cadea cei rai si-si vor deplange osanda pentru un sir nesfarsit de ani" (Mahabharata. XII, 5, 45)
"Aceasta este chintesenta adevaratei dreptati; poarta-te cu altii cum ai voi sa se poarte altii cu tine. Nu fa aproapelui tau nimic ce n-ai dori dupa aceea sa-ti faca aproapele tau. Fie ca pricinuieste bucurie sau durere, fie ca face bines au rau altora, fie ca indeplineste sau refuza o rugaminte, omul dobandeste o norma dreapta de actiune uitandu-se la aproapele sau ca la sine insusi" (Mahabharata)
"Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel" (Luca, 6, 31)Budismul
Budismul ajunge la o mare inflorire in India sub domnia regelui Asoka, unul din cei mai nobili reprezentanti ai virtutii hinduse. Sub Asoka, brahmanismul si budismul si nenumarate secte religioase sis coli filosofice sunt tolerate si sprijinite caci toate aveau ca tinta suprema legea morala.
Ceea ce a dus la aparitia budismului a fost ideea potrivit careia morala este de origine naturala; ea se bazeaza pep e conventii si necesitati sociale sin u pe o porunca divina. Natura este indiferenta fata de bine si de rau, virtute si viciu, iar soarele straluceste la fel deasupra borfasilor si sfintilor; o calitate a naturii in domeniul eticii ar fi imoralitatea transcedentala. Nu este necesara lupta impotriva instinctelor si pasiunilor, caci acestea ii sunt inspirate omului de natura; virtutea este o eroare, scopul vietii este viata si adevarata intelepciune consta in fericire.Aceasta este filosofia revolutionara ce a determinat sfarsitul epocii Vedelor si Upanisadelor.
Ceea ce caracterizeaza in primul rand budismul este bunatatea manifestata fata de toate fiintele care emrge pana acolo incat apara pana si vietatile cele mai inferioare si trateaza cu dragoste animalele cele mai vatamatoare. Aceasta dragoste pentru toate fiintele se numeste "prietenie". Ea se deosebeste de iubirea de aproapele a crestinismului prin aceea ca nu se margineste numai la oameni. Respectul acesta pentru orice fiinta se datoreaza in primul rand credintei in reincarnarea sufletului dupa moarte.
"Toate fiintele cauta fericirea; de aceea mila voastra sa se indrepte asupra tuturor"
Buddha acuza sacrificiile aduse zeilor si nu era de accord cu uciderea animalelor jertfite in aceste ritualuri; respingea orice cult si orice adoratie a fiintelor supranaturale, toate incantatiile, orice ascetism si orice rugaciune. Pe un drum fara controverse , el a ajuns la o religie lipsita de dogma si cler insistand ca salvarea este accesibila chiar si infidelilor si necredinciosilor.
Rasplata suprema a virtutii in conceptia ganditorilor hindusi este liberarea de renasteri si contopirea cu Sufletul Universal (nirvana), ceea ce , de fapt, este echivalent cu neantul.
Spre deosebire de legea lui "karman" din religia budista care nu il face pe om raspunzator pentru ceea ce savarseste el in viata actuala deoarece faptele sale sunt in buna parte predestinate pentru ca ele sunt o consecinta a vietii sale anterioare, in religia crestina omul este stapan pe actiunile sale si raspunzator pentru ele. In invatatura lui Buddha se pare ca Nirvana avea sensul de stingere a oricarei dorinti personale, act in urma caruia fiintele scapau de obliatia de a se renaste. Sursa si cauza Nirvanei este eliminarea oricarei dorinte egoiste si semnifica pacea. Stergerea totala a oricarei pasiuni, respingerea , emanciparea, refuzul de a accepta "setea nerabdatoare"-dorinta egoista. In viziunea sa , eurile noastre mereu ingrijorate si agitate nu sunt, in realitate, finite individualizate. Atunci cand am reusit, in sfarsit, sa nu ne mai consideram parti ale unui mare intreg, atunci cand am izbutit san e reformam "eurile" si dorintele , confruntandu-le cu marele Tot, atuncid eceptiile si enreusitele personale nun e vor mai adduce aceeasi tristete amara, caci toate acestea se pierd in imensitatea infinitului. Atunci cand vom invata sa iubim , nu viata noastra izolata, ci intreaga omenire si toate fiintele vii, doar atunci vom gasi, in sfarsit, pacea.Bibliografie:
* Will Duran - "Civilizatii istorisite" - "Mostenirea noastra orientala" , Editura Prietenii Cartii , Bucuresti, 2004
* Theofil Simenschy - "Cultura si filosofie Indiana in texte si studii", Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1978
Dan Truţia
Regie, IImhotep
Personajul negativ al filmului "Mumia" este un preot pe nume Imhotep. In film, Imhotep este blestemat pentru asasinarea suveranului sau, fapt considerat un sacrilegiu in cultura egipteana. Iata asadar inca un exemplu cum Hollywood-ul denatureaza adevarul istoric pentru a crea un subiect interesant, dar lipsit de substanta si chiar periculos in dezinformarea pe care o produce. Imhotep este un monstru, o stie toata lumea. Dar chiar asa sa fie? In continuare voi incerca sa arunc o raza de lumina peste adevaratul Imhotep, personaj antic ce a trait cu adevarat acum aproximativ 2600 ani inainte de Hristos.
Spre regretul nostru, relativ putine informatii au supravietuit din acea perioada indepartata. S-au descoperit in special statuete in care Imhotep este reprezentat in diverse modalitati: un om simplu, imbracat in straiele traditionale; altele il infatiseaza ca un intelept asezat pe un scaun si inconjurat de papirusuri. Dupa datari, cele mai recente statuete il reprezinta aproape ca un zeu, avand barba mare si alba, si tinand in mana un sceptru. Foarte interesant, statuetele aproape ca descriu povestea vietii lui Imhotep, care s-a ridicat de la stadiul de om simplu pana la o aparitie divina.
Studiind scrierile antice, se pare ca Imhotep s-a nascut la Ankhtowe sau in Gebelein, in sudul vechii Teba. Tatal sau a fost un arhitect pe nume Kanofer. Imhotep i-a calcat pe urme si chiar la depasit pe parcursul vietii, devenind cel care a construit prima piramida.
Imhotep, al carui nume semnifica "cel care vine in pace" a trait pe parcursul a nu mai putin de patru faraoni, cel mai cunoscut fiind Djoser. Imhotep nu a fost nici rege, nici nu se cunoaste sa se fi tras din persoane de vita nobila, ascensiunea datorindu-se numai inteligentei si priceperii sale.
Fiind o persoana cu foarte multe aptitudini, Imhotep a fost doctor, preot, scrib, intelept, poet, astrolog, arhitect si a avut functii importante in societatea egipteana: a fost vizir, dar si prim-ministru. Exista mai multe inscriptii care s-au pastrat si care sugereaza diversitatea functiilor detinute. O inscriptie de pe o statuie pastrata pana in zilele noastre mentioneaza despre Imhotep ca este "primul dupa rege" , "marele preot de la Heliopolis" sau "sculptor sef" si "tamplar sef". Judecand si prin prisma duratei de viata din acea perioada, este din ce in ce mai evident ca Imhotep nu a fost deloc un om oarecare, ci s-a nascut cu o extraordinara inteligenta si dorinta de invata sa ajute oamenii.
Ca doctor, Imhotep a lasat texte medicale, care de altfel au fost si cele mai bine pastrate. Se pare ca el este autorul papirusurilor Edwin Smith in care sunt descrise foarte multe tipuri de leziuni si termeni anatomici. De asemenea, a fondat o scoala de medicina, si asta cu mai bine de 2000 de ani inainte ca Hipocrat sa se fi nascut. Imhotep a tratat de-a lungul vietii peste 200 de boli dintre cele mai variate: abdominale, dermatologice, afectiuni respiratorii, oculare si multe altele. A fost un bun cunoscator al sistemului circulator. Conform Enciclopediei Britannica, textele antice demonstreaza ca Imhotep era foarte respectat iar reputatia sa a ajuns pana in Grecia unde in scoli se studiau metodele sale de tratament.
Arhitectul Imhotep a construit prima piramida a Egiptului - piramida in trepte a lui Djoser. Este primul arhitect pe care posteritatea l-a cunoscut si nominal. Tot lui Imhotep ii sunt atribuite piramida neterminata a lui Sekhemkhet si templul Edfu de langa Nil.
Piramida in trepte este si acum una dintre cele mai importante valori arhitectonice ale lumii antice conservata destul de bine pana in zilele noastre. Cat despre Sekhemkhet, din pacate nu s-au pastrat prea multe date despre viata acestuia in afara inscriptiilor din mormantul sau.
Ca maestru al artelor, Imhotep a fost patronul arhitectilor, al cunoasterii si a scribilor. Spiritul sau a fost pastrat viu in casta scribilor care aveau chiar o libatie in cinstea sa - inainte de a incepe lucrul varsau putina cerneala ca un dar sau ca o mica ofranda. Fara indoiala, personalitatea lui Imhotep a supravietuit mortii sale fizice, aprenta lasata asupra spiritului si societatii fiind mult prea puternica pentru a putea fi uitata usor. Cam la 100 de ani dupa moarte, a fost ridicat la rangul de semizeu iar dupa inca aproximativ 2000 de ani a fost "inaintat" la rangul de zeu. Astfel, el l-a inlocuit pe Nefertem, Zeul Parfumului. Cultura politeista, Egiptul s-a remarcat prin multitudinea de zeitati, cei mai cunoscuti fiind Ra - zeul Soarelui, Osiris - zeul mortilor si Anubis, paznicul lumii de jos.Singurul alt caz de muritor ridicat la rang de zeu este cel al lui Amenhotep, ceea ce dovedeste inca o data influenta covarsitoare pe care Imhotep a avut-o in timpul vietii. A fost asociat si cu Thoth, zeul intelepciunii, al scrierii si al invataturii. Pretuirea a mers pana la ridicarea de sanctuare de rugaciune, unde era adulat alaturi de Amenhotep. Unul dintre acestea se afla la Serapeum in zona de nord a Egiptului. Dar lucrurile nu se opresc aici. Mai tarziu si primii crestinii l-au identificat cu Hristos si s-au rugat lui. Desi Egiptul este tara in care a trait, influenta si popularitatea sa a ajuns pana in Grecia antica, unde a fost contopit cu Asclepios - zeul grec al medicinii. In onoarea sa, romanii au ridicat inscriptii pe zidurile templelor egiptene. Pana si arabii au inclus in traditiile lor elemente din scrierile lui Imhotep, zona cea mai influentata fiind Saqqara, unde se pare ca se afla mormantul sau.
Pentru acele vremuri, Imhotep a trait o perioada destul de lunga de timp, desi nu se cunoaste cu exactitate data mortii sale. Se pare ca ar fi murit in timpul lui Huni, ultimul rege a celei de-a treia dinastii. Pana acum nu s-a localizat mormantul sau, care se pare ca este un "mastaba" aflat la Saqqara.
Prin realizarile sale, atat de ordin fizic cat si spiritual, Imhotep s-a detasat ca un adevarat lider al vremurilor sale, in ciuda faptului ca nu a fost de neam regesc. Chiar si asa, puterea geniului sau a influentat in bine nu numai zona Egiptului ci si taramuri mai indepartate, popularitatea si vestea actiunilor sale ajungand pana pe continentul european. Mostenirea pe care a lasat-o inaintasilor ii asigura un binemeritat loc in istoria universala, fiind unul dintre acei oameni capabili sa ridice o natiune intreaga prin geniul creator. Atat in timpul vietii, dar si dupa moarte, Imhotep a dainuit in mintile si inimile generatiilor urmatoare, lucru care nu face decat sa intareasca inca o data valoarea deosebita pe care a adus-o Egiptului si implicit, lumii intregi.
Visul în câteva capodopere cinematografice
Sjostrom in "Caruta fantoma" (1921) prezinta visul eroului care se vede purtat intr-un sicriu de catre patru barbati. Acest episod anunta pe cel din filmul lui Ingmar Bergman - Fragii salbatici (1957). Filmul incepe ca o eruptie a subconstientului. Profesorul Isak Borg are un vis urat, un cosmar. Dar aici tehnica visului este mult mai stilizata, nimic grotesc, exagerat, nici unghiulatii deosebite ale camerei. Doar o senzatie de pustiu, de singuratate. Astfel profesorul Borg se plimba pe o strada pustie intr-un moment in care soarele este foarte puternic. Da sa se uite la un ceas, dar acesta este lipsit de indicatoare. Apoi isi scoate propriul ceas din buzunar dar care nu mai ticaie obisnuit, se aud bataile inimii.
Intalneste un individ cu o palarie, dar isi da seama ca acesta nu are fata. Apoi intalneste un cortegiu funebru. Sicriul cade in strada dupa ce o roata s-a desprins. Profesorul este foarte curios sa vada ce se afla in sicriu. Se apropie, mortul scoate o mana si il strange cu putere. Vedem ca mortul nu este altcineva decat profesorul insusi.
Aceasta coperta ne ajuta in descifrarea actiunii filmului. Este o poveste despre cenzura practicata siesi si celor din jur de catre profesorul Borg. Inca din primele momente ale filmului ne dam seama asadar ca personajul principal are o lipsa puternica: linistea sufleteasca. Calatoria lui la Lund, pentru a primi titlul de "doctor honoris causa" se transforma intr-o incursiune in timp, in amintiri, pentru a se regasi sau de a gasi linistea pierduta.
Coperta de final aduce semnificatii noi povestii. Ceea ce este foarte interesant e ca este prezentat un alt vis, dar opus primului. Este un vis luminos. Borg este copil si ii vedem pe parintii sai la pescuit. Profesorul s-a impacat cu sine si a gasit putere in varsta copilariei.
Dupa cum spunea Ioan Lazar: "Isak-copilul nu are decat parinti, pe cand Isak- batranul are o constiinta, si constiinta doare, chinuie, iar substanta ei numai in copilarie se poate dizolva." Aceasta afimatie trimite negresit la Freud.
Un alt film-capodopera care incepe in maniera onirica este "8 ?" al lui Fellini (1962). Acest "magician" al filmului utilizeaza frecvent visul. In emblema, personajul principal se chinuieste sa evadeze dintr-un ambuteiaj. Reuseste sa zboare peste masini. Il vedem apoi tinand in mana un zmeu, care de fapt este tot el. Personajul cade in gol in vis, moment in care de fapt se trezeste din cosmar ridicand o mana in semn de ajutor. Personajul se dovedeste a fi un regizor aflat intr-o pana de inspiratie. Iar visul dovedeste teama si neputinta lui in absenta inspiratiei creatoare. Maniera in care este realizat filmul prin interferenta prezentului cu amintiri si fantezii, realismul mereu ambiguu, incat spectatorul nu mai stie care actiuni sunt vis sau realitate fac din aceasta opera o nebuloasa bogata in imagini de neuitat. Subconstientul dobandeste aceeasi legitimitate ca lumea exterioara. De remarcat e ca obsesiile ii vor servi inspiratiei: fanteziile erotice alaturi de Carla, petrecerea, flirtul cu Claudia, haremul. Toate acestea confirma cele expuse de Freud, intregul comportament uman exteriorizat in acte isi are originea in inconstient unde se depun dorintele nerealizate. Dorintele reprimate nu pier, gesteaza. De aceea se face trimitere la cautarea identitatii, la intelegerea sinelui.
In ceea ce priveste filmul pur suprarealist in care se urmareste evadarea din real si construirea unei realitati absolute (supra- realitate) este marcat de experienta lui Freud, de investigarea subonstientului. Se bazeaza pe erotism, perversitate, oribil, vis, stari de confuzie. Principalul reprezentant al curentului este Luis Bunuel. "Cainele andaluz" si "Varsta de aur" sunt filme pur suprarealiste, colectii de vise. Urmatoarele sale filme sunt insa imbinate cu social, cu povesti plauzibile. Altii regizori ai curentului: Marcel Duchamp (Anemic Cinema), Jean Cocteau (Sangele poetului), J. Dulac.
In ceea ce priveste "Cainele Andaluz"(1928), regizorul sustine ca s-a nascut din intalnirea a doua vise: al sau si al prietenului sau Salvador Dali. Scenariul a fost scris dupa urmatoarea regula: nicio imagine sa nu ofere o explicatie rationala, psihologica sau culturala. Pur si simplu sa impresioneze.
Dupa realizarea filmului, Bunuel a intrat in grupul suprarealistilor: Max Ernst, Andre Breton, Paul Eluard, Tristan Tzara, Magritte. Pe de o parte filmul a avut un mare succes (salile erau pline), pe de alta parte a fost etichetat ca "film obscen si crud ce trebuie interzis".
In "Farmecul discret al burgheziei" (1972) exista un joc al viselor. Personajele se trezesc dintr-un vis in alt vis, sperand ca acela ce va urma sa fie visul bun. O permanenta cautare a unui vis frumos in alte vise. Visul se schimba in momentul in care personajele se blocheaza si nu mai stiu cum sa reactioneze.
In jurnalul sau, "Ultimul meu suspin", Bunuel afirma ce a insemnat pentru el suprarealismul: o miscare poetica, revolutionara si morala iar in capitolul "Vise si reverii" isi exprima puternica adoratia pentru vise.
"Daca mi s-ar spune: Mai ai de trait douazeci de ani. Ce ti-ar placea sa faci in cele douazeci si patru de ore ale fiecarei zile pe care o s-o mai traiesti? As raspunde: Dati-mi doua ore de viata activa si douazeci si doua de ore de vise, cu conditia sa mi le pot si aminti ulterior, caci visul exista doar prin memoria care-l pastreaza."
Complexul oedipian
Complexul oedipian este unul dintre noţiunile psihanalitice cele mai cunoscute, acest fapt implicând şi o tendinţă de a banaliza acest subiect. Noţiunea este folosită adesea într-un mod eronat, respectiv cu valenţe ironice faţă de copii în general care îşi manifestă nevoia de afecţiune a părinţilor.
Departe însă de a fi o nevoie banală, complexul oedipian marchează una dintre etapele de dezvoltare fundamentale din viaţa omului. Conceptul în sine apare pentru prima data la Sigmund Freud, care se inspiră din mitul grecesc al lui Oedip şi respectiv din tragediile lui Sofocle cu acelaşi nume. Există numeroase critici la adresa lui Freud în ceea ce priveşte conexiunea dintre mit şi conceptul dezvoltat, dar o analiză a celor două ne relevă validitatea celor expuse de Freud.
Mitul are ca punct de plecare un eveniment monstrous: regele Thebei, Laius, tatăl lui Oedip îl răpeşte, violează şi îl decapitează pe tânărul Chrysippus. În urma acestui fapt este blestemat de Pelops, tatăl lui Chrysippus. Un oracol îi dezvăluie lui Laius că soarta lui este să moară ucis de propriul fiu, care se va căsători cu propria mamă, soţia lui Laius, Jocasta. Încercând să evite acest destin, în momentul în care se naşte fiul său, Oedip, Laius ordonă ca acesta să fie ucis, mai exact abandonat pe câmp. Dar slujtorului căruia îi este încredinţată această sarcină i se face milă de copilaş şi îl dă unor păstori Corintinieni. Aceştia îl duc pe Oedip la curtea regelui Polybus, care îl adoptă şi îl creşte ca pe propriul fiu.
Ajuns la maturitate, Oedip trebuie să îşi înfrunte destinul tragic. La o petrecere dată la curtea lui Polybus, un oaspete beat îl numeşte pe Oedip bastard, susţinând că nu este fiul natural al lui Polybus. Dornic de a afla adevărul, Oedip i se adresează oracolului din Delphi, dar acesta nici nu îi infirmă, nici confirmă originea, ci îi repetă profeţia care i-a fost comunicată şi lui Laius.
Hotărât să nu se întoarcă la curtea regelui Polybus, porneşte la drum. La un moment dat întâlneşte nişte călători care îi poruncesc să se dea la o parte pentru a-i lăsa să treacă. Oedip nesocoteşte această poruncă, se iveşte o luptă în care Oedip ucide doi oameni printre care pe tatăl său, Laius.
În lipsa lui Laius, Theba este condusă de fratele Jocastei, Creon. În acelaşi timp, regatul este terorizat de un Sfinx care îi ucide pe toţi care nu răspund corect ghicitorilor lui. În aceste circumstanţe, Creon oferă coroana regatului precum şi mâna Jocastei celui care va înfrânge Sfinxul. Ajuns in Theba, Oedip acceptă provocarea Sfinxului, care îi pune întrebarea: "Cine merge dimineaţa în patru picioare, la amiază în două şi seara în trei?".
Oedip oferă raspunsul corect al ghicitorii, este vorba de om care în copilărie merge de-a buşilea, folosindu-se de mâini şi de picioare, la amiază adică la maturitate merge în două picioare, iar seara,la bătrâneţe,se sprijină într-un baston.
Theba este eliberată, Oedip devine rege şi se căsătoreşte cu Jocasta, astfel se adevereşte profeţia. Timp de cincisprezece ani regatul este prosper, dar apoi subit, o molimă se abate asupra întregului regat. Oedip făgăduie poporului că va afla şi va îndepărta sursa acestei nenorociri şi pentru aceasta, îl trimite pe Creon la oracolul Tiresias care îi dezvăluie că sursa molimei este chiar Oedip.Într-un final, în urma unor cercetări minuţioase, Oedip află adevărul teribil, faptul că şi-a ucis propriul tată şi s-a căsătorit cu propria mamă. La auzul veştii, Jocasta se spânzură în dormitorul regal, loc al incestului, iar Oedip se autopedepseşte scoţându-şi singur ochii.
Criticii teoriei Freudiene argumentează că Freud s-a îndepărtat de mesajul mitului, acordandu-i o interpretare exagerată, eronată.
Complexul oedipian expus de Freud tratează originea unor stări nevrotice ale individului care se dezvoltă încă din copilărie. Freud susţine că începând de la vârsta de trei ani, copilul dezvoltă o legătură erotică inconştientă faţă de părintele de sex opus. În cazul băieţilor, acest fenomen se va manifesta sub forma ataşamentului faţă de mamă şi perceperea tatălui ca fiind un concurent, dorind inconştient moartea tatălui.Critica susţine că Oedip, aşa cum este prezentat în mit şi respectiv in piesele lui Sofocle, nu a suferit niciodată de stări nevrotice cauzate de ataşamentul faţă de mamă, adică faţă de Jocasta şi că nu a nutrit sentimente negative faţă de Laius, fiind inconştient de adevărul despre originea lui.
În opinia mea, analiza ne ghidează însă către intenţiile lui Sofocle. La prima vedere, Oedip este victima zeilor necruţători şi este neputincios în faţa destinului tragic. Dar, în cazul de faţă, factorul uman joacă un rol mai important. Primul aspect este că acţiunea tragică izvorăşte nu dintr-un joc al zeilor ci din fapta monstruoasă al lui Laius, uciderea şi torturarea lui Chrysippus. Laius este conştient de profeţie, cunoaşte sursa blestemului şi încearcă să o evite printr-o altă acţiune monstruoasă.
Al doilea factor scos in evidenţă de Freud este audienţa. Mitul şi respectiv piesele lui Sofocle despre Oedip au avut succes la audienţa greacă. Aceasta ştia că de fapt Oedip îşi ucide tatăl şi se căsătoreşte cu propria mamă, iar succesul de care se bucurau piesele reflectă preocuparea, interesul grecilor pentru acest subiect. Dezvoltând această idee, putem spune că audienţa conştientiza factorul imoral şi incestuos al tragediei, realizând asocieri cu propriile sentimente avute faţă de părinţi.
În acelaşi timp, observăm că deznodământul tragediei lui Oedip este marcat de sentimente de vinovăţie, atât din partea Jocastei care se sinucide, cât şi din partea lui Oedip care se automutilează.
În cadrul şedinţelor de psihanaliză avute de Freud cu persoane care prezentau tulburări nevrotice, a ieşit în evidenţă un aspect foarte asemănător cu faptele lui Oedip. Ataşamentul excesiv faţă de un părinte şi ura faţă de celălalt sunt amândouă inconştiente la copilul mic, dar dacă aceste sentimente nu sunt conştientizate şi înlăturate, la vârsta maturităţii dorinţa refulată de a dori moartea unui părinte poate duce la sentimente exacerbate de vinovăţie.
O altă trăsătură prezentă în tragedia lui Oedip este modalitatea în care acesta află adevărul despre originea lui. Acţiunea se desfăşoară treptat, Oedip este un adevărat detectiv care descoperă pas cu pas adevărul, amintindu-ne de procesul psihanalizei în sine.
În concluzie, complexul oedipian se prezintă ca o etapă care apare în viaţa fiecărui om, dar care se poate soluţiona prin intermediul conştientizării acestui fenomen pentru a nu crea refulări menite să provoace dezechilibre emoţionale în maturitate.
Dana Nicolaescu,
IMAGINE I
PROBLEME DOGMATICE SI MORALE
IN TEXTELE IUDAICE
In privinta textelor sacre iudaismul isi trage invataturile dogmatice si morale din doua carti sacre: Tora si Talmudul. Tora este Vechiul Testament al creştinismului.
Talmudul este o compilaţie de tradiţii referitoare la observarea legii. El cuprinde Misdrach (interpretarea de rabini a legii la nivel practic) şi Haggada (interpretarea legii la nivel istoric). Talmudul reglementează gesturile şi faptele din viaţa de zi cu zi. Cele doua texte sunt considerate ca inspirate de Dumnezeu, deşi Tora e considerata mai
"sacră" decât Talmudul.
Tora ne infatiseaza inceputul istoriei omenirii si istoria poporului evreu,ca popor ales,purtator al ideii de mantuire,precum si felul de viata al poporului dupa legile si randuielile date de Dumnezeu prin Moise.Aceste legi si randuieli,date de Dumnezeu poporului evreu, sunt scrise mai intai in Pentateuhul lui Moise si ele se refera la organizarea vietii religioase si moral sociale a poporului ales. Ele sunt sintetizate in Decalog si au ramas in mare parte universale si valabile atat pentru evrei,cat si pentru crestini.
In legatura cu credinta si viata religioasa a poporului evreu,cartile Torei, incepand cu Pentateuhul lui Moise,prezinta invatatura despre unul si adevaratul Dumnezeu, despre fapturile create de El si in special despre om.DESPRE DUMNEZEU
Credinţa iudaică se bazează pe Revelaţia pe care Dumnezeu a dat-o. Confesiunea de credinţă începe cu: "Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn." Tora propovaduieste un singur Dumnezeu, spiritual,El fiind cel ce a creat cerul si pamantul si toate cele ce sunt in cer si pe pamant. Dumnezeu este creator si proniator al lumii vazute si nevazute; unul in fiinta(Deut. 6, 4); sfant(Lev. 11,44); de natura spirituala(Ies. 33,20; Deut. 4, 15); vesnic (Facerea 1, 1; 21,33; Ies. 3, 15), atotputernic (Ps. 135,6; Iov 13, 3), atotdrept si atotintelept (Ps. 138, 7-10). El poarta de grija tuturor(Is. 48, 1-22).
Acest Dumnezeu se numeşte Iahve, dar formula de adresare este: Domnul, Veşnicul. El e
creatorul universului şi a tuturor fiinţelor vii, este atotputernic, sfânt (fără prezenţa răului in
El) şi drept. El va judeca oamenii la sfârşitul lumii, dar este şi milos, lent la mânie, bun, fidel
(Exod 34:6). Este un Dumnezeu care vede totul, aude totul şi vorbeşte cu creaturile sale.
El dă Duhul Sfânt oamenilor pe care îi alege pentru misiuni speciale.
Omul, creat după imaginea lui Dumnezeu (Geneza 1 :27) este fundamental bun. Contrar creştinismului, Iudaismul nu crede in "păcatul original", în independenţa omului faţă de Dumnezeu, care ar fi antrenat prezenţa răului în om. Noţiunea de păcat există în această
religie, dar este considerată ca fiind de natură exterioară omului. Omul este tentat de păcat şi poate cădea, ceea ce îl face să se comporte rău. In acel moment, Dumnezeu se infurie impotriva păcătosului, care va fi condamnat şi nu va putea merge in Paradis (in funcţie de gravitatea faptelor sale).
Dumnezeu apare de cele mai multe ori ca o persoana duala sau chiar cu identitate tripla, si anume in locurile in care Dumnezeu vorbeste despre sine la plural :" Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra..."(Facerea 1, 26),cand cei trei ingeri i se arata lui Avraam (Facerea 18, 1-33), precum si in locurile unde se repeat numele si atributele date lui Dumnezeu (Is. 6,3).LUMEA SPIRITUALA
Cartile Torei invata ca in afara de lumea pamantesca vazuta,exista si o lume spirituala nevazuta, din care fac parte ingerii, sau spiritele bune;precum si cei ce au cazut din aceasta stare, sau duhurile rele.
Adevarul despre existenta ingerilor il aflam in cartea Facerea, la Daniel precum si in alte carti, iar in psalmi se aminteste de multe ori despre ingeri si rolul lor in relatiile cu lumea.
Dupa marturia sfintei scripturi, ingerii locuiesc in ceruri (Facerea 21, 17; 22,11) si stau permanent in jurul tronului dumnezeiesc(Iov 1,6;2,1), aducand slava lui Dumnezeu (Is. 6,1-3). In raportul lor cu lumea, ingerii sunt trimisii lui Dumnezeu ca vestitori ai voii divine (Num. 20, 16; Maleahi 3,1). De asemenea, dupa porunca lui Dumnezeu ingerii s-au aratat lui Valaam (Num. 22, 31), lui Iosua (Iosua 5, 13-14), parintilor lui Samson (Jud. 13,20) ca slujitori ai lui Dumnezeu si pazitori ai oamenilor, ingerilor li s-a incredintat purtarea de grija a celor credinciosi, pe care sa-i indrume pe calea credintei si a unei vieti curate (IV Regi 1, 3-15; Zah. 2,20, sa-i apere impotriva ispitelor, sa mijloceasca la Dumnezeu pentru izbavirea lor si sa-i intoarca pe calea catre Dumnezeu, dupa cum marturiseste psalmistul: " Caci El va porunci ingerilor sai sa te pazeasca in toate caile tale" (Ps. 90,11).
Despre ingeri se aminteste si in cartile anaghinoscomena: Tobit (5, 4-12), epistola lui ieremia (vers 16); cantarea celor trei tineri (vers 26,33,39) si istoria Susanei (vers. 55, 59).
Pe langa ingerii buni, Tora aminteste si de ingerii rai sau diavolii care s-au indepartat de Dumnezeu si au ajuns dusmani ai Lui si ai omului.
Ingerii rai sau spiritele rele formeaza o impartire aparte, in fruntea careia sta Satan sau Lucifer, adica inselatorul care a ispitit si a inselat pe primii oamnei, adam si eva (Facerea 3, 1-19). Ingerii rai, in Tora, poarta diferite denumiri, ca Satan (Iov 2, 7; Zaharia 3,1-2); dusman sau potrivnic (Iov 16,9); duh rau (Jud. 9,23; I Regi 19, 9). Imparatia ingerilor rai se afla intr-o neimpacata dusmanie cu imparatia lui Dumnezeu (Facerea 3, 15).NEMURIREA SUFLETULUI SI INVIEREA MORTILOR
In Tora, in legatura cu crearea lumii vazute, se afla invatatura ca omul a fost creat de Dumnezeu ca fiinta alcatuita din trup si suflet. Sufletul a fost dat direct de la Dumnezeu, iar trupul a fost creat din pamant: "Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie."(Facerea 2, 7). Deci, sufletul pe care i l-a suflat Dumnezeu omului este de origine divina. Si mai clar, originea sufletului se vede din locurile care descriu moartea omului ca despartire a sufletului de trup: "Lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce; trimite-vei duhul tau si se vor zidi..." (Ps. 103, 30-31), sau : "si ca pulberea sa se intoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Eccl. 12, 7). Din modul in care omul a fost creat de Dumnezeu ca fiinta vie, se vede ca natura spiritului si nemurirea sufletului stau in stransa legatura cu originea lui divina. Moartea este,in conceptie iudaica,despartirea sufletului de trup. Trupul se da pamantului din care a fost luat; se desface in elementele care il compun; sufletul se intoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, si, nefiind compus din parti, el nu poate fi descompus ca trupul, si ca atare este nemuritor.
In Tora, credinta despre nemurirea sufletului este confirmata si de ridicarea lui Enoh la Dumnezeu, fara a gusta moartea(Facerea 5, 24); precum si de ridicarea la cer a proorocului Ilie (IV Regi 2, 11). Nemurirea sufletului o presupune si fagaduinta lui Dumnezeu facuta lui Avraam: "Nut e teme, Avraame, ca Eu sunt scutul tau si rasplata ta va fi mare!" (Facerea 15,1); insa rasplata aceasta Avraam n-o primeste in viata pamanteasca. Dumnezeu spune in continuare lui Avraam ; "Iar tu vei trece la parintii tai in pace si vei fi ingropat la batraneti fericite" (Facerea 15, 15). Aici prin "trecere" se refera la despartirea sufletului de trup. Avraam a trecut cu sufletul alaturi de parintii sai,iar cu trupul a fost ingropat in pamantul fagaduintei (Canaan). De altfel si legamantul dintre Dumnezeu, Avraam si urmasii lui ("Am sa te inmultesc foarte, foarte tare, si am sa ridic din tine popoare, si regi se vor ridica din tine." Facerea 17, 6) presupune nemurirea sufletului. Caci Dumnezeu nu poate sa fie Dumnezeul lui Avraam si al urmasilor acestuia decat daca Avraam si urmasii lui traiesc cu sufletul si dupa moartea lor trupeasca. Despre nemurirea sufletului se aminteste si in cartea Intelepciunii lui Solomon : "Omul in rautatea sa, poate sa ucida, darn u poate sa aduca inapoi duhul care a iesit, nici sa scoata sufletul care a intrat in locuinta mortilor" (cap 16, 14). Si mai clar despre nemurirea sufletului este locul : "Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale" (Intelepciunea lui Solomon 2, 23).
Cartile Torei ne ofera si cateva exemple de inviere a mortilor, cum este cazul fiului Vaduvei din Sarepta Sidonului, inviat de proorocul Ilie :
"Si a zis ea catre Ilie: "Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca sa-mi pomenesti pacatele mele si sa-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: "Da-mi pe fiul tau!" Si l-a luat din bratele ei si l-a suit in foisor unde sedea el si l-a pus pe patul sau. Apoi a strigat Ilie catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare si vaduvei la care locuiesc ii faci rau, omorand pe fiul ei?" Si sufland de trei ori peste copil, a strigat catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el!" Si a ascultat Domnul glasul lui Ilie; si s-a intors sufletul copilului acestuia in el si a inviat. Si a luat Ilie copilul si s-a coborat cu el din foisor in casa si l-a dat mamei sale si a zis Ilie: "Iata copilul tau este viu!" " (III Regi 17)
Un alt caz de inviere este cel al trupului pus in groapa peste osemintele proorocului Elisei: "Dar iata, odata, cand ingropau un mort, s-a intamplat ca cei ce-l ingropau sa vada una din aceste cete si, speriindu-se, au aruncat mortul in mormantul lui Elisei. Cazand acela, s-a atins de oasele lui Elisei si a inviat si s-a sculat pe picioarele sale. " (IV Regi 13, 21)
Prin simpla credinta in invierea mortilor se poate vedea ideea despre nemurirea sufletului. Proorocul Isaia spune ca: "Dumnezeu va inlatura moartea pe veci" (Is. 25, 8), sau "Mortii tai vor trai si trupurile lor vor invia"(Is. 26, 19). Un loc clar despre invierea mortilor ni-l ofera cartea lui Iov: "Dar eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, in ziua cea de pe urma, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea ce se destrama" (Iov 26, 19). Invierea mortilor o simbolizeaza foarte clar si viziunea lui Iezechiel, care vede un camp plin de oase omenesti pe care duhul Domnului le va invia la sfarsitul veacurilor (cap 37). Despre invierea mortilor vorbeste foarte lamurit si proorocul Daniel: " Si multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si scarba vesnica" (12,2).
Invierii mortilor ii urmeaza judecata de pe urma. In multe locuri din Tora se vorbeste despre judecata ce va urma dupa moarte, judecata la care este supus tot omul. Deci adevarul dogmatic despre judecata cea din urma presupune in mod indirect si nemurirea sufletului. Din diferite locuri ale Torei se desprinde cunosterea dogmatica despre judecata particulara si cea universala. Judecata particulara este cea care urmeaza imediat dupa moartea fizica, este infatisata ca "Ziua Domnului" sau "Ziua razbunarii lui Dumnezeu" (Amos 5, 18; Eccl. 12, 14).
Despre judecata universala se aminteste la Isaia(cap. 66, 15-16), si se spune ca va avea loc in valea Iosafat, unde se vor aduna toate popoarele (Ioil 4, 2), cand va fi transformat totul pe fata pamantului(Sofronie 1, 2-3). Dupa inviere si judecata universala este aratata si viata cea noua care va urma, si aceasta va fi o viata vesnica , o viata plina de fericire( Pilde 10, 16-17); Is. 35, 9; 51, 11;61).DIFERITE INVATATURI MORAL-SOCIALE
Pe langa invataturile religioase, Tora contine si diferite invataturi moral-sociale, prin care se dezvolta sentimental de fraternitate si iubire,reglementand raportul omului cu semenul sau si cu societatea in care traieste. Dragostea si respectful pentru om sunt o porunca divina care se cere aplicata in raporturile dintre membrii de familie si cu semenii. Desi Dumnezeu, in Tora, este protectorul special al poporului evreu, El nu exclude in bunatatea si binefacerile Sale nici popoarele straine de acest neam: "Oare nu sunteti voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine ca si cusitii?"; "Oare n-am scos eu pe israeliti din pamantul Egiptului, pe filisteni din Caftor sip e sirieni din Chir?"(Amos 9, 7); "Pe strain sa nu-l stramtorezi, nici sa-l apesi, caci voi ati fost straini in pamantul Egiptului"(Ies. 22, 21).
Legea mozaica cere peste tot ca strainul sa fie tratat cu dragoste: "Strainul, care s-a asezat la voi, sa fie pentru voi ca si bastinasul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva..."(Lev. 19, 34). Dragostea si respectful pentru om se vad si in alte dispozitii ale Legii: "Sa nu dai pe rob in mainile stapanului sau cand acesta va fugi de la stapanul sau la tine..., sa nu-l stramtorezi"(Deut. 23, 15-16). Grija fata de orfani, fata de vaduve si fata de saraci este o obligatie sfanta data de Dumnezeu: " La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu le faceti rau! Iar de le veti face rau si vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, Si se va aprinde mania Mea si va voi ucide cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani. " (Ies. 22, 22-23).
In legatura cu cei saraci, legea prevede: "De vei imprumuta bani fratelui sarac din poporul Meu, sa nu-l stramtorezi si sa nu-i pui camata "(Ies. 22, 25) si : "De vei lua zalog haina aproapelui tau, sa i-l intorci pana la asfintitul soarelui,caci aceasta este invelitoarea lui, aceasta este singura imbracaminte pentru goliciunea sa. fn ce va dormi el? Deci de va striga catre Mine, il voi auzi, pentru ca sunt milostiv" (Ies. 22, 26).
Ca sentimental de blandete si bunatate sa se adanceasca si mai mult in lume, legea Torei prevede zile de odihna chiar si pentru animale: "In sase zile sa-ti faci treburile tale, iar in ziua a saptea sa te odihnesti, ca sa se odihneasca si boul tau si asinul tau si ca sa rasufle fiul roabei tale si strainul care e cu tine" (Ies. 23, 12).
Legea cere sa se acorde odihna deplina chiar si pamantului, instituind anul salbatic:
"Iar anul al saptelea sa fie an de odihna a pamantului, odihna Domnului; ogorul tau sa nu-l semeni si via ta sa n-o tai in anul acela. Ceea ce va creste de la sine pe ogorul tau sa nu seceri si strugurii de pe vitele tale netaiate sa nu-i culegi, ca sa fie acest an de odihna pentru pamant. Si aceste roade vor fi in timpul odihnei pamantului hrana pentru tine, pentru robul tau si pentru roaba ta, pentru simbriasul tau si pentru strainul tau care s-a asezat la tine; Pentru dobitocul tau si pentru fiarele cele de pe pamantul tau, sa fie de hrana toate roadele lui." (Lev. 25, 4-7) si anul jubiliar: "Sa numeri apoi sapte ani de odihna, adica de sapte ori cate sapte ani, ca sa ai in cei de sapte ori cate sapte ani, patruzeci si noua de ani.Si sa trambitezi cu trambita in luna a saptea, in ziua a zecea a lunii; in ziua curatirii sa trambitezi cu trambita in toata tara voastra. Sa sfintiti anul al cincizecilea si sa se vesteasca slobozenie pe pamantul vostru pentru toti locuitorii lui. Sa va fie acesta an de slobozenie, ca sa se intoarca fiecare la mosia sa; fiecare sa se intoarca la ogorul sau. Anul al cincizecilea sa va fie an de slobozenie: sa nu semanati, nici sa secerati ceea ce va creste de la sine pe pamant, si sa nu culegeti poama de pe vitele netaiate, Ca acesta e jubileu; sfant sa fie pentru voi; roadele de pe ogor sa le mancati.In anul jubileu sa se intoarca fiecare la mosia sa. De vei vinde ceva aproapelui tau sau de vei cumpara ceva de la aproapele tau, sa nu insele nimeni pe aproapele sau.Dupa numarul anilor trecuti de la cel din urma jubileu sa cumperi de la aproapele tau, si dupa numarul anilor de cules sa-ti vanda el. Daca au ramas ani mai multi pana la jubileu, sporeste pretul, iar daca au ramas putini ani, micsoreaza pretul, caci un anumit numar de secerisuri iti vinde el. Sa nu insele nimeni pe aproapele sau; teme-te de Domnul Dumnezeul tau; Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru "(Lev. 25, 8-17).
Legea ocroteste si apara viata robilor impotriva abuzurilor stapanilor si le cere sa se poarte cu dragoste si bunatate fata de ei(Ies. 21, 20). De asemenea, in Tora intalnim dispozitii legale care apara bunurile materiale si morale ale oamenilor: avutul, onoarea si bunul nume(Ies. 23, 1-7).
Se cere ca legile umanitare sa se aplice si in timp de razboi, propunandu-se pacea, mai intai cu inamicul, ca sa nu se verse sange omenesc si sa nu se distruga bunurile materiale(Deut. 20,10).
Legile Torei s-au ingrijit indeaproape si de viata de familie, ca sa fie netulburata si fericita. S-au introdus restrictii impotriva poligamiei. Se interzice barbatului sa aiba drept sotii doua femei surori intre ele (Lev. 18, 18); pentru ca viata de familie sa fie pasnica, se cere respectarea fidelitatii conugale dintre soti, iar cei ce compromit viata de familie prin desfranare sunt pedepsiti cu asprime(Lev. 19, 29; 20,10; 21,9).
Respectul fata de batrani este o pravila obligatorie pentru cei tineri: "Inaintea celui carunt sa te scoli, si cinsteste fata batranului"(Lev. 19, 23). Muncitorii cu ziua la altii trebuiau platiti imediat dupa incheierea zilei de lucru (Lev. 19, 13).
Pe langa invataturile religioase, dogmatice, moral-sociale, Tora cuprinde si legi ceremoniale, civile si politice. Toate acestea au fost in vigoare atata timp cat poporul evreu a avut independenta si o viata de stat organizata. Dar o data cu daramarea templului si a Ierusalimului, in anul 70 d.Hr., dispozitiile ceremoniale, politice si civile au fost abrogate, ramanand in viguare numai cele cu caracter moral.
Cristina Drăgan,
Regie, IArhetipuri si simboluri in mitul eroului
Deşi in vorbirea curenta, cuvântul arhetip e folosit pentru a numi tipuri de personalitati, sensul psihologic al cuvantului provine din teoria lui C. G. Jung despre structurile inconstientului colectiv. Arhetipurile sunt elemente fundamentale identificabile in structura psihicului uman, atat la nivel individual, cat si la nivelul produselor culturale (mituri, legende, basme) ca expresie a spiritului uman (sau 'inconstientului colectiv' in vizunea lui Jung).
Arhetipurile sunt simboluri specifice psihicului uman, comune tuturor oamenilor, din toate culturile, din toate epocile, cu semnificatii comune si recunoscute ca atare de toata lumea, indiferent de cultura sau epoca.
Daca vorbim de continuturi specifice inconstientului personal, vorbim de simboluri - semnificatii personale, specifice individului, pe care numai el le poate clarifica. Cand vorbim de continuturi inconstiente comune tuturor oamenilor, ne referim la ceea ce Jung a numit inconstient colectiv - practic cumulul acestor continuturi simbolice.
La nivel individual, cea mai cunoscuta forma de exprimare simbolica (arhetipala) a inconstientului (fie el personal, sau colectiv) in incercarea lui de a comunica cu partea constienta a personalitatii sunt visele. La nivel cultural, miturile sunt formele cele mai plastice de expresie, alaturi de textele religioase.
Operational, arhetipurile corespund unor experiente fundamentale spre care psihicul uman tinde, ansamblul lor definind 'individuarea' (desavarsirea psihicului uman in vocabularul lui Jung). Arhetipurile fundamentale identificate de Jung sunt
o Sinele (unificarea constiintei si inconstientului prin individuare, intregul indivizibil, 'cercul', mandala),
o Umbra (partea inconstientului personal care motiveaza actiunile omului),
o Animus/Anima (latura primitiva inconstienta, cumuland atributele de sex opus);Arhetipurile de ordin secund fiind : Batranul (cu sensul de Inteleptul)/ Batrana, Mama si Eroul.
Arhetipul eroului si arhetipul mamei.
La nivelul inconstientului colectiv, Jung a identificat aceleasi tendinte pe care Freud le denumea ca 'pulsiunea de viata' si 'pulsiunea de moarte', reflectand coexistenta in spiritul uman a doua tendinte contrare fundamentale :
o spre viitor, spre crestere, evolutie, dezvoltare, maturizare, implinire personala (sustinand infruntarea pericolelor, trairea vietii, dar avand drept consecinta ultima moartea)
o si spre trecut, spre conservarea starii initiale, conservarea 'tineretii vesnice' - tendinta menita sa previna pericolele primeia.
Prima tendinta specifica psihicului uman corespunde arhetipului eroului, a doua arhetipului mamei. Calatoria initiatica a eroului este de fapt o reprezentare simbolica a vietii, lupta eroului reflectand nevoia de sens specifica spiritului uman.
In cele mai multe mituri, povesti, etc, 'eroul' este de sex masculin, corespunzand identificarii libidoului (energia vitala, creativa) cu subiectul masculin, respectiv a energiei reproductive-regenerative cu subiectul feminin. Ocazional, in diferite mituri/basme apar femei in rolul eroului (eroinei) - pentru ca, in urma trecerii cu succes a obstacolelor-teste, ele sa fie supuse unor transformari miraculoase in barbat (corespunzand, simbolic, devenirii lor creative - castigarii acestei individualizari prin faptele lor eroice si calitatile dovedite). In mod standard, urmarim calatoria eroului in varianta ei masculina - pastrand in vedere faptul ca e vorba de o reflectare simbolica a unor realitati/tendinte ale psihicului uman, indiferent de sex. 'Mama' este cea care da nastere - dupa ce e 'atinsa' (fecundata) de suflul vital (in orice varianta simbolica a lui). La nivel arhetipal, 'mama' reprezinta capacitatea de a naste. Ea este originea tuturor lucrurilor, sursa primordiala a vietii (de ex. 'Geea' in miturile despre facerea lumii). Simbolic, mama contine samanta vietii, in asteptare, si prin extensie Viata insasi.
Prin asociere, nenumarate simboluri reflecta arhetipul mamei in acceptiunea lui reproductiva, hranitoare, printre cele mai cunoscute fiind apa : sub toate formele ei - mare/ocean, ploaie, seva plantelor, fluidele umane - sangele, etc.
Legatura stransa dintre arhetipul eroului si cel al mamei reflecta in plan simbolic uniunea simbiotica dintre mama si copilul ei, dependenta totala a copilului de mama sa pentru satisfacerea oricaror nevoi si implicit pentru continuarea si pastrarea vietii.
Urmand firul vietii insa, copilul creste - prospectiva lui maturitate corespunzand nu numai unei perioade de maxima inflorire a spiritului sau, dar si apropierii de moarte (maturitatii ii urmeaza batranetea, si apoi moartea). Implicit, o data cu maturizarea copilului, are loc si imbatranirea mamei (deci sfarsitul vietii ei).
Apare astfel, pentru fiecare dintre ei, copil si mama, o dilema fundamentala (un fel de a fi sau a nu fi): recompensele vietii sunt dublate de consecinta mortii, 'acceptarea' vietii implica obligativitatea mortii. Acesta dilema e resimtita la nivel psihologic prin conflicte interne, tensiuni, indoiala, frica (frica de viata, frica de succes - ascunzand de fapt frica de moarte), retragere.
Aici intervine rolul educativ al arhetipurilor (deci implicit si al miturilor/povestilor), propunand 'Eroul' ca o experienta (arhetipala) utila, necesara spiritului uman.
Tendinta copilului de a ramane in starea de bine perpetuu (in care mama are grija de toate nevoile lui si el nu trebuie sa faca nici un efort) este simbolic personificata si proiectata asupra mamei - ca o dorinta a ei de a perpetua la nesfarsit aceasta dependenta.
Dorinta mamei nu este, desigur, decat dorinta de a-i salva acestuia viata (asa cum intr-un cunoscut basm, copilului ii este promisa de catre parinti 'tineretea fara de batranete' inca inainte de a se naste, tocmai pentru a-i invinge frica de viata), dar si o dorinta mai egoista de a-si conserva propria tinerete.
Astfel arhetipul mamei este o structura inconstienta prezenta in fiecare dintre noi - numind si acea parte a psihicului (inconstient) care se teme de moarte/viata si se opune maturizarii, sperand la nemurire prin pastrarea starii de copil (tinerete vesnica).
Arhetipul eroului este astfel tendinta de sens opus - curajul de a infrunta pericolele vietii (si implicit mortii), curajul de a-si asuma maturitatea si de a lupta pentru ea.
Arhetipul mamei care vrea sa-si pastreze copilul 'langa ea' si sa-l impiedice practic sa se maturizeze e reprezentat prin simboluri negative ale mamei : mama vitrega, vrajitoarea cea rea, chiar balaurul (in variantele lui) sau ape amenintatoare (pe care eroul trebuie sa le traverseze).
De asemenea, sarcinile, obstacolele pe care trebuie sa le treaca eroul pentru a-si dovedi puterile sunt legate de mama - fie vin la cererea ei, fie sunt reprezentari simbolice ale ei (vezi de exemplu 'sarcinile' lui Hercule la dorinta Herei, mama lui vitrega). Calatoria eroului in sine, sub semnul cautarii 'nemuririi' in diferite forme, mai mult sau mai putin concrete, este o raportare permanenta la arhetipul mamei in semnificatia lui duala de viata/moarte.Desi maturizarea eroului, careia 'mama' i se opune, il duce pe acesta simbolic catre moarte, este arhetipul mamei cel care contine simbolurile mortii. Mecanismul este probabil acelasi, cel al coexistentei contrariilor : 'Mama' simbolizand atat viata, cat si moartea. Prin aceasta alaturare a celor doua simboluri, moartea capata promisiunea re-invierii, pentru continuarea ciclului.
Astfel, formele simbolice ale arhetipului mamei care cauta sa ucida eroul (atat cele personficate in monsti si balauri, cat si cele generice sub forma de obstacole), de fapt incearca simbolic sa-i redea copilaria (viata) - intr-o noua viata.Merita observat ca dualitatea arhetipului mamei reapare in calatoria eroului si sub forme simbolice ce-l sprijina pe erou, sfatuindu-l cum sa faca fata obstacolelor - Batrana, Vrajitoarea cea buna, Zana, etc. Este de speculat aici faptul ca aceste personaje stiu cum pot fi trecute obstacolele tocmai pentru ca sunt expresiile simbolice ale aceluiasi arhetip.
O alta expresie simbolica a arhetipului mamei, protectiva pentru erou este barca - cea care ii protejeaza viata in timp ce-l ajuta sa treaca peste apele periculoase si-l conduce adesea la destinatie.'Umbra'
Lupta eroului pentru maturizare coincide cu dezvoltarea spiritului uman, fie el individual sau colectiv, posibila prin integrarea aspectelor inconstiente ale personalitatii sale. In adancul inconstient, intunecat (ascuns constiintei, cunoasterii = lumina) eroul isi gaseste puterea sa lupte si sa depaseasca obstacolele vietii. Mitul eroului apare ca un 'antrenament' cultural pentru viata.
'Umbra' denumeste toate acele continuturi (pulsiuni, nevoi, motivatii, energii, etc) inconstiente, necunoscute eroului, dar care ii motiveaza actiunile si gandurile, care sunt prezente in viata lui. Continuturile 'Umbrei' tin de inconstientul personal, si reprezinta resursele eroului.
Umbra inspira intotdeauna eroului o spaima incontrolabila, paralizanta, reprezentarile ei fiind adesea lipsite de forma si sens : monstrii 'necunoscuti', intunecati, care nu pot fi priviti - tocmai pentru a simboliza aspecte ale personalitatii necunoscute eroului.Resursele accesibile constiintei eroului apar personificate prin animale-prieten - reprezentand astfel natura lor primitiva, neimblanzita : sunt accesibile, apar drept animale, dar neimblanzite. Ne-integrarea in constiinta, ne-asumarea de catre erou a propriilor lui resurse e reprezentata mitologic prin exteriorizarea lor : de exemplu, calul lui Fat-Frumos (care vorbeste cu glas omenesc). Una din primele sarcini ale tanarului aspirant la titlul de erou este tocmai gasirea acestui animal - si imblanzirea lui (gasirea deci in interiorul sau a resurselor care il vor ajuta mai departe: atribute inca neutilizate de el - curaj, vitejie, intelepciune, etc).
Daca latura negativa a arhetipului mamei sta uneori la baza monstrilor cu care trebuie sa se lupte eroul, o alta 'sursa' simbolica a acestora sunt laturi inconstiente ale personalitatii eroului pe care acesta le neaga, le respinge - partea intunecata a umbrei. In toate miturile, Eroul este personificarea tutror atributelor pozitive valorizate in cultura respectiva, fie ele frumusete, curaj, vitejie, sinceritate, dreptate, intelepciune, etc.
Dar pentru ca nici o energie psihica nu se pierde, latura negativa a eroului a fost refolosita, proiectata si personificata in monstrii, animalele periculoase pe care eroul le invinge in lupta si le ucide - reprezentand astfel simbolic lupta eroului cu propria sa natura negativa.
Monstrii ce personifica simbolic aspecte ale umbrei eroului pot fi recunoscuti prin aceea ca, dupa uciderea lor, eroul ii incorporeaza cumva, mai mult sau mai putin concret (integrarea umbrei, asumarea, pana la urma, de catre erou, a laturii sale negative): Hercule isi face haina din pielea leului ucis, iar alti eroi taie limbile balaurului ucis.Hercule este de fapt un erou complex prin aceea ca originea calatoriei sale - al carei rezultat final este castigarea imortalitatii, este deopotriva lupta impotriva mamei vitrege Hera (deci lupta pentru viata, impotriva mortii), dar si lupta cu propriile sale porniri negative (incercarea de a-si integra umbra, de a deveni constient de ansamblul personalitatii sale) - 'peripetiile' lui Hercule incep cu momentul sau de nebunie, in care isi ucide familia (moment simbolic in care 'omul' Hercule 'moare', dand nastere Eroului.)
Coborarea in Infern (in diferitele ei variante) e reprezentarea complexa a confruntarii de catre eroul cu adancurile inconstientului colectiv, de cele mai multe ori in cautarea (si gasirea) unor resurse indispensabile in calatoria sa. Intelepciunea spirtului uman ne invata astfel unde sa ne cautam resursele (in noi insine), dar atrage in acelasi timp atentia ca eroul, oricat de puternic ar fi, chiar si cu sprijinul zeilor (de fapt, alte reprezentari simbolice ale spiritului uman, fie inconstient colectiv), nu poate fugi de originea sa, de stramosii si familia, de istoria lui, practic - nu poate fugi de el insusi.
Epopeea lui Ghilgames
Primul erou al umanitatii, Ghilgames, e om si zeu totodata, dualitate regasita mai tarziu si la alti eroi (de ex. Hercule). Aceasta dualitate a naturii eroului justifica incercarea lui de trisa soarta muritorilor, si se regaseste in toate religiile in viziunile duale spiritual/divin si practic/pamantean asupra sufletului uman. Aici regasim sugestia ca Eroul nu este decat o reprezentare simbolica a spiritului uman in inceracrea lui de a-si depasi si desavarsi conditia. Spiritul uman este om si divinitate in acelasi timp.
Prin natura lui semi-divina, eroul nu are egal printre oameni - fiind astfel evidentiat, delimitat de ceilalti, care nu-si asuma rolul de erou, nu lupta pentru desavarsirea spiritului lor. O alta creatura a zeilor este pusa sa-l infrunte. Asa cum sugereaza textul, Enkidu ii este asemenea in toate privintele, dar animalic, neimblanzit - o personificare a umbrei lui Ghilgamesh.
Femeia - prostituata dupa unii, preoteasca dupa altii - care il imblanzeste pe Enkidu o simbolizeaza probabil pe Ishtar, printre altele zeita sexualitatii si a razboiului - dar si a relatiilor si valorilor sociale si culturale (deci specific umane) prin sublimarea acestor porniri primitive, agresive.
'Calatoria' lui Ghilgames in cautarea nemuririi, la inceput a sensului vietii, incepe inca din momentul 'luptei' dintre cele doua personaje, reflectand confruntarea lui Ghilgames cu el insusi. Eroul nu e pregatit de calatorie, el are nevoie de access la resurse inca necunoscute lui - pe care si le asigura cand Enkidu i se alatura ca prieten.
Faptul ca Enkidu nu este decat o reprezentare simbolica a umbrei lui ghilgamesh, un Alter-ego al eroului, este sustinut observand faptul ca pe intreg parcursul epopeei, Enkidu il sprijina simbolic pe Ghilgames, fara insa sa participe propriiu-zis in lupte.
Mai mult, desi Ghilgames are mai multe vise de-a lungul mitului, Enkidu nu viseaza niciodata, ba chiar se roaga de Ghilgames sa viseze pentru sau despre el. Fiind o personificare 'imbanzita' a inconstientului lui Ghilgames, Enkidu nu are acces la continuturile inconstiente.
Ghilgames plateste totusi simbolic pentru uciderea taurului (sau a lui Humbaba, al carui blestem e de fapt implinit in acest mod) pentru ca ceea ce moare o data cu Enkidu este o parte din el - posibil chiar 'curajul' lui de a infrunta viata, pentru ca o data cu moartea lui Enkidu, Ghilgames e cuprins de frica de moarte - isi pierde practic atributele, resursele care il sustinusera pana atunci.
Esecul in a-si integra umbra (pierderea lui Enkidu) se reflecta ulterior in dublul esec de a castiga nemurirea, spre deosebire de Hercule care isi accepta treptat, cu fiecare sarcina, laturile ascunse ale personalitatii si isi desarvarseste astfel spiritul (unind constient si inconstient).
Painile cu care Utnapishtim semnalizeaza fiecare zi de esec in castigarea nemuririi simbolizeaza si subliniaza natura umana, corporala a eroului ca fiindu-i potrivnica (painea - simbol al trupului, rod final al pamantului = mama datatoare de viata) - un fel de ce se naste din tarana, se intoarce in tarana ; omul nu poate deveni zeu prin natura sa.
Faptul ca o planta aflata pe fundul marii ii poate oferi eroului tineretea vesnica nu e decat o reflectare a arhetipului mamei in varianta ei reproductiva, datatoare de viata (si planta, si marea fiind simboluri tipice), precum este si faptul ca eroul o pierde facand baie (din nou apa, simbol al arhetipului matern), planta fiind furata de un sarpe - simbol primitiv al inconstientului colectiv si intelepciunii continute acolo. (desi lipsa de justificare a gestului lui Ghilgames de a nu profita imediat de sansa sa la nemurire e extrem de tentanta pentru speculatii simbolice, nu cred ca e oportuna in situatia data, cu atatea lipse in tablitele ce contin mitul)
Eroului privat de premiul suprem - nemurirea - nu-i mai ramane decat perfectarea formelor de expresie tipic omenesti - cultura si civilizatia. Zeificarea eroului ca recompensa pentru faptele sale, pe care o gasim in miturile grecesti, reflecta probabil credinta acestei culturi in posibilitatea obtinerii nemuririi, sau cel putin, in necesitatea promisiunii ei (ca in 'Tinerete fara de batranete...'). Aceasta zeificare a eroului invingator propune posibilitatea depasirii conditiei umane prin confruntari repetate, curajoase cu moartea, prin infruntarea fricii de moarte.
Basmul 'Tinerete fara batranete...' sugereaza imposibilitatea ultima a trisarii - ca si in Ghilgames, natura umana opunandu-se nemuririi. Pana la urma, zeificarea este o iluzie, pentru ca zeii sunt 'sclavii' muritorilor care li se roaga si cred in el, personificand aspecte ale spiritului uman considerate intangibile, dar apreciate.
Mitul lui Ghilgames difera si el prin aceea ca nu 'pacaleste' spiritul uman cu tentatia (totusi intangibila) a unei eventuale nemuriri divine, ci il invata asupra posibilitatii acceptarii mortii in mod natural, imbratisand natura umana (nu fugind de ea) ; propune variante realizabile si specific umane prin care omul isi poate desavarsi expresia spirituala, subliniind astfel sensul simbolic al calatoriei eroului in cautarea sensului vietii.
Florin Mihai,
Regie, ICivilizaţia chineză
Izvoarele atesta primele civilizatii chineze prin anul 6000 i.Cr. ,pe malurile unor ape ,Yangzi Jiang , "Fluviul Lung " si Huanghe , "Fluviul Galben".
In jurul anului 2000 i.Cr. ,in aceste zone fertile chinezii dezvolta agricultura , cresterea porcilor ,se grupeaza in sate ,mai mult decat atat in nordul si centrul Chinei de azi se dezvolta regate.
Potrivit lui Mircea Eliade in a sa "Istoria Credintelor si Ideilor Religioase -volumul 2" prima cultura neolitica a fost descoperita in1921 la Yangshao,cand s-au descoperit vase de argila pictate,iar o a doua cultura neolitica s-a descoperit linga Longshan caracterizata prin vase de ceramica neagra.
Descoperirile respective se refera ,aproape in intregime,la idei si credinte in legatura cu spatiul sacru,fertilitatea si moartea.Copiii sunt ingropati in mari urne prevazute sus cu o deschizatura ,pentru ca sufletul sa poata sa elibereze si sa revina,supravietuirea sufletului este una dintre credinte ,este ilustrata de instrumentele si alimentele depuse in morminte.
Vasele funerare de argila( rosii cu tema funerara )au trei motive iconografice :triunghiul,tabla de sah,cochilia,reprezinta,in fapt,speranta in supravietuire si renastere.Culturile neolitice chineze dezvolta credinte specifice si altor civilizatii:solidaritatea dintre viata ,fertilitate,moarte si post-existenta;importanta stramosilor ,ca sursa de putere magico-religioasa,misterul conjunctiei contrariilor ,credinta care anticipa ideea de unitate/totalitate a Vietii Cosmice,dominanta in epocile ulterioare.
Yu Cel Mare ,prin 2000 i. Cr. ,intemeiaza prima dinastie ,potrivit unor legende ,cu ajutorul unui dragon care salasluia in "Fluviul Galben".
Istoria Chinei incepe , doua secole mai tarziu, cu dinastia Shang care stapaneste China o buna bucata din mileniul II.Despre aceasta perioada ,a dinastiei Shang,izvoarele istorice sunt sumare dar totusi spun ca prelucrau bronzul,inventasera un invelis stralucitor pe baza de rasini,lacul iar prin 1500 i. Cr. deja inventasera o scriere ale carei caractere ,ideograme ,exprimau idei.
Peter Hessler -National Geografic-august 2003,relateaza despre descoperirile arheologice intreprinse impreuna de Institutul de Arheologie al Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale şi University of Minnesota, cu sprijinul Societăţii National Geographic.
"In 1899, bolnav fiind, un membru al familiei lui Wang Yirong a trimis să i se aduca de la farmacist plastroane de ţestoasă - carapacea ventrala -, folosite la prepararea unor leacuri tradiţionale chinezeşti. Inainte însă ca acestea să fie macinate, cineva din familia sa a observat că erau inscripţionate cu caractere ciudate, ce semănau cu scrierea chineza.
De atunci, istoricii se tot contrazic cu privire la autenticitatea poveştii. Dar, fără îndoială, Wang Yirong, specialist în texte chineze vechi, a devenit primul mare colecţionar de carapace inscripţionate, numite oase oraculare, pe care le cumpăra din farmaciii. Pentru chinezii instruiţi, caracterele de pe oasele oraculare erau, la prima vedere, neinteligibile, dar specialiştii în filologia clasică, precum Wang, le-au recunoscut imediat ca fiind o forma timpurie de scriere chineză. "
"Oasele vorbesc despre război şi recoltă, boli şi naşteri; subiectele lor variază de la durerile de dinţi ale regilor la posibilele nenorociri ce s-ar putea abate asupra capitalei. Sînt încărcate cu descrieri de sacrificii umane şi animale. Fortele naturii sînt temute şi respectate. "Momentele în care crăpau oasele erau magice" - a precizat David N. Keightley, de la Berkeley University, California, care este expert în oase oraculare. El a explicat procedeul prin care prezicătorii din timpul dinastiei Shang, după ce făceau o afirmaţie despre viitor, foloseau oasele pentru a afla dacă evenimentul va avea loc sau nu. Materialele de bază erau plastroanele de ţestoasă sau scapula de bou, care se curăţau şi se prelucrau cu grijă. Cochiliile şi oasele erau cioplite pînă se subţiau, iar apoi prezicătorul aplica un obiect fierbinte, pînă cînd suprafaţa crăpa - moment în care, pentru cei din dinastia Shang, se auzea o voce din altă lume."
"Răspunsurile strămoşilor la preziceri veneau o dată cu crăpăturile din os -......... Ghicitorii voiau să păstreze aceste momente pentru eternitate - acolo unde stră-moşii se exprimă printr-o crăpătură, noi ne exprimăm prin logografii.".....
......Intr-un cuvînt, oasele oraculare descoperite la Xiaotun sînt mărturia a mai mult de 150 de ani de la sfîrşitul erei Shang, de dinainte de 1200 şi pînă la 1045 î.Hr.
.... Spiritele dinastiei Shang - atît strămoşi, cît şi zeităţi ale lumii înconjurătoare - cereau cu regularitate sînge. In deceniile ce au urmat săpăturilor de la Xiaotun, Shang a fost adesea descrisă ca fiind o dinastie crudă, ale cărei sacrificii se bazau pe sclavi. Totuşi, nici unul dintre oasele oraculare descoperite nu se refera la cumpărarea de oameni şi, deci, termenul de sclav ar putea fi un anacronism."
"Situl s-a dovedit a fi mormîntul Doamnei Hao, primul mormînt de proportii al culturii Shang pe care arheologii l-au descoperit neprădat. "
"Săpăturile au scos la iveală 195 de vase de bronz, din care peste o sută erau marcate cu numele Doamnei Hao. Au mai fost scoase 271 de arme, unelte şi bronzuri mici, precum şi 755 de obiecte de jad - cele mai rnulte jaduri găsite vreodată într-un mormînt Shang. Groapa conţinea 16 schelete umane alături de alte 6 de cîini. Colecţia de obiecte de bronz a Doamnei Hao cîntărea peste 1.600 de kilograme."
" Relicvele specifice culturii Shang, alaturi de oasele oraculare, sînt vasele de bronz. ......Cel mai mare vas descoperit vreodată la Anyang cîntăreşte 875 de kilograme. Insa nu marimea este caracteristica de baza a culturii Shang, al cărei stil artistic a dat tonul în arta chineză timp de secole. Majoritatea vaselor Shang sînt decorate cu un model care seamană cu faţa unui animal stilizat cunoscut sub numele de taotie. ... China unificata atît în trecut, cat şi în prezent. Şi valoarea incredibila a scrierii chineze a jucat un rol important, deoarece oasele oraculare sînt strîns legate de scrierea din zilele noastre."
China in timpul dinastiei Shang este numita " Imperiul de Mijloc " pe care ei o pozitioneaza in centrul "Universului", "Suveranul" este considerat "fiul Cerului".
Dinastia Shang este situata dupa unii istorici in perioada 1800-1025 sau 1751-1028.Viata religioasa este ilustrata prin vasele rituale de bronz,mormintele suveranilor,dar mai ales prin inscriptii oraculare incizate pe oase de animale sau carapace de broasca testoasa,ele contin idei religioase despre regenerarea spirituala si innoirea Timpului.
Masca Tao Die si Greierele ,ciclul nasterilor si renasterilor,simbolizeaza "lumina si viata tasnind din intuneric si moarte".
Sarpele cu pene,sarpele si vulturul etc., sunt imbinari ale unor imagini antagonice ,o dialectica a contrariilor ,tema centrala a taoistilor.Inscriptiile oraculare ilustreaza preeminenta unui zeu ceresc ,Di sau Shang Di ,acesta comanda fenomenele naturale si ritmurile cosmice,este invocat pentru fecunditate si razboi,zeii si stamosii ii sunt subordonati,el este omul unic.Suveranul aduce doua sacrificii:stramosilor lui Di si celorlalti zei.
Popoarele nomade din regiunile invecinate ameninta dinastia Shang,care este nevoita sa lupte,in 1025/1028 , slabita este rasturnata .
O noua familie preia puterea,se instaleaza Dinastia Zhou.Secole intregi dinastia pastreaza unitatea,perfectioneaza armamentul :arbalete,halebarde,sabii de fier,care de lupta,masini de razboi.Construiesc fortificatii de-a lungul frontierei nordice.
Anul 481 i. Cr. ,China se faramiteaza in mai multe state militare care se vor lupta mai bine de 300 de ani ,in timpul dinastiei Zhou,perioada este cunoscuta ca perioada "Regatelor Combatante".
Confucius si discipolii sai strabat tara si ii indeamna pe regi la moderatie,ei doresc sa domneasca pacea,pentru Confucius suveranul trebuie sa fie un exemplu prin calitatea prestatiei ,respect fata de stramosi si zei,sa mentina armonia intre supusi,aceste principii vor influenta profund societatea chineza.
Dinastia Shang este infranta de catre o capetenie a tribului Zhou,care se autoproclama Suveran ca urmare a unei porunci de la Zeul Ceresc ,imputernicit de acesta-"Mandatul Cerului", sa puna capat domniei corupte a dinastiei Shang,inaugurand cea mai lunga dinastie din istoria Chinei.
Tian este Zeul Cerului,locuieste in Ursa Mare,in Mijlocul Cerului,el vede,observa si aude totul,este clarvazator si omniscient ,nu se inseala niciodata.Atotvederea si Omniscienta ,Zeului Cerului devine principiul ordinii cosmice,isi pierde din natura religioasa si este valorificata de filozofi,moralisti,teologi de toate nuantele.
Tian-Cerul este protectorul dinastiei,Suveranul este fiul lui Tian,el este singurul in masura sa-i aduca jertfe in cazuri de dezastre sau in momentele esentiale ale ciclului agrar.
Urna- casa ,cultul stramosilor ,este inlocuita de o tablita care se depune de catre fiu in templul stamosilor.Un nepot al mortului,impartea ofrande de carnuri crude,cereale,bauturi si se invoca sufletul stamosului,ceremoniile se repetau de patru ori intr-un an.
Existau ,in timpul dinastiei Zhou mai multi zei ai Gliei,:zeii paminturilor regale si senatoriale,zeul satului,zeii Gliei familiale,altarul este sub cerul liber,un copac si o tabla de piatra.
Pamintul este parte complementara a Cerului si parte integranta a totalitatii cosmice.
Pentru perioada dinastiei Zhou exista o bogata documentatie care consta in un mare numar de texte,materiale arheologice,ele releva complexitatea culturala si religioasa a Chinei arhaice,determinata ,in primul rand de limba , cultura si religia care nu sunt unitare.
Dinastia Zhou era de origine mongola isi asimilasera cultura Shang ,religia lor se caracterizeaza prin samanism si tehnicile extazului.
Miturile cosmogonice si practicile lor religioase au fost adaptate de cultura chineza ,unificarea Chinei din timpul dinastiei Han a facilitat difuzarea acestora in intreaga China dar a si distrus cultura Zhou.
In anul 221 i.Cr. ,cel mai bogat si mai puternic suveran din Regatele combatante ,Qin Shihuangdi ,unifica China si astfel devine primul Imparat.
China isi consolideaza apoi unitatea prin adoptarea aceleiasi monede sapek-ul si aceleiasi legi.
Capitala Xianyang este legata de celelalte teritorii printr-o mare retea de drumuri,se construiesc canale si infloresc schimburile comerciale.
Pentru aparare uneste fortificatiile existente ,le prelungeste catre est si vest si se naste un zid foarte lung: Marele Zid Chinezesc.
Qin Shinhuangdi moare in 210 i.Cr. ,"Fiu al Cerului",este ingropat cu mii de razboinici de lut care il protejeaza in taramul de dincolo,intr-un mormant somptuos.
Dupa patru ani de la moartea acestuia se instaleaza dinastia Han,care va stapini China vreme de 400 de ani si va mari teritoriul imperiului.
Dupa dinastia Han ,China traverseaza o perioada de mari tulburari,dar in acest timp chinezii stiu ,deja sa fabrice hartia,literatura si artele se dezvolta,infloreste arta budhista,medicina,matematica-stiintele.
Relatiile comerciale cu lumea romana se inmultesc,itinerariul caravanelor alcatuieste "drumul matasii",romanii platesc matasea cu monede din aur.Miturile chineze abordeaza o paleta larga incepand cu notiuni abstracte si continuand cu fabulosul redat foarte plastic. China a adus in circuitul universal mari mituri,de exemplu: mitul potopului.
Legendele chineze si traditia istoriografica transmit ,chiar daca nu in forma exacta, un prim mit cosmogonic : la inceputuri ar fi fost un haos primordial Hun -dong ,cerul si pamantul erau un haos asemanator cu un ou ,se naste un antromorf primordial Pan Ku sau Pangu,lipsit de cele 7 orificii ale vietii,personificat ca imparat,Pan Ku cere perforarea a celor sapte orificii ale vietii ,la ultima moare.Din capul sau se naste un munte sfant,din ochi soarele si luna ,grasimea sa da nastere apelor,parul capului sau devine vegetatie,produce din sine intreg universul.Omul cosmic primordial dupa un somn de 18 milenii,sparge gaocea oului ,elibereaza materia prima si constituie cerul si pamantul. Fiinta primordiala este sacrificata pentru a se desavarsi Creatia: Tiamat,Ymir,Purusa.
Un alt mit cosmogonic,o alta tema cosmogonica a vechilor chinezi,foarte comuna mai multor popoare in diferite stadii de cultura,povesteste despre un Stapin - Huan Di ,care ii da ca sarcina lui Zhong Li sa rupa legaturile dintre Cer si Pamint pentru ca zeii sa nu mai coboare pe Pamint.
Cerul si Pamintul erau legate printr-o liana sau un arbore,un munte,o scara,sau in zbor purtati de pasari ,oamenii si zei se intalneau in ceruri sau pe pamint ,amestecandu-se,se evoca in principal caracterul paradiziac al epocii primordiale,fara a se insista pe relele care le-ar fi putut face zeii printre oameni.
In urma unei erori, Cerul este separat de Pamint ,legaturile sunt taiate,arborele /liana iar muntele cu crestele in ceruri este nivelat,aceasta legatura este intrerupta de catre Chouang-Su,circulatia fiind apoi intr-un singur sens de la cer la pamint .Legaturile cu Cerul sunt continuate insa de catre fiinte privilegiate care sunt capabili prin extaz sa urce la Cer.Aceasta nostalgie a Paradisului ,de a reintegra prin extaz timpul in care zeii traiau printre oameni.
Mitul potopului ,doi dragoni ,frate si sora-Fu Xi si Nu Wa ,reprezentati in iconografie cu cozile impletite,repara universul distrus de un potop nesfarsit .
Nu Wa reface cerul albastru cu pietre din cinci culori diferite ,din picioarele retezate ale unei broaste testoase planteaza in cei patru poli ai lumii patru stalpi,l-a omorat pe Dragonul Negru - Kong Kong,din cenusa trestiei adunate construieste diguri ca sa opreasca apele revarsate.
Nu Wa ,potrivit unui alt text,dupa ce a creat Cerul si Pamantul plamadeste din lut galben si noroi un numar mare de bucati de carne neinsufletite,le scapa din cer pe pamant si se naste omenirea.
Tema cosmogonica a Potopului este ilustrata si de traditia istoricizata a lui Yu cel Mare.Lumea nu este inca oranduita ,iar Pamintul este acoperit de ape,rauri si mari care curg ca un Potop.Pamantul era populat de serpi si dragoni. Yu este Demiurgul,civilizeaza Pamantul,vaneaza serpii si dragonii ,ii alunga in mlastini,obtine o harta a pamantului ,cu ajutorul unui dragon ,sapa canale si dirijeaza apele in mare,alunga fortele raului in cele patru directii,creeaza odata cu alungarea raului Lumea,Suveranul se instaleaza in centru si organizeaza astfel societatea.
Universul este reprezentat ca un Centru traversat de o axa verticala zenit-nadir,incadrat de cele patru orienturi,Cerul este rotund,acopera ca o sfera Pamantul care este patrat ca o cutie a unei trasuri,un stalp central sustine baldachinul rotund,Cerul.Centrul Universului este China,capitala se afla in mijlocul Regatului si Palatul in mijlocul Capitalei,Centrului ii corespunde o culoare,un miros,un sunet ,un simbol propriu. Orasul este un centru al lumii,un arbore miraculos Lemnul Vertical-Min Tang- uneste taramurile subpamintene cu cerul.Acest simbolism al centrului lumii este prezent in toate culturile arhaice si in toate civilizatiile urbane.
Originalitatea gandirii chineze consta in definirea ciclului principiilor antagonice dar complementare sub numele de yang si yin,care a servit drept model de clasificare universala,peste tot in lume si la toate nivelurile de cultura,specific gandirii chineze fiind modul de dezvoltare,pe de o parte dezvolta tehnici ale trupului si discipline ale spiritului dar in acelasi timp incita la speculatii filozofice in mod sistematic si riguros.
Simbolismul polaritatii este reprezentat prin Bufnita care simbolizeaza intunericul care are ochi solari,in timp ce emblemele luminii sunt insemnate cu semne nocturne.Yin este ceea ce este launtric,ca o vreme racoroasa,acoperita,yang este timpul insorit,calduros(Marcel Granet).Aceste forme antitetice ale vremii dezlantuie Universul in modalitati ciclice.Yin are natura feminina,yang are natura masculina,sunt doua principii cosmice care exprima alternanta si antagonismul prin opozitia lor rituala.
"Un yin ,un yang,acesta este Dao",scrie intr-un tratat.Dao inseamna "a spune",de aici doctrina Dao,o cale de urmat,dupa caz :regula morala,arta de a conecta Cerul cu Pamantul,oamenii cu zeitatile,principiul de ordine ,de conduita ,intr-un final.
Chinezii inventeaza si clasifica ,foarte prolifici, divinitati care corespund tuturor evenimentelor primitive traditionale,fenomenelor cosmice,indeletnicirilor omenesti din epoca,mediului ambiant,astfel incat un edict imperial limiteaza la 600 lista zeilor oficiali.
Yangdi este zeul solar care intervine dupa potop ,Feng Bo este zeul vantului,Lei Kong aduce tunetul,Chou Yong este urmasul zeului solar si este zeu al focului,Shou -lao este un zeu al longevitatii,zei ai apelor sunt Yu Kiang si Ho Bo,Yen Lo -zeu al mortii, Tai-fen aduce fericirea, Kuan Di-zeu al razboiului si culturii, Tsao chong-al bucatariei , Tsai shen- al bogatiei , Chong kui,al grelelor încercari etc.
Divinitatile nefaste: mama imperiala - Hsi,Wang-mu, dragonul - Ciyou, dragonii buni si rai, zânele- Maku care traieste in trei ere.
Imparati cu rol de eroi civilizatori :Yao, Huangdi;
Eroi legendari :arcasul Yi, mandarinul zburator în Luna - Wang-ho.
China este supranumita tara "Celor Trei Cai "-confucianismul,taoismul si budismul.Acestei trei curente religioase au marcat de mai bine de doua milenii gandirea ,viata,cultura chineza.Confucianismul pune accent pe supunere si respectfata de Suveran,taoismul adauga intelegerea mistica,budismul indeamna la mantuire prin evlavie si mila.Toate aceste Cai ,odata cu dezvoltarea lor s-au unit intre ele si au format vechea religie populara chineza.In iconografia chineza fiind adesea reprezentati sub denumirea de "Cele Trei Cai",intemeietorii:Buddha,Confucius si Lao-Tzi.
Mentalităţi şi atitudini reliefate în ecranizări după romancieri romantici
Romantismul este o miscare intelectuala si artistica originand de la sfarsitul secolului al XVIII-lea in vestul european. In parte, reprezinta o revolta impotriva normelor aristocratice, sociale si politice a perioadei iluministe dar si o reactie impotriva rationalizarii naturii. Ca manifestare in arta si literatura, romanticii exploreaza emotiile puternice ca sursa a starilor extatice. Emotii ca teroarea, trepitatiile, tensiunea si contemplarea sublimitatii naturii. De asemenea, romanticii revelau arta populara si traditiile ca principale surse, astfel dezvoltand si simtul nationalist. Ideile medievale au reprezentat principala influenta asupra romantismului, in sine, cuvantul "romantism" derivand din naratiunile sau poemele eroice ale literaturii medievale.
Ideologiile si evenimentele Revolutiei Franceze sunt considerate o mare influenta asupra curentului romantic, care lauda realizarile eroilor neintelesi, a artistilor care au schimbat societatea. De altfel, romantismul se vedea opus clasicismului rigid si considera imaginatia individului ca o autoritate ce permitea libertatea in arta.
Charles Baudlaire definea romantismul astfel: " Romantismul nu este nici in alegerea subiectului, nici in adevarul suprem, ci intr-un anume fel de a simti."
Astfel, eroii romantici sunt personaje cu emotii puternice, temperamente pasionate, dominate de un simt moral ales si de suflete nobile, dar venind din paturi sociale mai putin alese si nobile. Valjean din Miserabilii lui Hugo, Tess din Tess D'Uberville a lui Th. Hardy si Jack Conroy din Colt Alb a lui Jack London reprezinta eroii specifici perioadei romantice prin simtul moral si compasiunea lui Valjean, pasiunea si patimile lui Tess si devotamentul si dragostea lui Conroy.
Ecranizarile romanelor romantice, Mizerabilii, Tess D'Uberville si Colt Alb si-au pastrat in esenta fidelitatea fata de viziunea autorilor romantici ce le-au plamadit prima data. In principal, ecranizarile, patreaza personajele si atitudinile lor.
Valjean, din Mizerabilii, este un protector. Faptele sale sunt extraordinare nu in sensul grandios. Valjean nu invinge balauri, nu are calitati intelectuale deosebite si nu este un luptator in sensul modern al cuvantului. Dar, ceea ce face Valjean este extraordinar prin amploarea morala pe care actele sale le iau. El iarta si este plin de candoare fata de prostituata, Fantine si in ecranizare Valjean pare indragostit de ea. Aceasta atitudine umanista, il ridica pe Valjean in ochii publicului si face din el un erou. Rolul de tata pe care si-l asuma fata de Cosette, fiica nelegitima a Fantinei, este sincer luat in serios de Valjean, si nu ca o simpla caritate. Lumea eroului se schimba in timpul Revolutiei Franceze, si acest eveniment epic, creste tensiunea dramatica, amplificand faptele eroului. El nu este capabil de crima, si miraculos supravietuieste revolutiei, salvandu-l pe Marius pentru Cosette.
Valjean este dincolo de prejudecati. El poate fi un model si pentru lumea moderna care isi inchipuie ca a depasit prejudecatile, dar nu, inca nu suntem acolo. Valjean in schimb atinge acea culme a intelegerii si iubirii pure pe care putini dintre noi nu fac greseala de a o confunda cu prostia. Liam Neeson, Valjean reuseste sa ilustreze toate aceste calitati cu succes, oferind intelegere si iertare unde ceilalti abia asteapta sa huiduiasca, lasand libertate fiicei sale unde altii s-ar fi impus cu ochii inchisi la suferinta provocata.
Un alt personaj, interesant prin psihologia sa, este Fantine, interpretat de Uma Thurman foarte convingator. Prostituata din secolul XIX nu este prea diferita de cea din secolul nostru. Drama este aceeasi. Indiferenta celor din jur si lipsa lor de limita in a profita de pe urma conditiei Fantinei o inving si o imping spre acte rusinoase. Desi, ea pare sub nivelul lui Valjean, prinsa intr-o conditie existentiala de ultima speta, Fantine are sclipirea ei pe care numai Valjean reuseste sa o vada. Secventa in care Fantine accepta ca in locul chiriei sa-si ofere "serviciile" proprietarului este ravasitoare si ne ofera o portita prin care sa vedem decaderea ei pentru simpla supravietuire. Pe fata Umei Thurman sunt adunate o larga varietate de emotii: scarba, suferinta, teama, neputinta si in mod ciudat acceptare. Astfel, prin aparitia fiicei sale se proiecteaza tot ce Fantine nu-si doreste ce fiica sa sa traiasca, sa stie sau macar sa banuiasca.
Fantine, ravasita de trairi puternice si de o tristete fara margini nu poate avea alta soarta decat moartea pe care aproape o vede ca pe o eliberare. Fantine se aseamana din acest punct de vedere cu o alta eroina romantica, Tess.
Tess reprezinta inocenta distrusa, nu pierduta, ci doar distrusa pentru a fi reconstruita prin asteptarea si primirea mortii fara teama. Interpretarea rolului in ecranizarea romanului Tess D'Uberville, este, de asemenea, puternica si credibila.
Tess porneste "la drum" cu inima curata, imaginea dansului in campie si muzica taranilor, reprezinta starea initiala a fetei. Treptat, degradarea lumii in ochii ei ii frange inima si pe parcursul filmului, Tess nu va putea sa revina la starea initiala, decat prin moarte.
Pentru Tess dragostea pura si constiinta curata sunt niste valori esentiale, dupa care incearca sa-si traiasca viata, dar tumultul lumii mizere in dorinta de a subzista, o imping spre moarte spirituala. Dilema morala a tinerei fete este fara rezolvare. Si acest personaj traieste asemeni lui Valjean, dupa o morala inalta, dar, cand viata o determina sa-si incalce propriile idealuri, Tess cedeaza. Ea este invinsa si comite o crima, care, in mod ciudat, o va elibera. Ca si Fantine, sufletul odata distrus, Tess nu poate, decat sa-si imbratiseze moartea, ca pe o eliberare.
Natasha Kinski, in interpretarea lui Tess, reuseste sa transmita o gama variata de emotii si sentimente, desi verbal abia daca le numeste. Actrita, fara a abuza de gesturi si expresii faciale, ilustreaza transformarea sufleteasca a personajului si dilemele morale intr-un mod credibil si natural.
Frumusetea actritei, contrasteaza puternic cu lumea decadenta si gri in care personajul se zbate sa supravietuiasca. O lume malefica ce o cicatrizeaza, dominata de peisaje ale pustietatii, probabil simbolizand lipsa de valori a celorlalti oameni. Numai Stonehenge aduce o urma de civilizatie si puritate in relatia cu natura, un puternic instrument romantic.
Incadrat in natura neimblinzita a Alaskei, personajul Jack Conroy, interpretat de Ethan Hawke, descopera relatia de simbioza cu unul dintre cele mai cunoscute personaje, Colt Alb. Cainele-lup, cu un suflet de om, este ca evolutie asemeni lui Tess si Fantinei.
Nici caine, nici lup, Colt Alb este explorat de Beauty Smith, si impotriva firii sale, fortat sa fie caine de lupta. Jack Conroy il salveaza, dandu-si seama ca pe cand Colt Alb era liber, l-a salvat si el de un urs. Astfel, legatura dintre caine si om se stabileste. Cu ajutorul lui Colt Alb, Beauty este pedepsit, si aurul lui Conroy este in siguranta. Cainele-lup este apoi incurajat sa se intoarca in natura, Conroy indemnandu-l sa plece, desi Colt Alb pare ca nu mai vrea.
Astfel, de la starea initiala, cainele-lup neimblanzit, liber si pur, in ciuda suferintelor indurate din cauza oamenilor, de-a lungul vietii sale, Colt Alb sfarseste, tot datorita unui om, inapoi in natura, din nou liber. Cainele stie ce inseamna loialitatea, blandetea si prietenia, uneori mai bine decat un om. Astfel, Colt Alb arata ca are un suflet mai uman decat oamenii. Natura este mai inteleapta decat omul.
Conroy isi depaseste conditia de simplu om, si astfel devine si el un erou romantic prin salvarea lui Colt Alb. Acest act de caritate il innobileaza si, asemeni lui Valjean, actul dvine eroic prin implicatiile sale umanitare si nu prin grandiozitatea faptelor in sine.
Astfel, mentalitatile si atitudinile eroilor romantici in ecranizari, sunt extrase clar din aria curentului romantic caruia apartin si sursele originale. Simtul moral dezvoltat, dilemele morale, pasiuni si emotii puternice, drame sufletesti, dorinta de a face bine, toate acestea explorate in aria oamenilor de rand, obisnuiti, fara un statut social deosebit. Lupta individului de a depasi conditiile impuse de o lume degradata, de a-si pastra sufletul intact din tumultul suferintelor cauzate de indiferenta, moravuri si violenta.
Copyright © Doina Ruşti