Doina Ruşti
Patru bărbaţi plus Aurelius - Doina Ruşti Cămaşa în carouri - Doina Ruşti Lizoanca - Doina Ruşti Fantoma din moară - Doina Ruşti Zogru - Doina Ruşti Omuleţul roşu - Doina Ruşti
Doina Ruşti
Patru bărbaţi plus Aurelius Cămaşa în carouri Lizoanca Fantoma din moară Zogru Omuleţul roşu


SUMAR
EDITORIAL CU TEMĂ FIXĂ: Servitorii aroganţi: Policlinica nr. 3 (Cristina Costache)
REPORTAJ: La taclale cu Iepure din Colentina, şpringar şi hoţ din inima străzii(Vlad Alexandru Cuc)
JURNAL DE CĂLĂTORIE: În miezul lumii balcanice (Mihai Roşioru)
PROZĂ LITERARĂ: Întâlnire pe Internet (Oana Raluca Helgiu)
POVESTIRI ADEVĂRATE: Student în practică (Cristian Fierbinţeanu)
POEZIE: Lupi de gheaţă (Raluca Al-Haddad)
ÎNSEMNĂRI: Le noir  (Dragoş Băldescu)
MODĂ: Istoria sutienului (Florina Fernandes)
COMENTARIU: Gender - Degradarea imaginii sexului frumos (Alex Cocea)
SERVITORII AROGANŢI

Policlinica nr. 3 

CRISTINA COSTACHE

Ajuns în holul Policlinicii nr. 3 din Turnu Severin, ai de ales între trei culoare, pentru a da de cabinetul pentru adulţi. "La dreapta şi p-ormă la stânga", te lămureşte o asistentă grasă ce-şi vântură braţul greoi spre culoarul potrivit, în timp ce te conduce spre uşa indicată.Urmezi tăcut harta schiţată de degetul gros al femeii în alb şi dai de o altă uşă. Pe stânga, aşa cum ţi s-a spus. Apeşi clanţa slinoasă, împingi şi te loveşti cu nasul de un miros greu de căldură şi medicamente. Îţi scoţi nervos batista ca să te ştergi pe mâna unsă şi dai cu ochii de nelegiuitul care murdărise clanţa. O mogâldeaţă blondă se zgâieşte la tine dintră-un colţ de banchetă, în timp ce molfăie o gogoaşă cu ciocolată. Cu cealaltă  mânuţă decojing, ispititor, vinilinul de sub el.
 Începe apoi să smiorcăie trăgându-l de pulovăr pe bătrânul aşezat lângă el. "Stai cuminte, tataie, că acum venim şi noi la rând", îl roagă bătrânelul uscăţiv, ridicându-i cu degetele-i filiforme căciula de pe ochi şi luându-l pe genunchi. "Stai cuminte, Andrei", îi spune şi femeia de pe banca din faţă, ştergându-l la gură cu o batistă de hârtie. Copilul scânceşte din nou, dând de înţeles că nu-i convine regimul. "E singuru' ?", întreabă o bătrână cocoşată, la vreo 75 de ani, boită pân' la Dumnezeu şi cu-n permanent ars, dar cu un zâmbet plin de amabilitate, în timp ce-i întinde puştiului o bucată de portocală din plăsuţa plină cu jumătăţi de fructe. "Nu mai are o surioară mai mare". "Şi-ai plecat tu fără eaaa?", îl scutură bătrâna de obrajii bucălaţi pe ghemotocul blond, în timp ce acesta se zbate să scape de maltratări. "Da!", răspunde ţâfnos şi-i pune maică-sii în poală darul primit . " Nu fii rău, mami. Vorbeşte frumos!", e apostrofată odrasla. " A rămas acasă cu străbunica, n-o mai luam şi pe ea până aici. La 12 ani..., are teme pentru şcoală. Şi-aşa, uitaţi cât aşteptăm..." . "Eeee, la 12 ani stră-străbunica mea era la casa ei...", oftează bătrâna cocoşată, clipind din ochii mici, adânciţi în orbite. "Aşa tânără!?" se miră o femeie roşcată, între două vârste, ce păruse adâncită în lectura unei reviste. "Eeee, pe atunci căsătoriile erau aranjate după avere. Şi când stră-străbunicu' a cerut-o pe sora mai mare a străbunicii...adică a stră-străbunicii (se lămuri bătrâna), stră-...stră-străbunicul i-a mai cerut zece galbeni în plus, ca să cântărească cât zestrea miresei. Stră-străbunicu' a plecat să îi facă, dar, între timp, mireasa s-a măritat cu-n militar şi-a plecat din oraş." "Da' nu promisese să-l aştepte pe străbunicu' matale?",

  pare s-o apostrofeze bătrînelul sfrijit pe eroina povestirii. Un bărbat jalnic, înfăşurat într-un palton murdar, pe care nici nu-l observasem până atunci, probabil pentru că moţăise într-un colţ, sări cu gura: "Ce domne', văzuşi dumneata femeie să te respecte? Toate sunt la fel. Nişte materialiste!" Bătrâna îşi continuă povestirea ca şi cum nu l-ar fi auzit: "Nici pe atunci dragostea nu ţinea cont de nimic. Părinţii au încercat să-i spună că o să-i facă de râs, că ei făcuseră o promisiune, dar până la urmă au binecuvântat-o şi... ce să-i mai faci? Numai că, după câteva luni, stră-străbunicu' a apărut la uşa lor cu toţi banii, să-şi ia mireasa. Stră-stră-străbunicul nici n-a vrut să dea ochii cu el, de ruşine, dar stră-stră-străbunica l-a luat deoparte pe stră-srăbunicu' şi i-a spus tot ce se întâmplase. Da' el promisese rudelor şi prietenilor lui că se va întoarce cu o nevastă, iar acum îi era ruşine să mai dea ochii cu ei. Doar era şi el cineva... Bunica a căzut pe gânduri şi apoi a văzut-o pe stră-străbunica, care se juca pe covor, cu o păpuşă. "Mariţo, ia vino încoace, fetiţo!" Şi Mariţa a venit veselă, cu păpuşa în braţe. "Uite, el o să fie soţul tău. O să aibă grijă de tine, o să-ţi dea tot ce vei vrea tu, o să te ia cu el acasă.."... nu mai ştiu de unde era... Da' aşa s-a măritat săraca Mariţa la 12 ani... Şi când avea şi ea 20 de ani, şi era tânără şi frumoasă, îţi dai dumneata seama cât suferea, când stră-străbunicul era bărbat matur,... cu burtă,... cărunt...". Pauză. Bătrâna căzu pe gânduri. "Maamiii, mamiiii...Nu mai vreau!", se mâţâi copilul care coborâse de pe genunchii bunicului şi acum o trăgea pe maică-sa de fustă să-i ia gogoaşa din mână.
 "Următorul!", se aude din uşa tocmai deschisă a cabinetului. Şi vocea stridentă e urmată de o faţă suptă cu nas lung şi ochelari, ce-şi face apariţia în cadrul uşii. Peste lentilele groase, femeia îşi plimbă privirea asupra persoanelor din sala de aşteptare, ca un general care tocmai a dat un ordin soldaţilor săi. "Hai, tataie, mata, c-aştepţi de mult", spune femeia, pe un ton mai blând, şi bătrânul o urmează. " Dacă mai vin alţii, le spuneţi că la două mi-am terminat programul. Să vină joi!", mai strigă doctoriţa, înainte să trântească uşa după ea.
 "Ce-a dracu!", bombăne femeia cu revista, "De parcă n-ar trăi din banii noştri!". "Ca toate femeile.", îngaimă nespălatul. Apoi îşi priveşte ceasul.
 Într-adevăr, e aproape ora două. Nici nu ştii dacă mai vrea să te consulte. Mai ales că, la cum o ştii, mai mult ca sigur că, până la ora asta, a golit deja cărămida de Scandic de sub birou. Cu nările pline cu un miros de căldură şi medicamente, dai să ieşi. Mai întorci însă capul pentru ultima oară. Copilul a adormit, în timp ce bătrâna cu jumătăţile de portocale strecoară o bancnotă de zece mii în carnetul de sănătate; după sumă, are nevoie de reţeta lunară. Acum pleci liniştit. A mai trecut o zi  în sala de aşteptare a Policlinicii 3 din Severin.
Copyright: ZAR
Reportaj

La taclale cu Iepure din Colentina, şpringar şi hoţ din inima străzii
VLAD ALEXANDRU CUC


"Pe stradă la noi totul e posibil"

Când îl vezi pe Iepure prima oară te surprinde privirea bănuitoare, care se invârte în jur, de sub pleoapele puţin lăsate. Aprinde parcă neliniştit ţigară de la ţigară. E tânăr, are 25 de ani, dar parcă are un aer obosit care-l face să pară mai în vârstă. Anul acesta a terminat ASE-ul, facultatea de stat,dar a umblat şi la altfel de facultate."Am început cu găinării, prima oară am furat încasările de la un chioşc din Cişmigiu", îmi spune trăgând cu nesaţ dintr-un Rothmans."Tocmai o întâlnisem pe Oana (prietena mea) şi...na, trebuia să ies şi în oraş." Îşi mai aranjează geaca Wrangler din piele şi puloverul negru de dedesubt. Povesteşte cum s-a lăsat de găinării şi a inceput cu şpringile, la mare, la Hotel Amiral din Costineşti. Proceda simplu promitea camere, spunând că are relaţii la hotel, apoi cerea banii şi buletinul arsului. Nu mai trebuia decât să se facă pierdut pe coridoarele sau scările hotelului."Aveau unii nişte feţe de proşti, scria pe ei Michael Jackson. Îi gineam pe ăştia şi mă duceam la ei.", spune zâmbind.
 
"Nu-ţi trebuie decât o şurubelniţă..."

Iepure a spart mai multe magazine. Îl interesau în mod special casele de marcat, pentru care-l avea client pe tatăl unui tovarăş. Îşi mai aminteşte cu nostalgie de sticle de Tequila, şampanie sau ţigări pe care le furau ca să sărbătorească după. Îmi spune cum spărgea vitrina cu doar o şurubelniţă:
"Geamul are un joc. Bagi şurubelniţa în partea chituită şi tragi tare până se crapă. Faci la fel şi în celălalt colţ al geamului şi crăpăturile se unesc. Dai jos partea de jos şi pui o sticlă de Cola să ţină restul de geam."
"A tras după mine şi a strigat: "Pe burtă!"

Poliţia l-a prins după o spargere a unui magazin din Colentina, printr-un ghinion."Veniseră pentru nişte găinari care spărseseră un alt chioşc. Era noapte şi păream suspecţi - eu şi unul de era cu mine". Gaborii i-au urmărit pe Aleea Sinaia, printre blocuri, undeau şi tras cu pistolul."A tras după mine şi a strigat: Pe burtă! Primul lucru: mi-a dat căciula jos din cap să vadă cum arăt. Pe urmă ne-au călcat în picioare." Dar greul avea să vină odată ajunşi la Secţia 7, unde poliţiştii l-au legat de calorifer şi l-au bătut cu bastoane din cauciuc."Mă loveau din două părţi şi cătuşele îmi intraseră în carne.", povesteşte zâmbind."Da' şi eu i-am dat un picior în tibie la un gabor de mi-au dat după aia bastoane peste faţă".
 
"3 luni pe secţie"

Iepure e respectat în cartier. A trecut prin multe. A fost în cameră cu şoferul lui Trestian din Groapă, om care mai făcuse pârnaie la viaţa lui. L-a învăţat şi să dea cu şuriu'."Am plâns puţin când am ajuns acolo", recunoaşte el."Acolo plâng şi bărbaţi duri." A făcut 3 luni pe secţie pentru 5 fapte, apoi a fost eliberat sub control judiciar, sub supraveghere. "Prejudiciul depăşea 25.000 000", îmi spune Iepure încântat.
Iepure e un hoţ aparte. E superstiţios, poartă la el tot timpul o cruciuliţă din argint. Atunci când l-a prins poliţia n-o avea la el. Îl întreb dacă nu şi-a schimbat modul de viaţă, dar se uită la mine neînţelegând. "Da' ce are modul meu de viaţă?!" A furat şi o să mai fure, ultima oară acum vreo 7-8 luni. "A fost bine. În jur de 12.000 de parai." De puşcărie nu se teme, iar cu morala... nici o problemă. Îmi întinde o gumă de mestecat Orbit."Are alt gust?", mă întreabă. Nu mi se pare deosebită la gust."E cumpărată din bani furaţi", îmi spune. "E la fel de dulce şi bună ca oricare alta", zice zâmbind şi mai trage cu nesaţ dintr-o ţigară.

Copyright: ZAR
Jurnal de călătorie

În miezul lumii balcanice
MIHAI ROŞIORU

Fara nici o introducere, intru direct in miezul intamplarii. Nu am avut timp sa iti mai scriu din Istanbul, desi orasul este plin de NetCafe-uri.
Insa odata prins in iuresul acestui bazar orietnalo-european cu 16 milioane de locuitori nu am vrut sa pierd nici macar o secunda din spectacolul citadin. Si m-am ticnit de-a binelea, nici nu am ajuns bine acasa, ca am si inceput sa ma gandesc cum as putea sa fac sa ma intorc cat mai repejor posibil.
 Am plecat dimineata din Constanta, intr-o zi de joi cu ceata groasa, temperaturi negative, zapada si gheata pe sosea. Nu dormisem decat vreo trei ore: inainte de ora două nu am putut sa inchid un ochi, cuprins de nerabdare si de febra descoperirii. Eu nu am stress de calatorie. Eu am stress de prea mult stat acasa. La ora cinci dimineata functionez intotdeauna in regim de avarie, indiferent de ora culcarii. Eram in asa hal de adormit incat am refuzat pana si volanul. Asa ceva nu s-a mai pomenit, eu sa refuz volanul. Am ajuns la Viorica, moment in care mi-am dat seama ca absolut toate calatoriile noastre (cu exceptia celei la Berlin) si-au avut inceputul aici. Sandu Aldea numarul 75 a devenit astfel pentru mine locul unde dau kilometrajul la zero si incarc filmul in aparat.

        La ora 14 trenul de Istanbul, vagon cu locuri, nu cu paturi. Mergeam doar pana la Veliko Turnovo, vechea capitala a Bulgariei.
Politistul de frotiera de la Giurgiu a fost in banca lui: a vrut sa vada pasaportul, asigurarile medicale si suma minima de bani pentru o vizita intr-un stat non-Schengen. In rest nu l-a interesat nimic altceva. De pe pod se vedea Dunarea cu sloiuri si no man's land-ul cenusiu. In Bulgaria vagonul nu a mai fost incalzit: nasul cel bulgar a venit si ne-a spus intr-o ruso-engleza ca s-a stricat: daca vrem caldura trebuie sa mai platim10 dolari ca sa ne mutam la vagonul de dormit. Cu noi nu a avut succes: peste doua ore coboram. Ce inseamnă totusi poalele Balcanului: nu era stricat nimic la vagon, era doar un mijloc de a mai stoarce bani de la calatori. Trenul nu a avut pic de intarziere, nu stiu prin ce minune. Am ajuns in Veliko Turnovo pe la 8 fara un sfert, am sarit din tren, am luat
taxiul si ne-am cazat la hotelul paduchios de 15 dolari pe noapte unde am stat eu si data trecuta. Pana a doua zi la aceeasi ora (8 fara un sfert) am batut pe jos oraselul, am cumparat niste bratari de la antichitati (asta e alta istorie!), am mancat kebap la turcul cel simpatic care ne-a recunoscut si ne-a dat si falafel pe gratis. Zapada era uriasa, ningea fara oprire. Am vazut Muzeul de Arheologie, cu niste exponate foarte interesante. Dar era total neincalzit, din lipsa de fonduri, bineinteles. Dupa o jumatate de ora am inghetat tun si a trebuit sa renuntam.A doua zi, la sapte si un sfert ne-am dus la gara. Ningea linistit, era intuneric, orasul se vedea azvarlit pe dealul din fata garii. Eu eram
tare fericit ca nu luam trenul inspre casa. Tren pe care era cat pe-aci sa-l pierdem, pentru ca pe linia intai venise un tren din traficul local, iar bulgaroaica de la ghiseu nu s-a mai obosit sa anunte rapidul de Istanbul care urma sa traga pe linia a doua. De ce sa-l mai anunte, ca doar suntem in inima Europei de Est, la poalele Balcanului si la portile Orientului? Pana ne-am dat seama ce se-ntampla, am fost nevoiti sa fugim prin zapada ca sa ocolim primul tren. A fost iures, zapada era intre peroane pana la brau. Ne-am suit in tren, ne-am dus la vagonul de dormit romanesc. Mai trebuia sa ne luam locuri, adica paturi. M-am dus la conductorul vagonului care era cam greu de cap.Individul nu putea sa
inteleaga de unde am picat noi trei in vagonul lui la ora asta. Credea ca aveam locuri la vagonul tip clasa si ca ne hotarasem sa luam totusi paturi.
Nu putea sa priceapa (sau sa conceapa?) ca niste romani se pot sui in acest tren din aceasta gara obscura. In fine, l-am lamurit dupa vreo 10 minute ca in nici un caz nu venisem de la Bucuresti cu acest tren, ci ca venisem ieri, noaptea o petrecusem in Turnovo si acum am fi dorit sa ne continuam calatoria pana la Istanbul la vagonul de dormit. Am avut noroc: nu mai era
decat o cabina libera, cu trei paturi. 

Copyright: ZAR
        Ne-ar fi costat 30 de dolari in total, dar pana la urma am mers cu nasul: am facut fifty-fifty, renuntand
la chitanta. Am ajuns la concluzia ca iubesc trenul. De fapt iubesc orice ce te duce undeva, dar trenul international are ceva ce nu are nici macar avionul. Intr-un tren de-asta stai mult (20-30 de ore), faci patul, desfaci patul, iesi pe hol, te plimbi prin vagoane ca sa te mai dezmortesti, mai auzi vorbindu-se tot felul de limbi, vezi peisaje ziua si lumini noaptea, te duci la buda mizerabila, de fapt mai bine nu te duci, si asa mai departe. Trenurile astea mizere din Europa Comunista au pana la urma poezia lor: intarzie, merg incet, mai mult franeaza decat merg, nimeni nu stie unde se afla, nimeni nu stie unde opreste, nimeni nu stie de ce vagonul X sau Y nu este incalzit, si asa mai departe. Eu unul nu vad ce farmec are un
tren occidental care merge la secunda, in care totul este curat de sclipeste, in care poti sa mananci, poti sa te speli si in care mai gasesti si priza pentru laptop.
        Dar sa revin la trenul meu din mijlocul Europei de Est... Ne-am culcat pe la 12 noaptea, pe la patru am ajuns la frontiera
bulgaro-turca. De formalitatile din partea bulgara am scapat, la turci insa trebuie sa te dai jos din tren (slava lui Allah ca fara bagaje!) si sa te
duci tu la ghiseu ca sa-ti primesti viza de intrare in tara. Politista de frontiera s-a uitat la mine, s-a uitat la poza, a rasfoit pasaportul, a inecat stampila in tus, mi-a trantit-o pe documentul de calatorie cel visiniu si gata, eram  oficial in Turcia. Noapte buna.
        La ora 10 m-am trezit, dar de-abia pe la 12 am ajuns in Istanbul. Cu patru ore intarziere... Din tren am vazut Marea Marmara, cartiere marginase, zgarie-norii din cartierul nou, podul peste Bosfor, vapoare, gropi de gunoi; din tren am adulmecat mirosurile orientale de pe la
crasmele de la mahala... Gara Sirkeci, aflata in EminĂśnĂź, cartier pe malul Bosforului. Noi aveam hotelul in Sultanahmet, centrul vechi al orasului, iar de la gara pana acolo sunt 500 de metri. Din gara mi-am luat o harta si in timp ce incercam sa ma orientez un turc mai spontan mi-a arătaat ca harta mai are o parte, mai detaliata decat cea pe care o studiam. I-am spus ce strada caut, m-a intrebat daca am vreun hotel
preferat, i-am spus ca merg la Holiday Star Hotel. El a scos din buzunar o carte de vizita: lucra chiar la acest hotel. Ne-a carat pana si bagajele, timp in care ne-am si tocmit: pe Internet, pe site-ul hotelului, vazusem ca
patul costa sase dolari pe noapte. Ei cereau acum 12. Insa nu au avut chip cu noi: dupa o negociere serioasa, am stat toti trei cu 18 dolari pe noapte.
        Hotelul proaspat renovat, chiar luxos, cu faianta, gresie, foarte curat, ieftin si central: chiar vis-a-vis de Moscheea Albastra. Am facut
dus si am iesit repede sa vedem Sfanta Sofia si Moscheea Albastra. Ni s-a facut frig, ne-am intors inapoi in camera ca sa ne imbracam. Tocmai atunci ma suna Kunze pe mobil ca sa-mi spuna ca ei au venit cu 24 de ore mai inainte si sa stabilim un punct de intalnire. De-acu-nainte tot ce am facut in Istanbul am facut cu nemtii dupa noi. Ei si-au asumat rolul de ghid, si ne-au plimbat pe unde trebuie, dar si pe unde nu trebuie, adica nu numai pe cararea batatorita de turisti. (off the beaten track!)
        Am vazut in cele cinci zile moschei nenumarate, am vizitat Muzeul de Arheologie, de Arta Orientala, de Arta Islamica, de Mozaic. Am fost in bazarul egiptean, in bazarul de carti, in bazarul cu mancare si in cel cu animale. Am vazut cisterna scufundata, am traversat Bosforul cu barca si am ajuns in Asia Mica, in cartierul ĂśskĂźdar. Am fost si in centrul nou al
orasului, pe o strada comerciala occidentala si in piata Taksim, unde se pregatea Revelionul, o petrecere in strada. (va urma)
Proză literară

Întalnire pe Internet
OANA RALUCA HELGIU

De peste doi ani jumate eram singură .  pusesem mâna pe nici un picior de bărbat . Începusem prost la capitolul bărbaţi . Devenisem disperată . Nu era unul care să treacă pe stradă şi să nu-i fac ochi dulci . Dar nimic nu se lipea de mine.Parcă toţi fugeau de mine ca dracu de tămâie. M-am dus la doctor să-mi dea tratament , că de când umblam aşa după bărbaţi , devenisem o leşinătură de femeie. Cum îmi făcea unul avansuri, mă blocam pe loc fără doar şi poate. Nu îmi mai simţeam picioarele. Mă apuca tremuratul . Dădeam în bâlbe şi-mi venea să cad pe jos. Toate prieteNumainele mele aveau pe cineva , numai eu trăiam singură ca o proastă .
Într-un timp m-am dus şi la biserică, am vorbit cu popa să-mi desfacă farmecele, am dat acatiste, dar tot nimic. Maică-mea îmi tot repeta în fiecare seară că oi fi blestemată. Avusesem eu câteva relaţii, dar niciuna n-a mers. Aveam impresia că trăiesc de pomană, iar mama devenea isterica la gândul că voi rămâne singură. Aşa fără nici un rost în viaţă. Dar într-o zi, norocul mare l-am avut cu o prietena, care mi-a zis : " Tu , Ralu, cel mai bine ar fi să-ţi
găseşti pe cineva prin Internet. Acolo sunt destui care te-ar alege pe tine. "
Cum toţi mă ştiau cam tâmpită şi nedescurcăreaţă , încercau şi ei să mă ajute, fiecare după posibilităţi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Aveam diplomă, că ştiu că asta se caută, dar puteam şterge cu ea praful prin casă . Nu-mi folosea la nimic. Nimeni nu mă angaja, aşa de prost pregătită eram. Pe faţa mea puteai citi de la o poşta cu litere de-o şchioapa : " tâmpită, caut partener". Pe unde mergeam toţi mă tratau cu miştouri şi asta-mi pica foarte rău .
Dar să n-o mai lungim . Am mers pe nepusă-masă la Internet, mi-am deschis căsuţă de e-mail, nu eu, ci un tip care meşterea calculatoarele şi, încetul cu încetul, am început să învăţ cum se ţine mouse-ul în mână . Dar toate astea cu ajutorul lui Ghiţă, mare hacker.
Începusem să butonez pe Internet de doua săptămani ca o expertă. Când clicăiam în draci, am ajuns pe un site german cu single-uri . Acolo l-am intalnit pe Jurgen , clicăind la rubrica bărbaţilor. Cred c-a fost dragoste la prima clicăire. Jurgen mi-a trimis o poza cu el şi cu familia lui. Nu-mi venea să
cred că lucrurile astea mi se intampla tocmai mie. Eram o norocoasă. Pe poză Jurgen pusese tot felul de săgeţele colorate : în stânga era maică-sa, Hildegard, o grăsana şi jumatate. Taică-său, Hansi, era un ţâr de 1,5 m , cum îmi explicase el pe fotografie .
Oricum , Jurgen il avea şi-n poză pe vino-ncoace. Era omul ideal pe care il visasem în fiecare noapte. Mi-a zis pe e-mail să ii trimit şi eu o poza cu mine . Aşa că, m-am dus la fotograf, m-am îmbrăcat în Dirndel , mai precis spus : într-o rochie largă cu volănaşe, de culoare verde, cu o bluza brodată, albă şi scrobită şi cu nişte pantofi negri, de pe vremea lu' bunică-mea. Arătam cam stupid, dar ca să pun mana pe un nemţălau aş fi făcut absolut orice, chiar să-mi pun costumul naţional.		 Nu mai aveam în ţară nici un rost. Pe fruntea mea scria: " străinătatea te aşteaptă". Aveam mutră de sasăloaică . Mi-am scos poza peste trei zile. Când mă uitam la mine eram de nerecunoscut. Arătam ca o păpuşă în fotografie. D-ne , nu-mi venea să cred ce bine arătam.
Mi-am scanat poza şi i-am trimis-o şi lui . Când m-a văzut ce frumoasa sunt, că semănam perfect cu Liz Taylor, s-a îndrăgostit lulea de mine. Nu m-am rugat eu aşa de pomană atâta vreme.
Jurgen, cum îmi scrisese pe poză: 1,8 m , brunet, cu ochi albastri . Ca-n filme . Era exact cum mi-am dorit . Cum i-am trimis poza , m-a întrebat dacă vreau să mă căsătoresc cu el. M-am fâstâcit ... Mă blocasem .... A apărut deodata din pămant, din iarbă verde şi un popă catolic. Nu ştiam ce să fac. Nu-l văzusem în realitate. Ceva din mine îmi spunea că el va fi al meu pentru totdeauna. Pe jumatatea ecranului scria cu litere de tipar: JA , iar pe cealaltă parte scria : NEIN. Mi-era că din greseală să nu apăs pe NEIN. S-ar fi dus totul de râpă. Aşa că în doi timpi şi trei miscări am condus sageţica cu mouse-ul spre JA şi apoi am dat enter. Ce bucuroasă eram! După ce am dat enter, popa ne-a declarat soţ şi soţie. Au apărut deodata chipurile noastre pe ecran, decupate din poză, sărutându-se mai ceva ca-n filmele cu amor nebun şi cu pătratul roşu în colţul drept al ecranului. O serie de inimioare roşi au umplut ecranul. Nu-mi venea să cred ce experienţă trăiam. Era mai ceva ca-n filmele SF.
Aşa că după ce ne-am căsătorit am facut sex virtual . De când aşteptam eu noaptea nunţii. Ne aflam amândoi într-o cameră de hotel luxoasă , iar lângă patul nostru erau tot felul de lumânări aprinse. Am clicăit aşa cu mouse-ul vreo noapte; exact cât ar fi durat noaptea nunţii .
A fost un vis ce mi s-a întâmplat mie. Mai dură a fost chestia că după vreo doua luni mi-am dat
seama că am rămas gravidă. Nu ştiam cum sa-i spun chestia asta lui Jurgen. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am trimis un mail pe care i-am scris: " Dragă Jurgen, să ştii că vei fi tătic. Cam repede dar aşa a vrut D-zeu . Am rămas gravidă cu tine chiar în noaptea nunţii ."
El a rămas paf, fără vorbe . Nu , copilul nu era tot virtual , cum credea el . Începuse să se mişte în pântecele mele . Îmi tot reproşa într-un timp , că de ce n-am folosit un prezervativ virtual în noaptea nunţii. Habar n-aveam că există aşa ceva . Oricum, până la urmă n-avea ce să facă. Mi-a recunoscut copilul. L-a trecut pe numele lui. Eram în al noualea cer. De la un timp începuseră să mi se întample numai lucruri bune . Aşa că, lună de lună, am convenit cu Jurgen să-mi trimită câte 5000 de mărci ca să mă pot descurca cât de cât cu copilul
nostru. Mai fericită decât acum nu mai puteam fi. Aşa că, le-am îndrumat şi pe prietenele mele care
nu-şi găseau parteneri pe măsură. Nu ştiu cum se face, care-i Spielul, dar plodul meu semăna perfect cu Jurgen. Avea aceeaşi ochi şi aceeaşi mutră.
Ce poate să facă Internetul din oameni. Până la urma mi-a făcut chemare în Germania şi am plecat cu ţâncul în casă nouă.
Viaţa mea se schimbase radical în doar câteva luni. Acolo, în Germania am început o alta viaţă.
Copilul, cu cât creştea mai mare, cu atât semăna mai mult cu Jurgen. Nici nu putea să comenteze
ceva. Era doar sânge din sângele lui ...
Copyright: ZAR
Povestiri adevărate

Student în practică
CRISTIAN FIERBINŢEANU

In vacanţa de vară am fost in practică. La o firma de PR. Firma se numeste Green Plum si se află pe strada Traian Vuia. Sediul acestei firme este intr-un bloc. Patronul, un tip cu mustata, mi-a spus ca voi invaţa meserie, doar să am chef. Literalmente aveam chef. In prima zi am văzut birourile. Moderne. Bine luminate. Maro. Pline de IT. Eu nu sunt un om modern. Nu-mi place IT-ul. Am inţeles totuşi că IT-ul este ceva legat de calculatoare, la fel cum PR-ul este legat de jurnalism. A trebuit să mă obişnuiesc cu calculatoarele şi am constatat apoi că ele pot fi şi prietenoase cu omul. Oricum, nu le simpatizez. A doua zi patronul işi răsese mustaţa. Am izbucnit in râs. Nu s-a suparat. M-a intrebat ce am de gând, când ne apucăm de treaba. N-am mai apucat să răspund că ne-am şi apucat de treabă. In PR, activitatea oricarei firme se bazează pe proiecte. Aşa că am inceput un nou proiect. Ma simteam ferice. Am lucrat la un comunicat de presă. Acesta urma să fie
distribuit ziariştilor care urmau a fi invitati la o
conferinţă de presă ce urma să aiba loc. 
 

 

 Domnul C., patronul, pufos ca o pâinică, mi-a explicat importanţa comunicatului de presa in lumea modernă. Că ziaristul este un tip leneş care transpiră mult, că numai la spagă se gândeşte iar in schimb nici macar gramaticalmente nu este in stare a scrie corect. Inexplicabil, acest intermezzo discursiv al domnului C. m-a induiosat. Aşa că este bine a scrie impecabil acest comunicat, astfel incât ziariştii să poata scrie la randul lor frumos, in ziar, informaţiile furnizate in comunicat. Urma ca eu să scriu comunicatul. In acest moment in sediul firmei si-a facut apariţia un domn gras, cu geacă si ochelari. S-a pupat zgomotos cu patronul. Pe domnul cel gras am aflat că il cheamă Preotescu si că este ziarist. La un cotidian foarte cunoscut. Domnul Preotescu, căruia patronul i-a explicat pe scurt de ce eram eu acolo, a râs. Mi-a spus să nu cred in prostii, că presa de fapt reflectă realitatea, că vrea binele ţării si al cetăţeanului. Apoi si-a şters ochelarii. A urmat un lung moment de pauza. Absurd. Totul incremenise. Nici o şoaptă, nici un sunet. Pardon, se auzea bâzâitul de la aerul condiţonat. Pauza se lungea la nesfârşit. De atunci n-a mai fost zi si noapte. Păsărelele n-au mai dormit. Ceva se intâmplase. Pauza dureaza si acum. Este in plina desfăşurare. Păcat că n-am terminat comunicatul
de presa. Ca să-mi fac si eu dosarul de practică. Pauza continuă.
Copyright: ZAR
Poezie

Lupi de gheaţă
RALUCA AL-HADDAD

Urletul lupilor -
acela care paralizează
până şi spaimele.
Urletul lupilor plâns
şi sticlos.
Gurile calde.
Colţii din care cresc pădurile
întregi în contururi de gheaţă.
Din ochi le cade iarna
frig cu frig.
Ştiri importante

 In luna Martie, pe 11 Lacrimosa vor
 inregistra albumul "Echos". Acest album se
 va pare ca va consacra un nou standard in
 materie de rock gotic. Iata lista pieselor
 de pe album: "Kyrie - Overture," "Durch
 Nacht Und Flut - Suche Part 1,"
 "Sacrifice - Hingabe Part 1," "Apart -
 Bittruf Part 1," "Ein Hauch Von
 Menschlichkeit - Suche Part 2," "Eine
 Nacht In Ewigkeit - Hingabe Part 2,"
 "Malina - Bittruf Part 2," and "Die Schreie
 Sind Verstummt - Requiem Für Drei
 Gamben Und Klavier." 

Queensryche lucreaza la noul lor album de
 studio. Iata ce a declarat Geoff Tate in
 legatura cu materialul:"Albumul va fi unul
 deosebit. Cred ca ii va surprinde pe fanii
 nostri." Albumul este prevazut sa apara pe
 data de 14 aprilie la casa de discuri
 Sanctuary.  (D.B)

 
Însemnări

Le noir
DRAGOŞ BĂLDESCU

Pe vremuri, când rock-ul era în vogă, rockotecile erau peste tot. În Bucuresti si în toate orasele mari aproape orice club se vroia o rockotecă. Am vrut sa văd cum stau lucrurile astăzi. Eu unul nu cunosteam nici una în Bucuresti. După o scurtă căutare pe Internet a aflat că singurul club de rock se numeste "Le noir" si se află în centru, undeva lângă magazinul Muzica. Asa că mi-am pus
pe mine vechea geacă de rocker si m-am dus acolo. Primul contact cu locul este plăcut. Intrarea este mică, poate trece aproape neobservată, dar este de fapt doar un culoar care duce spre o catacombă din care se aud zgomote infernale. Peretii clădirii sunt intesati de afise care anuntă pentru seara asta un concert cu Comandorul Hoisan. Bun. Să
intrăm. Înauntru multă lume, fum si zgomot. Muzica este atât de tare încât pentru a comunica cu cel de lângă tine trebuie să urli din tot sufletul. Să vorbesti cu altul mai depărtat este pur si simplu imposibil. Mă
îndrept spre barul dintr-un colt (cu preturi mici, ca pentru rockeri), îmi iau o bere si incep să observ lumea. În primul rând, mă asteptam ca locul să fie plin de oameni mai în vârstă sau măcar de o vârstă cu mine.
 

  Da de unde! Marea majoritate sunt pustani de 16-17 ani, rar întâlnesti unul peste 20.
Concertul are loc pe o scenă în stânga. Acum îmi dau seama de unde mi-era cunoscut numele trupei. Acest Hoisan care cântă era basistul unei trupe foarte bune pe vremuri: Tectonic. Acum s-a ales praful căci am în fată un distrus ras in cap care stă crăcănat în mijlocul scenei si rage în microfon un
fel de incantatii în limba germană. Totusi celor din fata scenei se pare că le place căci dau din cap si grohăie odată cu el. Nu pot să nu mă întreb ce ar face dacă eu sau oricare altul am fi pe scenă si a urla ceva în microfon. Probabil pentru ei plăcerea ar fi la fel de mare. Văd la bar un vechi prieten. E Tibi, un fost coleg de generală, despre care stiam că a rămas rocker. Îmi spune părerea despre local. "Bă, e nasol aici. Vin tot felul de distrusi, mizica e de rahat, e prea
mult zgomot. Eu vin aici că sunt preturile mici si în plus uite câte pustoaice de liceu sunt. Astea cad în cur dacă le iei o bere si le povestesti de concertele de pe vremuri."
As fi vrut sa mai stau de vorbă cu el dar este imposibil din cauza zgomotului. Fumul de tigară combinat cu cele 2 beri pe care le-a băut îmi dau o senzatie atât de urâtă încât ies afară să iau putin aer. Mă simt atât de bine că nu mă mai întorc deloc. Ori eu am îmbătrânit, ori ăia sunt bolnavi mintal. Cât despre descântecele urlate ale Comandorului Hoisan, ele mi-au răsunat în cap multă vreme.
Copyright: ZAR
Modă

Istoria sutienului
 FLORINA FERNANDES

Femeile şi-au dorit întotdeauna să arate bine. Această dorinţă nu le-a împiedicat să inventeze produse vestimentare lipsite de orice confort, care să le facă mai frumoase în ochii bărbaţilor. De-a lungul a mii de ani  linia bustului a fost când micşorată, când mărită, în funcţie de tiparele de frumuseţe impuse de moment. Acum  4500 de ani  războinicele minoan din insula  Creta au început să poarte un soi de fâşii în jurul sânilor. Mai  târziu, femeile din Roma antică au  recur la o bandă, pe care o purtau strâns legată în jurul sânilor în  încercarea de a le micşora circumferinţa. 		 Prin 1550 femeile se supun unei noi torturi: corsetul, care a fost inventat de Catherina de Medici, soţia regelui Franţei, Henri al II-lea. În perioada renascentistă doamnele din înalta societate îşi umpleau sutienele cu saci de mătase şi batiste - pentru obţinerea unui bust cât se poate de  impunător. În 1820 a fost inventat corsetul mecanic, care permitea femeilor să se îmbrace singure, fără ajutorul servitorilor.  Începând cu anul 1920, sutienul a devenit cu adevărat popular. Este perioada în care moda aplatizează încă o dată sânii (se purta look-ul femeii-efeb). Anul 1960 a fost unul de declin în istoria sutienului. Mişcarea hippie şi emanciparea sexuală a femeilor a avut ca efect intrarea sutienului într-un con de umbră . Totuşi lucrurile revin la normal în mai puţin de 20 de ani, pentru că nu toate femeile îşi permit să renunţe la sutien.
Copyright: ZAR
Comentariu (gender)

Degradarea imaginii sexului frumos
ALEX COCEA

 Chiar de la Geneză, reprezentanta sexului frumos a fost pusă pe planul secund, ADAM fiind primul creat. EVA, ce se dorea a fi o fiintă pură si nepatată s-a transformat mai tarziu in "pacatul stramosesc", alungarea din Paradis fiind pusă pe seama acesteia. Bărbatul doar a ascultat de femeie. Din acel moment femeia nu numai ca nu a mai fost un simbol ci, treptat, a devenit o imagine a degradarii.
Dependenţa ei faţă de barbat a fost evidentă, pâna in secolul XIX , când primele organizaţii feministe au inceput sa actioneze pentru obtinerea de drepturi si pentru imbunătăţirea imaginii lor. De atunci femeia a inceput sa prezinte  interes social, însă nu era tratata cu seriozitate, de cele mai multe ori telentul  si ambitia neputandu-si face loc printre orgoliile prea ascutite ale barbatilor. Ea a rămas adeseori un model ori o muză... pentru artişti. 
In Romania, imaginea femeii suverane a ramas difuză si indepartata, ca şi unul din primele personaje feminine ale istoriei moderne - Ana Ipatescu ... 
Actualmente, vedem femei in tot mai multe domenii, femei care nu s-au ferit sa lupte pentru ceva in care au crezut. Dar ce se intampla cu celelalte, care in loc sa lupte, au ales sa profite de pe urma frumuseţii ? Practic au devenit niste obiecte, nereuşind decat sa strice o imagine pe care multe femei au incercat, timp de aproape un secol, să o indrepte. Din punctul meu de vedere femeia a batut pasul pe loc, in timp ce barbatul, fire pragmatica, nu a facut decat sa profite.
In zilele noastre exploatarea femeii s-a transformat intr-o industrie, o industrie din care imaginea feminităţii va reusi cu greu sa iasă nepatată. De la apariţia decentă a femeii in arta pana la revistele pentru barbatii se pare că nu a fost cale prea lunga.
Daca prin anii "50" a-ti arata gebunchii era considerat un act de indecenta, in zilele noastre aproape orice este permis si foarte rar judecat. Anii "60 au fost anii in care s-a incercat emanciparea femeii prin miscari feministe, dar în numai 40 de ani femeile au căzut in propria lor capcana: frumusetea. De ce?...Mi se pare semnificativ că in urma cu cativa ani anunturi de genul "cautam femei prezentabile" erau interzise... Astazi  ele sunt tolerate. 
Nerezistand tentatiei de a se mandri cu frumusetea ei femeia a inceput sa se implice mai mult în tot felul de activităţi secundare, talentul si inteligenţa fiind lăsate pe plan secund. 
Femeia... poate cea mai mare enigma dintre toate... se lasă exploatată. Desi nu este foarte bine cunoscuta si inteleasa, barbatii au "realizat" un singur lucru, poate cel mai esential: frumusetea si orgoliul unei femei sunt singurele arme cu care acestea pot fi "invinse". Altii poate il considera un atu...dar personal cred ca frumusetea nu face decat sa atraga dupa sine necazuri. Pentru o femeie frumoasa este mult mai greu sa facă faţă tentaţiilor. Pe baza acestui criteriu in lumea intreaga s-a dezvoltat o adevarata industrie: prostituţia.Un subiect delicat, dar care ia amploare pe zi ce trece. Aceasta meserie, despre care se spune, ca un fel de scuză, că e cea mai veche din lume, a degradat imaginea femeii.
Si poate si mai rau este faptul ca nici o femeie nu face nimic pentru a o imbunatati. Presa romanesca,dominata in mare parte de femei nu face nimic. Am auzit acest reproş de la o  senatoare, Fevronia Stoica: "Nu am vazut in presa romaneasca nici o ziarista care sa sprijine si sa promoveze imaginea femeii in viata socială ... ".
Dragostea considerata a fi "virtutea si păcatul, religia si viciul " femeii nu mai are asa mare importanţă. Moralitatea, destul de inradacinată nu cu multă vreme în urmă, a adevenit un mit. Pentru barbaţi, femeia pare să fie doar un obiect de placere. Cum sa schimbam o imagine care pe zi ce trece se altereaza?
Pe langa prostitutie a mai aparut si pornografia. Aproape pe orice suport media putem gasi cu uşurinţă materiale pornografice care devin din ce mai dure si mai imorale. De la un "simplu " act sexual ce aparea pe peliculă pe la jumatatea secolului  XIX s-a ajuns astazi la... atrocitati... fetisuri... sex cu animale..., toate acesta fiind produsul unor minti bolnave. Produsul mintilor noastre. Cum sa mai poti schimba ceva cand un copil de 6-7 ani pune mana pe un astfel de material? Este inevitabil sa-l faci sa nu priveasca femeia ca pe un obiect sexual.
Un fenomen interesant de analizat l-ar constitui nonsalanta cu care mass-media trece peste aceste probleme. După căderea regimului comunist Romania a inceput si ea sa se alinieze celorlalte ţări. Si la noi , ca de altfel in intreaga Europă de Est, au inceput să patrunda materiale care prezentau femeia in diferite ipostaze erotice. 
Pentru a face distincţia dintre publicaţiile porno şi revistele de informare, am să prezint câteva care fac parte din a doua categorie: Playboy, Hustler şi Penthose.
PLAYBOY: In ciuda criticilor pe care si le-a atras , aceasta revista poate trece drept cumpatată, iar pozele ei drept arta. Femeia dobandeşte o importanta,  recunoscută de toti cititorii. Fiind prima de acest gen ea a fost cea care a prezentat lumii intregi imagini care pana atunci erau tabu. Desi este o revista in mare parte adresata barbatiilor, caracterul ei nu este unul misogin. Playboy a fost un deschizator de drumuri si va ramane mereu un etalon, un model , un moralitate-metru.
HUSTLER: Desi greu de grezut , o revista de acest gen a reusit sa patrundă pe piaţă. O revista care pune mare pret pe poze si mai nimic pe articole. La momentul lansarii revista a facut mare valva, dar cu timpul totul s-a linistit, acum fiind una dintre cele mai bine vandute reviste de acest gen din lume. Totuşi, aici femeia a pierdut teren, haine si orice farama de decenta ramasa... prin prezentarea explicita a actului sexual.
PENTHOUSE: O revista linistita care a ales calea de mijloc.Chiar daca este adresată barbatilor femeia nu este degradata...dar nici prezentata cu demnitate.
Mi se pare cum mult mai degradantă îmaginea pe care o impune un serial precum "Totul despre sex" (Sex in the city), care a adus o imagine a femeii....o imagine foarte greu de catalogat. Sunt oare românii pregatiti pentru aceast serial? Stiu că sună paranoic...dar intr-o lume in care sexul premarital este considerat o ruşine si un pacat....am crezut că acest serial nu-si gaseste locul. Dar iata ca m-am inselat: serialul a prins foarte bine la public. În fond,  filmul se reduce la un singur lucru: totul despre sex... la intamplare. Serialul, de altfel foarte reusit, prezintă patru tipuri de femei: femeia de succes care-si doreste cu disperare o relatie stabilă, femeia ce doreşte o cariera dar si o viata sexuala cât mai variata, femeia sentimental-romantică si in sfarsit femeia libertină care vrea totul... de la sex. Potrivit unor comentarii,  acestea sunt 4 dintre cele mai frecvent intalnite tipuri de femei. Interesant, nu? Desi sunt diferite, toate doresc un singur lucru...sex. Uneori am sentimentul că totul face parte dintr-o mare conspiratie?!? De aceea aştept şi o părere venită din partea unei femei.
Copyright: ZAR

Copyright © Doina Ruşti