Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot - Doina Ruşti Mămica la două albăstrele - Doina Ruşti Patru bărbaţi plus Aurelius - Doina Ruşti Cămaşa în carouri - Doina Ruşti Lizoanca - Doina Ruşti Fantoma din moară - Doina Ruşti Zogru - Doina Ruşti Omuleţul roşu - Doina Ruşti
Doina Ruşti
Manuscrisul fanariot Mămica la două albăstrele Patru bărbaţi plus Aurelius Cămaşa în carouri Lizoanca Fantoma din moară Zogru Omuleţul roşu

Facultatea de Cinematografie



ANUL II

ISTORIA CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI

Prof. univ. dr. Doina Ruşti

anul I


Bibiografie generală
I. DESCRIEREA şi scopul cursului: Cursul continuă prezentarea cronologică, începută în anul I, a câtorva epoci semnificative pentru Europa modernă şi cuprinde, în contunuare, teme majore din istoria culturii, scopul principal fiind acela al fixării şi consolidării cunoştinţelor anterioare, dar şi de a dezvolta capacitatea analitică a cursanţilor.
Prelegerile sunt concepute ca preambul colocvial, iar seminariile se bazează pe filmele, eseurile studenţilor şi pe dezbateri de idei.

II. EVALUARE: Examen scris

III. TEMATICA
Curs+seminar Semestrul I:1, 2, 3, 4, 5, 6 7,
 
Semestrul al II-lea: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 



1. Prezentarea cursului. Discutarea şi completarea tematicii.
Seminar: Stabilirea lucrărilor de seminar.

Civilizaţia Europei moderne

2. RENAŞTEREA (I). Principiile erasmiene. Pico de la Mirandolla, Marsilio Ficino şi relaţia lor cu civilizaţia antică. Reforma religioasă şi urmările ei. Teoria lui I.P. Culianu despre Renaştere.

Seminar:
  • Pico de la Mirandolla - Raţionamente sau 900 de teze
  • Concepţia renascentistă despre iubire (Marsilio Ficino - Asupra iubirii) în comparaţie cu cea din Banchetul lui Platon şi din Divina Commedia lui Dante.
  • Reforma religioasă
  • Bibliografie
    1. Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei..., Ed. Ştiinţifică, 1959
    2. Pico della Mirandola - Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, Ed. Ştiinţifică, 1991 (trad. Dan Negrescu)
    3. Marsilio Ficino - Asupra iubirii, Ed. de Vest, 1992, trad. Nina Façon (în acelaşi volum cu Banchetul lui Platon)
    4. Despre conceptia astrologica a lui Ficino: http://www.renaissanceastrology.com/ficino.html
    5. Cornelia Comorovski - Literatura umanismului şi a Renaşterii (antologie ), vol. I şi II,  Ed. Albatros, 1972
    6. Ioan Petru Culianu - Eros şi magie în Renaştere -  1484, Ed. Nemira, 1994 (Partea întâi conţine studii despre Ficino, Pico della Mirandola şi G. Bruno; de asemenea, aici apare şi o amănunţită prezentare a romanului Hypnerotomachia Poliphili, în Anexa III.)
    7. Umberto Eco - Arta şi frumosul în estetica medievală, Ed. Meridiane, 1999, cap. XII, pp 160-192
    8. Doina Ruşti - Enciclopedia culturii umaniste (religie, literatură, filozofie), Ed. Paralela 45, 2006 inapoi


    . RENAŞTEREA (II). Povestirea ilustrativă, emblemă a culturii renascentiste (Boccaccio, Chaucer, Margareta de Navarra). Machiavelli şi arta de a conduce. Leonardo da Vinci.

    Seminar:

  • Lumea renascentistă înfăţişată de Benvenutto Celini
  • Decameronul în viziunea lui Pasolini (http://www.brown.edu/Departments/Italian_Studies/dweb/arts/wheel/pasolini.shtml)
  • Teme ale Antichităţii greco-latine preluate de Boccaccio
  • Viziunea cinematografică a Povestirilor... lui Chaucer
  •  Fragment de scenariu după o povestire renascentistă, care să surprindă atmosfera epocii.
  • Bibiografie
    - Benvenuto Cellini -Viaţa lui Benvenuto Cellini scrisă de el însuşi, Ed. Minerva, 1964 (trad. Ştefan Crudu, Geo Dumitrescu)
    G. Boccaccio - Decameronul, E.S.P.L.A., 1957
    Geoffrey Chaucer-Legenda femeilor cinstite şi alte poeme, Ed. Cartea Românească, 1986 (trad. Dan Duţescu)
     Geoffrey Chaucer -Povestirile din Canterbury, vol. I-II, Ed. Polirom, 1998 (trad. Dan Duţescu)
    Stavros Deligiorgis -Arhitectura narativă în Decameronul, Ed. Univers, 1979 (trad. Cezar Baltag) inapoi


    3. RENAŞTEREA (III). Don Quijote de Cervantes şi sensurile jocului. Simbolismul operei rabelaisiene şi relaţia lui cu latura nonconformistă a medievalităţii (goliarzii, trubadurii).

    Seminar:

  • Literatura barocă
  • Semnificaţia jocului în Hamlet de Shakespeare şi Don Quijote de Cervantes
  • Complexul oedipian în Hamlet
  • Imaginarul în opera lui Rabelais.
  • Redactarea unui scenariu  pe baza unui fragment din Gargantua şi Pantagruel, care să reliefeze tipul de fantastic

  • Bibiografie

     François Rabelais -  Gargantua şi Pantagruel, ELU, 1967 (trad. Alexandru Hodoş)
    Miguel de Cervantes Saavedra - Iscusitul hidalgo don Quijote de la Mancha, vol. I-IV, Ed. Minerva, 1987 (trad. Ion Frunzzeti)
    William Shakespeare  -  Opere complete, ediţie critică, îngrijită de Leon Leviţchi, Ed. Univers, zece volume, publicate cu începere din anii 80, până în prezent
    Sigmund Freud - Introducere în psihanaliză, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1992 (p. 194-200, comentariile asupra mitului oedipian); trad. Leonard Gavriliu.
    Jean Starobinski - Relaţia critică (partea a treia), Ed. Univers, 1974 (trad. Alexandru George)
    Al. Ciorănescu - Barocul sau descoperirea dramei, Ed. Dacia, 1980 (un studiu despre literatura manieristă, comentarii asupra operei shakespeariene şi  a lui Cervantes); trad. Gabriela Tureacu.
    Gustav René Hocke - Manierismul în literatură, Ed. Univers, 1977 (trad. Herta  Spuhn)
     Miguel de Unamuno-Viaţa lui don Quijote şi Sancho, Ed. Univers, 1973
    Miguel de Unamuno-; Despre sentimentul tragic al vieţii, Institutul European, 1995 (trad. Constantin Moise) inapoi



    4. EPOCA GÂNDIRII CARTEZIENE. Descartes şi Regulile sale. Preocupările oculte. Rozacrucienii. Metafizica lui Dimitrie Cantemir. Pascal.
    Seminar:
    Scrieţi un scurt scenariu după un fragment din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir
    Raţionalismul filozofic  - prezentare generală
    Clasicismul artistic şi cinematografia (ecranizarea Avarului lui Moliere - Jean Girault)
    Rozacrucienii

    Bibliografie
    Hajime Nakamura - Orient şi Occident - O istorie comparată a ideilor, Ed. Humanitas, 1997, pp. 469-479
    René Descartes - Două tratate filozofice, Ed. Humanitas, 1992
    John Cottingham - Raţionaliştii: Descartes, Spinoza, Leibniz, Ed. Humanitas, 1998
    Blaise Pascal - Scrieri alese, Ed. Ştiinţifică, 1967
     Roland Edighoffer - Rozicrucienii, Editura de Vest, 1995 inapoi



    5 ILUMINISMUL. Maşinile mecanice, libertatea, cultura de masă. Enciclopedia Franceză. Voltaire şi atitudinea religioasă a veacului. Kant. Utopiile. Faust de Ghoete, sinteză a ideologiei iluministe.

    Seminar:
    Faust de Goethe - mesajul operei.
    Voltaire - ateu, religios ori deist?
    http://www.lucidcafe.com/library/95nov/voltaire.html
    Concepţia lui Kant despre spaţiu şi timp
    Idei culturale în Călătoria în Ţara houyhnhnm-ilor de Jonathan Swift
    De la Confesiunile lui Rousseau la filmul confesiv actual

    Bibliografie
     Voltaire- Candid sau Optimistul, Ed. Hyperion, 1993 (trad. Al Philippide)
    Voltaire - Dialoguri şi anecdote filozofice, Ed. Univers, 1985 (cu o prefaţă interesantă a Mariei Carpov)
    Jean-Jacques Rousseau -Confesiuni, EPL, 1969 (trad. Pericle Marinescu)
     Goethe - Faust, Ed. Univers, 1982  (traducere şi un interesant studiu critic de Ştefan Aug. Doinaş)
    Eckermann - Convorbiri cu Goethe, ELU, 1965
    Jonathan Swift - Călătoriile lui Gulliver, Povestea unui poloboc şi alte satire, Ed. Univers, 1985 (trad. Leon Leviţchi şi Andrei Brezianu)
    Immanuel Kant - Critica raţiunii pure, Ed. Ştiinţifică, 1969 (trad. Nicolae Bagdasar, Elena Moisiuc)
    M. Eminescu -  Lecturi kantiene, Ed.Univers, 1975
    Constantin Noica -  Introducere la Kant prin interpretarea lui Heidegger, în vol. Simple introduceri la bunătatea timpului nostru, Ed. Humanitas, 1992
    Paul Hazard - Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea, Ed. Univers, 1981
    Frances A. Yates - Iluminismul rozecrucian, Ed. Humanitas, 1998 inapoi



    6. REVOLUŢIILE. Doctrina romantică şi spiritul avântat al veacului. Hegel  şi Nietszche. Fantasticul de natură romantică şi fructificarea lui în cinematografie.
    Seminar:
    Teme şi simboluri romantice
    Fr. Neitzsche - Aşa grăit-a Zarathustra - mesajul operei
    Persoanjul romantic
    Fantasticul de factură romantică în cinematografie (ex. ecranizarea prozei lui E. A. Poe)
    Mentalităţi şi atitudini reliefate în ecranizări după roamncieri romantici (Victor Hugo, Thomas Hardy,  J. London etc.)

    Bibilografie
     Fr. Hegel - Filozofia spiritului, Ed. Humanitas, 1996
    Arthur Schopenhauer - Scrieri despre filozofie şi religie, Ed. Humanitas, 1995
    Th. Ribot - Filosofia lui A. Schopenhauer, Ed. Tehnică, 1993
    Fr. Nietzsche - Aşa grăit-a Zarathustra, Ed. Humanitas, 1994, (trad. Stefan Aug. Doinaş)
     Victor Hugo - Mizerabilii, Ed. Minerva, 1971, col. I-V (trad. Lucia Demetrius şi Tudor Măinescu; cu o prefaţă de Paul Cornea)
    Proză fantastică franceză (antologie ; I-III), Ed. Minerva, 1982 (f. t.)
    E.T.A Hoffmann - Elixirele diavolului, Ed. Minerva, 1970
    Edgar Allan Pöe - Scrieri alese, ELU, 1963 (trad. Ion Vinea, Dan Botta, Emil Gulian)
    Albert Béguin -  Sufletul romantic şi visul, Ed. Univers, 1970
    Tzvetan Todorov - Introducere în literatura fantastică, Ed. Univers, 1973
    Théophile Gautier - Istoria romantismului, vol. I-II, Ed. ALL, 2000 inapoi

    . SIMBOLISM ŞI REALISM. INCEPUTUL EREI MODERNE. Boema de la finele veacului al XIX-lea. Realismul şi marii romancieri. Schimbarea atitudinii estetice.
    Bovarism şi oblomovism. Existenţialismul şi atitudinea  oblomovistă. Probleme fenomenologice. Interpretarea lui Lévinas . Abordarea filozofică a lui A. Fienkielkraut.

    Seminar
    Baudelaire şi epoca sa
    http://www.poetes.com/baud/index.php
    Reconstituirea socială şi istorică în opera lui Balzac.
    etalii de epocă în Le Pere Goriot,  (2004), filmul lui Jean-Daniel Verhaeghe
    Dostoievski: teme şi idei
    http://people.brandeis.edu/~teuber/dostoevskybio.html
    Bovarismul: povestea Emmei Bovary şi sensul existenţialist al romanului.
    Oblomovismul în filozofia secolului al XX-lea

    Bibliografie
    Ch. Baudelaire -Florile răului, Ed. Minerva, B.P.T., 1978 (trad. Geo Dumitrescu, Al. Philippide, Lucian Blaga, Tudor Arghezi şa.)
    F. M. Dostoievski - Opere (11 volume), ELU, 1969
    F. M. Dostoievski -Fraţii Karamazov, vol. I-II, Ed. Univers, 1982 (trad. Ovid Constantinescu şi Izabela Dumbravă)
    F. M. Dostoievski -Demonii, Ed. Cartea Românească, 1981 (trad. Marin Preda, Nicolae Gane)
    Nicolai Berdiaev -Filozofia lui Dostoievski, Ed. Institutul European, 1992 (trad. Radu Părpăuţă)
    Fritz Martini- Istoria literaturii germane de la începuturi până în prezent, Ed. Univers, 1972 inapoi



    7. NOUA ERĂ: SECOLUL AL XX-LEA. Ştiinţe noi: Psihanaliza, structuralismul, antropolgia, semiotica. Existenţialismul şi fenomenologia. Criza religioasă.

    Seminar:
    Proustianism (bazele psihanalitice şi ideile bergsoniene din În căutarea timpului pierdut de M. Proust.)
    Rolul psihanalizei în cultura secolului al XX-lea, inclusiv în film
    Abordarea antropologică: teme, simboluri, structuri fantastice
     

    Bibliografie
    Henri Bergson - Râsul, Ed. Universal Dalsi, 1997
    A. Finkelkraut -Înfrângerea gândirii, Ed. Humanitas, 1992
    Marcel Proust -În căutarea timpului pierdut, vol. I-XIII, EPL şi Ed. Minerva, 1968-1977
    Jean Ricardou - Noi probleme ale romanului (cap. 2 - despre Proust), Ed. Univers,1991
    H. Bergson - Materie si memorie, Ed. Polirom, 1996
    Miguel de Unamuno - Despre sentimentul tragic al vieţii, Institutul European, 1995
    Henri Bergson - Gândirea şi mişcarea, Ed. Polirom, 1995
    G. Jung -  Psihologie şi alchimie, vol.I şi II Ed. Teora, 1996
    25. J.G. Frazer - Creanga de aur, Ed. Minerva, 1980
    26. Mircea Eliade - Imagini şi simboluri, Humanitas, 1994
    27. Mircea Eliade - Tratat de istorie a religiilor, Humanitas, 1992
    28. Julius  Evola - Metafizica sexului, Humanitas, 1994 (trad. de Sorin Mărculescu) inapoi



    . Modernism, suprarealism, postmodernism. Arta agresivă. Revoluţia bolşevică. Distrugerea vechilor valori. Proletcultismul. Criza morală şi dramele lui Eugen Ionescu. Actul dramatic şi cinematografic în momentul actual.Obsesia sintezelor. Cibernetica.

    Seminar:
    Influenţa revoluţiilor sociale asupra artei
    Avangarda: texte şi idei
    Structuri artistice în romanul lui Joyce (Ulise) şi importanţa lor în cinematografia modernă. Interpretarea lui Derrida.
    Alegoria în drama absurdă
    Paparazzi de Matei Vişniec
     

    Bibliografie
    James Joyce - Ulise, Ed. Univers, 1984
     Jacques Derrida -Ulise Gramofon. Două cuvinte despre Joyce, Ed. ALLFA, 2000
    Hans-Hermann Hoppe - Teoria socialismului şi a capitalismului, Ed. Institutul Ludwig von Mises, 2002 la  http://www.misesromania.org/carti/tsc/cuprins.htm
    André Glucksmann - Bucătăreasa şi Mâncătorul de oameni, Ed. Humanitas, 1991

    13. Sinteza cursului. Stabilirea şi discutarea subiectelor pentru examen. inapoi


    Semestrul al II-lea
    Teme majore


    1. Organizarea cursului. Expunerea temelor



    2. GENEZA LUMII. Teorii şi reprezentări alegorice. Miturile arhaice, Teogonia lui Hesiod, Metamorfozele ovidiene. Cosmogonia maniheistă. Folclorul românesc. Kant. Cosmogonii moderne.

    Seminar:
    Teogonia lui Hesiod şi Metamorfozele lui Ovidiu - eseu comparat
    Concepţia hindusă despre naşterea lumii. Oul cosmic.
    Elementele primordiale
    Timpul,  sursă a vieţii
    Cosogonia românească
    Cosmogonii moderne

    Bibliografie
    Hesiod - Poeme, Ed. Minerva, 1987 (p.7 şi urm.)
    Ovidiu-Metamorfoze, Ed. Ştiinţifică, 1972
    Th. Simenschy -  Cultura şi filozofia indiană în texte şi studii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978 (în special p. 45, 397)
    Mircea Eliade - Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, 1992, p. 378, cap. Oul cosmogonic.
    Mircea Eliade -De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Humanitas, 1995 (cap. III)
    I.P. Culianu - Gnosele dualiste ale Occientului, Ed. Nemira, 1995, p. 200
    Hajime Nakamura -Orient şi Occident. O istorie comparată a ideilor, Ed. Humanitas, 1997, pp. 58-75; p. 116
    Bloomfield, Maurice -  The Religion of The Veda,  Ams  Press,  1969
    Jacques Merleau-Ponty - Cosmologia secolului XX, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978 inapoi



    3. VIZIUNEA DESPRE LUMEA MORŢILOR ÎN ANTICHITATE ŞI ÎN EPOCA MEDIEVALĂ. Anticii (Ghilgameş, Homer, Vergiliu). Viziunea lui Dante. Viziunile medievale despre sensul păcatului şi al judecăţii divine. Iadul musulman. Psihanaliza vinovăţiei. Folclorul românesc.
    temă alternativă: Viziuni şi previziuni

    Seminar:
    Sensul pedepsei dincolo de moarte în lumea antică
    Concepţia grecilor despre suflet (Platon - Phaidon)
    Sensul judecăţii divine
    Simbolismul popular al Infernului în Occident
    Izomorfismul imaginii Infernului
    Legende româneşti despre Iad şi Rai

    Bibliografie
    Jacques Le Goff - Imaginarul medieval, Ed. Meridiane, 1991
    Jacques Le Goff -Naşterea Purgatoriului, I-II, Ed. Meridiane, 1995
     JeanDelumeau -Păcatul şi frica. Culpabilitatea în Occident (sec. XIII-XVIII), Ed. Polirom, 1997
    Georges Minois -Istoria infernurilor, Ed. Humanitas, 1998
    Johan Huizinga - Amurgul evului mediu, Ed. Meridiane, 1993
    Dante Alighieri - Divina Comedie, Ed. Minerva, B.P.T., vol I-III, 1987
    Petru Culianu -Călătorii în lumea de dincolo, Ed. Nemira, 1994
    Tudor Pamfile -  Mitologie românească, Ed. ALL, 1997
    Sim. Florea Marian -Înmormântarea la români, Ed. Grai şi suflet, 1995inapoi



    4. CUCERIRILE ŞI CUCERITORII ÎN ISTORIE. Cavalerul trac, destinul unor imperii (Imp. Roman, Imp. Otoman). Arhetipul cuceritorului războinic în lumea antică şi medievală. Mitul lui Alexandru cel Mare. Eroul romantic. Expansiunile moderne. Puterea informaţiei.

    Seminar:
    Arhetipul războinicului în lumea antică
    Biografia lui Alexandru Macedon şi ecranizarea ei
    Puterea informaţiei în lumea modernă

    Bibliografie
    Mircea Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Humanitas, 1995 (cap. I, II)
    Quintus Curtius Rufus -Viaţa şi faptele lui Alexandru cel Mare, I-II, Ed. Minerva, 1970
    John Naisbitt -Megatendinţe, Ed. Politică, 1989 (cap. I)
    Jean-Jacques Servan-Schreiber - Sfidarea mondială, Ed. Humanitas, 1990inapoi



    5. ROLUL VISULUI ÎN CULTURĂ. Alegorii onirice în antichitate. Visul Sfântului Augustin. Visul lui Polifil şi alegoriile medievale. Psihanaliza freudistă. Teoria lui Jung. Onirismul în artă.

    Seminar:
    Concepţia lui Freud despre vise. Prezentarea unei interpretări freudiste
    Concepţia lui Jung. Interpretări
    Rolul visului în lumea antică
    Visul în artă, în cinematografie, în special

    Bibliografie
    Artemidoros - Carte de tălmăcire a viselor, Ed. Polirom, 2001
    Sigmund Freud- Opere, II, Ed. Ştiinţifică, 1993
    Carl Gustav Jung - În lumea arhetipurilor, Ed. Jurnalul literar, Bucureşti,1994
    Carl Gustav Jung  - Psihologie şi alchimie, vol. I-II, Ed. Teora, 1996
    Carl Gustav Jung - Despre natura viselor, în Puterea sufletului, Ed. Anima, 1994
    P. Culianu - Eros şi magie în Renaştere -  1484, Ed. Nemira, 1994 (Prezentarea  romanului Visul lui Polifil - Hypnerotomachia Poliphili, în Anexa III. )inapoi



    6. ZEII antici şi divinitatea modernă. Zeii necruţători.  Zeii sângeroşi. Sacrificiile sacramentale. Culte cu simbolism peren. Dumnezeul creştin. Deismul. Modelul lui Neitzsche - Aşa grăit-a Zarathustra.
    temă alternativă: Societăţi secrete

    Seminar:
    Tipuri de zei antici
    Cultul zeiţei Isis şi creştinismul
    Divinitatea în Orient şi Occident
    Imaginea Dumnezeului creştin în literatură şi în scrierile alegorice oculte
     Dumnezeu în cinematografia modernă

    Bibliografie
    A.J. Greimas -Despre zei şi despre oameni, Ed. Meridiane, 1997
    Hajime Nakamura -Orient şi Occident. O istorie comparată a ideilor, Ed. Humanitas, 1997, cap. Zeii şi omul
    ***Zoharul, Ed. Antet, 1996
    Alexandrian - Istoria filozofiei oculte, Humanitas, 1994
    Lucian Blaga - Diferenţialele divine. Aspecte antropologice. Fiinţa istorică, Ed. Humanitas, 1997
     Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol.I-III, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986-1988
    Joseph Mitsuo Kitagawa -În căutarea unităţii. Istoria religioasă a omenirii, Ed. Humanitas, 1994inapoi



    7. SPIRIT, suflet, idee. Concepţia egipteană despre suflet. Idei şi simboluri în Grecia antică. Concepţia lui Aristotel despre suflet. Sufletul în viziune creştină. Teoria lui Dionisie Areopagitul. Neoplatonicianismul renascentist. Folclorul românesc. Tema fantomelor în literatura romantică. Imageria modernă: literatură, arte plastice, cinematografie.

    Seminar:
    Imaginea sufletului în  Cartea morţilor (Dialogul cu sufletul)
    Platon: Phaidon şi concepţia lui Aristotel despre suflet
    Sufletul în filozofia ocultă
    Viziunea despre suflet în teologia creştină
    Tema spiritului în Hamlet de Shakespeare
    Tema fantomelor  în cinematografia modernă

    Bibliografie:
    Weigall - Istoria Egiptului antic,  Editura: Artemis, 2003
    Dialogul cu sufletul (vezi Dialogue between a man and his soul la http://members.aol.com/ksimons777/whopray.htm
    Constantin Daniel, Gîndirea egipteană antica în texte, Bucureşti, 1974
    Platon -Opere complete, Vol.II (Menexenos, Menon, Banchetul, Phaidon,, Cratylos, Phaidros), Ed. Humanitas, 2002
    Aristotel -Despre suflet, Ed. Aion, 1996
    Sf. Grigore de Nyssa  - Despre suflet si inviere, Ed. Herald, 2002
     Dionisie Areopagitul -Despre numele divine. Teologia mistică, Ed. Institutul European, 1993, p. 78
    Julius Evola -Tradiţia hermetică, Ed. Humanitas, p. 64inapoi



    8. DUALISMUL. Teorii şi simboluri. Teoria lui Eliade. Simbolismul androginiei. Folcorul românesc. Dedublarea, dublul şi şi simbolurile dualităţii în arta modernă. Tema dedublării în cinematografie.

    Seminar:
    Simbolismul dedublării
    Tema gemenilor în artă
    Androginul în alchimia elenistică
    Gnose dualiste
    Motivul dedublării în cinematografia actuală

    Bibliografie
    Mircea Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Humanitas, 1995 (cap. III)
    Mircea Eliade -Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, 1992, p. 384, cap. Mitul androginiei divine.
    Mircea Eliade -Mefistofel şi androginul, Ed. Humanitas, 1995
    Gilbert Durand -Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Univers, 1977, pp.245-254
    I.P. Culianu - Gnosele dualiste ale Occientului, Ed. Nemira, 1995inapoi



    9. CULTUL zeiţei Diana. Creanga de aur şi dumbrava Dianei în Eneida. Povestea lui Acteon. Sânzienele româneşti.
    temă alternativă: Scenarii: tipuri şi simbolisme într-o schemă epică

    Diada Ianus-Iana în mitologia greacă
    Semnificaţia vânătorii în artă
    Sărbătoarea Sânzienelor

    Bibliografie
    Pierre Klossowski -Scalda Dianei, Ed. Nemira, 2002
    J.G. Frazer -  Creanga de aur, Minerva, 1980, vol. II, p. 69
    René de Solier - Arta şi imaginarul, Meridiane, 1978,  p. 94
    Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică., vol. III, p. 246inapoi



    10. MITURI ale lumii moderne  Obsesii şi  mituri în cea de-a doua jumătate a veacului al XX-lea (populismul european, solidaritatea vindecătoare, comunismul, înfrângerea gândirii)

    Seminar:
    Arhetipuri şi structuri mitice actuale în viziunea lui Lucian Boia
    Cultul imaginii
    Dogville al lui Lars von Trier
    Imageria comunistă
    Autenticitate şi participare (reality show-urile)

    Bibliografie
    Jacques Derrida - Fantomele lui Marx, Ed. Polirom, 1999
    Lucian Boia  - Mitologia ştiinţifică a comunismului, Humanitas, 1993
    Lucian Boia -Pentru o istorie a imaginarului, Ed. Humanitas, 2000
    Herman Parret - Sublimul cotidianului, Ed. Meridiane, 1996inapoi



    11. SFÂRŞITUL lumii. Istoricul şi problematica temei. Potopul, Atlantida, Apocalipsa lui Ioan. Eshatologii moderne.
    temă alteranativă: Modele epice actuale

    Seminar:
    Viziunea hindusă asupra sfârşitului general şi Apocalipsa lui Ioan
    Teme apocaliptice în cinematografie
    Eshatologie si milenarism în arta  actuală: Mesia de Andrei Codrescu, Signs (2002) în regia lui M. Night Shyamalan

    Bibliografie
    Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986-1988, p. 228 şi urm. (cap. Războiul eshatologic)
    http://www.equip.org/free/DE150.htm
    Origene -Comentariu la Evanghelia după Ioan, I, Ed. Institutul European, 1995
     I.Petru Culianu - Călătorii în lumea de dincolo, Ed. Nemira, 1994 (cap.9)
    Platon -Timaios, în Opere VII, Ed. Ştiinţifică, 1993,inapoi



    12. Sinteza cursului. Stabilirea subiectelor pentru examen.

    Texte

    Puterea divină ce este deasupra totului îşi dăruieşte generos lumina sa Universului, Îngerilor şi sufletelor pe care ea le-a creat, ca unor făpturi ale sale; şi în această rază a ei stă esenţa din care poate să rodească zămislirea oricărui lucru. (Marsilio Ficino - Asupra iubirii)
     

    Nu există nici o parte a pământului de unde să nu se ivească vreo primejdie pentru viaţa omenească, chiar şi aşa atât de repede trecătoare. Atât de multe necazuri îl chinuiesc, de pretutindeni, pe om, încât nu fără motiv Homer l-a numit cea mai nenorocită dintre fiinţe. Dar aceste nenorociri, pentru că nici nu pot fi evitate, nici nu se întâmplă din vina noastră, ne fac numai nenorociţi, nu şi nelegiuiţi. (Erasmus -Adagii)

    Reforma [...] interzice exerciţiul imaginaţiei şi proclamă necesitatea extincţiei naturii păcătoase (I. P. Culianu -Eros şi magie în Renaştere. 1484)
    Pentru a-i răspunde lui Luther şi puritanismului, Biserica şi-a pus în mişcare propria reformă (pe care istoricii au obiceiul de a o numi Contrareformă). Aceasta, departe de a consolida poziţiile asumate de catolicism în epoca Renaşterii, se detaşă net de ele ca să se îndrepte în acelaşi sens ca protestantismul. Sub semnul rigorii s-a desfăşurat Reforma, atât la protestanţi, cât şi la catolici. (Ioan Petru Culianu -Eros şi magie în Renaştere. 1484)

    Pentru Paracelsus, signatum, este o anumită activitate organică, vitală, care conferă oricărui obiect natural o anume asemănare cu o anumită condiţie produsă de boală şi prin mijlocirea căreia poate fi restabilită sănătatea în bolile specifice şi în partea bolnavă. Ars signata ne învaţă, pe lângă aceasta, modul în care trebuie atribuite tuturor lucrurilor numele lor adevărate şi originare  pe care Adam Protoplăsmuitorul, le-a cunoscut întru totul şi desăvârşit şi aproape întotdeauna aceste nume exprimă deja asemănarea ce instituie raportul de simpatie dintre entităţi. e exemplu, eufrasia sau erba ocularis este numită aşa deoarece este folositoare şi la ochii bolnavi şi la cei răniţi. Rădăcina sângeroasă este numită astfel pentru că, mai mult decât orice altă rădăcină, opreşte hemoragia. (Umberto Eco - Arta şi frumosul în estetica medievală)
     

    Era un frig grozav, şi tot uitându-se în foc, zări în mijlocul flăcărilor cu totul pe neaşteptate o mică vietate ce aducea a şopârlă şi se zbenguia printre tăciunii cei încinşi. Dându-şi seama pe loc despre ce era vorba, tata ne chemă pe soră-mea şi pe mine şi, arătându-ne mica vietate, îmi arse o palmă atât de zdravănă, că vărsai un potop de lacrimi. Apoi, liniştindu-mă drăgăstos, tata îmi spuse: Dragul meu băieţaş, nu te-am lovit pentru o vină oarecare, ci numai ca să ţii minte că şopârla pe care o vezi în foc este o salamandră, fiinţă pe care nu ştim dacă au mai văzut-o şi alţii. După aceea, mă sărută şi-mi dădu câţiva gologani. (Viaţa lui Benvenuto Cellini scrisă de el însuşi)



    Literatura barocă (manieristă)
     Într-o primă epocă, epitetul de baroc a început să fie aplicat acelor manifestări artistice sau de altă origine care se îndepărtau de la căile atât de clar trasate de canoanele şi de marile figuri ale Renaşterii şi care,  din pricina acestei inconformităţi zgomotoase sau pretenţioase faţă de ideile în vigoare, păreau să reamintească vremurile de întunecată barbarie ale Evului Mediu. (Al. Ciorănescu -Barocul sau descoperirea dramei)

    Metaforismul manierist, capabil uneori să dezlănţuie un dans al nălucilor verbale, ce nu mai închipuie decât palide răsfrângeri ale lumii, ştie altădată să lumineze într-o străfulgerare frânturi ale primordialului. Nicăieri această dilemă nu apare într-o atât de covârşitoare măreţie ca în universul de cuvinte creat de Shakespeare. Poezia engleză, de la Shakespeare la Crashaw, reprezintă, sub multiple aspecte, o culme a manierismului european în sens creator. (G.R. Hocke -Manierismul)
     

    Hamlet nu se decide să ia o hotărâre, să transforme aşteptarea în acţiune, pentru că această acţiune este sfârşitul visului, şi visul lui este să se răzbune. A se răzbuna înseamnă a o face mereu, şi ziua şi noaptea, în toate orele vieţii, a trăi răzbunarea şi a o face să dureze fără să se epuizeze: nu se poate confunda, prin urmare, cu un mizerabil omicid care n-ar fi decât umbra unei satisfacţii. Din momentul în care Hamlet a hotărât să se răzbune, şi în ciuda faptului că dorinţa lui nu se transformă în realitate, regele este oarecum un om mort, care nu trăieşte decât de pe urma îndurării lui Hamlet şi pentru că acesta are nevoie de el pentru a-şi perpetua resentimentul. (Al. Ciorănescu- Barocul sau descoperirea dramei)
    Dacă Oedip exprimă, transgresiune şi pedeapsă, legea universală care comandă geneza fiinţei morale, adică momentul care trebuie trăit şi depăşit în mod necesar, Hamlet manifestă, prin inhibiţia lui specifică, nedepăşirea, adică remanenţa producătoare de teamă şi mascată a tendinţei infantile. Freud dă un nume  numele lui Oedip unei realităţi despre care Hamlet refuză cu încăpăţânare să vorbească, unei realităţi pe care toată locvacitatea lui o ascunde. (Jean Starobinski-Relaţia critică)
     

    Fapt este că Don Quijote s-a convertit. Da, ca să moară, săracul! Însă celălalt, cel real, cel ce a rămas şi trăieşte printre noi înviorându-ne cu avântul său, acela nu s-a schimbat, acela continuă să ne îndemne să ne transpunem în ridicol; acela nu trebuie să moară. Şi celălalt, cel care s-a convertit ca să moară, a putut să o facă pentru că era nebun; şi nebunia lui, iar nu moartea şi nici convertirea lui, a fost cea care l-a făcut nemuritor, obţinându-i iertarea pentru delictul de a se fi născut. Felix culpa!  Şi nici nu s-a vindecat, ci şi-a schimbat nebunia. Moartea lui i-a fost ultima aventură cavalerească; cu ea a forţat cerul, care i-a suportat violenţa. (Miguel de Unamuno -Despre sentimentul tragic al vieţii)
    Eroismul cel mai înalt pentru un individ, ca şi pentru un popor, este să ştie să înfrunte ridicolul; mai mult decât atât, să ştie să se posteze în ridicol şi să nu se teamă de el. (M. de Unamuno -Despre sentimentul tragic al vieţii)

    În vremea aceasta, eu care vă povestesc aceste întâmplări întru totul adevărate mă pitisem sub o frunză lată de bardan, cam cât bolta podului de la Menstrible; văzându-i pe ceilalţi la adăpost, am venit să mă strecor şi eu printre ei; dar erau prea mulţi şi n-am găsit loc (Vorba aceea: Nepoftitul n-are scaun). Ne-având încotro, m-am suit pe podişul limbii, mergând aşa vreo două leghe, până am ajuns în gură. Doamne Dumnezeule, ce-am văzut! Jupiter să mă fulgere cu trăsnetul lui în trei colţuri dacă vă mint! M-am plimbat ca prin biserica Sfânta Sofia din cetatea Bizanţului; am întâlnit stânci înalte ca munţii Daniei aş zice că erau măselele apoi livezi întinse, păduri adânci, orase mari cam cât Lyonul sau Poitiersul. (Francoise Rabelais -Gargantua şi Pantagruel)


    Aşe el în valurile vicleşugurilor tăvălindu-să (poate fi răutatea îndoit şi întriit să lucredze fortuna slobozind) somn fără somn şi odihnă fără odihnă îl chinuia, atât cât cu ochii deşchişi somna şi cu toată fantazia deşteaptă visa. [...]
     ...precum pre margine unii ape îmblă i să părea, unde nişte hingiuri dese şi înghimpoase şi nişte copaci frunzoşi şi umbroşi erá. [Visează apoi, că în mijlocul unui foc uriaş, o salamandră mănâncă jăratec; ispitit de pofte, Hameleonul gustă din hrana sacră şi este copleşit de dureri cumplite. Salamandra îl sfătuieşte să bea ouă de viperă.] Aşedară [...] dacă oaăle bău [...] oaăle ohendrii, în călduros pântecele Hameleonului coborându-se, nu spre mistuire ci spre zămislire clătire a face începură şi acum embrionaţi puii ohendrei după a lor fire pântecele îi fărâma şi, pentru ca în lumină să iasă, vintrele îi spinteca (că cine cu lăcomie acul cosătoriului înghite, acela cu mare mişălie fierul arătoriului boreşte), şi aşe, săracul Hameleonul iarăşi spre moarte să bătea, iarăşi munci şi dureri de naştere îl cuprindea, în locul leacului otrava şi în locul sănătăţii moartea cunoştea, dară ce să facă şi de ce să se apuce nici ştiia, nici să pricepea. Puii ohendrii din pântece-i ieşind, peste trup i să împleticiia, de grumazi i să colăciia, îl pişca, îl muşca, şi nu laptele, carile nu avea, ce singele, carile de prin toate vinele i se scura, îi sugea. Într-acesta chip puii ohendrii şi născuţii lui şi atâta de cumplit din toate părţile de viaţă deşărtându-l şi cu toapsăc şi venin împlându-l, în dureri aşe mari şi chinuri aşe nesuferite, îndată oteşirea în minte nu-i veniia. Ce mai târziu de mare şi minunată puterea cornului Inoroguui asupra a toată otrava aminte îşi adusă (căci şi altădată de otrăvită a văzduhului putregiune, mântuindu-l, cu sănătatea vieţii îl dăruisă), şi aşe, din pădure la munte într-un suflet alergă, ca doară prin Inorog, de binele său făcătoriu, undeva a afla va putea. [...]
     Ce precum s-au dzis, unde Inorogul şedea, nici loc, nici nedejde de suit Hameleonul având, de departe cu mare umilinţă patima îşi povestiia şi: Milostiveşte-te, milostiveşte-te  asupra ticăloşii-mele!- striga. Inorogul dzisă Ce fel de patimă ieste care te chinuieşte?Hameleonul răspunsă: Întâi foamea lângedzind, apoi focul m-au pârjolit, iară mai pre urmă puii carii am născut m-au prăpădit; şi iată că nu mai curând milostivirea ta asupra slăbiciunei mele va agiunge, pierit şi prăpădit sint, căci altă nedejde şi năzuire vieţii mele n-au rămas.Şi iarăşi din toată inima: Agiutoriu, agiutoriu!; striga, şi cornul plecându-ţi, din otrava ce mă putredeşte, mântuieşte-mă!Inorogul răspunsă: Leacul şi puterea leacului cornului meu spre otrava carea din afară vine slujeşte, iară nu spr veninul carile dinluntru să naşte (că răutatea boalii doftorii o tămăduiesc, iară boala sufletului, leacurile apotecarilor nu ştie). Ce pre cât a socoti pociu, receta leacului tău aceasta ieste: cornul cămilii, coama şarpelui, ochiul guziului orb şi unghiile peştelui luând, în laptele aspidei le fierbe, până din dzece ocă, dzece dramuri vor rămânea, carile în chipul alifiiului făcându-se, când soarele ca luna va scădea cu o parte pe la rane te unge, iar cu altă parte, la sfârşitul soarelui, apă din fărmuşuri de marmure şi din pilituri de aur storcând, o amestecă şi în chipul şerbetului făcând-o, o bea, şi aşe leaccul îţi vii afla. Hameleonul chiopul leacurilor audzind şi precum în batgiocură îi dzice socotind:
     Vai de mine, vai de mine, dară unde şi cine poate lucruri nevădzute, neaudzite ca acestea să afle?Şi cu strigarea deodată să deşteptă. (Dimitrie Cantemir - visul Hameleonului
     din romanul Istoria ieroglifică (partea a şaptea)
     

    În optica din Nunta chimică, cavalerii Pietrei de Aur au cunoscut şi verificat, prin graţia divină, alchimia regeneratoare. Deveniţi aliaţi ai Domnului ei pot şi trebuie să studieze admirabilul mecanism al universului. Ei nu suferă de orbirea celor ce se grozăvesc cu atotputernicia omului; Dumnezeu, regenerându-i, le deschide ochii asupra minunilor Naturii. (Roland Edighoffer -Rosicrucienii)

    Pentru Moliere
     HARPAGON: Dacă ai noroc la jocul de cărţi, ar trebui să profiţi şi să-ţi dai banii, pe care i-ai câştigat, cu o dobândă cinstită, ca să-i poţi găsi la nevoie. (Moli?re - Avarul)



    Rationalismul
     Pentru Descartes, Hobbes şi Leibniz, natura se transformă în totalitatea a ceea ce poate fi reprezentat, iar reprezentarea poate fi făcută prin intermediul semnelor convenţionale. (J. Habermas - Discursul filozofic al modernităţii)

    Sărmanul matematician, trestia gânditoare care era Pascal, Blaise Pascal, pentru care Isus a vărsat o picătură din sângele său, gândindu-se la el în agonia lui, bietul Blaise Pascal căuta o "credinţă utilă" care să-l fi salvat de raţiunea sa. (M. de Unamuno -Agonia creştinismului)
     
     

    Faţa surâzătoare a veacului al XVII-lea este un uriaş efort de depăşire a sentimentului tragic de neputinţă, rezultat din confruntarea cu unele evenimente istorice asemănătoare cu forţa implacabilă a destinului. Nu este vorba doar de surâsul trist al unora din eroii lui Moli?re, de ostentaţia impertinentă a lui Don Juan sau de spiritul maliţios şi didactic din fabulele lui La Fontaine. (Romul Munteanu -Clasicism şi baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea)



    Iluminismul
    Goethe
    ... contemporanii lui Faust au trăit şi agonia Evului Mediu şi durerile de naştere ale epocii moderne: cum una dispărea iar cealaltă încă nu apăruse, domnea adesea un sanguin şi melancolic dezechilibrat simţ de suspensie şi incertitudine. (Ştefan Aug. Doinaş -ntroducere la ediţia din 1982)

    Al cugetării mele fir e rupt,
    Mi-e scârbă din ştiinţe să mă-nfrupt.
    Hai, deci, să-mi potolesc în senzuale
    Adâncuri patimile ca de foc!
    Din ale vrăjilor virgine poale
    Minunea, pregătită, s-o dezghioc!
    Beţia timpului, ca valul mării,
    Mă-arunce-n valvârtejul întâmplării!
    (Goethe - Faust)

    Fericirea, aşa cum au conceput-o raţionaliştii din secolul al XVIII lea, a avut trăsături care i-au aparţinut în exclusivitate. Fericire imediată: astăzi, imediat, erau cuvinte care aveau importanţă; ziua de mâine părea tardivă pentru această nelinişte; ziua de mâine putea la rigoare să aducă un complement, ziua de mâine ar continua treaba începută; însă ziua de mâine n-ar da semnalul unei transmutaţii. Fericire care era mai puţin un dar decât o cucerire; fericire voluntară. Fericire în componenţele căreia nu trebuia să intre nici un element tragic; Beruhigung der Menschen: omenirea să se liniştească! să înceteze neliniştile, incertitudinile şi angoasele! Liniştiţi-vă. Sunteţi într-o plăcută pajişte înconjurată de boschete, traversată de pârâiaşe de argint şi care seamănă cu grădinile din Eden: voi refuzaţi s-o vedeţi. (Paul Hazard -Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea)
    În secolul al XVIII-lea s-a născut şi s-a perpetuat apoi o rasă de oameni care n-a mai avut ca hrană spirituală decât anticlericalismul [...]  care a crezut că anticlericalismul ar fi suficient pentru refacerea guvernelor, pentru a face societăţile perfecte şi pentru a duce la fericire; mulţi sunt responsabili de acest fapt, dar nu toţi sunt în tabăra Enciclopediştilor. Însă nici unul nu e responsabil de acest fapt ca Voltaire. (Paul Hazard -Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea)

    Nu ştiu ce-am făcut până la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum am învăţat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi şi de efectul pe care l-au avut asupra mea: e perioada când am căpătat fără întrerupere conştiinţa despre mine însumi. (J.J. Rousseau -Confesiuni)

    Voltaire
    - Cum?! Credeţi că un om îşi poate vinde libertatea care n-are preţ?
    - Orice se poate vinde: cu atât mai rău pentru el dacă-mi vinde ieftin un lucru atât de preţios. Spuneţi despre el că este un imbecil, dar nu spuneţi despre mine că sunt un escroc. (Voltaire -Dialoguri şi anecdote filozofice)

    Trei sute de croitori s-au îndeletnicit în acelaşi timp cu cusutul hainelor; au folosit însă un alt procedeu ca să-mi ia măsură. Eu am îngenuncheat, iar ei au adus o scară pe care au sprijinit-o de gâtul meu. Unul din ei s-a urcat pe această scară lăsând un fir cu plumb să cadă de la guler până la podea, ceea ce corespundea întocmai lungimii veşmântului meu; talia şi braţele le-am măsurat singur. Când au fost gata hainele  le-au isprăvit de cusut în casa mea, pentru că n-ar fi încăput nici în cea mai mare locuinţă a lor semănau cu un costum de arlechin, atât că peticele din care era făcut aveau o singură culoare.(Jonathan Swift -Călătoria în Lilliput)



     Revoluţiile veacului al XIX-lea

    Hegel subliniază, de două ori, că spiritul este intrarea în tărâmul adevărului într-un mod care suprimă intenţionalitatea. Nu mai avem de a face cu o conştiinţă orientată către un altul; orice alteritate este surmontată; nu mai este vizată nici o transcendenţă. Cu spiritul se termină domnia conştiinţei separată de altul ei. (Paul Ricoeur - Eseuri de hermeneutică)
     

    Romanticul este un om pentru care visul există, atât ca mod de cunoaştere a vieţii psihice, cât şi ca izvor de poezie. În această mare familie romantică se pot aşeza scriitori din toate secolele. Romantismul, departe de a fi un curent literar trecător, este dimpotrivă un mod permanent de viaţă sufletească, capabil mereu de înnoire creatoare, atât în ce priveşte explorarea mişcărilor sufletului cât şi în ce priveşte expresia. (Al. Philippide -Studii de literatură universală)

    Fără îndoială, Romantismul german ca şi Renaşterea, prin excesul de cultură, conciliază delirul cu spiritul pozitiv, uneori în formă inversă. Burghezul timorat e atras o clipă în vârtejul marilor emoţii metafizice, Hoffmann trage toate efectele posibile din această paradoxală situaţie. Heine însuşi are un râs amabil pentru filistinul căzut în criză romantică... (George Călinescu -Studii de literatură universală)

    Asemeni lui Heidegger mai târziu, Holderlin foloseşte figura etymologica (reinterpretarea sensurilor cuvintelor potrivit presupusei lor etimologii): el încearcă sădeschidă termenii moderni pentru a le scoate la iveală semnificaţia primă; se inspiră din limba lui Luther şi vocabularul mişcării pietiste; înregistrează forme şvabe şi se întoarce la sensurile şi conotaţiile germanei vechi şi medii. Holderlin nu era singurul care proceda astfel. Etimologiile lui fac parte dintr-o tactică anti-iluministă a naţionalismului lingvistic şi a istorismului numenal. (George Steiner - După Babel)
     

    Romantism

         Da, dragostea-i a raiului lumină,,
         Scânteie dintr-un foc în veci nestins
         Păzit de îngeri, de Alah trimis
         Să ne ridice frunţile din tină.
         Credinţa ne înalţă peste fire
         Şi cerul se coboară în iubire
         Îndrăgostiţilor le-aduce har divin
         Şi cruţă minţii orice gând meschin.
         (Byron  Ghiaurul)
     

         Profete-am zis, duh necurat, profet sau drac
         împieliţat,
         Pe bolta de de-asupra noastră, pe Dumnezeu ce-l reveri,
         O, spune sufletului meu bătut de jale de-i e dat
         Să-mbrăţişeze-o fată sfântă cu numele Lenore în ceri,
         O rară şi frumoasă fată cu numele Lenore în ceri?
         Răspunse corbul: Nicăieri!
         (Edgar Allan Poe, Corbul)

            Pentru Nietzsche, Zarathustra este mai mult decât o figură poetică, este o
         mărturisire involuntară. Viaţa sa a fost o rătăcire în întunecimile îndepărtate de
         Dumnezeu, ale descreştinării şi de aceea i-a apărut revelatorul şi iluminatorul ca izvor vorbitor al sufletului său. De aici provine limba hieratică din Aşa grăit-a Zarathustra, căci acesta este stilul arhetipului spiritual. (C. G. Jung,  În  lumea arhetipurilor)
     
     

          Realism
            Nasul coroiat exprima, mai mult decât orice altă trăsătură a feţei, despotismul
         ideilor sale, după cum forma teşită a frunţii îi trăda spiritul mărginit. În mişcări avea o  ciudată pripeală, lipsită de orice farmec, şi numai văzând-o cum îşi scoate batista din poşetă şi-şi suflă zgomotos nasul i-ai fi ghicit firea şi deprinderile.
         (Balzac,  Preotul din Tours)
     
     

            În Stavroghin, voluptatea îşi pierde proprietatea de a fi fierbinte, focul se stinge. Vine frigul fără viaţă. Tragedia lui Stavroghin este cea a irosirii personalităţii
         neobişnuite, excepţional de înzestrate, a istovirii năzuinţelor nemăsurate, care nu
         cunosc ce este limita, forma şi posibilitatea opţiunii. Datorită voinţei acerbe de sine, el şi-a pierdut capacitatea de a opta. (Nikolai Berdiaev,  Filosofia lui
         Dostoievski)
     
     

            Libertatea mea arbitrară îşi citeşte ruşinea în ochii care mă privesc. Ea este
         apologetică, adică se referă deja, prin sine, la judecata celuilalt, pe care o solicită şi care, astfel, nu o răneşte ca o limită. Ea se revelează în mod ca opusă concepţiei  pentru care orice alteritate este o ofensă. Ea nu este o causa sui diminuată sau, cum se spune, fiinţă. Căci, parţial negată, această libertate ar fi total negată. Din cauza poziţiei mele apologetice, fiinţa mea nu este chemată să îşi apară în realitatea sa: fiinţa mea nu este egală cu apariţia sa în conştiinţă. (Emmanuel Levinas, Totalitate şi Infinit)
     
     
     
     
     

            Fugind de toate intrigile, inapt pentru marile tragedii, Oblomov stă mărturie
         despre această tragedie fundamentală: din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din faţa existenţei, îşi târşeşte picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge!, dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în fiinţă. (Alain Finkielkraut,  Înţelepciunea dragostei)
     
     
     

            Îndrăgostitul se menţine, în ciuda voinţei sale, într-o lume nelocuibilă unde totul e      extrem de important.  (Alain Finkielkraut , Înţelepciunea dragostei)
     



    Noua eră: secolul al XX-lea
    Proust
    O oră nu-i o oră ci un vas plin de parfumuri, de sunete, de proiecte şi de atmosferă. (Marcel Proust  În căutarea timpului pierdut)
     Jocul de cuvinte care apropie prăjiturelele Petites Madeleines cu biserica la Madeleine este un calambur configural intern şi discret. (J. Rricardou  Noi probleme ale romanului)
    Ficţiunea apare în societăţi în care credinţa trece printr-o criză, unde este nevoie să crezi în ceva fiindcă viziunea unitară, încrezătoare şi absolută a fost înlocuită cu una fragmentară, cu o îndoială crescândă în privinţa vieţii actuale şi a celei de apoi. Pe lângă amoralitate, în romane descoperim şi un oarecare scepticism. Când cultura religioasă intră în criză, viaţa pare să scape de schemele, dogmele şi preceptele care o stăpâneau, transformându-se în haos: acesta este momentul privilegiat pentru ficţiune. Ordinea ei artificială conferă refugiu, siguranţă şi acolo se dezlănţuie, libere, acele pofte şi spaime pe care viaţa reală le suscită, fără a reuşi însă să le astâmpere sau să le îndepărteze. (Mario Vargas Llosa  Adevărul Minciunilor)

    M-am trezit într-o dimineaţă din somn, în toiul verii, într-o localitate montană, din Triol, cu gândul că am visat că a murit papa. Îmi era peste putinţă să interpretez visul acesta scurt şi cu totul lipsit de elemente vizuale. Îmi aminteam pur şi simplu că citisem în ziare, nu cu mult timp în urmă, că sanctitatea sa avusese o uşoară indispoziţie. În cursul după-amiezii însă soţia m-a întrebat: "Ai auzit ce teribil băteau clopotele azi-dimineaţă?" Nu ştiam să le fi auzit, însă atunci mi-am înţeles visul: era reacţia trebuinţei mele de somn la zgomotul prin care acei pioşi tirolezi m-ar fi deşteptat. M-am răzbunat prin deducţia că papa murise şi am dormit mai departe, fără să mă intereseze câtuşi de puţin sunetul clopotelor. (Sigmund Freud - Interpretarea viselor)

    În ultimă analiză, magia, religia şi ştiinţa nu sunt decât teorii ale gândirii şi la fel cum ştiinţa şi-a înlocuit înaintaşele, şi ea ar putea fi înlocuită cândva de o ipoteză mai desăvârşită, urmând poate o cale cu totul diferită de a vedea fenomenele  de a prinde umbrele pe pânză  despre care noi cei din generaţia actuală nici măcar nu putem avea vreo idee. Progresul cunoaşterii este o nesfârşită înaintare spre o ţintă ce se îndepărtează neîncetat. (James George Frazer  Creanga de aur)

    Limba trimite la ipoteza lingvistică a metalimbajului, acesta din urmă trimite către Gramatica Universală, aceasta la rândul ei implică o semantică ale cărei rădăcini trimit în cele din urmă la toate straturile accesibile ale mediilor umane din care se adapă omul şi din care ia şi utilizează semnificaţii specifice. Cu alte cuvinte, reflecţia structuralistă asupra limbii naturale, departe de a putea să se închidă asupra unui sistem pur formal, ne trimite mai întâi la o poetică generală a proiectului semnificator uman. Poetica generală este inclusă într-o antropologie generală în care nu trebuie lăsat deoparte absolut nici un aspect, fiindcă totul poartă pecetea vocaţiei speciei umane. (Gilbert Durand  Figuri mitice şi chipuri ale operei)
     
     



    Avangarda- texte şi idei
     

    VACANŢĂ ÎN PROVINCIE
    de Tristan Tzara

    Pe cer păsările nemişcate
    Ca urmele ce lasă muştele
    Stau de vorbă servitorii în pragul grajdului
    Şi-au înflorit pe cărare rămăşiţele dobitoacelor

    Trece pe stradă domnul în negru cu fetiţa
     Bucuria cerşetorilor la înserare
    Dar am acasă un Polichinelle cu clopoţei
    Să-mi distreze întristarea când mă-nşeli.

    Sufletul meu e un zidar care se întoarce de la lucru
    Amintire cu miros de farmacie curată
    Spune-mi, servitoare bătrână, ce era odată ca niciodată,
    Şi tu verişoară cheamă-mi atenţia când o să cânte cucul

    Să ne coborâm în râpa
    care-i Dumnezeu când cască
    Să ne oglindim în lacul
    cu mătăsuri verzi de broască

    Să fim săraci la întoarcere
    Şi să batem la uşa străinului
    Cu ciocul păsărilor în coajă de primăveri
    sau să nu mai mergem nicăieri
    Doliu alb la fecioara vecinului

    I.

    Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc şi sonerie.
    În faţă, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfăşurată în cearşafuri ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazate pe calcule şi probabilităţi, suportă un vas ce conţine esenţa eternă a "lucrului în sine", un căţel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ţinând în mână o sintaxă şi... 20 de bani bacşiş... Restul nu prezintă nici o importanţă. Trebuieşte însă reţinut că această cameră, vecinic pătrunsă de întunerec, nu are nici uşi nici ferestre şi nu comunică cu lumea din afară decât prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum şi prin care se pot vedea, în timpul nopţii cele şapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuţă şi un şir finit de bame uscate alături de Auto-Kosmosul infinit şi inutil...
    A doua încăpere care formează un interior turc, este decorată cu mult fast şi conţine tot ceea ce luxul oriental are mai rar şi mai fantastic... Nenumărate covoare de preţ, sute de arme vechi, încă pătate de sânge eroic, căptuşesc colonadele sălii iar în imenşii ei pereţi sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întâmplare.
    De aici, prin o trapă făcută în duşumea, se ajunge, din partea stângă, în o subt-pământă ce formează sala de recepţie, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior, pus în mişcare cu manivelă, se pătrunde într-un canal răcoros, al căruia unul din capete, nu se ştie unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într-o încăpere scundă, cu pământ pe jos în mijlocul căreia se află bătut un ţăruş, de care de află legată întreaga familie Stamate...

    II.
    Acets om demn, unsuros şi de formă aproape eliptică, din cauza nervozităţii excesive la care a ajuns de pe urma ocupaţiilor ce le avea ca consilier comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmiţat şi insalivat, asupra unicului său copil gras, blazat şi în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăşte o mică targă, pe uscat, în vreme ce mama sa, soţia tunsă şi legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunând madrigale semnate prin punere de deget.
    Aceste ocupaţiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvânt, să se amuze, şi atunci, ajungând uneori cu îndrăzneala până la inconştienţă, se uită tustrei cu benoclul printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată în aceeaşi circumscripţie cu dânşii, începând lângă băcănia din colţ), şi aruncă în ea cu cocoloaşe făcute din miez de pâine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepţie şi dau drumul unor robinete expres construite acolo, până ce apa, revărsându-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, când cu toţii trag atunci ,de bucurie, focuri de pistol în aer.
    În ceea ce priveşte personal pe Stamate, o ocupaţie care îl preocupă în gradul cel mai înalt este să ia, seara, prin biserici, instantanee de pe sfinţii mai în vârstă, pe care i le vinde apoi cu preţ redus credulei sale soţii şi mai ales copilului Bufty, care are avere personală. acest nagoţ nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate, dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta, cât de curând, pe doi frăţiori nevoiaşi ai săi, cu şolduri scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră daţi afară din slujbă.

    II.
    Într-un din zile, lui Stamate, ocupat fiind cu obişnuitele sale cercetări filozofice, i se păru o clipită, că a pus mâna pe cealaltă jumătate a "lucrului în sine", când fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă şi se auzea în depărtare pierzându-se ca un ecou.
    Alergând de urgenţă la tubul lui de comunicaţie, Stamate, spre marea lui înmărmurire, văzu cum în aerul cald şi îmbălsămat al serii, o sirenă cu gesturi şi voce seducătoare îşi întindea corpul lasciv pe nisipul fierbinte al mării... În luptă puternică cu sine, pentru a putea să nu cadă pradă tentaţiei, Stamate închirie atunci în grabă o corabie, pornind în larg, îşi astupă urechile cu ceară împreună cu toţi matrozii...
     Sirena deveni însă tot mai provocatoare... Ea îl urmări pe întinsul apelor, cu cântări şi gesturi perverse, până ce o duzină de driade, nereide şi tritoni avură tot timpul să se adune din larguri şi adâncuri şi să aducă pe o superbă cochilie de sidef, o inocentă şi decentă pâlnie ruginită.
    Planul de seducţie al seriosului şi castului filozof putea fi astfel considerat ca reuşit. Abia avu el timpul să se furişeze la tubul de comunicaţie, când zânele mării îi şi depuseră, graţios, pâlnia, în preajma locuinţei sale, apoi, uşoare, zglobii, în râsete şi chiote nebune, dispărură cu toate pe întinsul apelor.
    Confuz, înnebunit, dezagregat, Stamate abia putu să apară cu căruciorul prin canal... Fără a-şi pierde însă cu totul sângele rece, azvârli el de câteva ori cu ţărână asupra pâlniei şi, după ce se ospătă cu puţină fiertură de ştevie, se aruncă, din diplomaţie, cu faţa la pământ, rămânând astfel în nesimţire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă,  credea dânsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului.
    După această trecere de timp, reluându-şi ocupaţiunile cotidiene şi poziţiunea verticală, Stamate se simţi cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse el până atunci divinii fiori ai dragostei. se simţea acum mai bun, mai îngăduitor şi tulburarea ce o încerca la vederea acestei pâlnii îl făcea să se bucure şi totodată să sufere şi să plângă ca un copil.... O scutură cu un otrep şi, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine şi, cu legături de flori şi dantele, o fixă alături şi paralel cu tubul de comunicaţie şi tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoţie, trecu o dată printr-însa, ca fulgerul, şi-i fură o sărutare.
    Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. era singura fiinţă de sex feminin cu un tub de comunicaţie ce i-ar fi permis să satisfacă şi dorinţele dragostei, şi interesele superioare ale ştiinţei. Uitându-şi cu totul sacrele îndatoriri de tată şi soţ, Stamate începu să-şi taie în fiecare noapte, cu foarfeca legăturile ce-l ţineau ataşat de ţăruş şi, spre a putea da frâu liber dragostei sale neţărmurite, începu să treacă din ce în ce mai des prin interiorul pâlniei, făcându-şi vânt în ea de pe o trambulină construită expres şi coborându-se apoi în mâini, cu o iuţeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn la capătul căreia îşi rezuma rezumatul observaţiilor sale în afară.

    IV.

    Fericirile mari sunt totdeauna de scurtă durată... Într-un din nopţi, Stamate venind spre a-şi face obişnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimire şi dezamăgire că din cauze încă nepătrunse, orificiul de ieşire al pâlniei se strâmtase într-atâta încât orice comunicaţie prin el era imposibilă. Nedumerit şi totuşi bănuitor, se puse la pândă şi, a doua noapte, necrezându-şi ochilor, văzu cu groază cum Bufty, urcat sus, gâfâind, fusese lăsat să intre şi să tracă. Pietrificat, Stamate abia avu puterea să se ducă să se lege singur de ţăruş; a doua zi luă însă o hotărâre supremă.
    Mai întâi îşi îmbrăţişă soţia devotată şi, după ce-i dădu în grabă o vopsea, o cusu într-un sac impermeabil, în scopul de a păstra mai departe, intactă, tradiţiunea culturală a familiei. După aceea, în mijlocul unei nopţi reci şi întunecoase,  luă el pâlnia şi pe Bufty şi,  aruncându-i într-un tramcar, ce tocmai trecea la întâmplare le făcu vânt cu dispreţ în Nirvana. Totuşi, mai târziu, sentimentul patern învinse şi Stamate, graţie calculelor şi combinaţiilor sale chimice, reuşi să facă cu timpul, prin puterea ştiinţei, ca Bufty să ocupe acolo un post de subşef de birou.
    Cât despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătând prin tubul de comunicaţie, mai privi o dată Kosmosul  cu ironie şi indulgenţă.
    Suindu-se apoi pentru totdeauna în căruciorul cu manivelă, luă direcţia spre capul misterios al canalului şi, mişcând manivela cu o stăruinţă crescândă, aleargă şi astăzi, nebun, micşorânu-şi mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrunde şi dispărea în infinitul mic.(Urmuz - Pâlnia şi Stamate. Roman în patru părţi, text integral)



    Intrarea mi s-a părut că seamănă cu una din acele străduţe lungi şi înguste, închise la unul din capete, sau cu gura unui cuptor foarte jos, foarte îngust şi foarte întunecat. Pământul îmi părea acoperit de noroi, foarte murdar, împrăştiind un miros insuportabil şi mişunând de şerpi veninoşi. La capătul straduţei era o scobitură în zid, ca o nişă, atât de strâmtă, încât de abia am încăput în ea; şi deşi tot ce am spus până acum era mai îngrozitor decât s-ar crede după prezentarea mea, nu ar putea fi socotit decât plăcut în comparaţie cu ce am suferit când am intrat în acea nişă.
    (Tereza de Avila - Povestea vieţii mele)

    Iadul Sfintei Tereza nu este un spectacol: el se află în interiorul sufletului; eul se pulverizează şi se înăbuşă într-o secundă eternă; ca şi cum conştiinţa ar rămâne încremenită pentru totdeauna în acea ultimă fracţiune de secundă dinaintea înecului sau a strivirii. Este tabloul perfect, de nimeni întrecut, al ororii absolute. (Georges Minois - Istoria infernurilor)

    BIBLIOGRAFIE generală

     ***Reading About the World, Volume 1, 2, (edited by Paul Brians, Mary Gallwey, Douglas Hughes, Azfar Hussain, Richard Law, Michael Myers Michael Neville, Roger Schlesinger, Alice Spitzer, and Susan Swan),  1999, Harcourt Brace, Custom Publishing.
    Ovidiu Drimba - Istoria culturii si civilizatiei, - Volumul I, II, III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, 1987, 1990
    Jacques Brosse - Maeştrii spirituali, Ed Albatros, 1992
    Cornelia Comorovski - Literatura umanismului şi a Renaşterii (antologie ), vol. I şi II,  Ed. Albatros, 1972
    Doina Ruşti - Enciclopedia culturii umaniste (religie, literatură, filozofie), Ed. Paralela 45, 2006
    Ioan Petru Culianu - Eros şi magie în Renaştere -  1484, Ed. Nemira, 1994
    John Cottingham - Raţionaliştii: Descartes, Spinoza, Leibniz, Ed. Humanitas, 1998
    Paul Hazard - Gândirea europeană în secolul al XVIII-lea, Ed. Univers, 1981
    Lucian Boia  Pentru o istorie a imaginarului, Ed. Humanitas, 2000
    Hajime Nakamura - Orient şi Occident: O istorie comparată a ideilor, Ed. Humanitas, 1997

    Copyright © Doina Ruşti