|
|
|
|
|
|
|
|
| Doina Ruşti | Patru bărbaţi plus Aurelius | Cămaşa în carouri | Lizoanca | Fantoma din moară | Zogru | Omuleţul roşu |
UNIVERSITATEA HYPERION
Facultatea de Arte
2011/2012
Examen scris: 6 02 2012, ora 12
imagini
filme:
Oedip
Medeea
Plutos
Soldatul fanfaron
Prof. univ. dr. Doina Ruşti
ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL
curs anual
prelegere - seminar
anul I
Semestrul I
Semestrul al II-lea
Bibliografie generală
Cursul este însoţit de un suport de texte
Descrierea şi scopul cursului:
Cursul propune o prezentare a principalelor momente din istoria teatrului, consolidata de analiză comparată si de conexiuni intre evenimentul initial si reverberatiile lui istorice.
Analiza, interpretarea comparatistă, analogiile culturale intenţionează să dezvolte capacitatea de comunicare, spiritul sintetic, consolidarea culturii teatrale.
28 prelegeri+28 ateliere. 4 credite
EVALUARE: Examen scris
TEMATICA
1. Prezentarea cursului. Introducere în istoria teatrului. Opinii privind conceptul şi compoziţia dramatică.
2-3. Originea ritualică a teatrului. Atitudinea religioasă. Mitul lui Isis şi Osiris. Scenariul religios. Ritualurile misteriilor antice: Misterele Eleusine, iniţieri mithraice, dansul sacru.
Bibiografie:
- Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, 1998
- Ioseph Mitsuo Kitagawa – În căutarea unităţii. Istoria religioasă a omenirii, Ed. Humanitas, 1994, pp 41-50
- Weigall - Istoria Egiptului antic, Editura: Artemis, 2003
- Constantin Daniel, Gîndirea egipteană antica în texte, Bucureşti, 1974
- Cartea egipteana a mortilor, Ed. Sophia, Arad, 1993.
- Faraonul Kheops si vrajitorii, Povestirile Egiptului antic, Ed. Minerva, Bucuresti, 1977.
- Doina Ruşti - Enciclopedia culturii umaniste (religie, literatură, filozofie), Ed. Paralela 45, 2006
4. Conservarea caracterului ritualic în teatrul modern: Solomon Rege de Horia Gârbea şi Cântarea Cântărilor (Vechiul Testament). Structuri ritualice în teatrul lui Beckett si Ionesco.
5-8. Naşterea tragediei. Premisele religioase. Mitul lui Orfeu. Orfismul în arta. Idei fundamentale în tragedia greacă. Apolinic si dionisiac. Hybrisul şi concepţia lui Nietzsche: Oreste, Oedip. Complexul oedipian. Subiectele tragediilor antice. Categorii estetice. Rescrierea textului de tragedie antică. Seneca.
Bibilografie
· ***Tragicii greci (antologie), ESPLA, 1958 (trad. George Fotino)
· Eschil – Rugătoarele..., Ed Univers, 1982
· Sofocle – Tragedii, ELU, 1969
· Euripide – Teatru complet, Ed Arc, 2005
- E.R.Dodds - Dialectica spiritului grec, Ed. Meridiane, 1983
- Erwin Rohde - Psyhé, Ed. Meridiane, 1985,
- Marinescu-Himu şi A. Piatkovsky - Istoria literaturii eline, Ed. Ştiinţifică, 1972
- Pitagora - Versurile de aur, Ed. Herald, 1996
- Friedrich Nietzsche - Naşterea tragediei - în volumul De la Apolo la Faust (antologie de studii), Ed. Meridiane, 1978
- Guy Rachet – Tragedia greacă, Ed. Univers, 1980 (o prezentare clară şi amănunţită a originii şi a principalelor opere); trad. Cristian Unteanu.
- René Girard - Violenţa şi sacrul, Ed. Nemira, 1995 (o abordare antropologică a tragediilor greceşti, referiri interesante la Oedip)
- Sigmund Freud - Totem şi tabu, Ed. Mediarex, 1996, Introducere în psihanaliză, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1992, p. 194-200, Opere, vol. II (Interpretarea viselor), p. 211-216 (studii în care apare cea mai incitantă abordare şi prima de ordin psihanalitic a poveştii lui Oedip)
9. Tipologiile antichităţii: de la eroul de tragedie la „caracterele” lui Teofrast. Personajul de comedie. Personajele lui Aristofan, Menandru.
Bibilografie
- Aristofan –Broaştele, Ed Albatros, 1974
- Menandru – Ursuzul, Univers, 1971
- André Bonnard – Civilizaţia greacă, (vol. I-III), Ed Ştiinţifică, 1967, 1968, 1969, trad. Iorgu Stoian.
- Teofrast – Caracterele (în acelaşi vol. cu fiziologiile literare ale lui Jean de la Bruyère), EPL, 1966 (trad. M. Marinescu-Himu)
10-11. Comedia antică. Plaut şi Terentiu. Subiecte şi mentalităţi. Metamorfoze tematice în clasicism.
Bibilografie
· Terenţiu – Fata din Andros, Ed. Minerva, B.P.T., 1978
· Plaut – vol. I-V, Ed. Minerva, B.P.T., 1971-1974 (acesta este ultimul dintre cele cinci volume care cuprind toate comediile plautine, traduse la aceeaşi editură.); trad. Nicolae Teică.
· Terentiu. Seneca – Eunucul. Medeea, Ed Minerva, BPT, 1966
12. Casina de Plaut. Studiu de caz.
13. Ritualuri şi teatrul religios la finele imperiului.
Bibliografie
· Lucius Apuleius – Măgarul de aur, Ed. Minerva, B.P.T., 1968 (I. Teodorescu)
· Macrobius – Saturnalia, Ed Academiei, 1961
· G. Dumézil – Mit şi epopee, Ed. Ştiinţifică, 1993 ( o abordare a miturilor şi a istoriei romane în contextul mentalităţilor indo-europene); trad. Francisca Băltăceanu, Gabriela Creţia, Dan Sluşanschi
14. Sinteza cursului
Semestrul al II-lea
1-2. Teatrul medieval. Rădăcinile gnostice şi ritualuri creştine. Imitatio Christi Alegoriile evului mediu şi substratul lor creştin (Romanul Trandafirului, Visul lui Polifil). Teatrul profan: Le jeu de Saint Nicolas de Jean Bodel. Commedia dell’arte.
Bibliografie
- Jacques Le Goff - Civilizaţia Occidentului medieval, Ed Ştiinţifică, 1970
- Heinrich Zimmer - Regele şi cadavrul, Ed. Humanitas, 1994
- Jacques Le Goff - Intelectualii în evul mediu, Ed, Meridiane, 1994
- Jacques Le Goff - Imaginarul medieval, Ed. Meridiane, 1991
- Johan Huizinga - Amurgul evului mediu, Ed. Meridiane, 1993
3. Teatrul de improvizaţie astăzi. Atelier de lucru: principiile improvizaţiei medievale, plotul, gestualitatea, dramatizarile.
Bibliografie
- Andrea Perrucci - Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite si despre improvizaţie Ed.Meridiane, 1982
- Olga Mărculescu - Commedia dell’arte, Editura Univers, Bucureşti, 1984.
4-7 Teatrul renascentist. Gestualitate si mentalitati in epoca Renasterii. Machiavelli. Shakespeare si Teatrul Globus. Hamlet. Regele Lear. Neguţătorul din Veneţia. Furtuna.
Bibliografie
· William Shakespeare – Opere complete, ediţie critică, îngrijită de Leon Leviţchi, Ed. Univers, zece volume, publicate cu începere din anii 80, până în prezent.
· Sigmund Freud – Introducere în psihanaliză, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1992 (p. 194-200, comentariile asupra mitului oedipian, prezentate de noi în cap. dedicat tragediei greceşti.); trad. Leonard Gavriliu.
· Jean Starobinski – Relaţia critică (partea a treia), Ed. Univers, 1974 (trad. Alexandru George)
· Al. Ciorănescu – Barocul sau descoperirea dramei, Ed. Dacia, 1980 (un studiu despre literatura manieristă, comentarii asupra operei shakespeariene şi despre cea a lui Cervantes); trad. Gabriela Tureacu.
· Ioan Petru Culianu - Eros şi magie în Renaştere - 1484, Ed. Nemira, 1994
8. Baroc şi manierism.
Bibliografie
Gustav René Hocke – Manierismul în literatură, Ed. Univers, 1977 (trad. Herta Spuhn
9-11 Clasicismul. Mentalităţi si preocupări. Carlo Goldoni. Regulile clasicismului francez. Tragedia (Racine. Corneille).
Bibliografie
Carlo Goldoni –Teatru, vol I/II, editie bilingva, Ed Humanitas, 2007/2008
· N. Boileau – Arta poetică, ESPLA, 1957 (trad. Ionel Marinescu)
· Pierre Corneille – Teatru, ESPLA, 1956
· Jean Racine – Teatru, ESPLA, 1959
· Jean de la Bruyère Caracterele, vol. I-II, EPL, 1966
· Adrian Marino – Dicţionar de idei literare, I, Ed. Eminescu, 1973 (cap. clasicismul)
·
12-13.Molière.
· Molière – Opere, ESPLA, 1955-1958
· Tudor Arghezi – Pe margini de pagini (tălmăciri ale următoarelor comedii de Molière: Mizantropul, George Dandin, Avarul, Domnul de Purceaugnac), Ed. Minerva, 1986
BIBLIOGRAFIE generală
***Reading About the World, Volume 1, 2, (edited by Paul Brians, Mary Gallwey, Douglas Hughes, Azfar Hussain, Richard Law, Michael Myers Michael Neville, Roger Schlesinger, Alice Spitzer, and Susan Swan), 1999, Harcourt Brace, Custom Publishing.
Ovidiu Drimba - Istoria culturii si civilizatiei, - Volumul I, II, III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, 1987, 1990
Doina Ruşti - Enciclopedia culturii umaniste (religie, literatură, filozofie), Ed. Paralela 45, 2006
Florin Faifer - Incursiuni in istoria teatrului universal (de la origini pana in Renastere), Ed. Timpul, 2010
Ovidiu Drimba - Istoria teatrului universal, Ed. Saeculum, 2000
Ileana Berlogea - Istoria teatrului universal, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1981.
Suport de curs
Exerciţii şi texte practice
AIAX de
Sofocle
acctul I
CORUL
alcătuit din vislaşi salaminieni Acţiunea se desfăşoară pe coasta nordică a Troadei, nu departe de promontoriul Roeteion.
Citeşte Teilcros.
;
Pe ţărmul mării este tabăra argienilor, în vremea războiului troian. De-a lungul ţărmului se înşiruie cîteva corturi , aleoştilor argienilor. în mijloc e cortul lui Aias. Odiseu dă tîrcoale cortului lui Aias, iscodind urmele paşilor pe pămîntulnisipos. Zeiţa Atena, fără a fi văzută de el, îl urmăreşte cu privirea ivindu-se pe o ridicătură a ţărmului deasupra şi înspatele cortului lui Aias. Este în zori de zi. Acesta e decorul pînă la versul 814. Apoi scena se schimbă: un locsinguratic, acoperit cu hăţiş, pe ţărmul mării.
ATENA
Te văd, o, fiu al lui Laert, cum tot mereu
Pîndeşti, capcane vrînd să-ntinzi vrăjmaşilor
Şi-asupră-le să mi te năpusteşti!
Şi-acum,
Prin preajma cortului lui Aias iată-te,
5 La capultaberii, pe ţărm, tot dînd tîrcol,
Tot iscodind vreo urmă proaspătă de paşi,
Sa vezi de-n cortu-i o mai fi, ori s-o fi dus,
Ca un ogar spartan ce-adulmecă vînat,
De urmele-i ai dat[1]
... E-n cort
Pe frunte-i curg
1
10 Sudori şi pline-i sînt de sînge mîinile.
Nevoie nu-i să tot priveşti iscoditor
Spre cort; mai binespune-mi tu: de urmele-i
De ce mi te tot ţii... şi eu am să te-ndrum!
ODISEU
Atena, cea mai dragă-ntre zeiţe, tu,
15 Zadarnic azi vederii-mi vrei să te ascunzi;
Doar glasu-ţi auzind te-am dibăcit, căci el
Ca trîrnbiţele tireniene[2]-n sufletu-mi
A răsunat
1
... Tu ştii ce iscodesc pe-aici:
Pe Aias, purtător-de-scut,îl caut eu.
20 Pe el, pe nimeni alt, de mult eu mi-1 pîndesc;
O faptă — să te uluieşti — a săvîrşit în noapteace s-a scurs...
O f i făptaşul el? Un altul poate-o fi? Nu ştim!...
Doar bîjbîim. Şi insumi truda-miluai să-1 caut, să-1 găsesc.
25 Că turmele ce ne-au fost prăzi de la vrăjmaşi,
Scăldate-n sînge le-am găsit, cu păzitori
Cutot... Prăpădu-i săvîrşit de Aias — toţi
O spun! Un om ce 1-a zărit cu ochii lui
Cum o zbughea pecîmp şi-n mîini strîngea un fier
30 Mînjit de sînge cald mi-a spus ce-a fost şi cum.
Eu, valvîrtej atunci, pe urmele-i m-arunc... Ia uite-aici: văd paşi ce parcă-s paşii lui;
Dar colo alţi paşi văd... Sînt buimăcit... Ai cui
Or fi, nu ştiu... Zeiţă, chiar la vreme-mi vii;
35 M-ai îndrumat mereu, îndrumă-mă şi-acum!
ATENA
Ce-a fost, ştiam! Şi eu pe tine, Odiseu,
De mult mi te vegheam să-ţi sprijin fapta ta.
ODISEU
Stăpînă dragă,-n van mi-o fi strădania?
1
VIII, v. 526).
ATENA
O, nu, căci el a săvîrşit acest măcel !
ODISEU
40 Ce gînd nebun l-o fi stîrnit?
ATENA
El s-a-nciudat Că n-avea armele ce le-avusese-Ahil.
ODISEU
Şi-asupra turmelor de ce s-a năpustit?
ATENA
I se părea că-n sînge vă scălda pe voii
ODISEU
Pe argieni voia să-i sfîrtece? Pe ei?
ATENA
45 Cu ochii-n patru-am fost... Altcum o şi făcea.
ODISEU
Dar ce 1-a semeţit de-a fost aşa-ndrăzneţ?
ATENA
In noapte, pe furiş, s-a n ăpustit spre voi...
ODISEU
Şi-ajuns-a el la noi? Şi ţinta-i şi-a atins?
ATENA
El chiar în poarta celor doi Atrizi era!
ODISEU
50 De sînge hămesit, cum braţu-i şi-
a
strunit?
ATENA
Pe ochii-i rătăciţi i-am împînzit năluci,
Şi setea lui de sînge-am amăgit-o atunci.
Spre turmele-argienilor, ce-s luate prăzi Şi valmeş mai erau, păzite de bouari,
55 L-am năpustit... Vai, ce prăpăd el a făcut!
Sub braţu-i înciudat i se părea că mor
Cei doi Atrizi şică în juru-i tot lovind,
Cădeau şi căpeteniile oştilor...
Văzînd cum şi-a sărit din minţi, eu mai vîrtos
60 Mi 1-am stîrnit şi-n al smintelii laţ 1-am prins. Isprava-i mîntuind-o,-n lanţuri a legat
Ce bruma-amai scăpat din vite, boi, berbeci...
I-a dus apoi în cort cum parcă-ar fi mînat
Ostaşi prinşi în război, nuturmă de cornaci;
65 In lanţuri, fedeleş, aici i-a priponit,
Şi ce i-a chinuit!... Sminteala-i însuţi vreau
S-o vezi şi argienilor s-o povesteşti.
Nu te urni din loc! De el nu te feri!
Lumina ochilor i-o voi întuneca
70 Şi nici măcar să te zărească n-o putea...
(Privind către cortul lui Aias)
O, Aias, tu al cărui braţ răzbunător
Se vitejeşte-acum pe bieţii-nlănţuiţi,
Auzi-mă, te chem.
Hai, vino-afar' din cort!
ODISEU
(neliniştit)
Atena, vai! Ce faci?... Nu-1 mai chema, o! nu!
ATENA
75 Ci taci! Că-ţi va ieşi şi faima de fricos.
ODISEU
Pe zei, o, nu, pe zei, să stea acolo-n cort!
ATENA
Te temi? Dar azi el nu-i acelaşi om ce-a fost?
ODISEU
Vrăjmaş mi-a fost! Şi tot vrăjmaş îmi e şi azi!
ATENA
Să-ţi rîzi de un vrăjmaş, ce rîs mai dulce-o fi?
ODISEU
80 Rămîie-n cortul lui, şi-mi este de ajuns!
ATENA
SOLOMON REGE[3]
de Horia Gârbea
9. BUCHETUL
Un tânăr în gară, când staţionează trenul se aude strigat de la o fereastră a unui vagon. E'ste o fată minunată care îl strigă şi îi face semne prietenoase. El încearcă să lege o conversaţie, dar ea râde mereu şi îi recită din "Cântarea Cântărilor[4]". El e încântat, crede că e un joc al lui cu ea deşi nu prea înţelege.
MEGAFON: Trenul de persoane 4003 în direcţia Anvers va pleca din staţie cu întârziere de două ore. Un regretabil accident pe linie. Invităm stimaţii pasageri să coboare. Compania le oferă o cafea la restaurantul gării.
Tânărul e încântat de incident. Cumpără repede un buchet de flori. Coboară din tren şi fata şi acum observăm, o dată cu tânărul, că ea face parte dintr-un grup de femei nebune de toate vârstele, unele dezgustătoare, păzite de infirmiere severe. Ea vrea să se ducă spre el. Infirmiera o opreşte. El îi dă totuşi buchetul de flori şi ea le împarte celorlalte într-o exuberanţă demenţială toate cântând fericite în inconştienţa lor '`Cântarea".
CASINA
de Titus Maccius Plautus
Scena 4
LYSIDAMUS, CHALINUS
LYSIDAMUS: Pti! M-ai speriat de moarte!
CHALINUS: O! Iertare, Soţia ta m-a trimis, spunându-mi că mă cauţi. E-adevărat?
LYSIDAMUS: Mda, aşa e!
CHALINUS: Ascult!
LYSIDAMUS: În primul rând, Chalinus, descreţeşte-ţi fruntea! Ce stai cu ochii-ncălecaţi şi gata de bătaie? Nu eşti tu Chalinus, cel mai de treabă şi cinstit dintre slujitorii mei?
CHALINUS: Şi mai cum?
LYSIDAMUS: Şi-un băiat (privindu-i litera infierata pe frunte) cult...
CHALINUS: Ohooo! Mai spune-mi!
LYSIDAMUS: Întotdeauna te-am apreciat pentru înţelepciunea ta!
CHALINUS: Păi dacă sunt aşa de bun, de ce nu mă eliberezi?
LYSIDAMUS: Asta şi vreau! Dar ştii cum e: trebuie să mă ajuţi şi tu puţin!
CHALINUS: Aud!
LYSIDAMUS: Ştii că vreau s-o mărit pe Casina cu vătaful! Dacă tu ţi-ai lua gândul de la ea... ai fi şi liber şi bogat. Îţi jur! XENOFRONEA!
XENOFRONEA (turuind imediat): Douăj de mii de parai, un rând de haine boiereşti, un cal de vârstă mijlocie şi un inel cu rubin persan!
LYSIDAMUS: Ei? Ce zici?
MYRRHINA (de pe scara ei): Nu renunţa Chalinus!
CHALINUS: O! Nu, la Casina nu renunţ nici mort. Atât fiul tău cât şi nevastă-ta mi-au promis-o şi amândoi sunt oameni de cuvânt!
LYSIDAMUS: Ei, Chalinus, Ia gândeşte-te un pic: nu e mai bine să fii liber şi bogat decât sclav, cu-o nevastă şi, eventual, cu o ciurdă de copii pe cap?
CHALINUS: Glumeşti! Ca sclav trăiesc pe banii tăi! Pe câtă vreme daca aş fi liber ar trebui să-mi bat capul singur cum să câştig bani, să ţin casa, să plătesc taxele şi să mă păzesc de hoţi, printre care desigur şi de avocaţii ca tine! Nu, stăpâne Lysidamus, la Casina nu renunţ nici bătut, nici...
LYSIDAMUS: Foarte bine! Marş în casă şi cheam-o pe nevastă-mea! O să tragem la sorţi!
CHALINUS: La ce!?
LYSIDAMUS: O să tragem la sorţi şi cine va câştiga o s-o aibă pe Casina. Ori voi ori noi!
CHALINUS: E ca şi câştigată. Sunt fără rival la toate jocurile de noroc!
LYSIDAMUS: Fugi odată!
CHALINUS: Adio Casina! Te-ai lins pe bot de ea!
LYSIDAMUS: Eu?
CHALINUS: Tu, Olympio - nu contează! (iese)
LYSIDAMUS: Te pomeneşti că pe Olympio l-a convins vipera aia de nevastă-mea şi m-a lăsat pe dinafară! O Casina, iubirea mea!
(din culise nu se aude nimic, Lysidamus întinde urechea)
Caaasiiina! Asiiiina!
(din culise: Ha-ha-ha-ha)
Scena 5
OLYMPIO, LYSIDAMUS
OLYMPIO (către casă, ca şi cum ar vorbi cu Cleostrata): Nu stăpâna mea! N-ai decât să te răţoieşti cât vrei: am spus nu şi nu! Nu vreau să fac nicio învoială! Nu-mi trebuie!
LYSIDAMUS: Ah sunt salvat!
OLYMPIO: (tot către Cleostrata) Nu vreau să fac nici un târg, nici cu tine, nici cu fiul tău. Pot să fiu liber când vreau! Ca să nu mai vorbim de bani! Cu toate că nu banii sunt importanţi pentru mine!
LYSIDAMUS: Cu cine te cerţi, Olimpio?
OLYMPIO: Cu cine? Cu nevastă-ta! Care scuză-mă, stăpâne, dar e cam... hienă!
LYSIDAMUS: Şi ce voia, hiena... nevastă-mea!
OLYMPIO: Să renunţ la Casina!
LYSIDAMUS: Şi?
OLYMPIO: I-am spus că nici dacă însuşi Jupiter m-ar ruga...
LYSIDAMUS: Jupiter...?
OLYMPIO: Nici dacă l-aş vedea pe Jupiter în genunchi...
LYSIDAMUS: Ei, hai că exagerezi!
OLYMPIO: În sfârşit, stăpâne, important e că n-am căzut la nicio înţelegere! M-am ţinut tare!
LYSIDAMUS: Vino să te pup!
(îl pupă şi-l şi giugiuleşte)
OLYMPIO: Cam scumpe drăgostelile astea: pentru ele mi i-am făcut duşmani pe toţi ai casei: nevastă-ta m-ar crănţăni între măsele, iar fiul tău m-ar face harcea-parcea!
LYSIDAMUS: Ce importanţa are, când Jupiter (se arată pe sine) ţi-e prieten!
OLYMPIO: Şi ce pune la cale... Jupiter?
LYSIDAMUS: O s-o tragem pe Casina... la sorţi!
OLYMPIO: Cine?
LYSIDAMUS: Noi toţi şi în primul rând eu! Desigur pentru tine...
OLYMPIO: Păi şi dacă n-o trag eu? Adică să zicem, că iese câştigător scutierul ăla încondeiat cu litera pe frunte!
LYSIDAMUS: Nu iese!
OLYMPIO: Ai tu...
LYSIDAMUS: Am zeii de partea mea! XENOFRONEA!
XENOFRONEA: Pe Castor, pe Polux, pe Dionisos, pe Atena şi pe Castor şi Polux!
Flaut: melodie greceasca de incheiere, care să puncteze final de scena tensionată!
(intră Cleostrata si Chalinus)
Scena 6
OLYMPIO, LYSIDAMUS, CLEOSTRATA, CHALINUS
CLEOSTRATA: Vasăzică ar vrea să mă vadă moartă!
CHALINUS: Cu siguranţă, stăpâna mea!
LYSIDAMUS: Ăsta îmi citeşte gândurile!
CHALINUS: Iată urna, stăpâne, după cum ai poruncit!
OLYMPIO: Eşti mort, Chalinus! Te-am halit!
CHALINUS: Haleşte-mă şi-o să-ţi rămân în gât!
LYSIDAMUS: Gura, Chalinus!
CHALINUS: Tot eu, stăpâne? Lui pune-i dop!
OLYMPIO: Ce dop! Eu...
CLEOSTRATA: Tu o să-ţi iei papara...
LYSIDAMUS: Tăcere! Ascultaţi-mă cu toţi! Aceasta este urna, la care nu s-ar fi ajuns, dacă tu, Cleo, ai fi fost o femeie decentă şi mi-ai fi dat-o dracului odată pe Casina!
CLEOSTRATA: Ţie să ţi-o dau?
LYSIDAMUS: Mie - adică lui!
OLYMPIO: Mie pentru el!
LYSIDAMUS: Adică lui, pentru că te rog eu!
OLYMPIO: Pentru el.. Pentru Jupiter!
CLEOSTRATA: Hooo! Staţi aşa! Cine pentru cine o vrea pe Casina?
TOŢI: Eu!
LYSIDAMUS: Ce mai contează, femeie! O s-o tragem la sorţi!
OLYMPIO: Iar eu o să câştig. Iată sorţul meu (îl aruncă în urnă)
CLEOSTRATA: De ce tu?
CHALINUS: Când zeii sunt de partea mea!?
OLYMPIO: Doar nu-s tâmpiţi să ţină partea unui gunoi cu semnătură!
CLEOSTRATA: De ce gunoi, vătafule?
CHALINUS: Venit de la coda vacii...
LYSIDAMUS: Lasă vorba, Chalinus şi aruncă sorţul în urnă!
CLEOSTRATA: Nu ţipa la el!
OLYMPIO: Şi de ce nu! Un prăpădit care duce ţucalul, adică scutul. Ce mare scofală să duci scutul!
CHALINUS: Mai bine decât să rânesc la vaci!
OLYMPIO: Care vaci, ce tot îi dai cu vacile ? (îi rade o palmă lui Chalinus)
CLEOSTRATA: Dai în el? Ce stai ca prostul! Dă-i şi tu o palmă!
(Chalinus se execută)
LYSIDAMUS (către Olympio): dă-i-o-ndărăt!
(Olympio îşi ascultă stăpânul)
CLEOSTRATA: Chalinus!
Flaut: melodie alerttă care să sugereze că cei doi se aleargă prin scena: 1 minut
CHALINUS: (pune mâna pe un baston, îl aleargă pe Olympio, care îşi fereşte fundul) Nenorocitule, poponar de la ţară! Şi-o trage cu vacile, stăpână!
OLYMPIO: Scapă-mă de literatul ăsta stăpâne!
CLEOSTRATA: Două trei beţe nu-ţi strică, văcarule !
CHALINUS: Mucincuristule!
OLIMPIO: Lăbar!
LYSIDAMUS: (punând mâna pe Chalinus şi vrând să-i dea câteva, renunţă sub privirea ameninţătoare a Cleostratei) Hai o dată, scutier nenorocit şi literat pe de-asupra! Bagă-ţi odată sorţu-n urna nevesti-mii!
OLYMPIO: Trage de timp, stăpâne!
CLEOSTRATA: Nu e el de vină!
MYRRHINA: Dar începeţi o dată, Pe Castor, am îngheţat de frig!
LYSIDAMUS: Intră în casă, Myrrhina şi nu mai sta cu ochii-n curul nostru!
CHALINUS: Uite sorţul meu!
LYSIDAMUS: Dă-i drumul-odată!
OLYMPIO: Precis e măsluit!
LYSIDAMUS: Dă-l încoace (încearcă sorţul lui Chalinus între dinţi): Nu! e tot de lut ca şi al tău! Ceramică de Cucuteni!
OLYMPIO: Dacă pluteşte?
CLEOSTRATA: Aruncă-l aici! Să n-o mai lungim atâta!
LYSIDAMUS: (Aruncând sorţul în urnă) Iată!
CHALINUS: Botosule!
OLYMPIO: Mâzgâlitule!
CLEOSTRATA: Amestecă bine urna!
LYSIDAMUS: Of, tot eu să mă ud pe mâini!
CHALINUS: Trişează!
OLYMPIO: Cine, mă, stăpânul nostru...?
CLEOSTRATA: Gata! Cine trage?
LYSIDAMUS: Tu!
CHALINUS, CLEOSTRATA: Eu?
LYSIDAMUS: Tu, Cleostrata!
OLYMPIO: De ce ea, stăpâne!
LYSIDAMUS: Lasă, că ştiu eu! Haide, Cleostrata!
CHALINUS: Ah moor!
OLYMPIO: Am palpitaţii!
Flaut: doua acorduri care să sugereze scoaterea sorţului din urnă
CLEOSTRATA: Ah! Ce ghinion! Am pierdut, Chalinus!
OLYMPIO: E sorţul meu stăpâne! Am câştigat! Am câş-ti-gat!! Vasăzică am pus laba pe Casina!
LYSIDAMUS: Am pus-o! Hai, valea, să-nceapă pregătirile de nuntă! XENOFRONEA!
XENOFRONEA: Doi saci de făină, cinci iepuri, o găină bătrînă, un ied, 10 pâini
LYSDIDAMUS: Ce-i asta? Nuntă de magistraţi? E o sclavă! Pe Jupiter!
XENOFRONEA: 10 pîini, 10 pâini 10 pâini şi-atât!
(Ies toţi, cu excepţia lui Chalinus)
NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA
sau Shylock
de W. Shakespeare
NERISSA A (lui Gratiano) : N ici eu, pînă nu-l voi vedea pe al meu !
BASSANIO (lui Gratiatto şi Porţiei) : Draga mea Porţia, dacă ai şti cui am dat inelul, de ce am dat inelul, cu cîtă durere m-am despărţit de inel, cînd am văzut că numai pe el îl voia, ţi-ai potoli mînia !
PORŢIA: Dacă ai fi ştiut ce înseamnă inelul, preţul aceleia care ţi-a dat inelul, onoarea care-ţi poruncea să păstrezi acel inel, niciodată nu te-ai fi despărţit de el. Care om ar fi fost asa de nebun să ceară un astfel de lucru? Nerissa mă face să ştiu ce trebuie să cred. Aş jura că inelul e la o femeie !
BASSANIO: Pe sufletul meu jur că nu e la o femeie; ci la un doctor care nu voia trei mii de ducaţi şi care m-a rugat să-i dau inelul. La început n-am vrut, am avut chiar curajul să-l las să plece supărat, deşi îmi scăpase prietenul de la moarte. Ce-aş mai putea spune? Am fost silit de împrejurări să i-l dau ! Iartă-mă, Porţia, dacă ai fi fost de faţă m-ai fi rugat tu singură să-l dau. GRATIANO: Da, am fost siliţi şi m-ai fi rugat şi tu Nerissa.
ANTONIO: Eu sînt nenorocita pricină a certei.
PoRTi A : N u fi supărat de asta. Eşti în orice caz binevenit.
BASSANIO: Porţia, iartă-mi o greşeală făcută fără voia mea, Îţi jur de acum înainte, să nu mai rup nici un jurămînt !
ANTONIO: (Porţiei) : Ca să-mi apăr onoarea, mi-am dat în chezăşie trupul, şi fără de acela care are acuma inelul, trupul meu ar fi fost pierdut. De data aceasta îmi dau în chezăşie sufletul, dacă vreodată Bassanio nu-şi va mai ţine jurămîntul.
GRATIANO: Dati-l şi pentru mine Segnior Antonio !...
PORTIA : Bine. Te iau drept zălog. Dă-i inelul acesta şi spune-i să-l păstreze mai bine ca pe celălalt !
ANTONIO luând inelul de la Portia) : Bassanio, jură că ai să păstrezi inelul. (I-l dă lui Bassanio.)
BASSANIO: Pe Dumnezeu; e cel pe care l-am dat doctorului Balthazar !
PORŢIA: Îl am de la el. Iartă-mă, Bassanio, mi l-a dat noaptea trecută.
NERISSA: Iartă-mă Gratiano. Tot noaptea trecută am căpâtat si eu inelul meu...
GRATIANO: Cum? Ce? Înşelaţi înainte de cununie?...
PORTIA: Nu vorbi aşa ! Citiţi scrisoarea asta. E din Padova şi e semnată de doctorul Bellario ! Veţi vedea că Porţia a fost doctorul Balthazar şi Nerissa ajutorul lui. Larenzo e martor că am plecat o dată cu voi şi că ne-am întors cu puţin înaintea voastră. Nici nu intrasem în casă. Ce nu credeţi ? . . . Staţi la îndoială ? . . . Atunci aşteptaţi puţin. . . Vino Nerissa !. . . (Urcă în fund cu Nerissa, desface bocceaua din boschet, îşi pun ochelarii şi beretele în cap Şi hainele pe umeri. Apoi coboară şi Porţia vorbeşte ca la tribunal.) Care-i neguţătorul Antonio?... şi care e Shylock?... Izbucneşte în rîs cu Nerissa. Toii ceilalţi rămân muţi de mirare.) Şi-acum încă o dată Antonio, bine ai venit la noi. Am veşti care au să-ţi întreacă orice nădejde si la care nu te aştepţi ! Desfă scrisoarea aceasta. Vei afla că trei din galerele aşteptate s-au întors în port, încărcate cu mărfuri. Nu vei şti niciodată prin ce ciudată întâmplare am găsit scrisoarea !
ANTONIO: Sunt mut de mirare. (Deschide scrisoarea)
BASSANIO: O, Porţia, draga mea soţie !
GRATIANO: Nerissa, scumpa mea judecătoare !
ANTONIO: Da ! Scrisoarea dovedeşte că vasele mele s-au întors în port ! Nu ştiu ce să mai cred ! Atunci sunt salvat !
PORŢIA: Am veşti bune şi pentru tine Lorenzo şi pentru Jessica. O hîrtie pe care are să v-o aducă Shylock şi prin care vă lasă moştenire tot ce va avea cînd va muri. (Ei se bucură, Jessica se bucacră puţin.)
PORŢIA : Sunt sigură, că nu sunteţi pe deplin mulţumiţi cu ce am povestit ! Să intrăm în casă ! Ne veţi mai întreba şi vă vom răspunde la tot.
GRATIANO: Cît despre mine, nu ştiu decît că toată viaţa voi avea numai un gînd: să păstrez cu sfinţenie inelul Nerissei !
HAMLET
de W. Shakespeare[5]
Actul întâi
Scena a V-a
O altă parte a terasei. Intră Spiritul şi Hamlet.
HAMLET
Unde mă duci? Eu nu merg mai departe.
SPIRITUL
Ascultă-mă!
HAMLET
Te-ascult!
SPIRITUL
E-aproape ora
Când trebuie spre flăcări de pucioasă
Din nou să mă întorc!
HAMLET
Sărmane spirit!
SPIRITUL
Să nu mă plângi! pătrunde ce-ţi destăinui
Acum.
HAMLET
Vorbeşte! Sunt legat s-ascult.
SPIRITUL
Şi să răzbuni când vei sfârşi s-asculţi!
HAMLET
Ce?
SPIRITUL
Sunt spiritul părintelui tău, Hamlet,
Şi osândit un timp să umblu noaptea,
Iar ziua să postesc încins în flăcări,
Pân' ce păcatele făcute-n viaţă
Se vor spăla. Şi de n-ar fi oprit
Să-ţi spun ale-nchisorii mele taine,
Ţi-aş spune-un basm în care orice vorbă
Ţi-ar îngheţa şi sângele din vine,
Iar părul tău, legat şi prins, ar sta
Ca ţepii de arici înspăimântat.
Dar taina veşniciei nu-i făcută
Pentru urechi de carne şi de sânge.
Ascultă-mă, ascultă, o, ascultă!
Dacă-ai iubit pe tatăl tău...
HAMLET
O, Doamne!
ENGLEZEŞTE FĂRĂ PROFESOR
(CÂNTĂREAŢA CHEALĂ)
de Eugen Ionescu[6]
Anti-piesă
Scena a II-a
DOMNUL MARTIN: De când am sosit la Londra, eu locuiesc în strada Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios, ce bizar! eu tot în strada Bromfield locuiesc, de când am venit, domnule.
DOMNUL MARTIN: Ce curios, atunci, atunci, atunci poate că ne-am întâlnit în strada Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios! Se poate! Dar nu-mi aduc aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la numărul 19
DOAMNA MARTIN: Ce curios, eu tot la numărul 19, domnule, locuiesc.
DOMNUL MARTIN: Atunci, atunci, atunci, atunci, atunci, doamnă, poate ne-am văzut în casa aceasta?
DOAMNA MARTIN: Se poate foarte bine, domnule, dar nu-mi aduc aminte!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la etajul cinci, apartamentul opt, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, vai, şi ce bizar! Şi ce coincidenţă! Eu tot la etajul cinci, apartamentul opt locuiesc, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios, ce curios, ce curios! Şi ce coincidenţă! Ştiţi, camera mea de culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul coridorului, pe stânga, între closet şi bibliotecă, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă, ah, ce coincidenţă! şi camera mea de culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul coridorului şi pe stânga între closet şi bibliotecă, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios şi ce bizar! Atunci locuim în aceeaşi cameră şi dormim în acelaşi pat, doamnă! Poate că ne-am întâlnit acolo!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, cee coincidenţă. Este foarte posibil să ne fi întâlnit acolo noaptea trecută, dar nu-mi aduc bine aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă care locuieşte la mine, doamnă. Are doi ani, un ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce bizară coincidenţă! Şi eu am o fetiţă, are doi ani, un ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, domnule!
DOMNUL MARTIN (aceeaşi voce tărăgănată, monotonă): Ce curios! Ce coincidenţă! Poate că e aceeaşi, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios! E posibil, domnule.
(Un lung moment de tăcere. Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori)
DOMNUL MARTIN (care a reflectat, se ridică încet în picioare şi cu aceeaşi vocee foarte lentă, monotonă şi vag cântată, se îndreaptă spre doamna Martin, care, surprinsă de solemnitatea domnului Martin, s-a ridicat în picioare şi ea, încet): Atunci, doamnă, eu cred că ne-am mai văzut şi că dumneavoastră sunteţi propria mea soţie… Elisabeth, te regăsesc!
DOAMNA MARTIN (se apropie de el fără grabă. Se îmbrăţişează fără expresie. Pendula bate o dată): Donald, tu eşti, darling! (Rămân o vreme îmbrăţişaţi, nemişcaţi. Pendula bate de câteva ori. Mary în vârful picioarelor şi cu degetul pe buze, intră în scenă şi se adresează publicului):
MARY: Acum Elisabeth şi Donald sunt prea fericiţi să mă poată auzi. Pot să vă spun adevărul. Elisabeth nu este Elisabeth şi Donald nu este Donald. Iată dovada: copila de care vorbeşte Donald nu este şi fata Elisabetei, nu este una şi aceeaşi. Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi unul roşu, întocmai ca fetiţa Elisabethei. Dar pe când fetiţa lui Donald are ochiul alb în dreapta şi cel roşu în stânga, cea a Elisabetei are ochiul roşu în dreapta şi cel alb în stânga! Prin urmare, tot sistemul de argumentaţie al lui Donald şi se împiedică în acest ultim obstacol care infirmă întreaga construcţie. Cu toate coincidenţele uimitoare ce par a fi tot atâtea dovezi revelatorii, nefiind părinţii aceluiaşi copil ei nu sunt Donald şi Elisabeeth. Ea crede că el este Donald şi că ea este Elisabeth. El crede că ea este Elisabeth şi că el este Donald: amândoi greşesc amarnic. Cine este adevăratul Donald? Cine este adevărata Elisabeth? Cine are interes ca această încurcătură să se producă? Iată ceea ce nu trebuie să încercăm să descoperim: să lăsăm mai bine lucrurile încurcate. (Face câţiva paşi spre uşă, revine şi se adresează publicului) Am uitat să mă prezint: Sherlock Holmes. (Pleacă).
ENGLEZEŞTE FĂRĂ PROFESOR
(CÂNTĂREAŢA CHEALĂ)
de Eugen Ionescu
Anti-piesă
finalul
(Pleacă. Orchestra încetează. Scena rămâne goală. Nu se mai întâmplă nimic . Minutele se scurg. Trebuie aşteptat până ce publicul începe să dea semne de enervare: fluierături, proteste, huiduieli, insulte, morcovi aruncaţi, bastoane, ouă clocite, etc. Trebuie aşteptat până ce publicul se înfurie de tot ci până ce vreo douăzeci de spectatori năvălesc pe scenă, ţipând, înarmaţi cu ciomege. Furioşii se îndreaptă spre fundul decorului, dar în momentul acela din cele patru colţuri ale scenei, răpăiesc mitraliere. Spectatorii furioşi cad morţi. Directorul teatrului, cu autorul, cu un comisar de poliţie si jandarmi în uniformă intră pe scenă foarte calmi. Directorul teatrului numără cadavrele. Sunt douăzeci.)
DIRECTORUL TEATRULUI: Felicitările mele, domnule comisar.
AUTORUL (către directorul teatrului): Mulţumesc că mi-aţi luat apărarea faţă de măgarii ăştia! (Arată sala.)
DIRECTORUL TEATRULUI (către spectatorii îngroziţi): Scoală-te! Ce meserie ai dumneata?
SPECTATORUL: Sunt cizmar.
DIRECTORUL T'EATRULUI: Du-te la cizmărie şi fă ghete, ce cauţi la teatru? (către alt spectator): Dar dumneata ce eşti?
AL DOILEA SPECTATOR: Sunt medic, să trăiţi!
DIRECTORUL TEATRULUI: Poftim, în loc să îngrijească de bolnavi, vine aici să ne încurce pe noi. (Către o spectatoare:) Dar dumneata ce faci?
SPECTATOAREA: Eu sunt spălătoreasă, să trăiţi!
DIRECTORUL TEATRULUI: Nu ţi-e ruşine? Ai să vezi ce spălătură am să-ţi trag eu!
AUTORUL: De ce veniţi aici şi ne-ncurcaţi? Eu mă duc să fac ghete în locul cizmarului, să spăl rufe în locul spălătoresei, să-ncurc pe doctor la spital? Nu. Eu aici sunt doctor şi-mi văd de treaba mea. Cizmarii la cizmărie, actorii la teatru, fiecare să-şi vadă de treaba lui şi lumea o să meargă mai bine.
UN ALT SPECTATOR (din fundul sălii, se ridică): Dar spectatorii, la spectacol.
COMISARUL (roşu de furie): Cum îndrăzneşti să vorbeşti, când eu tac, obraznicule? (Către toată sala:) Derbedeilor, să vă astâmpăraţi, să vă băgaţi minţile în cap, să vă fie învăţătură de minte! (Arată cadavrele de pe scenă) Voi şti să apăr cea mai nobilă instituţie de cultură naţională, teatrul, acest templu de actriţe. Drepţi! Ieşiţi afară! Să nu vă mai prind aici!
(Autorul, comisarul de poliţie, directorul teatrului şi actorii se felicită, se îmbrăţişează, glumesc cu voie bună.... Jandarmii gonesc lumea din sală.)
[1] Cîinii spartani trecsau drept cei mai dibaci 'n urmărirea şi descoperirea vînatului.
[2] Anticii socoteau că tirenienii, popor din Lidia, inventaseră trîmbiţele de aramă care sunau puternic. „Mugeau" în văzduh — spune Vergiliu
(Eneida,
[3] Piesa este alcătuită din 20 de scene-povestioare în care toate personajele rostesc Cântarea Cântărilor.
[4] Cântarea Cântărilor (fragment)
”l. Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
3. Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! - Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
4. Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon.
5. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
7. Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
8. Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!
9. Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.
10. Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
11. Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
12. Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
14. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi...”
[5] WILLIAM SHAKESPEARE (1564-1616), poet şi dramaturg, a creat o operă monumentală şi care ilustrează spiritul Renaşterii engleze. A scris sonete, dar partea cea mai importantă a creaţiei shakespeariene este dramaturgia; exponent al teatrului elisabetan, el a scris comedii (Îmblânzirea scorpiei, Nevestele vesele din Windsor, Comedia erorilor), feerii (Visul unei nopţi de vară, Furtuna), drame istorice (Richard al III-lea, Henric al VIII-lea) şi tragedii (Romeo şi Julieta, Othello, Regele Lear, Macbeth, Hamlet).
[6] EUGEN IONESCU s-a născut în România, la 26 noiembrie 1909. După ce debutează ca poet şi eseist în ţară, pleacă la Paris (1941), unde se impune ca dramaturg (de limbă franceză), fiind considerat întemeietorul unui noi tendinţe, cunoscute sub numele de teatru absurd. Îşi capătă renumele prin aceasta, ajunge membru al Academiei franceze, scrierile sale sunt traduse în numeroase limbi, inclusiv în româneşte, jucate pe mai toate scenele lumii. Moare în anul 1994.
Dintre dramele sale amintim: Englezeşte fără profesor (Cântăreaţa cheală, Lecţia, Scaunele, Rinocierii, Ucigaş fără simbrie, Victimele datoriei, Pietonul văzduhului, Regele moare ş.a.
Suport de curs
Exerciţii şi texte practice
AIAX de
Sofocle
acctul I
CORUL
alcătuit din vislaşi salaminieni Acţiunea se desfăşoară pe coasta nordică a Troadei, nu departe de promontoriul Roeteion.
Citeşte Teilcros.
;
Pe ţărmul mării este tabăra argienilor, în vremea războiului troian. De-a lungul ţărmului se înşiruie cîteva corturi , aleoştilor argienilor. în mijloc e cortul lui Aias. Odiseu dă tîrcoale cortului lui Aias, iscodind urmele paşilor pe pămîntulnisipos. Zeiţa Atena, fără a fi văzută de el, îl urmăreşte cu privirea ivindu-se pe o ridicătură a ţărmului deasupra şi înspatele cortului lui Aias. Este în zori de zi. Acesta e decorul pînă la versul 814. Apoi scena se schimbă: un locsinguratic, acoperit cu hăţiş, pe ţărmul mării.
ATENA
Te văd, o, fiu al lui Laert, cum tot mereu
Pîndeşti, capcane vrînd să-ntinzi vrăjmaşilor
Şi-asupră-le să mi te năpusteşti!
Şi-acum,
Prin preajma cortului lui Aias iată-te,
5 La capultaberii, pe ţărm, tot dînd tîrcol,
Tot iscodind vreo urmă proaspătă de paşi,
Sa vezi de-n cortu-i o mai fi, ori s-o fi dus,
Ca un ogar spartan ce-adulmecă vînat,
De urmele-i ai dat[1]
... E-n cort
Pe frunte-i curg
1
10 Sudori şi pline-i sînt de sînge mîinile.
Nevoie nu-i să tot priveşti iscoditor
Spre cort; mai binespune-mi tu: de urmele-i
De ce mi te tot ţii... şi eu am să te-ndrum!
ODISEU
Atena, cea mai dragă-ntre zeiţe, tu,
15 Zadarnic azi vederii-mi vrei să te ascunzi;
Doar glasu-ţi auzind te-am dibăcit, căci el
Ca trîrnbiţele tireniene[2]-n sufletu-mi
A răsunat
1
... Tu ştii ce iscodesc pe-aici:
Pe Aias, purtător-de-scut,îl caut eu.
20 Pe el, pe nimeni alt, de mult eu mi-1 pîndesc;
O faptă — să te uluieşti — a săvîrşit în noapteace s-a scurs...
O f i făptaşul el? Un altul poate-o fi? Nu ştim!...
Doar bîjbîim. Şi insumi truda-miluai să-1 caut, să-1 găsesc.
25 Că turmele ce ne-au fost prăzi de la vrăjmaşi,
Scăldate-n sînge le-am găsit, cu păzitori
Cutot... Prăpădu-i săvîrşit de Aias — toţi
O spun! Un om ce 1-a zărit cu ochii lui
Cum o zbughea pecîmp şi-n mîini strîngea un fier
30 Mînjit de sînge cald mi-a spus ce-a fost şi cum.
Eu, valvîrtej atunci, pe urmele-i m-arunc... Ia uite-aici: văd paşi ce parcă-s paşii lui;
Dar colo alţi paşi văd... Sînt buimăcit... Ai cui
Or fi, nu ştiu... Zeiţă, chiar la vreme-mi vii;
35 M-ai îndrumat mereu, îndrumă-mă şi-acum!
ATENA
Ce-a fost, ştiam! Şi eu pe tine, Odiseu,
De mult mi te vegheam să-ţi sprijin fapta ta.
ODISEU
Stăpînă dragă,-n van mi-o fi strădania?
1
VIII, v. 526).
ATENA
O, nu, căci el a săvîrşit acest măcel !
ODISEU
40 Ce gînd nebun l-o fi stîrnit?
ATENA
El s-a-nciudat Că n-avea armele ce le-avusese-Ahil.
ODISEU
Şi-asupra turmelor de ce s-a năpustit?
ATENA
I se părea că-n sînge vă scălda pe voii
ODISEU
Pe argieni voia să-i sfîrtece? Pe ei?
ATENA
45 Cu ochii-n patru-am fost... Altcum o şi făcea.
ODISEU
Dar ce 1-a semeţit de-a fost aşa-ndrăzneţ?
ATENA
In noapte, pe furiş, s-a n ăpustit spre voi...
ODISEU
Şi-ajuns-a el la noi? Şi ţinta-i şi-a atins?
ATENA
El chiar în poarta celor doi Atrizi era!
ODISEU
50 De sînge hămesit, cum braţu-i şi-
a
strunit?
ATENA
Pe ochii-i rătăciţi i-am împînzit năluci,
Şi setea lui de sînge-am amăgit-o atunci.
Spre turmele-argienilor, ce-s luate prăzi Şi valmeş mai erau, păzite de bouari,
55 L-am năpustit... Vai, ce prăpăd el a făcut!
Sub braţu-i înciudat i se părea că mor
Cei doi Atrizi şică în juru-i tot lovind,
Cădeau şi căpeteniile oştilor...
Văzînd cum şi-a sărit din minţi, eu mai vîrtos
60 Mi 1-am stîrnit şi-n al smintelii laţ 1-am prins. Isprava-i mîntuind-o,-n lanţuri a legat
Ce bruma-amai scăpat din vite, boi, berbeci...
I-a dus apoi în cort cum parcă-ar fi mînat
Ostaşi prinşi în război, nuturmă de cornaci;
65 In lanţuri, fedeleş, aici i-a priponit,
Şi ce i-a chinuit!... Sminteala-i însuţi vreau
S-o vezi şi argienilor s-o povesteşti.
Nu te urni din loc! De el nu te feri!
Lumina ochilor i-o voi întuneca
70 Şi nici măcar să te zărească n-o putea...
(Privind către cortul lui Aias)
O, Aias, tu al cărui braţ răzbunător
Se vitejeşte-acum pe bieţii-nlănţuiţi,
Auzi-mă, te chem.
Hai, vino-afar' din cort!
ODISEU
(neliniştit)
Atena, vai! Ce faci?... Nu-1 mai chema, o! nu!
ATENA
75 Ci taci! Că-ţi va ieşi şi faima de fricos.
ODISEU
Pe zei, o, nu, pe zei, să stea acolo-n cort!
ATENA
Te temi? Dar azi el nu-i acelaşi om ce-a fost?
ODISEU
Vrăjmaş mi-a fost! Şi tot vrăjmaş îmi e şi azi!
ATENA
Să-ţi rîzi de un vrăjmaş, ce rîs mai dulce-o fi?
ODISEU
80 Rămîie-n cortul lui, şi-mi este de ajuns!
ATENA
SOLOMON REGE[3]
de Horia Gârbea
9. BUCHETUL
Un tânăr în gară, când staţionează trenul se aude strigat de la o fereastră a unui vagon. E'ste o fată minunată care îl strigă şi îi face semne prietenoase. El încearcă să lege o conversaţie, dar ea râde mereu şi îi recită din "Cântarea Cântărilor[4]". El e încântat, crede că e un joc al lui cu ea deşi nu prea înţelege.
MEGAFON: Trenul de persoane 4003 în direcţia Anvers va pleca din staţie cu întârziere de două ore. Un regretabil accident pe linie. Invităm stimaţii pasageri să coboare. Compania le oferă o cafea la restaurantul gării.
Tânărul e încântat de incident. Cumpără repede un buchet de flori. Coboară din tren şi fata şi acum observăm, o dată cu tânărul, că ea face parte dintr-un grup de femei nebune de toate vârstele, unele dezgustătoare, păzite de infirmiere severe. Ea vrea să se ducă spre el. Infirmiera o opreşte. El îi dă totuşi buchetul de flori şi ea le împarte celorlalte într-o exuberanţă demenţială toate cântând fericite în inconştienţa lor '`Cântarea".
CASINA
de Titus Maccius Plautus
Scena 4
LYSIDAMUS, CHALINUS
LYSIDAMUS: Pti! M-ai speriat de moarte!
CHALINUS: O! Iertare, Soţia ta m-a trimis, spunându-mi că mă cauţi. E-adevărat?
LYSIDAMUS: Mda, aşa e!
CHALINUS: Ascult!
LYSIDAMUS: În primul rând, Chalinus, descreţeşte-ţi fruntea! Ce stai cu ochii-ncălecaţi şi gata de bătaie? Nu eşti tu Chalinus, cel mai de treabă şi cinstit dintre slujitorii mei?
CHALINUS: Şi mai cum?
LYSIDAMUS: Şi-un băiat (privindu-i litera infierata pe frunte) cult...
CHALINUS: Ohooo! Mai spune-mi!
LYSIDAMUS: Întotdeauna te-am apreciat pentru înţelepciunea ta!
CHALINUS: Păi dacă sunt aşa de bun, de ce nu mă eliberezi?
LYSIDAMUS: Asta şi vreau! Dar ştii cum e: trebuie să mă ajuţi şi tu puţin!
CHALINUS: Aud!
LYSIDAMUS: Ştii că vreau s-o mărit pe Casina cu vătaful! Dacă tu ţi-ai lua gândul de la ea... ai fi şi liber şi bogat. Îţi jur! XENOFRONEA!
XENOFRONEA (turuind imediat): Douăj de mii de parai, un rând de haine boiereşti, un cal de vârstă mijlocie şi un inel cu rubin persan!
LYSIDAMUS: Ei? Ce zici?
MYRRHINA (de pe scara ei): Nu renunţa Chalinus!
CHALINUS: O! Nu, la Casina nu renunţ nici mort. Atât fiul tău cât şi nevastă-ta mi-au promis-o şi amândoi sunt oameni de cuvânt!
LYSIDAMUS: Ei, Chalinus, Ia gândeşte-te un pic: nu e mai bine să fii liber şi bogat decât sclav, cu-o nevastă şi, eventual, cu o ciurdă de copii pe cap?
CHALINUS: Glumeşti! Ca sclav trăiesc pe banii tăi! Pe câtă vreme daca aş fi liber ar trebui să-mi bat capul singur cum să câştig bani, să ţin casa, să plătesc taxele şi să mă păzesc de hoţi, printre care desigur şi de avocaţii ca tine! Nu, stăpâne Lysidamus, la Casina nu renunţ nici bătut, nici...
LYSIDAMUS: Foarte bine! Marş în casă şi cheam-o pe nevastă-mea! O să tragem la sorţi!
CHALINUS: La ce!?
LYSIDAMUS: O să tragem la sorţi şi cine va câştiga o s-o aibă pe Casina. Ori voi ori noi!
CHALINUS: E ca şi câştigată. Sunt fără rival la toate jocurile de noroc!
LYSIDAMUS: Fugi odată!
CHALINUS: Adio Casina! Te-ai lins pe bot de ea!
LYSIDAMUS: Eu?
CHALINUS: Tu, Olympio - nu contează! (iese)
LYSIDAMUS: Te pomeneşti că pe Olympio l-a convins vipera aia de nevastă-mea şi m-a lăsat pe dinafară! O Casina, iubirea mea!
(din culise nu se aude nimic, Lysidamus întinde urechea)
Caaasiiina! Asiiiina!
(din culise: Ha-ha-ha-ha)
Scena 5
OLYMPIO, LYSIDAMUS
OLYMPIO (către casă, ca şi cum ar vorbi cu Cleostrata): Nu stăpâna mea! N-ai decât să te răţoieşti cât vrei: am spus nu şi nu! Nu vreau să fac nicio învoială! Nu-mi trebuie!
LYSIDAMUS: Ah sunt salvat!
OLYMPIO: (tot către Cleostrata) Nu vreau să fac nici un târg, nici cu tine, nici cu fiul tău. Pot să fiu liber când vreau! Ca să nu mai vorbim de bani! Cu toate că nu banii sunt importanţi pentru mine!
LYSIDAMUS: Cu cine te cerţi, Olimpio?
OLYMPIO: Cu cine? Cu nevastă-ta! Care scuză-mă, stăpâne, dar e cam... hienă!
LYSIDAMUS: Şi ce voia, hiena... nevastă-mea!
OLYMPIO: Să renunţ la Casina!
LYSIDAMUS: Şi?
OLYMPIO: I-am spus că nici dacă însuşi Jupiter m-ar ruga...
LYSIDAMUS: Jupiter...?
OLYMPIO: Nici dacă l-aş vedea pe Jupiter în genunchi...
LYSIDAMUS: Ei, hai că exagerezi!
OLYMPIO: În sfârşit, stăpâne, important e că n-am căzut la nicio înţelegere! M-am ţinut tare!
LYSIDAMUS: Vino să te pup!
(îl pupă şi-l şi giugiuleşte)
OLYMPIO: Cam scumpe drăgostelile astea: pentru ele mi i-am făcut duşmani pe toţi ai casei: nevastă-ta m-ar crănţăni între măsele, iar fiul tău m-ar face harcea-parcea!
LYSIDAMUS: Ce importanţa are, când Jupiter (se arată pe sine) ţi-e prieten!
OLYMPIO: Şi ce pune la cale... Jupiter?
LYSIDAMUS: O s-o tragem pe Casina... la sorţi!
OLYMPIO: Cine?
LYSIDAMUS: Noi toţi şi în primul rând eu! Desigur pentru tine...
OLYMPIO: Păi şi dacă n-o trag eu? Adică să zicem, că iese câştigător scutierul ăla încondeiat cu litera pe frunte!
LYSIDAMUS: Nu iese!
OLYMPIO: Ai tu...
LYSIDAMUS: Am zeii de partea mea! XENOFRONEA!
XENOFRONEA: Pe Castor, pe Polux, pe Dionisos, pe Atena şi pe Castor şi Polux!
Flaut: melodie greceasca de incheiere, care să puncteze final de scena tensionată!
(intră Cleostrata si Chalinus)
Scena 6
OLYMPIO, LYSIDAMUS, CLEOSTRATA, CHALINUS
CLEOSTRATA: Vasăzică ar vrea să mă vadă moartă!
CHALINUS: Cu siguranţă, stăpâna mea!
LYSIDAMUS: Ăsta îmi citeşte gândurile!
CHALINUS: Iată urna, stăpâne, după cum ai poruncit!
OLYMPIO: Eşti mort, Chalinus! Te-am halit!
CHALINUS: Haleşte-mă şi-o să-ţi rămân în gât!
LYSIDAMUS: Gura, Chalinus!
CHALINUS: Tot eu, stăpâne? Lui pune-i dop!
OLYMPIO: Ce dop! Eu...
CLEOSTRATA: Tu o să-ţi iei papara...
LYSIDAMUS: Tăcere! Ascultaţi-mă cu toţi! Aceasta este urna, la care nu s-ar fi ajuns, dacă tu, Cleo, ai fi fost o femeie decentă şi mi-ai fi dat-o dracului odată pe Casina!
CLEOSTRATA: Ţie să ţi-o dau?
LYSIDAMUS: Mie - adică lui!
OLYMPIO: Mie pentru el!
LYSIDAMUS: Adică lui, pentru că te rog eu!
OLYMPIO: Pentru el.. Pentru Jupiter!
CLEOSTRATA: Hooo! Staţi aşa! Cine pentru cine o vrea pe Casina?
TOŢI: Eu!
LYSIDAMUS: Ce mai contează, femeie! O s-o tragem la sorţi!
OLYMPIO: Iar eu o să câştig. Iată sorţul meu (îl aruncă în urnă)
CLEOSTRATA: De ce tu?
CHALINUS: Când zeii sunt de partea mea!?
OLYMPIO: Doar nu-s tâmpiţi să ţină partea unui gunoi cu semnătură!
CLEOSTRATA: De ce gunoi, vătafule?
CHALINUS: Venit de la coda vacii...
LYSIDAMUS: Lasă vorba, Chalinus şi aruncă sorţul în urnă!
CLEOSTRATA: Nu ţipa la el!
OLYMPIO: Şi de ce nu! Un prăpădit care duce ţucalul, adică scutul. Ce mare scofală să duci scutul!
CHALINUS: Mai bine decât să rânesc la vaci!
OLYMPIO: Care vaci, ce tot îi dai cu vacile ? (îi rade o palmă lui Chalinus)
CLEOSTRATA: Dai în el? Ce stai ca prostul! Dă-i şi tu o palmă!
(Chalinus se execută)
LYSIDAMUS (către Olympio): dă-i-o-ndărăt!
(Olympio îşi ascultă stăpânul)
CLEOSTRATA: Chalinus!
Flaut: melodie alerttă care să sugereze că cei doi se aleargă prin scena: 1 minut
CHALINUS: (pune mâna pe un baston, îl aleargă pe Olympio, care îşi fereşte fundul) Nenorocitule, poponar de la ţară! Şi-o trage cu vacile, stăpână!
OLYMPIO: Scapă-mă de literatul ăsta stăpâne!
CLEOSTRATA: Două trei beţe nu-ţi strică, văcarule !
CHALINUS: Mucincuristule!
OLIMPIO: Lăbar!
LYSIDAMUS: (punând mâna pe Chalinus şi vrând să-i dea câteva, renunţă sub privirea ameninţătoare a Cleostratei) Hai o dată, scutier nenorocit şi literat pe de-asupra! Bagă-ţi odată sorţu-n urna nevesti-mii!
OLYMPIO: Trage de timp, stăpâne!
CLEOSTRATA: Nu e el de vină!
MYRRHINA: Dar începeţi o dată, Pe Castor, am îngheţat de frig!
LYSIDAMUS: Intră în casă, Myrrhina şi nu mai sta cu ochii-n curul nostru!
CHALINUS: Uite sorţul meu!
LYSIDAMUS: Dă-i drumul-odată!
OLYMPIO: Precis e măsluit!
LYSIDAMUS: Dă-l încoace (încearcă sorţul lui Chalinus între dinţi): Nu! e tot de lut ca şi al tău! Ceramică de Cucuteni!
OLYMPIO: Dacă pluteşte?
CLEOSTRATA: Aruncă-l aici! Să n-o mai lungim atâta!
LYSIDAMUS: (Aruncând sorţul în urnă) Iată!
CHALINUS: Botosule!
OLYMPIO: Mâzgâlitule!
CLEOSTRATA: Amestecă bine urna!
LYSIDAMUS: Of, tot eu să mă ud pe mâini!
CHALINUS: Trişează!
OLYMPIO: Cine, mă, stăpânul nostru...?
CLEOSTRATA: Gata! Cine trage?
LYSIDAMUS: Tu!
CHALINUS, CLEOSTRATA: Eu?
LYSIDAMUS: Tu, Cleostrata!
OLYMPIO: De ce ea, stăpâne!
LYSIDAMUS: Lasă, că ştiu eu! Haide, Cleostrata!
CHALINUS: Ah moor!
OLYMPIO: Am palpitaţii!
Flaut: doua acorduri care să sugereze scoaterea sorţului din urnă
CLEOSTRATA: Ah! Ce ghinion! Am pierdut, Chalinus!
OLYMPIO: E sorţul meu stăpâne! Am câştigat! Am câş-ti-gat!! Vasăzică am pus laba pe Casina!
LYSIDAMUS: Am pus-o! Hai, valea, să-nceapă pregătirile de nuntă! XENOFRONEA!
XENOFRONEA: Doi saci de făină, cinci iepuri, o găină bătrînă, un ied, 10 pâini
LYSDIDAMUS: Ce-i asta? Nuntă de magistraţi? E o sclavă! Pe Jupiter!
XENOFRONEA: 10 pîini, 10 pâini 10 pâini şi-atât!
(Ies toţi, cu excepţia lui Chalinus)
NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA
sau Shylock
de W. Shakespeare
NERISSA A (lui Gratiano) : N ici eu, pînă nu-l voi vedea pe al meu !
BASSANIO (lui Gratiatto şi Porţiei) : Draga mea Porţia, dacă ai şti cui am dat inelul, de ce am dat inelul, cu cîtă durere m-am despărţit de inel, cînd am văzut că numai pe el îl voia, ţi-ai potoli mînia !
PORŢIA: Dacă ai fi ştiut ce înseamnă inelul, preţul aceleia care ţi-a dat inelul, onoarea care-ţi poruncea să păstrezi acel inel, niciodată nu te-ai fi despărţit de el. Care om ar fi fost asa de nebun să ceară un astfel de lucru? Nerissa mă face să ştiu ce trebuie să cred. Aş jura că inelul e la o femeie !
BASSANIO: Pe sufletul meu jur că nu e la o femeie; ci la un doctor care nu voia trei mii de ducaţi şi care m-a rugat să-i dau inelul. La început n-am vrut, am avut chiar curajul să-l las să plece supărat, deşi îmi scăpase prietenul de la moarte. Ce-aş mai putea spune? Am fost silit de împrejurări să i-l dau ! Iartă-mă, Porţia, dacă ai fi fost de faţă m-ai fi rugat tu singură să-l dau. GRATIANO: Da, am fost siliţi şi m-ai fi rugat şi tu Nerissa.
ANTONIO: Eu sînt nenorocita pricină a certei.
PoRTi A : N u fi supărat de asta. Eşti în orice caz binevenit.
BASSANIO: Porţia, iartă-mi o greşeală făcută fără voia mea, Îţi jur de acum înainte, să nu mai rup nici un jurămînt !
ANTONIO: (Porţiei) : Ca să-mi apăr onoarea, mi-am dat în chezăşie trupul, şi fără de acela care are acuma inelul, trupul meu ar fi fost pierdut. De data aceasta îmi dau în chezăşie sufletul, dacă vreodată Bassanio nu-şi va mai ţine jurămîntul.
GRATIANO: Dati-l şi pentru mine Segnior Antonio !...
PORTIA : Bine. Te iau drept zălog. Dă-i inelul acesta şi spune-i să-l păstreze mai bine ca pe celălalt !
ANTONIO luând inelul de la Portia) : Bassanio, jură că ai să păstrezi inelul. (I-l dă lui Bassanio.)
BASSANIO: Pe Dumnezeu; e cel pe care l-am dat doctorului Balthazar !
PORŢIA: Îl am de la el. Iartă-mă, Bassanio, mi l-a dat noaptea trecută.
NERISSA: Iartă-mă Gratiano. Tot noaptea trecută am căpâtat si eu inelul meu...
GRATIANO: Cum? Ce? Înşelaţi înainte de cununie?...
PORTIA: Nu vorbi aşa ! Citiţi scrisoarea asta. E din Padova şi e semnată de doctorul Bellario ! Veţi vedea că Porţia a fost doctorul Balthazar şi Nerissa ajutorul lui. Larenzo e martor că am plecat o dată cu voi şi că ne-am întors cu puţin înaintea voastră. Nici nu intrasem în casă. Ce nu credeţi ? . . . Staţi la îndoială ? . . . Atunci aşteptaţi puţin. . . Vino Nerissa !. . . (Urcă în fund cu Nerissa, desface bocceaua din boschet, îşi pun ochelarii şi beretele în cap Şi hainele pe umeri. Apoi coboară şi Porţia vorbeşte ca la tribunal.) Care-i neguţătorul Antonio?... şi care e Shylock?... Izbucneşte în rîs cu Nerissa. Toii ceilalţi rămân muţi de mirare.) Şi-acum încă o dată Antonio, bine ai venit la noi. Am veşti care au să-ţi întreacă orice nădejde si la care nu te aştepţi ! Desfă scrisoarea aceasta. Vei afla că trei din galerele aşteptate s-au întors în port, încărcate cu mărfuri. Nu vei şti niciodată prin ce ciudată întâmplare am găsit scrisoarea !
ANTONIO: Sunt mut de mirare. (Deschide scrisoarea)
BASSANIO: O, Porţia, draga mea soţie !
GRATIANO: Nerissa, scumpa mea judecătoare !
ANTONIO: Da ! Scrisoarea dovedeşte că vasele mele s-au întors în port ! Nu ştiu ce să mai cred ! Atunci sunt salvat !
PORŢIA: Am veşti bune şi pentru tine Lorenzo şi pentru Jessica. O hîrtie pe care are să v-o aducă Shylock şi prin care vă lasă moştenire tot ce va avea cînd va muri. (Ei se bucură, Jessica se bucacră puţin.)
PORŢIA : Sunt sigură, că nu sunteţi pe deplin mulţumiţi cu ce am povestit ! Să intrăm în casă ! Ne veţi mai întreba şi vă vom răspunde la tot.
GRATIANO: Cît despre mine, nu ştiu decît că toată viaţa voi avea numai un gînd: să păstrez cu sfinţenie inelul Nerissei !
HAMLET
de W. Shakespeare[5]
Actul întâi
Scena a V-a
O altă parte a terasei. Intră Spiritul şi Hamlet.
HAMLET
Unde mă duci? Eu nu merg mai departe.
SPIRITUL
Ascultă-mă!
HAMLET
Te-ascult!
SPIRITUL
E-aproape ora
Când trebuie spre flăcări de pucioasă
Din nou să mă întorc!
HAMLET
Sărmane spirit!
SPIRITUL
Să nu mă plângi! pătrunde ce-ţi destăinui
Acum.
HAMLET
Vorbeşte! Sunt legat s-ascult.
SPIRITUL
Şi să răzbuni când vei sfârşi s-asculţi!
HAMLET
Ce?
SPIRITUL
Sunt spiritul părintelui tău, Hamlet,
Şi osândit un timp să umblu noaptea,
Iar ziua să postesc încins în flăcări,
Pân' ce păcatele făcute-n viaţă
Se vor spăla. Şi de n-ar fi oprit
Să-ţi spun ale-nchisorii mele taine,
Ţi-aş spune-un basm în care orice vorbă
Ţi-ar îngheţa şi sângele din vine,
Iar părul tău, legat şi prins, ar sta
Ca ţepii de arici înspăimântat.
Dar taina veşniciei nu-i făcută
Pentru urechi de carne şi de sânge.
Ascultă-mă, ascultă, o, ascultă!
Dacă-ai iubit pe tatăl tău...
HAMLET
O, Doamne!
ENGLEZEŞTE FĂRĂ PROFESOR
(CÂNTĂREAŢA CHEALĂ)
de Eugen Ionescu[6]
Anti-piesă
Scena a II-a
DOMNUL MARTIN: De când am sosit la Londra, eu locuiesc în strada Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios, ce bizar! eu tot în strada Bromfield locuiesc, de când am venit, domnule.
DOMNUL MARTIN: Ce curios, atunci, atunci, atunci poate că ne-am întâlnit în strada Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios! Se poate! Dar nu-mi aduc aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la numărul 19
DOAMNA MARTIN: Ce curios, eu tot la numărul 19, domnule, locuiesc.
DOMNUL MARTIN: Atunci, atunci, atunci, atunci, atunci, doamnă, poate ne-am văzut în casa aceasta?
DOAMNA MARTIN: Se poate foarte bine, domnule, dar nu-mi aduc aminte!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la etajul cinci, apartamentul opt, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, vai, şi ce bizar! Şi ce coincidenţă! Eu tot la etajul cinci, apartamentul opt locuiesc, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios, ce curios, ce curios! Şi ce coincidenţă! Ştiţi, camera mea de culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul coridorului, pe stânga, între closet şi bibliotecă, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă, ah, ce coincidenţă! şi camera mea de culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul coridorului şi pe stânga între closet şi bibliotecă, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios şi ce bizar! Atunci locuim în aceeaşi cameră şi dormim în acelaşi pat, doamnă! Poate că ne-am întâlnit acolo!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, cee coincidenţă. Este foarte posibil să ne fi întâlnit acolo noaptea trecută, dar nu-mi aduc bine aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă care locuieşte la mine, doamnă. Are doi ani, un ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce bizară coincidenţă! Şi eu am o fetiţă, are doi ani, un ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, domnule!
DOMNUL MARTIN (aceeaşi voce tărăgănată, monotonă): Ce curios! Ce coincidenţă! Poate că e aceeaşi, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios! E posibil, domnule.
(Un lung moment de tăcere. Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori)
DOMNUL MARTIN (care a reflectat, se ridică încet în picioare şi cu aceeaşi vocee foarte lentă, monotonă şi vag cântată, se îndreaptă spre doamna Martin, care, surprinsă de solemnitatea domnului Martin, s-a ridicat în picioare şi ea, încet): Atunci, doamnă, eu cred că ne-am mai văzut şi că dumneavoastră sunteţi propria mea soţie… Elisabeth, te regăsesc!
DOAMNA MARTIN (se apropie de el fără grabă. Se îmbrăţişează fără expresie. Pendula bate o dată): Donald, tu eşti, darling! (Rămân o vreme îmbrăţişaţi, nemişcaţi. Pendula bate de câteva ori. Mary în vârful picioarelor şi cu degetul pe buze, intră în scenă şi se adresează publicului):
MARY: Acum Elisabeth şi Donald sunt prea fericiţi să mă poată auzi. Pot să vă spun adevărul. Elisabeth nu este Elisabeth şi Donald nu este Donald. Iată dovada: copila de care vorbeşte Donald nu este şi fata Elisabetei, nu este una şi aceeaşi. Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi unul roşu, întocmai ca fetiţa Elisabethei. Dar pe când fetiţa lui Donald are ochiul alb în dreapta şi cel roşu în stânga, cea a Elisabetei are ochiul roşu în dreapta şi cel alb în stânga! Prin urmare, tot sistemul de argumentaţie al lui Donald şi se împiedică în acest ultim obstacol care infirmă întreaga construcţie. Cu toate coincidenţele uimitoare ce par a fi tot atâtea dovezi revelatorii, nefiind părinţii aceluiaşi copil ei nu sunt Donald şi Elisabeeth. Ea crede că el este Donald şi că ea este Elisabeth. El crede că ea este Elisabeth şi că el este Donald: amândoi greşesc amarnic. Cine este adevăratul Donald? Cine este adevărata Elisabeth? Cine are interes ca această încurcătură să se producă? Iată ceea ce nu trebuie să încercăm să descoperim: să lăsăm mai bine lucrurile încurcate. (Face câţiva paşi spre uşă, revine şi se adresează publicului) Am uitat să mă prezint: Sherlock Holmes. (Pleacă).
ENGLEZEŞTE FĂRĂ PROFESOR
(CÂNTĂREAŢA CHEALĂ)
de Eugen Ionescu
Anti-piesă
finalul
(Pleacă. Orchestra încetează. Scena rămâne goală. Nu se mai întâmplă nimic . Minutele se scurg. Trebuie aşteptat până ce publicul începe să dea semne de enervare: fluierături, proteste, huiduieli, insulte, morcovi aruncaţi, bastoane, ouă clocite, etc. Trebuie aşteptat până ce publicul se înfurie de tot ci până ce vreo douăzeci de spectatori năvălesc pe scenă, ţipând, înarmaţi cu ciomege. Furioşii se îndreaptă spre fundul decorului, dar în momentul acela din cele patru colţuri ale scenei, răpăiesc mitraliere. Spectatorii furioşi cad morţi. Directorul teatrului, cu autorul, cu un comisar de poliţie si jandarmi în uniformă intră pe scenă foarte calmi. Directorul teatrului numără cadavrele. Sunt douăzeci.)
DIRECTORUL TEATRULUI: Felicitările mele, domnule comisar.
AUTORUL (către directorul teatrului): Mulţumesc că mi-aţi luat apărarea faţă de măgarii ăştia! (Arată sala.)
DIRECTORUL TEATRULUI (către spectatorii îngroziţi): Scoală-te! Ce meserie ai dumneata?
SPECTATORUL: Sunt cizmar.
DIRECTORUL T'EATRULUI: Du-te la cizmărie şi fă ghete, ce cauţi la teatru? (către alt spectator): Dar dumneata ce eşti?
AL DOILEA SPECTATOR: Sunt medic, să trăiţi!
DIRECTORUL TEATRULUI: Poftim, în loc să îngrijească de bolnavi, vine aici să ne încurce pe noi. (Către o spectatoare:) Dar dumneata ce faci?
SPECTATOAREA: Eu sunt spălătoreasă, să trăiţi!
DIRECTORUL TEATRULUI: Nu ţi-e ruşine? Ai să vezi ce spălătură am să-ţi trag eu!
AUTORUL: De ce veniţi aici şi ne-ncurcaţi? Eu mă duc să fac ghete în locul cizmarului, să spăl rufe în locul spălătoresei, să-ncurc pe doctor la spital? Nu. Eu aici sunt doctor şi-mi văd de treaba mea. Cizmarii la cizmărie, actorii la teatru, fiecare să-şi vadă de treaba lui şi lumea o să meargă mai bine.
UN ALT SPECTATOR (din fundul sălii, se ridică): Dar spectatorii, la spectacol.
COMISARUL (roşu de furie): Cum îndrăzneşti să vorbeşti, când eu tac, obraznicule? (Către toată sala:) Derbedeilor, să vă astâmpăraţi, să vă băgaţi minţile în cap, să vă fie învăţătură de minte! (Arată cadavrele de pe scenă) Voi şti să apăr cea mai nobilă instituţie de cultură naţională, teatrul, acest templu de actriţe. Drepţi! Ieşiţi afară! Să nu vă mai prind aici!
(Autorul, comisarul de poliţie, directorul teatrului şi actorii se felicită, se îmbrăţişează, glumesc cu voie bună.... Jandarmii gonesc lumea din sală.)
[1] Cîinii spartani trecsau drept cei mai dibaci 'n urmărirea şi descoperirea vînatului.
[2] Anticii socoteau că tirenienii, popor din Lidia, inventaseră trîmbiţele de aramă care sunau puternic. „Mugeau" în văzduh — spune Vergiliu
(Eneida,
[3] Piesa este alcătuită din 20 de scene-povestioare în care toate personajele rostesc Cântarea Cântărilor.
[4] Cântarea Cântărilor (fragment)
”l. Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
3. Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! - Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
4. Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui Solomon.
5. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
7. Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
8. Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!
9. Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.
10. Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
11. Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
12. Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
14. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi...”
[5] WILLIAM SHAKESPEARE (1564-1616), poet şi dramaturg, a creat o operă monumentală şi care ilustrează spiritul Renaşterii engleze. A scris sonete, dar partea cea mai importantă a creaţiei shakespeariene este dramaturgia; exponent al teatrului elisabetan, el a scris comedii (Îmblânzirea scorpiei, Nevestele vesele din Windsor, Comedia erorilor), feerii (Visul unei nopţi de vară, Furtuna), drame istorice (Richard al III-lea, Henric al VIII-lea) şi tragedii (Romeo şi Julieta, Othello, Regele Lear, Macbeth, Hamlet).
[6] EUGEN IONESCU s-a născut în România, la 26 noiembrie 1909. După ce debutează ca poet şi eseist în ţară, pleacă la Paris (1941), unde se impune ca dramaturg (de limbă franceză), fiind considerat întemeietorul unui noi tendinţe, cunoscute sub numele de teatru absurd. Îşi capătă renumele prin aceasta, ajunge membru al Academiei franceze, scrierile sale sunt traduse în numeroase limbi, inclusiv în româneşte, jucate pe mai toate scenele lumii. Moare în anul 1994.
Dintre dramele sale amintim: Englezeşte fără profesor (Cântăreaţa cheală, Lecţia, Scaunele, Rinocierii, Ucigaş fără simbrie, Victimele datoriei, Pietonul văzduhului, Regele moare ş.a.
Copyright © Doina Ruşti
